ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 443/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 443/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița –

Năsăud, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC F.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.A.

SA București, solicitând instanței că prin sentința ce o va

pronunța să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume:

71.216,46 euro, reprezentând despăgubiri datorate potrivit contractului de

asigurare încheiat între părți; 1.613,40 lei reprezentând despăgubiri,

cu dobânda legală de la data de 15 noiembrie 2006, data procedurii accidentului

și până la data plății integrale; cheltuieli de

judecată în sumă totală de 26.848 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asigurare având ca

obiect, pe de o parte, utilajele/mobilierul și echipamentul societății

– asigurate la nivelul sumei de 4.500.000 euro și, pe de altă parte,

mărfurile – materii prime, produse finite, produse semifabricate -

asigurate la nivelul sumei de 2.000.000 euro.

În ziua de 15 noiembrie 2006 a avut loc un

fenomen electric, care a provocat un supracurent în instalația

electrică, astfel că aparatura electrică, aparatura de control a

utilajelor și utilajele care erau în funcțiune, au fost afectate.

Tot cu acest prilej au fost distruse și

țesăturile care se aflau în acel moment în procesul de

fabricație.

S-a efectuat și o expertiză,

pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, care a fost stabilit la nivelul

sumei de 130.941,90 euro și 1.613,40 lei, însă societatea pârâtă

a fost de acord să plătească despăgubiri doar la nivelul sumei

de 59.725,44 euro, sumă ce a fost achitată, însă cu privire la

pagubele produse la materiale, pârâta a considerat că sunt daune

indirecte, iar despăgubirea în cazul acestora s-a acordat doar la nivelul

de 20 % din suma reprezentand daune directe.

Reclamanta a considerat că obiect al

asigurarii îl constituie și mărfurile societatii, iar riscul produs se

încadrează în prevederile contractuale.

Au fost invocate părevederile art. 969

și următoarele, art. 1088 C. civ., art. 2 din O.G. nr. 9/2000, Legea nr.

136/1995, art. 11 alin. (1) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ.

Pârâta a depus la dosarul cauzei o

întampinare, prin care a solicitat respingerea cererii.

Prin sentința comercială nr. 604

din 3 iulie 2008 a Tribunalului Bistrița - Năsăud, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă cererea de chemare în judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că potrivit poliței de asigurare

din 15 decembrie 2005, (valabilă 12 luni ) și specificatiei nr. 1 –

respective art. 14 din acest din urmă act, societatea de asigurare trebuia

să plătească o indemnizație suplimentară în limita a

20% din valoarea pagubelor directe.

Cum pârâta și-a îndeplinit

obligațiile contractuale, plătind o sumă totală de

59.725,44 euro, după reținerea franșizei, dar care include

și cota de 20% pentru pagubele indirecte, pretențiile reclamantei

sunt neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamanta, aducându-i următoarele critici.

Potrivit art. 4 din specificația nr. 1 a

poliței de asigurare, pârâta trebuia să plătească și

contravaloarea mărfurilor distruse.

Reclamanta a arătat că daunele produse

mărfurilor sunt daune directe și nu indirecte.

A fost invocată și clauza de

universalitate, prevăzută de pct. 13 din cadrul condițiilor speciale

ale contractului de asigurare.

Prin decizia civilă nr. 185 din 13

octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul,

reținându-se următoarele:

Prima instanță a interpretat corect

clauzele contractuale, daunele provocate țesăturilor din procesul de

fabricație nefiind daune directe, ci indirecte.

Evenimentul care a produs pagubele a fost

corect încadrat în categoria „fenomene electrice” de la pct. 8 al

specificației la polița de asigurare, mărfurile nefiind incluse

în obiectul asigurării.

Nici clauza de universalitate de la art. 13

nu îndreptățește pe reclamanta la plata despăgubirilor pentru

mărfurile deteriorate, deoarece mărfurile sunt enumerate la poz.II

din specificația 1, pct. 4, pe când utilajele, echipamentele și

mobilierul sunt trecute la poz. I.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

SC F.I. SA Beclean, aducându-i următoarele critici:

pe care se sprijină, în sensul că instanța de apel nu și-a

motivat de ce a reținut că daunele pentru țesăturilor din procesul

de fabricație nu sunt daune directe.

Reclamanta susține că aceste daune

sunt daune directe, cauzate ca urmare a producerii riscului asigurat, existând

raport de cauzalitate între evenimentul produs și prejudiciu, acest lucru

rezultând și din cuprinsul raportului de expertiză.

Instanța de apel a reținut că

daunele produse la mărfuri sunt indirecte, deși prima

instanță reține că acestea sunt daune directe, dar nu sunt

acoperite de clauzele contractului.

De asemenea, reclamanta susține că

instanța de apel nu a motivat de ce a reținut că nu pot fi

primite susținerile sale cu privire la faptul că daunele aduse

materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepțiilor de neacordare a daunelor.

Mai susține reclamanta că aceste

daune se încadrează în cuprinsul pct. 8 din specificația nr. 1.

2.Instanța de apel a făcut o

greșită interpretate a clauzelor contractuale, atunci când a apreciat

că nu este inclus în obiectul de asigurare pentru daunele materiale

și directe și partida intitulată „mărfuri”.

Se susține că trebuia

făcută o interpretare după intenția comună a

părților, iar nu după sensul literal al termenilor, or, potrivit

art. 4 din specificația nr. 1 a poliței de asigurare, obiect al asigurării

îl reprezintă și mărfurile:

De asemenea, la art. 7 din specificația nr.

1, în cadrul riscurilor asigurate se  enumeră și fenomenele

electrice.

Reclamanta susține că din

interpretarea acestor clauze nu poate rezulta decât faptul că

părțile au convenit ca și mărfurile să fie asigurate

pentru riscul „fenomene electrice”.

Se mai susține de către

reclamantă că în cazul contractelor de asigurare, în caz de

îndoială, convenția se interpretează împotriva asiguratorului,

potrivit art. 1312 alin. (2) C. civ., datorită faptului că

asiguratorul este cel care a edictat contractul de asigurare, reclamanta doar

aderând la el, astfel că posibilele îndoieli cu privire la unele clauze

trebuie interpretate împotriva asiguratorului.

dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art.

7 și art. 13 din specificația nr. 1 a poliței de asigurare,

deoarece în contract se stipulează faptul că, prin poliță

se asigură tot ce constituie complexul bunurilor asigurate”.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.

304 punctele 7,8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a solicitat

judecarea cauzei în lipsă, depunând la dosarul cauzei dovada

plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, precum

și concluzii scrise.

Intimata pârâtă a SC A.A. SA a depus la

dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului,

precum și concluzii scrise.

La solicitarea instanței, au fost depuse

la dosarul cauzei copii certificate ale poliței de asigurare,

specificația nr. 1 la poliță și addendumurile încheiate.

Analizând decizia recurată – prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

reținută.

Instanța de apel a motivat de ce nu a

reținut că daunele produse țesăturilor din procesul de

fabricație nu sunt daune directe și anume, pentru că nu sunt prevăzute

la pct. 8 clauze speciale ale specificației nr. 1 la polița de

asigurare, la categoria daunelor provocate de fenomenul electric.

Nu se poate reține susținerea

recurentei în sensul că aceste daune sunt directe, chiar dacă între

evenimentul produs și prejudiciu există legături de cauzalitate,

deoarece această legătură nu este una directă, ci una

indirectă, cauzată de oprirea utilajelor, și, în orice caz,

această daună nu este prevăzută în mod expres la categoria

daunelor materiale și directe din pct. 8 clauze speciale al

specificației nr. 1 acolo fiind evidențiate doar daunele produse la

utilaje, echipamente și mobilier.

Instanța de apel a motivat implicit de

ce nu a putut primi susținerile reclamantei cu privire la faptul că

daunele aduse materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepțiilor de

neacordare a daunelor, atunci când a motivat că acestea nu sunt

prevăzute în mod expres la pct. 8 clauze speciale al specificației nr.

1, rezultând astfel, că ce nu este prevăzut în mod expres la acest

punct, este exclus din categoria daunelor materiale și directe.

Reclamanta nu justifică susținerea sa

cu privire la faptul că și daunele produse  țesăturilor se

încadrează în categoria celor prevăzute de pct. 8 clauze speciale al

specificației nr. 1, însă această susținere nu poate fi

reținută atâta timp cât pct. 8 nu se referă în mod expres

și la daunele provocate mărfurilor.

fi reținută.

Este adevărat că interpretarea

clauzelor unui contract trebuie să surprindă voința comună

a părților, însă în cauza de față această

voință este clară.

Astfel, la punctul 4 din specificația

nr. 1 la polița de asigurare se enumeră și categoria,,mărfuri”

însă la subpunctul 2, nu la subpunctul 1, unde sunt cuprinse utilajele,

echipamentul, mobilierul.

La punctul 7, clauze generale din specificația

nr. 1 se enumeră în categoria riscurilor suplimentare și categoria,,fenomene

electrice” însă aceste prevederi, din specificația nr. 1, au caracter

general, condițiile concrete în care se acordă despăgubirile

fiind prevăzute la pct. 8 din Clauzele speciale la specificația nr. 1,

or, la acest pct. 8 se prevede, în mod clar, faptul că sunt considerate

daune materiale și directe doar cele care se referă la utilaje,

echipamente și mobilier, nu și cele care se referă la

mărfuri.

Semnificația menționării

categoriei,,mărfuri” la punctul 4 clauze generale din specificația

nr. 1 este aceea că și pentru daunele provocate acestei categorii se

acordă despăgubiri, dar numai potrivit punctului 14 din clauzele

speciale și anume, o indemnizație de 20% din suma asigurată per

partidă, așa după cum a procedat și pârâta.

Prin urmare, neavând clauze îndoielnice, nu

se putea face o interpretare în contra asiguratorului, pe motiv că acesta

este cel care a redactat contractul.

3.Nici cea de-a treia critică nu poate

fi reținută.

Instanța de apel a făcut o

corectă interpretare a clauzelor contractuale.

Reclamanta face o anumită confuzie între

clauzele contractului, respectiv între clauzele specificației nr. 1 la

polița de asigurare.

Această specificație cuprinde 7

clauze generale dar și 14 clauze speciale, iar recurenta reclamantă

se referă la ele, fără a specifica dacă sunt clauze

generale sau speciale.

Clauza nr. 13 (clauză specială) are

legătură cu clauza nr. 4 din partea generală, nu cu clauza nr. 7

din partea generală.

Clauzele contractului trebuie interpretate

ținând cont și de legătura dintre ele, or, în cauza de

față, clauza de la punctul 4, subpunctului 2, partea generală,

ce se referă la mărfuri, are corespondență în partea

specială, cu clauza de la pct. 14, și nu cu clauza de la punctul 7,

partea generală și cu cea de la punctul 13 din partea specială, fiind

evident că pentru daunele aduse categoriei „mărfuri”,

părțile au convenit că acestea intră în categoria daune

indirecte, pentru care se acordă doar o indemnizație

suplimentară în limita a 20% din suma asigurată, per partidă.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta

Curte, constată că nici una dintre criticile formulate nu este

întemeiată, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.I.

SA Beclean împotriva deciziei comerciale nr. 185 din 13 octombrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.