ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3580/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. C.O. 9427/2004 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC C. SA Deva a chemat în judecată pe pârâta B.C.R., sucursala Hunedoara și SC S. SRL solicitând să se constate că valoarea adusă în garanție pentru pârâtă, prin contractul de garanție imobiliară nr. 1153 din 21 septembrie 2000 este de 300.000 RON (miliarde lei) și nu de 620.000 RON (6.200.000.000 lei); să se constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară nr. 1168 din 22 septembrie 2000, autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2000; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.664.000.000 lei pe care a încasat-o nelegal din prețul de vânzare a imobilului situat în Orăștie, sumă care să fie reactualizată la zi, până la data restituirii, în funcție de rata de inflație.

Prin precizările și completările ulterioare la acțiune, reclamanta a mai solicitat să se dispună radierea din cartea funciară a ipotecii de 810.000.000 ROL înscrisă în baza contractului de garanție imobiliară nr. 1787 din 22 septembrie 2000; să se dispună rectificarea C.F. 2025/a/1 Orăștie nr. top (3216/1 - 3219/d/1/1/1) /x/1, în sensul radierii ipotecii în valoare de 6.200.000.000 ROL înscrisă în baza contractului de garanție imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 și înscrierii ipotecii pentru suma de 3.000.000.000 lei ROL și să se constate nulitatea absolută a contractului de cauțiune nr. 1153/2/a/21 septembrie 2000. Prin sentința nr. 1282/ CA din 30 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și contencios administrativ, s-a luat act, în baza art. 246 C. proc.

civ., de renunțarea reclamantei la judecată cu privire la capetele de cerere referitoare la rectificarea CF 2025/a/1 Orăștie cu nr. top (3216/1-3219/d/1/1/1) N/1 și la radierea din cartea funciară a ipotecii înscrise în baza contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2002. Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea comercială completată și precizată a reclamantei pentru constatarea valorii aduse în garanție prin contractul nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000, constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară nr. 1168/1 din 22 septembrie 2000 și a contractului de cauțiune nr. 1153/2/a din 21 septembrie 2000 și cererii în pretenții în valoare de 3.664.000.000 ROL actualizată în raport cu plata inflației.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin contractul de garanție imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 s-a garantat rambursarea unui credit în sumă de 6.200.000.000 ROL și a dobânzilor aferente acordat de B.C.R., în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000, cu ipotecă de gradul I asupra imobilului reclamantei, identificat cu date de carte funciară și admis în garanție la suma de 3.000.000.000 lei. Că, pârâta B.C.R. a fost îndreptățită să încaseze prețul integral obținut din valorificarea imobilului. S-a mau reținut că, în situația în care în contractul de credit se prevede că dreptul de ipotecă în favoarea B.C.R. este constituit pentru suma de 300.000.000 ROL, nu se poate înlătura prevederea din contractul de garanție imobiliară care, stipulează fără dubiu că, obiectul contractului, îl constituie garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 6.200.000.000 ROL, plus dobânzile aferente.

Cu privire la contractul de cauțiune s-a reținut că nu s-a dovedit lipsa consimțământului reclamantei, iar faptul că acest contract a fost semnat de pârâta BCR - la poziția director, de către fostul director al băncii alături de contabilul șef și consilierul juridic, nu este de natură a atrage nulitatea contractului. În ceea ce privește susținerea referitoare la lipsa cauzei la momentul încheierii contractului de cauțiune, determinată de faptul că, în conținutul acestuia s-a reiterat obligația de garanție reală a reclamantului, s-a considerat că este nejustificată atâta timp cât, la punctul 1 din contractul de cauțiune s-a prevăzut obligația reclamantei de a garanta creditul în sumă de 6.200.000.000 lei plus dobânzile aferente.

Conform art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea la judecata petitelor referitoare la rectificarea cărții funciare și radierea ipotecii din aceasta și s-a constatat că, pentru petitul privind nulitatea absolută a contractului de credit nu se poate lua act de renunțare, neexistând o mandatare specială dată apărătorului. Apelul declarat de reclamanta SC C. SA Deva împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 63/A/2006 din 14 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 939/2006.

Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că potrivit art. 1 din contractul de garanție imobiliară se prevede clar că, „obiectul prezentului contract îl constituie garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 6.200.000.000 lei (ROL) plus dobânzile aferente și astfel că, nu se poate primi susținerea reclamantei în sensul căreia ipoteca s-ar fi constituit doar pentru suma de 3.000.000.000 lei. Faptul că imobilul a fost înscris în contractul de ipotecă la valoarea adusă în garanție nu determină ca și creditorul să obțină doar această sumă așa că, încasarea întregului preț obținut în urma valorificării bunului are la bază natura juridică și funcția ipotecii, precum și principiul dublei specializări.

Cu privire la nulitatea contractului de cauțiune pe motiv că persoana care a semnat contractul nu mai era directorul societății pârâte s-a reținut că atâta timp cât consilierul juridic a deținut împuternicire specială în acest sens și a semnat contractul nu se poate susține nevalabilitatea acestuia. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC C. SA Deva, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta consideră că instanța apelului a dat o interpretare greșită a dispozițiilor legale cu privire la ipotecă, făcându-se abstracție de faptul că, garantul ipotecar nu se confundă cu debitorul principal susținând că răspunderea sa este limitată numai la valoarea adusă în garanței, aceea de 3.000.000.000 ROL.

De asemenea, critică și soluția cu privire la nulitatea absolută a contractului de cauțiune, considerând că acesta este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit de cauză întrucât singura obligație pe care și-a asumat-o este garanția imobiliară și nu aceea de a răspunde cu întreaga avere. Din moment ce contractul de cauțiune nu a fost investit cu formulă executorie și nici nu a fost încuviințată executarea lui silită, B.C.R. nu avea nici un drept să își rețină întregul preț din vânzarea imobilului.

Se mai susține că, deși s-a reținut că a renunțat la judecarea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de garanție, instanța nu a luat act de această renunțare și că, trecând peste acest aspect, nu s-a ținut cont de faptul că acesta este lovit de nulitate pentru lipsa consimțământului, în fața notarului public, considerând că persoanele ce figurează în încheierea de autentificare și care au semnat contractul nu au avut un mandat special din partea societății pentru a putea perfecta un asemenea act. Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că, prin contractul de garanție imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 reclamanta s-a obligat să garanteze obligația de rambursare a creditului în valoare de 6.200.000.000 lei (ROL) plus dobânzile aferente, acordat de BCR în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000 prin ipotecă de rangul I asupra imobilului admis în garanție în sumă de 3.000.000.000 lei (pct. 1 din contract). La pct. 2 al contractului, părțile au convenit ca, în caz de neachitare a creditului garantat și a dobânzilor aferente, banca să se îndestuleze cu sumele obținute prin executarea silită a imobilului și terenului aferent ipotecat conform contractului de garanție.

Din conținutul contractului de garanție rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a garantat întregul credit plus dobânzile aferente cu imobilul proprietatea sa. Sub aspect, instanțele au interpretat și aplicat corect prevederile art. 1774 și art. 1776 C. civ., constatând că ipoteca respectă principiul specializării sub dublul aspect, cel asupra căruia s-a instituit garanția cât și asupra valorii garantate. Faptul că, în contractul de garanție imobiliară, imobilul a fost înscris la valoarea luată în garanție, nu poate duce la concluzia că banca (creditoarea) poate obține doar această sumă și nu prețul obținut ca urmare a valorificării deoarece valoarea luată în garanție este stabilită la momentul încheierii contractului și este independentă de prețul ce poate fi obținut în cazul executării silite, preț ce ține de cererea și oferta existente pe piață.

De altfel, aceasta este rațiunea clauzei de la pct. 3 din contract, în sensul căreia s-a convenit că „banca se va îndestula cu sumele obținute prin executare silită a imobilului.”. Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici criticile referitoare la contractul de cauțiune, nefăcându-se o confuzie între debitorul principal și debitorul ipotecar. La pct. 1 din contractul de cauțiune se prevede clar că „fidejusorul se obligă să garanteze în favoarea B.C.R., sucursala Deva creditul în sumă de 6.200.000.000 lei plus dobânzile creditului acordat, debitorului SC R. SA în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000. Fiind vorba de o răspundere solidară cu debitorul, creditoarea are posibilitatea de a se îndrepta, pentru a-și recupera creanța, împotriva oricăruia dintre aceștia.

Nici critica referitoare la omisiunea instanțelor de a lua act de renunțarea la judecată cu privire la petitul nr. 2 al acțiunii nu este fondată. Astfel, prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2005, s-a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru a se clarifica neconcordanțele între numerele contractelor de garanție imobiliară și cauțiune atacate prin acțiunea precizată. Față de această situație, reclamanta a precizat că numărul contractului de ipotecă în litigiu este 1153/2 din 21 septembrie 2000. Cum, în renunțarea reclamantei depusă la fila 206 se face vorbire de actul de ipotecă autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2000, în mod corect s-a reținut prin decizia atacată că nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ., întrucât acesta nu face obiectul judecății. În baza considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Deva prin lichidator SC Q.L. SRL Deva împotriva deciziei nr. 63/ A din 14 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.