ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3066/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 5

ianuarie 2006, reclamantul M.A. a solicitat instanței – în contradictoriu cu Prefectura

Timiș, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Comisia locală

Șag, A.V.A.S. București, SC M. SA, SC P.D. SRL, SC S.S. SRL și SC P. SRL –

obligarea pârâților la „reconstituirea„ dreptului său de proprietate asupra

suprafeței de 640 mp din imobilul înscris în C.F. 1674 Șag sau compensarea cu

un alt teren, în echivalent.

Reclamantul a mai solicitat totodată

instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare,

ce a avut ca obiect terenul în litigiu, contract încheiat între pârâtele SC

S.S. SRL și SC P. SRL precum și nelegalitatea emiterii actului de proprietate

asupra terenului în favoarea SC M. SA.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

invederat instanței că, în legătură cu imobilul solicitat spre restituire, a

urmat procedura prealabilă instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

notificând inițial Primăria Șag care, a transmis cererea SC S.S. SRL, aceasta

la rândul său trimițând-o A.P.A.P.S. București, fără ca – până la data

inițierii demersului judiciar – să se emită vreo decizie sau dispoziție

motivată.

După un prim ciclu procesual,

finalizat prin desființarea hotărârii dată în primă instanță de către Curtea de

Apel Timișoara și trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința nr. 33/1998 din 22 octombrie 2008, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale a

pârâților Prefectura Timiș – Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.

10/2001 și Comisia locală a comunei Șag, pe cale de consecință respingând

acțiunea față de aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de

calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. pe care a obligat-o să răspundă

notificării nr. 551 din 27 august 2001 comunicată prin BEJ M.D.

A respins în rest cererea de chemare

în judecată formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată.

A respins ca lipsite de interes capetele

de cerere privind constatarea nelegalității emiterii actului de proprietate

asupra terenului, în favoarea SC M. SA, prin lichidator A.B.A. SRL și capătul

de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între SC S.S. SRL și SC P. SRL.

A respins capătul de cerere privind

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. SA

și SC P.D. SRL.

A respins cererea de chemare în

garanție formulată de SC S.S. SRL împotriva SC P.D. SRL și cea formulată de SC

P. SRL împotriva SC S.S. SRL.

A respins ca nefondate cererile de

acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamant și de pârâții SC

S.S. SRL și A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut în esență că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29

din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora calitatea procesuală pasivă – în

situația în care, imobilele solicitate spre restituite sunt evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizare – aparține instituției publice

care a efectuat privatizarea, indiferent de evoluția ulterioară a societății

privatizate respectiv de faptul dacă aceasta a intrat ulterior în stare de

lichidare.

Or, apreciază prima instanță,

obligată la soluționarea notificării este pârâta A.V.A.S., care a efectuat

privatizarea SC M. SA în patrimoniul căreia a fost evidențiat terenul

notificat, anterior vânzărilor succesive ale acestuia, ceilalți pârâți fiind

terți față de aceste acte juridice.

Cât privește cererea de constatare a

nelegalității emiterii actului de proprietate asupra terenului în favoarea SC

M. SA, tribunalul a constatat că art. 29 al Legii nr. 10/2001, sustrage de la

restituirea în natură toate imobilele evidențiate în patrimoniul societăților

comerciale privatizate, situație în care reclamantul nu ar avea vreun interes

în susținerea acestei cereri, care a fost respinsă în acord cu dispozițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

În considerentele acelorași

argumente, tribunalul nu a apreciat ca fiind necesar a sesiza instanța de contencios

administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a actului administrativ

cu caracter individual, ce a stat la baza privatizării societății pârâte, în

condițiile în care, de acesta nu depinde soluționarea litigiului, pe fond,

Tot astfel, se mai arată,

reclamantul nu poate justifica vreun interes practic, nici în promovarea

capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între SC S.S. SRL și SC P. SRL.

Cât privește cererile de chemare în garanție,

acestea au fost respinse în considerarea dispozițiilor art. 60 C. proc. civ.,

potrivit cărora cererea de chemare în garanție poate fi admisă doar în situația

în care partea care o formulează, a căzut în pretenții, situație în care nu se

pot afla C.S.S. SRL și SC P. SRL, în condițiile în care cererile de constatare

a nulității contractelor de vânzare-cumpărare formulate împotriva acestor

societăți au fost respinse.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 187 din 22 iunie 2009,

a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București, reținând

că imobilul a fost inclus în patrimoniul societății privatizate SC M. SA

Timișoara și a fost mai apoi înstrăinat succesiv între și către celelalte

pârâte astfel că, ipoteza prezentată de către apelantă și vizată prin

dispozițiile art. 21 al Legii nr. 10/2001, este inaplicabilă în cauză, existând

o „imposibilitate absolută” de retrocedare a imobilului în natură, singura

opțiune rămânând aceea a despăgubirilor care trebuie să fie propuse, de către A.V.A.S.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal pârâta A.V.A.S. București care, invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- capătul principal al cererii

introductive vizează restituirea în natură a imobilului, situație în care, în

mod greșit instanțele au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.,

obligând-o să se pronunțe asupra notificării formulată de reclamant, deși

atribuțiile sale sunt doar cele prevăzute de dispozițiile art. 29 din lege.

- în condițiile în care A.V.A.S.,

deține un procent de 14,255% din capitalul social al SC M. SA Timișoara,

competența acesteia în soluționarea notificării formulată de reclamant, trebuia

circumscrisă dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

- cum societatea pârâtă se află în

prezent în procedura insolvenței, lichidatorul SC M. SA are obligația

analizării notificării și soluționării acesteia, în condițiile în care, A.V.A.S.

nu poate interveni în administrarea averii debitorului aflat sub incidența

Legii nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

- în acord cu dispozițiile art. 21 alin.

(3) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, în situația în care imobilul a fost

înstrăinat, obligația soluționării notificării revenea societății care a

deținut imobilul.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Instanțele, în raport de cererea

introductivă și precizările ulterioare, precum și de dispozițiile legale

aplicabile în cauză, au dat o dezlegare judicioasă litigiului, în condițiile în

care demersul judiciar al persoanei îndreptățite trebuia să aibă ca finalitate

soluționarea cererilor formulate pe calea notificării (la care nu s-a primit

răspuns) și respectiv acțiunii în justiție.

Dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care acestea

reglementează exclusiv modalitatea restituirii în natură a imobilelor deținute

la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, sau o societate

comercială la care statul este acționar sau asociat majoritar, sau minoritar,

cu condiția impusă de alin. (1) al textului.

Or, așa cum corect au reținut

instanțele, cum imobilul în litigiu era evidențiat, la data intrării în vigoare

a legii, în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, din portofoliul

fostei A.P.A.P.S., a cărei continuatoare este recurenta, singura modalitate

reparatorie permisă de lege este aceea a despăgubirilor acordate în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și propuse, în acord cu prevederile art. 29

alin. 3 din lege, de instituția publică care a efectuat privatizarea.

Textul mai sus indicat face

trimitere și la prevederile art. 26 alin. (1) din lege potrivit căruia în

situația când restituirea în natură nu este posibilă (cazul în speță) entitatea

investită cu soluționarea notificării, este obligată ca prin decizie sau după

caz dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) să acorde

persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii.

În speță, așa cum s-a arătat,

notificarea a fost inițial comunicată, prin executor judecătoresc Primăriei comunei

Șag, pentru ca ulterior - după un adevărat periplu al cererii între societățile

cumpărătoare ale imobilului - să fie remisă A.P.A.P.S. București, instituție

implicată în privatizarea SC M. SA, societatea vânzătoare, în patrimoniul

căreia terenul a fost evidențiat.

Cum A.V.A.S. nu s-a conformat

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din lege, în sensul că asupra cererii de

restituire să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată, soluția

instanțelor este corectă, odată ce s-a stabilit legala sa investire.

De altfel, în încercarea de a

argumenta lipsa calității sale procesuale pasive, recurenta este inconsecventă,

afirmând că soluționarea notificării revenea fie lichidatorului judiciar al SC

M. SA, aflată în derularea procedurii instituită prin Legea nr. 64/1995, fie

societății vânzătoare, în patrimoniul căreia a fost evidențiat imobilul.

Or, dispozițiile art. 29 din lege

sunt neechivoce în a stabili în sarcina instituției publice care a efectuat

privatizarea, competența de soluționare a notificării, prevederile fiind

aplicabile conform alin. (2) al textului și în cazul în care imobilele au fost

înstrăinate.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 187 din 22 iunie 2009 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

mai 2010.