ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3964/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3964/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cauzei penale de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 94 alin. (1) raportat la art. 88 alin.

(2) lit. c)

1

și art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată

prin Legea nr. 222/2008 a refuzat predarea persoanei solicitate N.A., cetățean

român, către autoritățile bulgare în baza mandatului european de arestare emis

la data de 29 iulie 2009 de Parchetul Județean Ruse.

În baza art. 88 alin. (3)

teza finală din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut pe cale incidentală,

în cadrul prezentei cauze având ca obiect punerea în executare a mandatului

european de arestare, sentința penală nr. 145 pronunțată la data de 27

octombrie 2008 de Tribunalul Regional Ruse prin care persoana solicitată N.A. (fiul

lui G. și A., a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare cu executare în

regim de detenție și o pedeapsă cu amendă în cuantum de 2000 leva, sentință

care a rămas definitivă prin respingerea apelului și a recursului, conform

hotărârilor nr. 251 din 29 decembrie 2008 a Curții de Apel Veliko Târnovo și,

respectiv, Hotărârea nr. 193 din 19 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație din Bulgaria și, de asemenea, a recunoscut și sentința pronunțată de

Tribunalul Ruse în Dosarul penal nr. 236/2006 și consfințită prin

procesul-verbal nr. 83 din 31 mai 2006, definitivă la aceeași dată, 31 mai 2006,

prin care aceeași persoană solicitată N.A. a fost condamnată de Tribunalul Ruse

la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă de 3

ani.

S-a dispus executarea

pedepsei finale, aplicate condamnatului prin sentința penală nr. 145 pronunțată

la data de 27 octombrie 2008 de Tribunalul Regional Ruse și definitivă prin Decizia

nr. 193 din 19 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație din Bulgaria,

de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție (1 an închisoare aplicată

prin prezenta și 1 an închisoare aplicată prin sentința din 31 mai 2006) și

2000 de leva amendă, pedeapsa cu închisoarea urmând a fi executată într-un

penitenciar din România.

A dedus din durata

executării pedepsei perioadele: 15 septembrie 2007-28 septembrie 2007 inclusiv

și de la 28 septembrie 2009, la zi.

A menținut starea de arest a

persoanei solicitate.

A dispus emiterea mandatului

de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 29 septembrie

2009, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată

sesizarea nr. 2320/II-5/2009 formulată de M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de

arestare, emis pe data de 29 iulie 2009 de Parchetul județean Ruse, Bulgaria,

precum și predarea persoanei solicitate N.A.

Persoana solicitată N.A. a

fost reținută de către procuror pentru o durată de 24 de ore, la data de 28

septembrie 2009, începând cu ora 16,30, în baza Ordonanței nr. 46 emisă în dosarul

nr. 2320/II-2/2009 și a fost prezentat personal instanței de judecată, în

aceeași zi.

Curtea a adus la cunoștință

persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare

emis de autoritățile bulgare împotriva sa și dispozițiile art. 90 alin. (4) din

Legea nr. 302/2004 modificată, persoana solicitată arătând că nu este de acord

cu predarea sa către autoritățile bulgare pentru executarea pedepsei de 1 an,

11 luni și 17 zile de închisoare.

Curtea a procedat la

audierea persoanei solicitate, conform art. 90 alin. (7) din lege și a

consemnat poziția acesteia față de existența motivului opțional de refuz

prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c)

1

din Lege (dispoziție adăugată

prin Legea nr. 222/2008), reținând că persoana solicitată este cetățean român

și mandatul european de arestare privește executarea unei pedepse cu

închisoarea, consemnând și refuzul acestuia de a executa pedeapsa în Bulgaria.

Curtea a constatat că în

cauză există un motiv opțional de refuz, respectiv cel prevăzut de art. 88 alin.

(2) lit. c)

1

din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008

(motiv introdus, de altfel, prin această modificare), având în vedere că

mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu

închisoarea, persoana solicitată este cetățean român, acesta declarând în fața

Curții că refuză să execute pedeapsa în statul emitent. În raport de această

împrejurare, Curtea a constatat incidența alin. (3) al art. 88

1

din

lege care prevede că, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv

cazul prevăzut la alin. (2) lit. c)

1

, anterior pronunțării hotărârii

prevăzută de art. 94, autoritatea judiciară română de executare solicită

autorității emitente transmiterea unei copii certificate a hotărârii de

condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea

emitentă cu privire la scopul pentru care solicită documentele. Recunoașterea

hotărârii penale străine se face pe cale incidentală se face pe cale

incidentală de instanța de judecată în fața căreia procedura executării

mandatului european de arestare este pendinte.

Analizând coroborat

conținutul celor două texte, Curtea a apreciat că, în măsura în care sunt

îndeplinite condițiile prevăzute la art. 88

1

alin. (2) lit. c)

1

,

devin incidente și cele prevăzute de art. 88

1

alin. (3),

producându-se o intervertire a caracterului facultativ al motivului de refuz

într-un caracter obligatoriu.

În consecință, Curtea a

solicitat copiile certificate ale hotărârii de condamnare pentru a dispune,

potrivit dispozițiilor legale anterior invocate, recunoașterea acestei hotărâri

pe cale incidentală, în cadrul așadar al procesului privind punerea în

executare a mandatului.

În cadrul acestor informații

suplimentare, s-au solicitat și transmis copiile certificate ale hotărârilor

instanțelor de fond, de apel și de recurs bulgare, respectiv Hotărârile nr. 145

din data de 27 octombrie 2008 a Tribunalului Ruse, nr. 251 din data de 29

decembrie 2008 a Curții de Apel Velikov și cea definitivă, nr. 193 din data de

19 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație, precum și ale sentinței din data de

31 mai 2009, definitivă la aceeași dată, pronunțată în Dosarul nr. 236/2006 de

Tribunalul Ruse și consfințită prin procesul verbal nr. 83 din aceeași dată, au

fost atașate, de asemenea, copii după dispozițiile legale ale C. pen. bulgar,

solicitându-se, în raport de conținutul mandatului, precizarea explicită a

modului în care s-a desfășurat judecata și s-a constatat că procesul în primă

instanță s-a desfășurat în prezența persoanei solicitate, căreia i s-a asigurat

apărarea în proces, aceasta fiind asistată și în fazele superioare reprezentată

de un apărător ales, la prima judecată a cauzei, când persoana a fost prezentă

personal, fiind asistată și de un interpret de limba română.

Au fost depuse de către

persoana solicitată înscrisuri, probă încuviințată de instanță.

La termenul din data de 29

septembrie 2009, Curtea a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă

de 30 de zile, măsura fiind, ulterior, menținută.

Curtea a constatat că

împotriva persoanei solicitate N.A. a fost emis mandatul european de arestare

de către autoritățile bulgare la data de 29 iulie 2009, reținându-se săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, rămasă în faza de tentativă, pentru care aceasta

a fost condamnată prin sentința penală nr. 145 din data de 27 octombrie 2008,

sentință penală rămasă definitivă prin Decizia nr. 193 din data de 19 aprilie 2009

a Înaltei Curți de Casație din Bulgaria la o pedeapsă de 1 an închisoare și

2000 leva amendă, la care s-a adăugat un rest de 11 luni și 17 zile de

închisoare, pedeapsă la care persoana a fost condamnată anterior, prin sentința

din data de 31 mai 2006 a Tribunalului Ruse, pedeapsă a cărei executare a fost

suspendată pe un termen de încercare de 3 ani.

Curtea a reținut, atât din cuprinsul

mandatului european de arestare, cât și din copiile sentințelor penale depuse

la solicitarea Curții că fapta pentru care persoana a fost condamnată prin

sentința penală nr. 145 din data de 27 octombrie 2008 a Tribunalului Ruse

(definitivă prin Decizia nr. 193 din data de 19 aprilie 2009 a Înaltei Curți de

Casație a Bulgariei) a fost săvârșită la data de 14 septembrie 2007, în orașul

Biala, regiunea Ruse și a constat în aceea că a încercat să dea mită

funcționarului de poliție R.P., care este controlor auto la Direcția Regională de Poliție din orașul Biala, și anume, o bancnotă de 50 DOLARI SUA, având

o echivalență de 70,36 leva conform cursului valutar al B.N.B. pentru ziua de

14 septembrie 2007 (1 DOLARI SUA=1,40738 leva), pentru ca acesta să nu-și

îndeplinească atribuțiile de serviciu, adică să nu întocmească actul de

contravenție pentru încălcarea Legii circulației pe drumurile naționale,

infracțiunea rămânând neterminată din cauza unor circumstanțe care au

intervenit fără voia acestuia. Persoana solicitată N.A. a acționat în mod

intenționat, fiind absolut conștient că acțiunea este infracțională, încercând

să evite întocmirea actului de contravenție și consecințele.

S-a reținut, de asemenea, că

fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită în

forma tentativei, prevăzută de art. 304 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1)

C. pen. bulgar, Curtea reținând că această infracțiune este prevăzută și

pedepsită cu pedeapsa de până la 2 ani și 6 luni închisoare și de Codul penal român

(art. 20 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.).

Curtea a constatat, de

asemenea, că persoana solicitată a fost anterior condamnată la o altă pedeapsă

cu închisoarea de 1 an, prin sentința pronunțată la data de 31 mai 2006, așa

cum rezultă din cuprinsul acesteia, sentința fiind solicitată de Curte pentru a

se stabili măsura în care acea pedeapsă de 1 an urma a fi executată în același

regim de detenție. S-a reținut, astfel, din această sentință, că persoana

solicitată a fost prezentă personal în cadrul acelui proces desfășurat la Tribunalul Ruse, condamnarea fiind pronunțată pentru săvârșirea unei infracțiuni de

contrabandă, constând în aceea că, la data de 26 mai 2006 la punctul vamal D.M.,

în orașul Ruse, a încercat să transporte peste frontieră mărfuri (țigări C.S.),

cu o valoare totală de 40.000 leva, fără știința și permisiunea vămii, fapta

rămânând în faza de tentativă din cauze care nu depindeau de voința persoanei,

fapta fiind prevăzută de art. 42 alin. (4) teza I, lit. d) raportat la art. 18 C.

pen. bulgar, și această infracțiune fiind prevăzută și pedepsită de legea

penală română.

Potrivit procedurii penale

bulgare, în acest dosar, reținându-se că persoana a recunoscut și a declarat în

fața judecătorului preliminar și în prezența apărătorului și a procurorului că

renunță la cercetarea judiciară a urmăririi penale preliminare, s-a dispus

încetarea procedurii penale în acest caz urmare a înțelegerii intervenite și

s-a dispus condamnarea persoanei la pedeapsa de 1 an închisoare, cu amânarea

executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, din copiile dispozițiilor legale

bulgare depuse la dosar rezultând că această instituție este apropiată de cea a

suspendării condiționate a executării C. pen. român, cel puțin sub aspectul

efectelor și consecințelor nerespectării conduitei bune pe perioada termenului

de 3 ani de amânare a executării pedepsei.

Reținând că cea de-a doua

infracțiune, respectiv cea de dare de mită a fost săvârșită de persoana

solicitată în interiorul acestui termen, prin sentința din data de 27 octombrie

2008, Tribunalul Ruse a dispus, conform dispozițiilor art. 68 C. pen. bulgar,

executarea în regim de detenție și a acestei pedepse, astfel încât pedeapsa

finală pe care persoana solicitată o are de executat și care se regăsește și în

cuprinsul mandatului european de arestare este de 1 an, 11 luni și 17 zile de

închisoare, avându-se în vedere că la momentul depistării persoanei solicitate

la data de 14 septembrie 2007, aceasta a fost reținută și arestată din data de

15 septembrie 2007 până la data de 28 septembrie 2007 inclusiv, așa cum rezultă

din datele solicitate de Curte și depuse de autoritățile bulgare, perioada

aceasta fiind dedusă, așa cum se prevede pentru situații similare și potrivit

dispozițiilor C. pen. român.

Curtea a considerat îndeplinite

condițiile pentru recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de

condamnare impuse de art. 116 și art. 119 din Legea nr. 302/2004 și a procedat

în consecință. De asemenea, a refuzat predarea persoanei solicitate către

autoritățile bulgare în baza Mandatului european de arestare, emis la 29 iulie 2009

de Parchetul Judecătoriei Ruse în baza art. 94 alin. (1) raportat la art. 88 alin.

(2) lit. c)

1

și art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, persoana solicitată N.A., cerând înlăturarea

restului de 11 luni și 17 zile din pedeapsa aplicată, întrucât nu se poate

dispune executarea și a acestei pedepse pentru că nu a fost revocată.

Înalta Curte, examinând

recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală

română nu impune existența unei hotărâri distincte de revocare deoarece prin

hotărârea de condamnare a persoanei, datorată săvârșirii, în termenul de

încercare, a unei alte infracțiuni, se dispune revocarea suspendării „ope legis”,

aceasta fiind un efect al legii. În cazul constatării îndeplinirii condițiilor

privind revocarea, aceasta nu se dispune printr-o hotărâre separată, urmată de

o alta prin care să se dispună executarea și a condamnării anterioare, care ar

fi devenit executabilă doar pentru că s-ar fi dispus printr-o hotărâre

revocarea sa.

Revocarea se dispune,

astfel, prin aceeași sentință prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor

impuse pe întreaga perioadă a termenului de încercare urmare a săvârșirii unei

alte infracțiuni care atrage revocarea și pentru care persoana este condamnată

la pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune la care se adaugă și pedeapsa a

cărei executare a fost suspendată.

Revocarea este practic o

sancțiune care intervine atunci când condamnatul infirmă prin comportarea sa în

cursul termenului de încercare, aprecierea că scopul pedepsei ar putea atinge

fără ca pedeapsa să fie efectiv executată.

Persoana solicitată în cauză,

deși anterior mai săvârșise o infracțiune pentru care, conform înțelegerii cu

judecătorul preliminar a primit o pedeapsă de 1 an închisoare, a cărei

executare a fost amânată 3 ani, în cadrul acestui termen a săvârșit o nouă

infracțiune.

Acest aspect rezultă și din

informațiile transmise de autoritățile bulgare, care au făcut aplicarea acestei

instituții, dispunând și executarea pedepsei de 1 an închisoare, astfel încât,

în mod corect s-a apreciat că instanța română nu are competența analizării

temeiniciei unei astfel de măsuri, în cadrul procedurii de recunoaștere a

hotărârii, cât și faptul că instanța se limitează la constatarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 116 din Legea nr. 302/2004. Toate aceste aspecte

puteau fi invocate numai în cadrul unui proces de rejudecare a cauzei, în

măsura în care nu s-ar fi refuzat predarea către autoritățile bulgare și s-ar

fi solicitat și acordat garanția rejudecării.

Față de aceste considerente

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect s-a făcut

recunoașterea sentinței penale nr. 145 pronunțată la 27 octombrie 2008 de

Tribunalul Regional Ruse prin care N.A. a fost condamnat la 1 an închisoare în

regim de detenție și a sentinței penale nr. 236/2006 a Tribunalului Ruse prin care

a mai fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea executării pe o perioadă

de 3 ani, urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa de 2 ani

închisoare cu executare în regim de detenție și 2000 leva amendă, într-un

penitenciar din România.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul persoanei

solicitate N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată N.A. împotriva sentinței penale nr. 327 din 10

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta persoană solicitată

la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2009.