Wawrzynowicz împotriva Poloniei

CUARTA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 73192/01 de Mieczysława WAWRZYNOWICZ și Władysław WAWRZYNOWICZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 decembrie 2005 în calitate de Camera compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și grefierul secțiunii M. O’Boyle Având în vedere cererea depusă la 25 februarie 2001, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Mieczysława Wawrzynowicz și Władysław Wawrzynowicz, sunt resortisanți polonezi născuți în 2 iunie 1948 și, respectiv, în 5 februarie 1940 și trăiesc în Poznań. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

(1) Primul set al procedurii civile În 1984, primul reclamant divorțat și, la 5 iunie 1992, Curtea Regională Poznań a dat o hotărâre cu privire la o divizie a proprietății matrimoniale. La 27 septembrie 1994, fostul soț al reclamantului a depus o cerere la Curtea Regională Poznań pentru o ordonanță de plată de 5.600 PLN pentru ocuparea necontractuală a unui apartament, care făcea parte din proprietatea matrimonială, de către primul reclamant și noul soț al acestuia, al doilea reclamant. La 22 decembrie 1998, Curtea Regională Poznań a ordonat primului reclamant să plătească o sumă de 7.322 PLN fostului său soț. Reclamantul a interzis apelul. Ca transpirație din dosar, ea nu a plătit o taxă judiciară, dar a fost ulterior scutită de costurile de judecată depășește o sumă de 100 PLN.

La 6 iunie 2000, Curtea Regională Poznań a solicitat reclamantului să plătească o parte din taxele judecătorești pentru un recurs de 100 PLN. Reclamantul nu a reușit să facă acest lucru. La 11 septembrie 2000, Curtea Regională Poznań a respins cererea de a redefini termenul pentru a plăti taxa. 2. Al doilea set de proceduri civile La 12 martie 1993, prima reclamantă a depus o procedură la Curtea de District Poznań care a solicitat dobânzi cu privire la suma atribuită de către instanță la 30 septembrie 1991 împotriva fostului său soț. La 26 iunie 1995, Curtea de District Poznań a pronunțat hotărâre împotriva reclamantă și a apelat la Curtea Regională Poznań. La 1 decembrie 1995, Curtea Regională a anulat parțial hotărârea și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță.

La 7 decembrie 2000, Curtea de District Poznań a permis parțial cererea reclamantului. La 7 septembrie 2001, Curtea Regională Poznań a respins recursul. 1. Reclamanții se plâng că rezultatul primului set de proceduri a dus la încălcarea dreptului lor la proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și dreptul lor la liberă circulație garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4. 2. Se plâng în continuare, fără a invoca nici un articol al Convenției, cu privire la rezultatul celui de-al doilea set al procedurii. 3. În cele din urmă, acestea se plâng în fond, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set al procedurii civile.

HOTĂRÂREA 1. Reclamanții se plâng în legătură cu rezultatul primului set de proceduri care invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția și dreptul lor la libera circulație garantat prin art. 2 din Protocolul nr. 4. art. 1 din Protocolul nr. 1 citește în ceea ce privește relevanța: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.” Partea relevantă a articolului 2 din Protocolul nr. 4 prevede: „1.

Toată lumea legală pe teritoriul unui stat, pe teritoriul acestui teritoriu, are dreptul la libertate de circulație și libertate de a alege reședința sa.” Curtea reamintește art. 35 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „Curtea poate aborda chestiunea numai după epuizarea tuturor remediilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, și într-o perioadă de șase luni de la data la care a fost luată decizia finală.” Curtea observă că reclamanții nu au respectat cerințele procedurale dinaintea instanței de recurs și, în consecință, recursul lor a fost respins din motive formale. Prin urmare, Curtea este de părere că reclamanții nu au epuizat măsurile interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din convenție.

În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție. (2) Reclamanții se plâng în continuare de rezultatul nefavorabil al celui de-al doilea set de proceduri civile. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante în Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție (a se vedea Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care plângerea reclamanților cu privire la rezultatul a fost justificată, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a Convenției.

Curtea nu constată niciun element care să indice că instanța națională a depășit discreția lor adecvată în evaluarea faptelor sau că a ajuns la concluzii care vor fi nejustificate sau irezonabile. Rezultă că această plângere este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. 3. Primul reclamant se plânge, de asemenea, în fondul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la lungimea excesivă a celui de-al doilea set al procedurii civile. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza cazului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesară, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. (b) din Regulamentul Curții, pentru a anunța această parte a cererii către guvernul contestat.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii primului reclamant cu privire la durata celui de-al doilea set al procedurii civile Declara restul cererii inadmisibil.

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 73192/01 by Mieczysława WAWRZYNOWICZ and Władysław WAWRZYNOWICZ against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8 December 2005 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 25 February 2001, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mrs Mieczysława Wawrzynowicz and Władysław Wawrzynowicz, are Polish nationals who were born in 2 June 1948 and 5 February 1940 respectively and live in Poznań. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1. First set of civil proceedings In 1984 the first applicant divorced and on 5 June 1992 the Poznań Regional Court gave a decision on a division of the matrimonial property. On 27 September 1994 the first applicant’s former husband lodged a claim with the Poznań Regional Court for an order of payment to him of an amount of 5,600 PLN for non-contractual occupation of an apartment, which had been a part of the matrimonial property, by the first applicant and her new husband, the second applicant. On 22 December 1998 the Poznań Regional Court ordered the first applicant to pay the amount of 7,322 PLN to her former husband. The applicant appealed. As transpires from the case file, she failed to pay a court fee but was subsequently exempted from court costs exceeding an amount of PLN 100. On 6 June 2000 the Poznań Regional Court required the applicant to pay a part of the court fee for an appeal in the amount of 100 PLN.

The applicant failed to do so. On 11 September 2000 the Poznań Regional Court dismissed her request to reinstate the time limit to pay the fee. 2. Second set of civil proceedings On 12 March 1993 the first applicant lodged a motion with the Poznań District Court claiming interest on the amount awarded to her by the court on 30 September 1991 against her former husband. On 26 June 1995 the Poznań District Court gave judgment against the applicant, and she appealed to the Poznań Regional Court. On 1 December 1995 the Regional Court partly quashed the judgment and remitted the case to the first-instance court for re-examination. On 7 December 2000 the Poznań District Court partly allowed the applicant’s claim.

On 7 September 2001 the Poznań Regional Court dismissed the appeal. COMPLAINT 1. The applicants complain that the outcome of the first set of proceedings resulted in the breach of their right to property guaranteed by the Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and their right to free movement secured by Article 2 of Protocol No. 4. 2. They further complain, without invoking any Article of the Convention, about the outcome of the second set of the proceedings. 3. Finally, they complain in substance under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the second set of the civil proceedings. THE LAW 1. The applicants complain about the outcome of the first set of proceedings invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and their right to free movement secured by Article 2 of Protocol No. 4. The Article 1 of Protocol No. 1 reads as far as relevant: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.” The relevant part of Article 2 of Protocol No. 4 provides: “1. Everyone lawfully within the territory of a State shall, within that territory, have the right to liberty of movement and freedom to choose his residence”. The Court recalls Article 35 § 1 of the Convention which reads as follows: “The Court may only deal with the matter after all domestic remedies have been exhausted, according to the generally recognised rules of international law, and within a period of six months from the date on which the final decision was taken.” The Court observes that the applicants failed to comply with the procedural requirements before the court of appeal and, as a result their appeal was rejected on formal grounds.

The Court is, therefore, of the opinion that the applicants have not exhausted domestic remedies as required by Article 35 § 1 of the Convention. It follows that this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 § 1 of the Convention. 2. The applicants further complain about the unfavourable outcome of the second set of civil proceedings. The Court reiterates that according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties in the Convention.

In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and insofar as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see Garcia Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999- I). In the light of all the material in its possession and insofar as the applicants’ complaint about the outcome has been substantiated, the Court finds that it does not disclose any appearance of a violation of the Convention. The Court finds no elements which would indicate that the national courts went beyond their proper discretion in their assessment of facts or that they reached conclusions which will be unfair or unreasonable.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and therefore must be rejected in accordance with Article 35 § 4. 3. The first applicant also complains in substance of Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the second set of the civil proceedings. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the first applicant’s complaint concerning the length of the second set of the civil proceedings Declares the remainder of the application inadmissible.

Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President