ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2778/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta R.B. SA București prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.M.A., S.L. și B.C.R. SA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului situat în Deva, B-dul Decebal, și să se dispună radierea dreptului de ipotecă și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară nr. 6183 din 19 a localității Deva în favoarea B.C.R. SA.

Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2156/CA/2008 din 4 septembrie 2008, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008, autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului situat în Deva, B-dul Decebal, și a dispus radierea dreptului de ipotecă și a interdicțiilor înscrise în C.F. X a localității Deva în baza acestui contract de ipotecă în favoarea B.C.R. SA. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contractul de ipotecă semnat de pârâții S.M.A. și S.L. este lovit de nulitate absolută având în vedere că la data autentificării contractului acesteia nu erau proprietarii imobilului, proprietar al imobilului fiind fiica acestora N.A.M.

S-a apreciat că buna credință a pârâtei B.C.R. SA nu a avut relevanță în privința nulității absolute a contractului de ipotecă întrucât pârâții S.M.A. și S.L. care au consimțit la constituirea acestui drept real nu aveau capacitatea de a-l transmite deoarece nu aveau drept de dispoziție asupra imobilului. Apelul declarat de pârâta B.C.R. SA împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 39/ A din 30 aprilie 2009. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că întoarcerea bunului în patrimoniul debitorului în speță a pârâților S.M.A. și S.L. are loc numai în mod fictiv și numai în raport cu creditorul reclamant.

În realitate, actul revocat urmare a admiterii acțiunii pauliene, respectiv contractul din 22 decembrie 2004, prin care pârâții S.M.A. și S.L. au transmis imobilul către fiica lor N.A.M. rămâne valabil și își produce efectele. În aceste condiții, în care imobilul rămâne valabil înstrăinat terțului cumpărător N.A.M., mai exact linia valorii care excede nevoilor de plată ale creditorului urmăritor (R.B. SA București), pârâții nu puteau dispune de respectivul imobil prin instituirea ipotecii în favoarea B.C.R. SA, neavând proprietatea imobilului. Cât privește buna credință invocată de pârâta B.C.R. SA instanța de apel a constatat că verificarea titlului celor doi transmițători de către pârâtă ar fi putut crea acesteia o incertitudine cu privire la situația reală a imobilului asupra căruia urma a se institui ipoteca, incertitudine incompletă cu buna sa credință.

Împotriva acestei decizii pârâta B.C.R. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a arătat, în esență, că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., instanța de fond nu a reținut în mod corect situația de fapt ceea ce a dus la interpretarea greșită a actului dedus judecății schimbând natura neîndoielnică a dreptului de ipotecă intabulat în temeiul contractului de ipotecă autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008. S-a mai susținut că din extrasul de carte funciară autentificat, la momentul încheierii contratului de ipotecă nu rezultă că imobilul făcea la acel moment obiectul vreunui litigiu, sau că ar fi în proprietatea unei alte persoane, iar această situație a fost constatată și de către B.N.P.

V.E. din Deva care a autentificat contractul de ipotecă și care și-a asumat răspunderea că sunt îndeplinite toate condițiile de legalitate. Astfel că, susține recurenta, buna sa credință nu poate fi contestată. Totodată, recurenta arată că instanța în mod greșit a considerat neaplicabile prevederile exprese ale Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și că prevederile art. 1746 alin. (3) C. civ., sunt aplicabile în speță. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă R.B.

SA București răspunzând criticilor formulate de recurentă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate și implicit a soluției de constatare a nulității absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 încheiat între B.C.R. SA și pârâții S.M.A. și S.L. Intimatul pârât S.M.A. prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru analizarea fondului cauzei. Recursul este nefondat.

Prin acțiunea introdusă, la data de 8 aprilie 2008, dată la care nu era în vigoare decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008 acțiune ce corect a fost calificată de cele două instanțe ca fiind neevaluabilă în bani, cum dealtfel a și fost timbrată, astfel că, susținerea recurentei că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., este nefondată.

Referitor la critica privind reținerea greșită de către instanța de fond a situației de fapt ce a condus la interpretarea greșită a actului dedus judecății, se apreciază că instanța de apel nu se abate în raționamentul său de la conținutul clar și precis al obligațiilor asumate de părți în contractul de ipotecă, cu alte cuvinte nu denaturează voința părților sub pretext de interpretare așa cum susține fără temei recurenta, astfel că și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă va fi respins ca nefondat. Critica privind greșita aplicare a prevederilor exprese ale Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și susținerea că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1746 alin. (3) C. civ., invocate de recurentă în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este pur formală, fără a motiva în ce constă nelegalitatea hotărârii sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii. Cu toate acestea se apreciază că instanța de apel a făcut o corectă analiză a dispozițiilor art. 1746 alin. (3) C. civ. și a prevederilor art. 22 Teza a II-a din Legea nr. 7/1996 reținând corect că aceste dispoziții legale nu au relevanță în cauză. Celelalte critici privind aprecierea înscrisurilor, a extrasului din C.F., referirile la ofițerul de credite „care nu știa ce înseamnă acțiune pauliană” formulate de recurentă pentru a demonstra buna sa credință vizează aprecierea probatoriilor administrate, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate dat fiind actuala reglementare a recursului.

În concluzie față de cele ce preced, se apreciază că hotărârea nu este afectată de nelegalitate prin prisma motivelor invocate, respectiv art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 39/ A din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.