ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 2954 din 29

septembrie 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

reclamantei V.T. în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca

rămasă fără obiect și a fost obligat pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a

solicitat redobândirea cetățeniei române încă din anul 2007, iar

până la momentul introducerii acțiunii cererea sa nu a fost

soluționată, însă la data soluționării cererii de

chemare în judecată instanța a constatat că a fost

soluționată cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei

române, în sensul că a fost examinată și avizată pozitiv de

Comisia pentru Cetățenie, care a întocmit raportul potrivit

prevederilor art. 17 și art. 18 din Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, criticând soluția pronunțată ca

netemeinică și nelegală pe aspectul obligării la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurentul a invocat dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că în mod greșit

instanța de fond a dispus obligarea autorității la plata

cheltuielilor de judecată, atâta timp cât soluția pe fondul cererii

de chemare în judecată a fost de respingere a acțiunii, în

condițiile în care instanța nu a reținut culpa procesuală a

Ministerului Justiție și Libertăților

Cetățenești.

Înalta Curte de Casație si

Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul

formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Verificând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse

judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al

pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamantei

și obligarea pârâtului la analizarea/avizarea cererii reclamantei,

așa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea,

s-au solicitat și daune morale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de

judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca fundament aceste

dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru

plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a

părții.

Or, în cauza dedusă

judecății, rezultă fără putință de

tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru

nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei

și văzând dispozițiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte a

constatat că soluția pronunțată de instanța de fond cu

privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este

corectă.

De altfel, este consacrată în

jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor

de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât

pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului

rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata

cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior

introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în

strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile

făcute în timpul judecății, neputându-se transfera

vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii

reclamantei într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a fost

dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate

diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante și

să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantei a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în

vedere de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a determinat-o să angajeze cheltuieli cu

procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi

putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost

soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată.

Pentru aceste considerente, văzând

că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței nr. 2954 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.