ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2778/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanta R.B. SA București prin

acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și

contencios administrativ și fiscal, a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.M.A.,

S.L. și B.C.R. SA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea

absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008

autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului

situat în Deva, B-dul Decebal, și să se dispună radierea dreptului de ipotecă

și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară nr. 6183 din 19 a localității

Deva în favoarea B.C.R. SA.

Tribunalul Hunedoara, secția

comercială și contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2156/CA/2008

din 4 septembrie 2008, a admis acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea

absolută a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008,

autentificat sub nr. 198 din 19 februarie 2008 de B.N.P. V.E. asupra imobilului

situat în Deva, B-dul Decebal, și a dispus radierea dreptului de ipotecă și a

interdicțiilor înscrise în C.F. X a localității Deva în baza acestui contract

de ipotecă în favoarea B.C.R. SA.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, contractul de ipotecă semnat de pârâții S.M.A.

și S.L. este lovit de nulitate absolută având în vedere că la data

autentificării contractului acesteia nu erau proprietarii imobilului,

proprietar al imobilului fiind fiica acestora N.A.M.

S-a apreciat că buna credință a

pârâtei B.C.R. SA nu a avut relevanță în privința nulității absolute a

contractului de ipotecă întrucât pârâții S.M.A. și S.L. care au consimțit la

constituirea acestui drept real nu aveau capacitatea de a-l transmite deoarece

nu aveau drept de dispoziție asupra imobilului.

Apelul declarat de pârâta B.C.R. SA

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială, prin decizia comercială nr. 39/ A din 30 aprilie

2009.

În argumentarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut, în esență, că întoarcerea bunului în patrimoniul

debitorului în speță a pârâților S.M.A. și S.L. are loc numai în mod fictiv și

numai în raport cu creditorul reclamant. În realitate, actul revocat urmare a

admiterii acțiunii pauliene, respectiv contractul din 22 decembrie 2004, prin

care pârâții S.M.A. și S.L. au transmis imobilul către fiica lor N.A.M. rămâne

valabil și își produce efectele. În aceste condiții, în care imobilul rămâne

valabil înstrăinat terțului cumpărător N.A.M., mai exact linia valorii care

excede nevoilor de plată ale creditorului urmăritor (R.B. SA București),

pârâții nu puteau dispune de respectivul imobil prin instituirea ipotecii în

favoarea B.C.R. SA, neavând proprietatea imobilului.

Cât privește buna credință invocată

de pârâta B.C.R. SA instanța de apel a constatat că verificarea titlului celor

doi transmițători de către pârâtă ar fi putut crea acesteia o incertitudine cu

privire la situația reală a imobilului asupra căruia urma a se institui

ipoteca, incertitudine incompletă cu buna sa credință.

Împotriva acestei decizii pârâta

B.C.R. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.

proc. civ., în susținerea cărora a arătat, în esență, că nu au fost îndeplinite

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., instanța de fond nu a reținut

în mod corect situația de fapt ceea ce a dus la interpretarea greșită a actului

dedus judecății schimbând natura neîndoielnică a dreptului de ipotecă intabulat

în temeiul contractului de ipotecă autentificat sub nr. 198 din 19 februarie

2008.

S-a mai susținut că din extrasul de

carte funciară autentificat, la momentul încheierii contratului de ipotecă nu

rezultă că imobilul făcea la acel moment obiectul vreunui litigiu, sau că ar fi

în proprietatea unei alte persoane, iar această situație a fost constatată și

de către B.N.P. V.E. din Deva care a autentificat contractul de ipotecă și care

și-a asumat răspunderea că sunt îndeplinite toate condițiile de legalitate.

Astfel că, susține recurenta, buna

sa credință nu poate fi contestată.

Totodată, recurenta arată că

instanța în mod greșit a considerat neaplicabile prevederile exprese ale Legii nr.

7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și că prevederile art. 1746

alin. (3) C. civ., sunt aplicabile în speță.

Pentru aceste motive recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate ca netemeinică și

nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar

intimata-reclamantă R.B. SA București răspunzând criticilor formulate de

recurentă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca

temeinică și legală a deciziei recurate și implicit a soluției de constatare a

nulității absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008

încheiat între B.C.R. SA și pârâții S.M.A. și S.L.

Intimatul pârât S.M.A. prin

concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea recursului așa cum a

fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la prima instanță pentru analizarea fondului cauzei.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea introdusă, la data de

8 aprilie 2008, dată la care nu era în vigoare decizia nr. 32 din 9 iunie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a solicitat constatarea

nulității absolute a contractului de ipotecă nr. 12/2201 din 18 februarie 2008

acțiune ce corect a fost calificată de cele două instanțe ca fiind neevaluabilă

în bani, cum dealtfel a și fost timbrată, astfel că, susținerea recurentei că

nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., este

nefondată.

Referitor la critica privind

reținerea greșită de către instanța de fond a situației de fapt ce a condus la

interpretarea greșită a actului dedus judecății, se apreciază că instanța de

apel nu se abate în raționamentul său de la conținutul clar și precis al

obligațiilor asumate de părți în contractul de ipotecă, cu alte cuvinte nu

denaturează voința părților sub pretext de interpretare așa cum susține fără

temei recurenta, astfel că și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

invocat de recurentă va fi respins ca nefondat.

Critica privind greșita aplicare a

prevederilor exprese ale Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea

imobiliară și susținerea că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1746 alin. (3) C.

civ., invocate de recurentă în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este pur formală, fără a motiva în ce constă

nelegalitatea hotărârii sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii.

Cu toate acestea se apreciază că

instanța de apel a făcut o corectă analiză a dispozițiilor art. 1746 alin. (3) C.

civ. și a prevederilor art. 22 Teza a II-a din Legea nr. 7/1996 reținând corect

că aceste dispoziții legale nu au relevanță în cauză.

Celelalte critici privind aprecierea

înscrisurilor, a extrasului din C.F., referirile la ofițerul de credite „care

nu știa ce înseamnă acțiune pauliană” formulate de recurentă pentru a demonstra

buna sa credință vizează aprecierea probatoriilor administrate, aspecte de

netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate dat fiind

actuala reglementare a recursului.

În concluzie față de cele ce preced,

se apreciază că hotărârea nu este afectată de nelegalitate prin prisma

motivelor invocate, respectiv art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curtea urmează a respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

B.C.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 39/ A din 30 aprilie 2009

a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2010.