ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3788/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3788/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 11027 din 5

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei A.V.A.S. în

contradictoriu cu pârâta Asociația P.A.U. SA, obligând-o la plata sumei de

227.971,053 lei reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului

cauzat reclamantei.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut următoarele:

În anul 1994 a fost încheiat

contractul părților, de privatizare, pentru o valoare de 421.328.000

lei din care 85%, respectiv 328.128.000 lei credit în rate eșalonate

până la 1 august 2003 fiind nominalizate 8 terenuri și 6 clădiri

supuse clauzei ce interzice înstrăinarea pe 9 ani, prevăzută de art.

7.3 lit. b). Același text prevede că în cazul în care obligația

de a nu înstrăina în acest interval nu se respectă,

cumpărătorul va achita fostului F.P.S., actual A.V.A.S.

diferența dintre prețul obținut și valoarea contabilă

a bunului.

Este adevărat că

între părți a existat corespondență cu privire la

înlăturarea interdicției de vânzare dar, cum acest fapt nu s-a

concretizat și cum în acest interval au fost înstrăinate terenuri în

suprafață de 10.279,82 mp, este evident prejudiciul cauzat

reclamantei în raport de prevederile contractuale.

Între părți nu s-a

concretizat actul adițional privitor la eliminarea acestei

interdicții de vânzare a bunurilor prevăzute în anexa contractului,

astfel încât reclamanta a notificat pârâta pentru plata sumei de 697.212.459,57

lei, între părți existând o conciliere pe această temă.

Expertiza efectuată a

stabilit atât obiectivele înstrăinate în perioada de interdicție cât

și prejudiciul suferit efectiv, astfel încât făcând aplicarea

prevederilor contractuale amintite, respectiv art. 7.3 lit. b) din contract

tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 227.971,053 lei

reprezentând daune – interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin

vânzarea activelor din anexa la contractul din 1994 și prin diferența

intervenită între valoarea la care acestea au fost vândute și cea

contabilă pentru perioada 10 august 1994 – 10 august 2003.

Împrejurarea invocată

de pârâtă cu vânzarea s-a făcut cu înștiințarea

prealabilă a reclamantei, iar sumele au fost folosite pentru plata

obligațiilor către bugetul de stat și pentru restituirea

creditului contractat, sunt nerelevante, ca și susținerea că

prevederea statuată în art. 7.3, lit. b) este inoperantă atâta vreme

cât contractul este în vigoare, clauza nu a fost anulată, iar actul

adițional de înlăturare a interdicției nu a fost realizat.

Conform adresei expertului

anexată dosarului rezultă că pârâta a achitat obligațiile

contractuale anticipat cu 2 ani, obligațiile de plată a contractului

luând sfârșit la 22 august 2001, dată până la care s-au încasat

diferențe de valoare în sumă de 68.934.000 lei, respectiv suma

actualizată de 227.971.000 lei.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel ambele părți iar Curtea de Apel

București, prin decizia nr. 100 din 22 februarie 2008 a respins ca

nefondat apelul declarat de A.V.A.S. și a admis apelul pârâtei

Asociația P.A.U. SA, a schimbat în tot sentința atacată,

respingând acțiunea reclamantei ca nefondată.

Curtea de apel, pentru a

pronunța această soluție, a reținut, cu privire la fondul

cauzei, următoarele:

Contractul de vânzare -

cumpărare de acțiuni din 10 august 1994 încheiat de către

părți avea termen de finalizare, în ceea ce privește ultima

dată de plată a prețului acțiunilor vândute, data de 1

august 2003.

Pârâta, în calitate de

cumpărător, și-a asumat o serie de obligații, printre care

și aceea prevăzută de art. 7.3 lit. b), respectiv obligația

ca în adunarea generală a acționarilor să nu aprobe vânzarea,

într-o perioadă de 9 ani de la data semnării contractului, deci

până la 10 august 2003, a vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la

contract.

Pârâta nu a contestat

niciodată faptul că aceste bunuri, respectiv mai multe suprafețe

de teren, au fost vândute, situație de altfel constatată și de

către expertul contabil numit în cauză de către tribunal.

Prin acțiune reclamanta

a solicitat obligarea pârâtei la raportarea prejudiciului cu titlu de daune –

interese datorate ca urmare a încălcării obligației

prevăzute în art. 7.3 lit. b) din contract, evaluată

convențional la art. 7.3 alin. (2) din același contract.

Așa cum s-a

reținut mai sus, este cert faptul că pârâta a încălcat

obligația asumată contractual, însă dreptul reclamantei de a fi

despăgubită trebuie analizat interpretând contractul în ansamblul

său, precum și situația de fapt existentă.

Obligația de

indisponibilizare temporară a unor terenuri a fost prevăzută ca

o măsură de garantare a executării obligației principale a

cumpărătorului, respectiv plata integrală a prețului.

Acest lucru rezultă

și din modul de redactare a contractului, clauza 7.3 fiind inclus la

capitalul 7 numit „obligațiile și garanțiile

cumpărătorului”.

S-a avut în vedere ipoteza

în care cumpărătorul ar fi fost în imposibilitate de achitare a

prețului, vânzătorul având posibilitatea de a fi dezdăunat din

eventualele vânzări ale unor terenuri aflate în proprietatea cumpărătorului.

Pârâta cumpărătoare

își achită anticipat obligația de plată a prețului,

astfel cum rezultă din adresa din 3 septembrie 2001 a fostului A.P.A.P.S. prin

care se confirmă plata integrală a prețului acțiunilor

cumpărate.

Clauza prevăzută

la art. 7.3 lit. b) din contract nu trebuie analizată de sine

stătător, ci prin raportare la celelalte clauze contractuale.

Reclamanta s-ar fi putut

considera prejudiciată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 7.3

din contract, în situația în care nu ar fi primit prețul

acțiunilor vândute și nu s-ar fi putut îndestula din vânzarea

bunurilor aparținând societății cumpărătoare întrucât

acestea au fost înstrăinate.

În acest sens sunt și

dispozițiile prevăzute în capitolul 13 „alte clauze”, dispoziții

potrivit cărora vânzătorul își rezervă dreptul de a

urmări, pentru o perioadă egală cu durata achitării

integrale a prețului și a dobânzii aferente, evoluția

performanțelor societății.

Interesul vânzătorului

este legat strict de perioada de achitare integrală a prețului, iar

atâta vreme cât acest interes a fost realizat, acesta nu se poate considera

prejudiciat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea

recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei

și admiterii apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinței

atacate cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și

obligarea pârâtei la plata sumei de 697.121.459,67 lei (rol), actualizată

la data plății.

În motivarea recursului

său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta – reclamantă critică decizia atacată susținând

că instanța de apel în mod greșit a respins apelul său

întrucât pârâta a încălcat obligația de a nu face, cu scadența

la 10 august 2003, obligație asumată prin clauza 7.3 lit. b) din

contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 10 august 1994. Ca

urmare a încălcării acestei obligații și în virtutea

principiului forței obligații a contractului, consacrat prin art. 969

C. civ. sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 C. civ. Valoarea daunelor –

interese datorate de pârâtă ca urmare a nerespectării clauzei 7.3 lit.

b) a fost stabilită convențional prin intermediul clauzei penale

inserate la art. 7.3 lit. b) alin. ultim din contractul din 1994.

O parte din activele

societății comerciale privatizate au fost înstrăinate ca urmare

a executării silite în conformitate cu sentința civită nr. 127/F

din 20 martie 2001, dar, în afara acestora, în perioada 1995 – 2003 s-au

înstrăinat voluntar terenuri și construcții, cu încălcarea

obligației contractuale asumată prin clauza nr. 7.3 lit. b) care se

referă la obligația de a nu aproba în adunarea generală a

acționarilor vânzarea vreunuia din bunurile prevăzute în anexa la

contract într-o perioadă de 9 ani, de la data semnării contractului,

deci până la 10 august 2003 și nu până la 22 august 2001, cum

greșit a concluzionat expertul și au reținut instanțele.

Instanța de apel, în

mod neîntemeiat, interpretând eronat prevederile O.G. nr. 25/2002 și ale

contractului de privatizare, a limitat perioada de derulare a contractului

până la achitarea prețului acțiunilor înstrăinate și

nu până la îndeplinirea oricăreia și a tuturor obligațiilor

părților contractante, conform clauzelor contractuale.

Examinând recursul

reclamantei A.V.A.S. prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată

că acesta este fondat pentru cele ce urmează:

Deși reține ca

fiind „cert faptul că pârâta a încălcat obligația asumată

contractual” instanța de apel, în mod nelegal, o exonerează pe

pârâtă de plata daunelor – interese către reclamantă ca urmare a

încălcării obligației asumată, cu motivarea că

obligația de indisponibilizare temporară a unor active a fost

prevăzută doar ca o măsură de garantare a executării

obligației principale a cumpărătorului, respectiv plata

integrală a prețului și că interesul vânzătorului este

legat strict de perioada de achitare integrală a prețului, iar atâta

vreme cât acest interes a fost realizat, acesta, nu se poate considera

prejudiciat și nu a suferit niciun prejudiciu.

Clauza contractuală în

discuție, privind interdicția vânzării de active timp de 9 ani,

nu are drept unic scop garantarea achitării integrale a prețului

acțiunilor, aceasta fiind garantată, în principal, prin gajul vânzătorului

asupra acțiunilor, conform art. 7.6 alin. (2) din contract, care are

următorul conținut: „Pentru garantarea plății integrale a

prețului acțiunilor vândute de F.P.S., cumpărătorul

constituie drept gaj acțiunile cumpărate de la acesta”.

Clauza prevăzută

de art. 7.3 lit. b) instituie, ca și clauza de la lit. a), o

obligație în sarcina cumpărătorului și nu doar o

garanție. De altfel în alin. (2) se arată expres „în cazul în care nu

se respectă obligația prevăzută la lit. b)”. În concluzie

obligațiile asumate de cumpărătorul acțiunilor și

prevăzute la art. 7.3, nu țin exclusiv de operațiunea de vânzare

– cumpărare de acțiuni ci au în vedere realizarea unor interese mai

largi, publice, care țin de scopul social și economic al

privatizării și asigurarea atingerii acestui scop.

Îndeplinirea obligației

de a nu se înstrăina active timp de 9 ani este garantată de clauza

care stabilește nu numai obligația cumpărătorului de a

plăti o sumă de bani dar și modalitatea de calcul a acestei

sume, respectiv diferența între prețul obținut din vânzarea

bunului și valoarea contabilă a acestuia. Aplicarea acestei clauze nu

este condiționată decât de încălcarea obligației asumate nu

și de producerea unui prejudiciu patrimonial.

Pe de altă parte

obligațiile contractuale ale cumpărătoarei acțiunilor nu se

limitează la achitarea integrală a prețului acțiunilor ci

sunt mult mai multe și mai complexe, vizând obligații de a da, de a

face și de a nu face. Aceste obligații se mențin, conform O.G. nr.

25/2002 și art. 1 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 25/2002

și ulterior achitării prețului acțiunilor, pe toată

perioada derulării contractului, iar „contractele sunt considerate ca

aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să

mai producă efecte, înțelegându-se prin aceasta stingerea tuturor

obligațiilor și valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din

respectivele contracte”.

Este nereală

susținerea pârâtei că înstrăinarea activelor s-a făcut cu

aprobarea vânzătoarei acțiunilor, respectiv F.P.S. (A.V.A.S.)

întrucât aceasta a comunicat pârâtei că respectiva clauză referitoare

la interdicția vânzării activelor societății din anexa la

contract și încetează valabilitatea doar prin încheierea actului

adițional de contract și a invitat-o, în 1999 și 2000, ca,

pentru încheierea actului adițional, să depună copii după o

serie de documente. Pârâta a dat curs acestei invitații, respectiv a

transmis F.P.S. (A.V.A.S.) documentația completă necesară

analizării clauzei abia la 4 iunie 2004, după ce înstrăinase

active cu mult timp înainte și în mai multe rânduri.

Din cele examinate și

reținute până aici rezultă că acțiunea reclamantei

este legală și întemeiată, întrucât pârâta a încălcat o

obligație contractuală, dintr-un contract în derulare, încălcare

pentru care se prevede chiar în cuprinsul contractului, sancțiunea

aplicabilă, respectiv plata diferenței între prețul obținut

din vânzarea bunului și valoarea contabilă a acestuia.

Față de cele de

mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursul reclamantei

A.V.A.S. și să modifice decizia atacată în sensul să

respingă apelul pârâtei și să admită apelul reclamantei,

schimbând sentința instanței de fond cu consecința admiterii

acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata de daune –

interese către reclamantă, în sumă de 69.712,15 lei,

actualizată la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 100 din 22 februarie 2008, pe care o modifică; respinge

apelul pârâtei și admite apelul reclamantei împotriva sentinței

Tribunalului București nr. 11027 din 5 octombrie 2007. Schimbă

sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta

la plata sumei de 69.712,15 lei, actualizată la data plății

efective, cu titlu de daune – interese, către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.