ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3788/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11027 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta Asociația P.A.U. SA, obligând-o la plata sumei de 227.971,053 lei reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: În anul 1994 a fost încheiat contractul părților, de privatizare, pentru o valoare de 421.328.000 lei din care 85%, respectiv 328.128.000 lei credit în rate eșalonate până la 1 august 2003 fiind nominalizate 8 terenuri și 6 clădiri supuse clauzei ce interzice înstrăinarea pe 9 ani, prevăzută de art. 7.3 lit. b). Același text prevede că în cazul în care obligația de a nu înstrăina în acest interval nu se respectă, cumpărătorul va achita fostului F.P.S., actual A.V.A.S.

diferența dintre prețul obținut și valoarea contabilă a bunului. Este adevărat că între părți a existat corespondență cu privire la înlăturarea interdicției de vânzare dar, cum acest fapt nu s-a concretizat și cum în acest interval au fost înstrăinate terenuri în suprafață de 10.279,82 mp, este evident prejudiciul cauzat reclamantei în raport de prevederile contractuale. Între părți nu s-a concretizat actul adițional privitor la eliminarea acestei interdicții de vânzare a bunurilor prevăzute în anexa contractului, astfel încât reclamanta a notificat pârâta pentru plata sumei de 697.212.459,57 lei, între părți existând o conciliere pe această temă.

Expertiza efectuată a stabilit atât obiectivele înstrăinate în perioada de interdicție cât și prejudiciul suferit efectiv, astfel încât făcând aplicarea prevederilor contractuale amintite, respectiv art. 7.3 lit. b) din contract tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 227.971,053 lei reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin vânzarea activelor din anexa la contractul din 1994 și prin diferența intervenită între valoarea la care acestea au fost vândute și cea contabilă pentru perioada 10 august 1994 – 10 august 2003. Împrejurarea invocată de pârâtă cu vânzarea s-a făcut cu înștiințarea prealabilă a reclamantei, iar sumele au fost folosite pentru plata obligațiilor către bugetul de stat și pentru restituirea creditului contractat, sunt nerelevante, ca și susținerea că prevederea statuată în art. 7.3, lit. b) este inoperantă atâta vreme cât contractul este în vigoare, clauza nu a fost anulată, iar actul adițional de înlăturare a interdicției nu a fost realizat.

Conform adresei expertului anexată dosarului rezultă că pârâta a achitat obligațiile contractuale anticipat cu 2 ani, obligațiile de plată a contractului luând sfârșit la 22 august 2001, dată până la care s-au încasat diferențe de valoare în sumă de 68.934.000 lei, respectiv suma actualizată de 227.971.000 lei. Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți iar Curtea de Apel București, prin decizia nr. 100 din 22 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. și a admis apelul pârâtei Asociația P.A.U. SA, a schimbat în tot sentința atacată, respingând acțiunea reclamantei ca nefondată.

Curtea de apel, pentru a pronunța această soluție, a reținut, cu privire la fondul cauzei, următoarele: Contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 10 august 1994 încheiat de către părți avea termen de finalizare, în ceea ce privește ultima dată de plată a prețului acțiunilor vândute, data de 1 august 2003. Pârâta, în calitate de cumpărător, și-a asumat o serie de obligații, printre care și aceea prevăzută de art. 7.3 lit. b), respectiv obligația ca în adunarea generală a acționarilor să nu aprobe vânzarea, într-o perioadă de 9 ani de la data semnării contractului, deci până la 10 august 2003, a vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la contract. Pârâta nu a contestat niciodată faptul că aceste bunuri, respectiv mai multe suprafețe de teren, au fost vândute, situație de altfel constatată și de către expertul contabil numit în cauză de către tribunal.

Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la raportarea prejudiciului cu titlu de daune – interese datorate ca urmare a încălcării obligației prevăzute în art. 7.3 lit. b) din contract, evaluată convențional la art. 7.3 alin. (2) din același contract. Așa cum s-a reținut mai sus, este cert faptul că pârâta a încălcat obligația asumată contractual, însă dreptul reclamantei de a fi despăgubită trebuie analizat interpretând contractul în ansamblul său, precum și situația de fapt existentă. Obligația de indisponibilizare temporară a unor terenuri a fost prevăzută ca o măsură de garantare a executării obligației principale a cumpărătorului, respectiv plata integrală a prețului. Acest lucru rezultă și din modul de redactare a contractului, clauza 7.3 fiind inclus la capitalul 7 numit „obligațiile și garanțiile cumpărătorului”.

S-a avut în vedere ipoteza în care cumpărătorul ar fi fost în imposibilitate de achitare a prețului, vânzătorul având posibilitatea de a fi dezdăunat din eventualele vânzări ale unor terenuri aflate în proprietatea cumpărătorului. Pârâta cumpărătoare își achită anticipat obligația de plată a prețului, astfel cum rezultă din adresa din 3 septembrie 2001 a fostului A.P.A.P.S. prin care se confirmă plata integrală a prețului acțiunilor cumpărate. Clauza prevăzută la art. 7.3 lit. b) din contract nu trebuie analizată de sine stătător, ci prin raportare la celelalte clauze contractuale. Reclamanta s-ar fi putut considera prejudiciată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 7.3 din contract, în situația în care nu ar fi primit prețul acțiunilor vândute și nu s-ar fi putut îndestula din vânzarea bunurilor aparținând societății cumpărătoare întrucât acestea au fost înstrăinate.

În acest sens sunt și dispozițiile prevăzute în capitolul 13 „alte clauze”, dispoziții potrivit cărora vânzătorul își rezervă dreptul de a urmări, pentru o perioadă egală cu durata achitării integrale a prețului și a dobânzii aferente, evoluția performanțelor societății. Interesul vânzătorului este legat strict de perioada de achitare integrală a prețului, iar atâta vreme cât acest interes a fost realizat, acesta nu se poate considera prejudiciat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și admiterii apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligarea pârâtei la plata sumei de 697.121.459,67 lei (rol), actualizată la data plății.

În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă critică decizia atacată susținând că instanța de apel în mod greșit a respins apelul său întrucât pârâta a încălcat obligația de a nu face, cu scadența la 10 august 2003, obligație asumată prin clauza 7.3 lit. b) din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 10 august 1994. Ca urmare a încălcării acestei obligații și în virtutea principiului forței obligații a contractului, consacrat prin art. 969 C. civ. sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 C. civ.

Valoarea daunelor – interese datorate de pârâtă ca urmare a nerespectării clauzei 7.3 lit. b) a fost stabilită convențional prin intermediul clauzei penale inserate la art. 7.3 lit. b) alin. ultim din contractul din 1994. O parte din activele societății comerciale privatizate au fost înstrăinate ca urmare a executării silite în conformitate cu sentința civită nr. 127/F din 20 martie 2001, dar, în afara acestora, în perioada 1995 – 2003 s-au înstrăinat voluntar terenuri și construcții, cu încălcarea obligației contractuale asumată prin clauza nr. 7.3 lit. b) care se referă la obligația de a nu aproba în adunarea generală a acționarilor vânzarea vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la contract într-o perioadă de 9 ani, de la data semnării contractului, deci până la 10 august 2003 și nu până la 22 august 2001, cum greșit a concluzionat expertul și au reținut instanțele.

Instanța de apel, în mod neîntemeiat, interpretând eronat prevederile O.G. nr. 25/2002 și ale contractului de privatizare, a limitat perioada de derulare a contractului până la achitarea prețului acțiunilor înstrăinate și nu până la îndeplinirea oricăreia și a tuturor obligațiilor părților contractante, conform clauzelor contractuale. Examinând recursul reclamantei A.V.A.S.

prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează: Deși reține ca fiind „cert faptul că pârâta a încălcat obligația asumată contractual” instanța de apel, în mod nelegal, o exonerează pe pârâtă de plata daunelor – interese către reclamantă ca urmare a încălcării obligației asumată, cu motivarea că obligația de indisponibilizare temporară a unor active a fost prevăzută doar ca o măsură de garantare a executării obligației principale a cumpărătorului, respectiv plata integrală a prețului și că interesul vânzătorului este legat strict de perioada de achitare integrală a prețului, iar atâta vreme cât acest interes a fost realizat, acesta, nu se poate considera prejudiciat și nu a suferit niciun prejudiciu.

Clauza contractuală în discuție, privind interdicția vânzării de active timp de 9 ani, nu are drept unic scop garantarea achitării integrale a prețului acțiunilor, aceasta fiind garantată, în principal, prin gajul vânzătorului asupra acțiunilor, conform art. 7.6 alin. (2) din contract, care are următorul conținut: „Pentru garantarea plății integrale a prețului acțiunilor vândute de F.P.S., cumpărătorul constituie drept gaj acțiunile cumpărate de la acesta”. Clauza prevăzută de art. 7.3 lit. b) instituie, ca și clauza de la lit. a), o obligație în sarcina cumpărătorului și nu doar o garanție. De altfel în alin. (2) se arată expres „în cazul în care nu se respectă obligația prevăzută la lit. b)”.

În concluzie obligațiile asumate de cumpărătorul acțiunilor și prevăzute la art. 7.3, nu țin exclusiv de operațiunea de vânzare – cumpărare de acțiuni ci au în vedere realizarea unor interese mai largi, publice, care țin de scopul social și economic al privatizării și asigurarea atingerii acestui scop. Îndeplinirea obligației de a nu se înstrăina active timp de 9 ani este garantată de clauza care stabilește nu numai obligația cumpărătorului de a plăti o sumă de bani dar și modalitatea de calcul a acestei sume, respectiv diferența între prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia. Aplicarea acestei clauze nu este condiționată decât de încălcarea obligației asumate nu și de producerea unui prejudiciu patrimonial.

Pe de altă parte obligațiile contractuale ale cumpărătoarei acțiunilor nu se limitează la achitarea integrală a prețului acțiunilor ci sunt mult mai multe și mai complexe, vizând obligații de a da, de a face și de a nu face. Aceste obligații se mențin, conform O.G. nr. 25/2002 și art. 1 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002 și ulterior achitării prețului acțiunilor, pe toată perioada derulării contractului, iar „contractele sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să mai producă efecte, înțelegându-se prin aceasta stingerea tuturor obligațiilor și valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din respectivele contracte”. Este nereală susținerea pârâtei că înstrăinarea activelor s-a făcut cu aprobarea vânzătoarei acțiunilor, respectiv F.P.S.

(A.V.A.S.) întrucât aceasta a comunicat pârâtei că respectiva clauză referitoare la interdicția vânzării activelor societății din anexa la contract și încetează valabilitatea doar prin încheierea actului adițional de contract și a invitat-o, în 1999 și 2000, ca, pentru încheierea actului adițional, să depună copii după o serie de documente. Pârâta a dat curs acestei invitații, respectiv a transmis F.P.S. (A.V.A.S.) documentația completă necesară analizării clauzei abia la 4 iunie 2004, după ce înstrăinase active cu mult timp înainte și în mai multe rânduri. Din cele examinate și reținute până aici rezultă că acțiunea reclamantei este legală și întemeiată, întrucât pârâta a încălcat o obligație contractuală, dintr-un contract în derulare, încălcare pentru care se prevede chiar în cuprinsul contractului, sancțiunea aplicabilă, respectiv plata diferenței între prețul obținut din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursul reclamantei A.V.A.S. și să modifice decizia atacată în sensul să respingă apelul pârâtei și să admită apelul reclamantei, schimbând sentința instanței de fond cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata de daune – interese către reclamantă, în sumă de 69.712,15 lei, actualizată la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 100 din 22 februarie 2008, pe care o modifică; respinge apelul pârâtei și admite apelul reclamantei împotriva sentinței Tribunalului București nr. 11027 din 5 octombrie 2007. Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 69.712,15 lei, actualizată la data plății efective, cu titlu de daune – interese, către reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.