ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4569/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 904 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca rămasă fără obiect și a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor morale. Instanța a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat redobândirea cetățeniei române încă din anul 2005, iar până la momentul introducerii acțiunii cererea acestora nu a fost soluționată, însă la data soluționării cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că a fost soluționată cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române, în sensul că a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie, care a întocmit raportul potrivit prevederilor art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991. Instanța a respins ca neîntemeiată, cererea accesorie a obligării la plata daunelor morale, întrucât reclamanții nu au făcut nicio dovadă privind prejudiciul pe care l-au suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât soluția pe fondul cererii de chemare în judecată a fost de respingere a acțiunii, în condițiile în care instanța nu a reținut culpa procesuală a Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamantei și obligarea pârâtului la analizarea/avizarea cererii reclamanților, așa cum au solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-au solicitat și daune morale. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamanților și văzând dispozițiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte constatată că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este corectă. De altfel, este consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamanților într-un termen rezonabil. Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante și să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamanților a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și i-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamanților ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 904 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.