ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4569/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 904 din 19 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu Ministerul

Justiției, ca rămasă fără obiect și a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea

privind acordarea daunelor morale. Instanța a dispus obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat

redobândirea cetățeniei române încă din anul 2005, iar până la momentul

introducerii acțiunii cererea acestora nu a fost soluționată, însă la data

soluționării cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că a fost

soluționată cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române, în sensul

că a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie, care a

întocmit raportul potrivit prevederilor art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991.

Instanța a respins ca

neîntemeiată, cererea accesorie a obligării la plata daunelor morale, întrucât

reclamanții nu au făcut nicio dovadă privind prejudiciul pe care l-au suferit.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală pe aspectul obligării

la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că în mod greșit

instanța de fond a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de

judecată, atâta timp cât soluția pe fondul cererii de chemare în judecată a

fost de respingere a acțiunii, în condițiile în care instanța nu a reținut

culpa procesuală a Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești.

Înalta Curte de

Casație și Justiție

sesizată

cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei

deduse judecății îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtului

Ministerul Justiției de a soluționa cererea reclamantei și obligarea pârâtului

la analizarea/avizarea cererii reclamanților, așa cum au solicitat expres prin

cererea introductivă. De asemenea, s-au solicitat și daune morale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt

suportate de partea care cade în pretenții.

Având ca fundament

aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.

Or, în cauza dedusă

judecății, rezultă fără putință de tăgadă că instituția recurentă a fost în

culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii

reclamanților și văzând dispozițiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte constatată

că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată este corectă.

De altfel, este

consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor

de judecată atunci când cererea reclamantei a fost respinsă întrucât pârâtul

și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a pârâtului

rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare

intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în

judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile

făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a

constat în nerezolvarea cererii reclamanților într-un termen rezonabil.

Culpa recurentului a

fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a

verifica stadiul cererii intimatei-reclamante și să comunice un răspuns în

acest sens.

Orice amânare în

soluționarea cererii reclamanților a însemnat depășirea termenului rezonabil

avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și i-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat

autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea

reclamanților ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 904 din 19

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.