ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 443/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița – Năsăud, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SA București, solicitând instanței că prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume: 71.216,46 euro, reprezentând despăgubiri datorate potrivit contractului de asigurare încheiat între părți; 1.613,40 lei reprezentând despăgubiri, cu dobânda legală de la data de 15 noiembrie 2006, data procedurii accidentului și până la data plății integrale; cheltuieli de judecată în sumă totală de 26.848 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asigurare având ca obiect, pe de o parte, utilajele/mobilierul și echipamentul societății – asigurate la nivelul sumei de 4.500.000 euro și, pe de altă parte, mărfurile – materii prime, produse finite, produse semifabricate - asigurate la nivelul sumei de 2.000.000 euro. În ziua de 15 noiembrie 2006 a avut loc un fenomen electric, care a provocat un supracurent în instalația electrică, astfel că aparatura electrică, aparatura de control a utilajelor și utilajele care erau în funcțiune, au fost afectate. Tot cu acest prilej au fost distruse și țesăturile care se aflau în acel moment în procesul de fabricație.

S-a efectuat și o expertiză, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, care a fost stabilit la nivelul sumei de 130.941,90 euro și 1.613,40 lei, însă societatea pârâtă a fost de acord să plătească despăgubiri doar la nivelul sumei de 59.725,44 euro, sumă ce a fost achitată, însă cu privire la pagubele produse la materiale, pârâta a considerat că sunt daune indirecte, iar despăgubirea în cazul acestora s-a acordat doar la nivelul de 20 % din suma reprezentand daune directe. Reclamanta a considerat că obiect al asigurarii îl constituie și mărfurile societatii, iar riscul produs se încadrează în prevederile contractuale. Au fost invocate părevederile art. 969 și următoarele, art. 1088 C. civ., art. 2 din O.G.

nr. 9/2000, Legea nr. 136/1995, art. 11 alin. (1) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ. Pârâta a depus la dosarul cauzei o întampinare, prin care a solicitat respingerea cererii. Prin sentința comercială nr. 604 din 3 iulie 2008 a Tribunalului Bistrița - Năsăud, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit poliței de asigurare din 15 decembrie 2005, (valabilă 12 luni ) și specificatiei nr. 1 – respective art. 14 din acest din urmă act, societatea de asigurare trebuia să plătească o indemnizație suplimentară în limita a 20% din valoarea pagubelor directe. Cum pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, plătind o sumă totală de 59.725,44 euro, după reținerea franșizei, dar care include și cota de 20% pentru pagubele indirecte, pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, aducându-i următoarele critici. Potrivit art. 4 din specificația nr. 1 a poliței de asigurare, pârâta trebuia să plătească și contravaloarea mărfurilor distruse. Reclamanta a arătat că daunele produse mărfurilor sunt daune directe și nu indirecte. A fost invocată și clauza de universalitate, prevăzută de pct. 13 din cadrul condițiilor speciale ale contractului de asigurare. Prin decizia civilă nr. 185 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul, reținându-se următoarele: Prima instanță a interpretat corect clauzele contractuale, daunele provocate țesăturilor din procesul de fabricație nefiind daune directe, ci indirecte.

Evenimentul care a produs pagubele a fost corect încadrat în categoria „fenomene electrice” de la pct. 8 al specificației la polița de asigurare, mărfurile nefiind incluse în obiectul asigurării. Nici clauza de universalitate de la art. 13 nu îndreptățește pe reclamanta la plata despăgubirilor pentru mărfurile deteriorate, deoarece mărfurile sunt enumerate la poz.II din specificația 1, pct. 4, pe când utilajele, echipamentele și mobilierul sunt trecute la poz. I. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.I. SA Beclean, aducându-i următoarele critici: 1. Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța de apel nu și-a motivat de ce a reținut că daunele pentru țesăturilor din procesul de fabricație nu sunt daune directe.

Reclamanta susține că aceste daune sunt daune directe, cauzate ca urmare a producerii riscului asigurat, existând raport de cauzalitate între evenimentul produs și prejudiciu, acest lucru rezultând și din cuprinsul raportului de expertiză. Instanța de apel a reținut că daunele produse la mărfuri sunt indirecte, deși prima instanță reține că acestea sunt daune directe, dar nu sunt acoperite de clauzele contractului. De asemenea, reclamanta susține că instanța de apel nu a motivat de ce a reținut că nu pot fi primite susținerile sale cu privire la faptul că daunele aduse materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepțiilor de neacordare a daunelor. Mai susține reclamanta că aceste daune se încadrează în cuprinsul pct. 8 din specificația nr. 1. 2.Instanța de apel a făcut o greșită interpretate a clauzelor contractuale, atunci când a apreciat că nu este inclus în obiectul de asigurare pentru daunele materiale și directe și partida intitulată „mărfuri”.

Se susține că trebuia făcută o interpretare după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, or, potrivit art. 4 din specificația nr. 1 a poliței de asigurare, obiect al asigurării îl reprezintă și mărfurile: De asemenea, la art. 7 din specificația nr. 1, în cadrul riscurilor asigurate se enumeră și fenomenele electrice. Reclamanta susține că din interpretarea acestor clauze nu poate rezulta decât faptul că părțile au convenit ca și mărfurile să fie asigurate pentru riscul „fenomene electrice”. Se mai susține de către reclamantă că în cazul contractelor de asigurare, în caz de îndoială, convenția se interpretează împotriva asiguratorului, potrivit art. 1312 alin. (2) C. civ., datorită faptului că asiguratorul este cel care a edictat contractul de asigurare, reclamanta doar aderând la el, astfel că posibilele îndoieli cu privire la unele clauze trebuie interpretate împotriva asiguratorului.

3. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 7 și art. 13 din specificația nr. 1 a poliței de asigurare, deoarece în contract se stipulează faptul că, prin poliță se asigură tot ce constituie complexul bunurilor asigurate”. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 punctele 7,8 și 9 C. proc. civ. Recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, depunând la dosarul cauzei dovada plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, precum și concluzii scrise. Intimata pârâtă a SC A.A. SA a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, precum și concluzii scrise. La solicitarea instanței, au fost depuse la dosarul cauzei copii certificate ale poliței de asigurare, specificația nr. 1 la poliță și addendumurile încheiate.

Analizând decizia recurată – prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. Prima critică nu poate fi reținută. Instanța de apel a motivat de ce nu a reținut că daunele produse țesăturilor din procesul de fabricație nu sunt daune directe și anume, pentru că nu sunt prevăzute la pct. 8 clauze speciale ale specificației nr. 1 la polița de asigurare, la categoria daunelor provocate de fenomenul electric. Nu se poate reține susținerea recurentei în sensul că aceste daune sunt directe, chiar dacă între evenimentul produs și prejudiciu există legături de cauzalitate, deoarece această legătură nu este una directă, ci una indirectă, cauzată de oprirea utilajelor, și, în orice caz, această daună nu este prevăzută în mod expres la categoria daunelor materiale și directe din pct. 8 clauze speciale al specificației nr. 1 acolo fiind evidențiate doar daunele produse la utilaje, echipamente și mobilier.

Instanța de apel a motivat implicit de ce nu a putut primi susținerile reclamantei cu privire la faptul că daunele aduse materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepțiilor de neacordare a daunelor, atunci când a motivat că acestea nu sunt prevăzute în mod expres la pct. 8 clauze speciale al specificației nr. 1, rezultând astfel, că ce nu este prevăzut în mod expres la acest punct, este exclus din categoria daunelor materiale și directe. Reclamanta nu justifică susținerea sa cu privire la faptul că și daunele produse țesăturilor se încadrează în categoria celor prevăzute de pct. 8 clauze speciale al specificației nr. 1, însă această susținere nu poate fi reținută atâta timp cât pct. 8 nu se referă în mod expres și la daunele provocate mărfurilor.

2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Este adevărat că interpretarea clauzelor unui contract trebuie să surprindă voința comună a părților, însă în cauza de față această voință este clară. Astfel, la punctul 4 din specificația nr. 1 la polița de asigurare se enumeră și categoria,,mărfuri” însă la subpunctul 2, nu la subpunctul 1, unde sunt cuprinse utilajele, echipamentul, mobilierul. La punctul 7, clauze generale din specificația nr. 1 se enumeră în categoria riscurilor suplimentare și categoria,,fenomene electrice” însă aceste prevederi, din specificația nr. 1, au caracter general, condițiile concrete în care se acordă despăgubirile fiind prevăzute la pct. 8 din Clauzele speciale la specificația nr. 1, or, la acest pct. 8 se prevede, în mod clar, faptul că sunt considerate daune materiale și directe doar cele care se referă la utilaje, echipamente și mobilier, nu și cele care se referă la mărfuri.

Semnificația menționării categoriei,,mărfuri” la punctul 4 clauze generale din specificația nr. 1 este aceea că și pentru daunele provocate acestei categorii se acordă despăgubiri, dar numai potrivit punctului 14 din clauzele speciale și anume, o indemnizație de 20% din suma asigurată per partidă, așa după cum a procedat și pârâta. Prin urmare, neavând clauze îndoielnice, nu se putea face o interpretare în contra asiguratorului, pe motiv că acesta este cel care a redactat contractul. 3.Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale. Reclamanta face o anumită confuzie între clauzele contractului, respectiv între clauzele specificației nr. 1 la polița de asigurare.

Această specificație cuprinde 7 clauze generale dar și 14 clauze speciale, iar recurenta reclamantă se referă la ele, fără a specifica dacă sunt clauze generale sau speciale. Clauza nr. 13 (clauză specială) are legătură cu clauza nr. 4 din partea generală, nu cu clauza nr. 7 din partea generală. Clauzele contractului trebuie interpretate ținând cont și de legătura dintre ele, or, în cauza de față, clauza de la punctul 4, subpunctului 2, partea generală, ce se referă la mărfuri, are corespondență în partea specială, cu clauza de la pct. 14, și nu cu clauza de la punctul 7, partea generală și cu cea de la punctul 13 din partea specială, fiind evident că pentru daunele aduse categoriei „mărfuri”, părțile au convenit că acestea intră în categoria daune indirecte, pentru care se acordă doar o indemnizație suplimentară în limita a 20% din suma asigurată, per partidă.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.I. SA Beclean împotriva deciziei comerciale nr. 185 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.