ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4076/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 8791 din 14 septembrie 2007, Primarul General al Municipiului București a restituit în natură, notificatorului S.G., imobilul situat în București, Sector 5, format din construcții și teren aferent în suprafață de 312 mp. Totodată, prin aceeași dispoziție s-a respins notificarea formulată de I.E., vizând restituirea în natură a aceluiași imobil, pe considerentul că cea în cauză, nu are calitate de persoană îndreptățită. La 9 octombrie 2007, I.E. a contestat această dispoziție, solicitând instanței – în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General și Primăria Municipiului București – să oblige pârâtul la emiterea unei noi dispoziții prin care să i se atribuie ½ din imobilul situat în București, în calitatea sa de fiică a E.C., moștenitoarea foștilor proprietari ai nemișcătorului.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.661 din 8 aprilie 2008 a admis contestația și anulând dispoziția atacată a contestat calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită de a solicita cota de ½ din imobilul în litigiu. A obligat intimații să emită o altă dispoziție prin care să restituie în natură imobilul din București, contestatoarei și intimatului S.G., în cotă de câte ½ fiecare. Ulterior, aceeași instanță, prin încheierea din 2 decembrie 2008, a admis cererea formulată de petenta I.E., și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentință, în sensul indicării corecte a numărului poștal al imobilului în litigiu care este 20, în loc de 30 și de a se menționa în dispozitiv în calitate de intimat, S.G.

domiciliat în București. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că notificatoarea I.E. are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât a făcut dovada faptului că este moștenitoarea E.C., fiica defuncților S.D. și S.M. foștii proprietari ai nemișcătorului, iar prin notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001 a repus-o pe autoarea sa, în termenul de acceptare a succesiunii părinților acesteia. Tot astfel, mai arată instanța fondului, cronologia evenimentelor (S.D. a decedat la 7 mai 1988, S.M. a decedat la 14 februarie 1994 iar fiica lor, C.E., autoarea reclamantei, a decedat la 2 noiembrie 1997) atestă faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, mama contestatoarei nu mai era în viață pentru a putea formula notificare, astfel că toate drepturile și obligațiile din patrimoniul acesteia au fost transmise fiicei sale, respectiv contestatoarea din prezenta cauză.

Ca atare, conchide prima instanță, prin formularea notificării, contestatoarea a repus pe mama sa în termenul de acceptare a succesiunilor părinților acesteia, însă numai în ceea ce privește imobilul solicitat prin notificare, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât dreptul de opțiune, fiind un drept patrimonial, se transmite, alături de celelalte drepturi patrimoniale, propriilor moștenitori legali, pe calea retransmiterii succesorale. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin decizia nr. 44/A din 24 februarie 2009, a respins ca nefondat, apelul formulat de Municipiul București prin Primar General și ca tardiv, apelul formulat de intimatul S.G., preluat de S.N.R., prin cumpărarea dreptului litigios și ulterior de intimata contestatoare I.E.

în urma exercitării retractului litigios. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 soluția dată de intimată notificării formulată de către contestatoare este greșită în condițiile în care, moștenitorii care nu au acceptat succesiunea, pot beneficia de repunerea legală în dreptul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii. Cât privește apelul declarat de S.G. s-a reținut că acesta este tardiv, în cauză neputându-se considera că operează o repunere în termen ori tardivitatea este înlăturată prin vânzarea dreptului litigios către o altă persoană, respectiv către S.N.R., întrucât cumpărătorul a preluat dreptul la toate atributele și caracteristicile acestuia.

Luând act de exercitarea în cauză a retractului litigios, prin cumpărarea de către contestatoare a dreptului litigios, de la cumpărătorul cesionar S.N.R., instanța de apel a constatat că efectele acestui retract, constând în stingerea procesului, nu pot fi atinse întrucât, pe de o parte, există și un alt intimat în cauză (Municipiul București prin Primar General) iar cumularea de către contestatoare a dublei calități nu operează în totalitate, iar pe de altă parte, prioritatea dată soluționării excepției de tardivitate a apelului, care afectează dreptul litigios, face inoperant efectul de stingere a procesului în acest fel. Totodată, se mai arată, trebuie lămurită confuzia între dreptul în litigiu, aparținând contestatoarei, constând în pretinderea a ½ din imobil și dreptul intimatului S.G.

asupra celeilalte jumătăți din imobil, care nu a fost contestat și care nu poate fi afectat de exercitarea retractului litigios. În cauză, au declarat recurs în termen legal atât Municipiul București prin Primar General, cât și contestatoarea I.E. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimatul pârât Municipiul București prin Primarul General, critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei mențineri a soluției pronunțată de prima instanță, în condițiile în care, se arată, contestatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, aspect atestat de certificatul de moștenitor nr. 1424 din 22 septembrie 1992, prin care S.V. a renunțat la moștenire.

Tot astfel, se mai arată notificatoarea nu se poate prevala de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sau ale codului civil întrucât chiar dacă a dovedit relația de rudenie cu autorii ei nu a făcut dovada calității de succesoare a acestora. Or, dreptul la opțiune succesorală poate fi exercitat și prin renunțarea, caz în care, conform art. 696 C. civ., succesibilul este considerat că nu a fost niciodată moștenitor. Ca atare, conchide recurentul, soluția dată notificării este cea corectă, avându-se în vedere și faptul că din înscrisurile existente la dosarul administrativ nu rezultă calitatea de persoană îndreptățită a notificatoarei. Întemeindu-și calea extraordinară de atac, pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., contestatoarea I.E., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - deși ia act de exercitarea retractului litigios asupra cotei indivize de ½ din imobil, în mod greșit instanța de apel reține că acesta nu operează, în condițiile în care nu s-a probat îndeplinirea cerințelor art. 1404 C. civ.; - cum retractul litigios, operațiune juridică asemănătoare tranzacției, ține exclusiv de voința părților, refuzul de a lua act de exercitarea acestuia este o atingere adusă principiului disponibilității; - contestatoarea nu „a cumpărat” dreptul litigios, așa cum greșit s-a reținut ci a exercitat un retract litigios prin plata unei sume de bani, în cauză neexistând vreun contract prin care acesta să se subroge în drepturile și obligațiile apelantului pârât S.N.R.; - prin exercitarea retractului, s-a desființat vânzarea dreptului litigios față de retractanta I.E., cu efect retroactiv.

Recursul formulat de Municipiul București, prin Primar General se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Este de necontestat că imobilul în litigiu a constituit proprietatea autorilor S.D. și S.M., fiind dobândit urmare contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12016 din 16 noiembrie 1972, de Notariatul de Stat al Municipiului București. Din certificatul de moștenitor nr. 1424 emis la 22 septembrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 5, (fila 109 – dos.fond) rezultă că după autorul S.D., decedat la 7 mai 1988 a rămas ca moștenitoare S.M. în calitate de soție supraviețuitoare, cu 6 fii și fiice ale defunctului, neacceptând în mod expres sau tacit succesiunea.

Ulterior, acest certificat de moștenitor a fost anulat în parte prin sentința civilă nr. 3120 din 31 martie 2000 a Judecătoriei Sectorului 5 București, care a constatat calitatea de moștenitori a M.S., soția supraviețuitoare, E.S., fiică și a lui G.S., fiu. Din toate actele dosarului rezultă fără echivoc atât calitatea mamei contestatoarei de fiică a foștilor proprietari ai imobilului cât și împrejurarea că aceasta nu a renunțat în mod expres la succesiunea părinților săi. Ca atare, așa cum corect au reținut instanțele, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii.

Or, cum la data intrării în vigoare a acestui act normativ, mama contestatoarei nu mai era în viață, pentru a putea să solicite restituirea imobilului – fiind decedată la 2 noiembrie 1997 – dreptul acestuia s-a transmis către contestatoare care, prin formularea notificării a repus-o pe autoarea sa în termenul de acceptare a moștenirii rămase de pe urma lui S.D. și M., părinții acesteia. În cauză, nu se pune problema aplicațiunii dispozițiilor art. 696 C. civ., atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada că E.C. ar fi renunțat, în mod expres, la succesiunea părinților săi.

Cât privește critica ce vizează nedepunerea la dosarul administrativ a întregului set de act doveditoare, nici aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care din nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire. Examinând recursul contestatoarei, prin prisma temeiurilor invocate, Înalta Curte îl privește ca întemeiat, urmând a-l admite în considerarea următoarelor argumente. Potrivit dispozițiilor art. 1402 C. civ., cel în contra căruia există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i prețul real al cesiunii, spezele contractului și dobânda din ziua când cesionarul a plătit prețul cesiunii.

Asemenea tranzacție, retractul litigios își găsește sorgintea în principiul disponibilității, care guvernează procesul civil și are ca efect stingerea procesului odată ce este însoțit de remiterea prețului, a cheltuielilor și dobânzilor aferente. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5423 din 12 august 2008, S.G. a vândut dreptul său litigios - respectiv cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în București - lui S.N.R. Față de acesta din urmă, contestatoarea I.E. a exercitat retractul litigios, la termenul din 10 februarie 2009 predându-i sumele de 20.000 Euro și respectiv 450 Euro, aferente contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios, dată de la care potrivit specificului acestei operațiuni juridice, cea în cauză a dobândit o dublă calitate, atât de reclamant cât și de pârât, situație care nu poate conduce decât la stingerea litigiului.

Din această perspectivă prin orientarea dată soluționării excepției de tardivitate a apelului apare ca fiind lipsită de relevanță atâta vreme cât, luând act de voința părților, instanța trebuia să constate că, prin efectul retractului, s-a stins litigiul dintre intimata contestatoare și apelantul pârât S.N.R., fiind desființată totodată retroactiv față de cea în cauză, vânzarea dreptului litigios. Ca atare, în mod greșit instanța de control judiciar deși ia act de exercitarea retractului litigios, apreciază că efectele acestuia nu pot fi atinse, în condițiile în care nu s-a făcut dovada îndeplinirii vreuneia din cerințele art. 1404 C. civ. Ca motivație a acestei soluții s-a reținut necesitatea „lămuririi confuziei” între dreptul în litigiu, aparținând contestatoarei și dreptul intimatului S.G.

asupra celeilalte jumătăți din imobil care „nu a fost contestat și nu poate fi afectat de exercitarea retractului litigios”. Or, așa cum corect susține contestatoarea prin motivele de recurs, în vreme ce dreptul său asupra cotei de ½ din imobil există, fiind recunoscut prin hotărârea primei instanțe (care a anulat dispoziția Primarului General) intrată sub acest aspect în puterea lucrului judecat, dreptul aparținând intimatului pârât S.G., asupra celeilalte cote de ½ din imobil, a fost vândut ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drept litigios autentificat sub nr. 5423 din 12 august 2008 și nu mai poate fi afectat de operațiunea juridică în discuție. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul contestatoarei urmează a se admite cu consecința modificării în parte a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 44A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Admite recursul declarat de contestatoarea I.E. împotriva aceleiași hotărâri, pe care o modifică în parte în sensul că respinge apelul formulat în cauză de S.G., continuat de S.D.R., ca tardiv formulat. Ia act de exercitarea retractului litigios prin care contestatoarea I.E. a dobândit cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în București, sector 5, construcții de tip B și D cu parter, anexe și teren aferent de 312 mp. Obligă intimatul pârât Municipiul București, prin primar general să emită dispoziție prin care să restituie în natură întregul imobil către contestatoare.

Menține dispoziția din decizie, vizând respingerea ca nefondat a apelului declarat de Municipiul București, prin primar general. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.