WAWRZYNOWICZ v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
WAWRZYNOWICZ v. POLAND (CtEDO, 2005)
CUARTA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 73192/01 de Mieczysława WAWRZYNOWICZ și Władysław WAWRZYNOWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 decembrie 2005 în calitate de Camera compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și grefierul secțiunii M. O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 25 februarie 2001, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Mieczysława Wawrzynowicz și Władysław Wawrzynowicz, sunt resortisanți polonezi născuți în 2 iunie 1948 și, respectiv, în 5 februarie 1940 și trăiesc în Poznań. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. (1) Primul set al procedurii civile În 1984, primul reclamant divorțat și, la 5 iunie 1992, Curtea Regională Poznań a dat o hotărâre cu privire la o divizie a proprietății matrimoniale. La 27 septembrie 1994, fostul soț al reclamantului a depus o cerere la Curtea Regională Poznań pentru o ordonanță de plată de 5.600 PLN pentru ocuparea necontractuală a unui apartament, care făcea parte din proprietatea matrimonială, de către primul reclamant și noul soț al acestuia, al doilea reclamant. La 22 decembrie 1998, Curtea Regională Poznań a ordonat primului reclamant să plătească o sumă de 7.322 PLN fostului său soț. Reclamantul a interzis apelul. Ca transpirație din dosar, ea nu a plătit o taxă judiciară, dar a fost ulterior scutită de costurile de judecată depășește o sumă de 100 PLN. La 6 iunie 2000, Curtea Regională Poznań a solicitat reclamantului să plătească o parte din taxele judecătorești pentru un recurs de 100 PLN. Reclamantul nu a reușit să facă acest lucru. La 11 septembrie 2000, Curtea Regională Poznań a respins cererea de a redefini termenul pentru a plăti taxa. 2. Al doilea set de proceduri civile La 12 martie 1993, prima reclamantă a depus o procedură la Curtea de District Poznań care a solicitat dobânzi cu privire la suma atribuită de către instanță la 30 septembrie 1991 împotriva fostului său soț. La 26 iunie 1995, Curtea de District Poznań a pronunțat hotărâre împotriva reclamantă și a apelat la Curtea Regională Poznań. La 1 decembrie 1995, Curtea Regională a anulat parțial hotărârea și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. La 7 decembrie 2000, Curtea de District Poznań a permis parțial cererea reclamantului. La 7 septembrie 2001, Curtea Regională Poznań a respins recursul. 1. Reclamanții se plâng că rezultatul primului set de proceduri a dus la încălcarea dreptului lor la proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și dreptul lor la liberă circulație garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4. 2. Se plâng în continuare, fără a invoca nici un articol al Convenției, cu privire la rezultatul celui de-al doilea set al procedurii. 3. În cele din urmă, acestea se plâng în fond, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set al procedurii civile. HOTĂRÂREA 1. Reclamanții se plâng în legătură cu rezultatul primului set de proceduri care invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și dreptul lor la libera circulație garantat prin art. 2 din Protocolul nr. 4. art. 1 din Protocolul nr. 1 citește în ceea ce privește relevanța: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.” Partea relevantă a articolului 2 din Protocolul nr. 4 prevede: „1. Toată lumea legală pe teritoriul unui stat, pe teritoriul acestui teritoriu, are dreptul la libertate de circulație și libertate de a alege reședința sa.” Curtea reamintește art. 35 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „Curtea poate aborda chestiunea numai după epuizarea tuturor remediilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, și într-o perioadă de șase luni de la data la care a fost luată decizia finală.” Curtea observă că reclamanții nu au respectat cerințele procedurale dinaintea instanței de recurs și, în consecință, recursul lor a fost respins din motive formale. Prin urmare, Curtea este de părere că reclamanții nu au epuizat măsurile interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție. (2) Reclamanții se plâng în continuare de rezultatul nefavorabil al celui de-al doilea set de proceduri civile. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante în Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție (a se vedea Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care plângerea reclamanților cu privire la rezultatul a fost justificată, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Convenției. Curtea nu constată niciun element care să indice că instanța națională a depășit discreția lor adecvată în evaluarea faptelor sau că a ajuns la concluzii care vor fi nejustificate sau irezonabile. Rezultă că această plângere este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. 3. Primul reclamant se plânge, de asemenea, în fondul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set al procedurii civile. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza cazului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (b) din Regulamentul Curții, pentru a anunța această parte a cererii către guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii primului reclamant cu privire la durata celui de-al doilea set al procedurii civile Declara restul cererii inadmisibil.