ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2904/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3864 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului M.V. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, ca rămasă fără obiect și s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române încă din anul 2006, iar până la momentul introducerii acțiunii cererea sa nu a fost soluționată. Ulterior, la data pronunțării pe cererea de chemare în judecată, instanța a constatat că a fost soluționată cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, în sensul că a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie, care a întocmit raportul potrivit prevederilor art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991.

De asemenea, instanța de fond a constatat că recurentul a renunțat la cererea de acordare a daunelor morale solicitate și a luat act de cererea formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât soluția pe fondul cererii de chemare în judecată a fost de respingere, în condițiile în care instanța nu a reținut culpa procesuală a Ministerului Justiție și Libertăților Cetățenești.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții. Având ca fundament aceste dispoziții legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții. Or, instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantului, în temeiul art. 275 din C. proc.

civ., fiind consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor judiciare atunci când acțiunea introductivă a fost respinsă întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății. Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii într-un termen rezonabil. Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii intimatului-reclamant și să comunice un răspuns în acest sens.

Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat pe reclamant să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea sa ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3864 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.