ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9447/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9447/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 201/D din 7

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3217/110/2006 a

fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții M.J., M.(B.)R.

și M.G.R. – decedată, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Bacău,

Consiliul local Bacău și SC P. SA Bacău prin lichidator judiciar SC L. & C.

E.G. SRL Huși, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A & R

SRL Bacău.

Prima instanță a reținut că prin

cererea înregistrată la nr. 12833 din 14 august 2002 la Judecătoria Bacău, reclamanții M.J., B.R. și M.G. au chemat în judecată pe pârâții: Primăria

municipiului Bacău, Consiliul local Bacău și S.C. P. S.A. Bacău, solicitând

revendicarea imobilelor situate în municipiul Bacău, formate din două case (una

cu destinație actuală de cabinete medicale și una de ateliere electrice) și

terenul aferent acestora, în suprafață de 4000 mp și constatarea ca fiind lovite

de nulitate absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la

aceste imobile, cu încălcarea legii și fraudarea intereselor lor.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului M.J., care a dobândit prin

cumpărare imobilele revendicate și ca urmare a faptului că s-a refugiat în

timpul războiului, acele imobile au fost preluate de stat, fără titlu și

trecute în administrarea S.C. P. SA Bacău.

Judecătoria Bacău, având în vedere

valoarea imobilelor revendicate, conform expertizei tehnice efectuată de expert

M.A., care se ridică la suma de 5.146.380.447 lei și dispozițiile art. 2 pct. 1

lit. b) și art. 158 C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 1848 din 26 martie

2003 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău.

La Tribunalul Bacău cauza a fost

înregistrată sub nr. 417 din 19 aprilie 2003.

Reclamanții, cetățeni germani, au

mandatat conform procurilor autentice depuse la dosar, pe procuratorul D.C.N.,

să le reprezinte interesele în prezenta cauză, iar prin cererile de la filele

53, 63 – 64 și 81 și-au precizat obiectul acțiunii, prin aceea că înțeleg să

solicite numai revendicarea imobilelor în litigiu în calitatea lor de

moștenitori legali ai defuncților M.J. și M.K., depunând în acest sens copii de

pe actele de stare civilă și de pe înscrisurile cu care înțeleg să probeze

faptul că autorul lor a deținut în proprietate, imobilele în litigiu.

Prin încheierea din 6 august 2003,

în temeiul Legii nr. 213/1998 a fost introdus în calitate de pârât Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul Bacău prin sentința

civilă nr. 25 din 19 ianuarie 2004 a respins acțiunea pentru lipsa calității

procesuale active a reclamanților.

A respins ca nefondată excepția

inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta SC P. SA Bacău.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin Ordonanța de adjudecare nr.

7833 din 22 aprilie 1940 a fostului Tribunal al Municipiului Bacău, secția a

III-a, actul de dobândire al imobilului în litigiu de către autorul

reclamanților, acesta apare cu numele de J.M., iar potrivit certificatului de

deces – fila 40 dosar fond, acesta rezultă că s-a născut la 28 martie 1899 în

București (sector 1), fiul lui I. și C. și a decedat la 29 ianuarie 1964, în

Brașov.

S-a pretins, în cauză, că reclamanta

M.G.R. este fiica defunctului M.J., rezultată din prima căsătorie a acestuia cu

T.B., ori din „extrasul de căsătorie” depus la fila 82 dosar fond, rezultă că,

cu T.B. s-a căsătorit M.I. nu M.J., născut la 29 martie, nu la 28 martie, având

ca părinți pe I. și E., nu ca părinți pe I. și C.

Din certificatul de naștere al

reclamantei M.G.R., fila 83 dosar fond, rezultă că aceasta este fiica lui M.I. și

nu M.B.

Astfel, în cauză nu rezultă că

reclamanta M.G.R. este fiica lui M.J., cel care se pretinde că a deținut în

proprietate imobilele în litigiu.

De asemenea, în cauză, s-a pretins

că defunctul M.I. s-a căsătorit a doua oară (după divorțul de T.B.) cu numita S.E.

Din certificatul de naștere depus în

cauză la fila 84 fond, rezultă însă, că, cu S.E. s-a căsătorit M.J. (defunctul

în cauză).

Din certificatele de naștere ale

celorlalți doi reclamanți - M.I. și M.R. (căsătorită B. – filele 85 și 86 fond,

rezultă că primul este fiul lui J. și C., iar al doilea, fiica lui J. și K.

Față de cele reținute, instanța,

văzând și dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților, deoarece aceștia, cu certificatele

de stare civilă, depuse în cauză, nu au făcut dovada că sunt moștenitorii

legali ai defunctului M.J. (cel care se pretinde că este adevăratul proprietar

al imobilelor revendicate), situație care, conform art. 13 din Legea nr.

119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se dovedește numai cu asemenea

acte.

Cu privire la inadmisibilitatea

acțiunii invocată de SC P. SA Bacău, s-a reținut că nu există nicio dispoziție

legală care să ceară dovada celor susținute, aceea a existenței unui anumit

număr de moștenitori împotriva sentinței civile.

Reclamanții prin procurator D.C.N.

au declarat apel motivând că deși au depus acte doveditoare privitoare la

calitatea lor de singuri moștenitori ai defunctului M.I., precum și la

proprietatea imobilelor, greșit s-a respins acțiunea pe excepția lipsei

calității procesuale active.

Au susținut că actele de stare

civile sunt greșite din vina funcționarilor publici, iar pentru a îndepărta

orice echivoc au depus certificatul de moștenitor nr. 28 din 7 aprilie 2004

întocmit de notarul public însoțit de certificatul de naștere pentru M.R.,

certificat de deces pentru M.I., adresa nr. 126/1967 emisă de Fabrica de Postav

Proletarul, adresa nr. 2961/1941 a Camerei de muncă – Regiunea Bacău,

certificat de naștere M.I., adresa nr. 11966/1940 a Ministerului Propagandei

Naționale, adresa din 1947 eliberată de Primăria comunei Petrești, județul

Alba, declarație de venit la succesiune pentru M.G.R.

Prin decizia civilă nr. 851/2004

Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul, reținând următoarele:

Singurul act nou depus de reclamanți

în apel îl constituie certificatul de calitate de moștenitor întocmit de

notarul public la 7 aprilie 2004, în care se atestă că după defunctul M.J. au

rămas ca moștenitori M.J. și B.R., act care nu înlătură însă mențiunile din

certificatele de naștere ale reclamanților cu privire la autorii lor și

potrivit cărora aceștia nu au făcut dovada că sunt moștenitorii legali ai

defunctului M.I.

Reclamanții nu au făcut dovada că

actele de stare civilă și respectiv certificatele de naștere au fost modificate

sau rectificate conform Legii nr. 119/1996.

Împotriva acestei decizii s-a

formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru următoarele

motive:

Instanțele nu au ținut cont de

apărările invocate în sensul că inadvertențele sunt datorate erorilor de

dactilografiere, de transcriere iar unele nume sunt sinonime sau diminutive

cunoscute și uzuale ale altor nume: I. cu I.N. este sinonim cu J. iar K. este

diminutivul de la K.A., limba germană, care este E. în limba română.

Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 40306/1/2004 pronunțată la data de 10 martie 2004 a admis

recursul declarat de reclamanții M.J., M.R. și M.G.R., a casat decizia

recurată, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 95 din 19

ianuarie 2004 a Tribunalului Bacău și desființând sentința a trimis cauza spre

rejudecare a Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Bacău la nr. 4849 din 31 august 2006 (număr în format nou

3217/110/2006).

Tribunalul Bacău a reținut că, prin

precizările la acțiune, reclamanții au arătat expres și echivoc că își

fundamentează pretențiile pe dispozițiile dreptului comun, art. 480 și urm. C.

civ.”; legea nouă – Legea nr. 10/2001, extinde „restitutio in integrum” și

totodată diversifică amplu gama măsurilor reparatorii, dar o acțiune fondată pe

dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea procedurii

administrativă, obligatorii – prealabilă sesizării instanțelor judecătorești,

deoarece acțiunea a fost formulată la 14 august 2002, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, instanța a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 371 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul declarat de ei împotriva sentinței nr. 201

D din 7 februarie 2007 a Tribunalului Bacău, fiind respinsă ca nedovedită și

cererea intimatei SC A & R SRL Bacău de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a reținut că nu operează dispozițiile art. 1201 C. civ. în speță, așa cum

susțin apelanții, neexistând tripla identitate de obiect, părți și cauză.

Instanța a considerat că preluarea

abuzivă a imobilelor de către stat a avut loc în 1945, așa cum rezultă din

procesele verbale din 9 iunie și 1 decembrie 1945, retrocedarea lor fiind

supusă regimului juridic instituit prin Legea nr. 10/2001. Anterior intrării în

vigoare a acestei legi, „restitutio in integrum”, ca efect al ineficacității

actelor de preluare a fost guvernat de dreptul comun al revendicării.

Se conchide de către instanță că

reglementarea Legii nr. 10/2001 este de imediată aplicare, situație consacrată

legislativ și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, ce prevede că

bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari,

dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Critica privind

sechestrul a fost înlăturată, deoarece instanța s-a pronunțat asupra cererii la

data de 31 iulie 2007.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții, prin procurator, care au invocat următoarele critici de

nelegalitate a deciziei atacate:

În primul rând, se susține incidența

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanțele nu ar fi aplicat prevederile

art. 600 C. proc. civ., cererea de sechestru rămânând nesoluționată.

În al doilea rând, se consideră că

greșit s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii deoarece ei și-au

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. și nu pe dispozițiile legii

speciale, fiind încălcate dispozițiile art. 44, art. 46 și art. 21 din

Constituție.

Se susține că imobilele revendicate

de reclamanți au fost preluate abuziv încă din 1944, conform adresei din 30 mai

1947 emisă de Primăria comunei Petrești; din extrasul de pe „tabelul cu

locuitorii din orașul Bacău” care au fost evacuați în 1944, emis de la Arhivele

Naționale D.J. Bacău, reiese foarte clar că autorul „M.” a fost evacuat și nu a

părăsit de bună voie proprietățile sale; în acest sens depunându-se la dosarul

cauzei și copii de pe rolul fiscal nr. 1375, adresele nr. 575 din 25 iulie

1961, emisă de Sfatul Popular al orașului Bacău, nr. 126 din 19 decembrie 1967,

emisă de Fabrica de Postav „P.” și cea din 31 mai 1947 (anexa 1) emisă de

Primăria comunei Petrești, județul Alba.

Analizând recursul declarat prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

se succed:

În mod corect Curtea de Apel Bacău a

considerat că atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care

prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură, persoanelor

îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul

comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, (nefiind deci incident motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), considerând că

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevăd că pot fi

revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac

obiectul unei legi speciale de reparație. Pe de o parte, Legea nr. 10/2001

reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu

valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestei legi, dispozițiile art.

6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru

revendicarea unor imobile aflate în această situație. Pe de altă parte, Legea

nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și

anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor

juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.

Criticile recurenților nu pot fi

primite, așa cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia în interesul legii nr. 33/2008, persoanele cărora le sunt aplicabile

prevederile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea

prevăzută în acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia

revendicării, respectiv dispoziția art. 480 C. civ.

Nici susținerea recurenților privind

încălcarea dispozițiilor constituționale privind accesul la justiție și a

dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se justifică.

Art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului garantează dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze

orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, dar

acest drept nu este absolut, el fiind compatibil cu limitări implicite, statele

dispunând de o anumită marjă de apreciere în această materie.

Legea nr. 10/2001 adoptată în țara

noastră, în temeiul căreia persoanele ce se consideră îndreptățite pot cere să

li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele

preluate abuziv de stat, nu conduce la privarea acelor persoane de accesul la

instanță, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura

administrativă, legea prevede calea contestației în temeiul art. 26, căreia îi

conferă o jurisdicție deplină.

Pe de altă parte, raportat la

circumstanțele concrete ale cauzei, se constată că legea internă nu intră în

conflict cu dispozițiile Convenției, dreptul la un proces echitabil garantat de

art. 6 alin. (1) din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului

acesteia, ce enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun

statelor contractante.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge

recursul în baza art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, cu consecința menținerii

deciziei civile ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții B.R., M.J. și M.G.R. împotriva deciziei civile nr. 371

din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19 noiembrie 2009

.