- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 decembrie 2005
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Prejudiciu material
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Semenov împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SEMENOV v. UKRAINE (Declarația nr. 25463/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 13 decembrie 2005 FINAL 13/03/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Semenov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de Camera compusă din: A.B.
Baka Președintele Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Doamna Mularoni Dna Fura-Sandström judecători, și dna Dollé, grefierul secțiunii, care a deliberat în privat la 22 noiembrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25463/03) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Petr Nikolayevich Semenov („reclamantul”), la 1 iulie 2003. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dna Zoryana Bortnovska și dna Valeria Lutkovska. La 27 noiembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1940 și locuiește în orașul Nova Kakhovka, regiunea Kherson. Contextul cazului Statul deține 75% din acțiunile din Compania Pivdenelektromash (denumit în continuare „Compania), care este, prin urmare, supus moratorului privind vânzarea forțată a proprietăților deținute de stat, interzicând atașamentul și vânzarea bunurilor sale. La 5 iunie 2000, Curtea Regională de Arbitraj a Kherson (denumită în continuare „Curtea de Arbitraj”) a instituit o procedură de faliment împotriva Companiei și a emis o injuncție care interzice recuperarea datoriei.
Această decizie a dus, printre altele , la suspendarea executării tuturor hotărârilor judecătorilor în favoarea societății. În urma adoptării hotărârii Curții Supreme de Arbitraj din 10 august 2000, care a înscris că procedura de faliment nu ar trebui să împiedice executarea hotărârilor de atribuire a achizițiilor salariale, Serviciul Novokahovsky City Bailiffs (denumit în continuare „Serviciul Bailiffs”) a reluat procedurile de punere în aplicare împotriva Companiei. La 15 ianuarie 2001, Curtea de Arbitraj a aprobat o propunere de reabilitare și a desemnat un fiduciar pentru reabilitarea afacerii societății. La 17 ianuarie 2002, Curtea a constatat că procedura de aplicare a oricărui tip contrazice injuncția din iunie 2000, în special având în vedere programul de reabilitare în așteptare, al cărui succes ar putea fi pusă în pericol dacă acțiunile Bailiff au continuat (cf. Trykhlib v. Ucraina , nr. 58312/00, 20 septembrie 2005, §§ 7-14).
Circumstanțele cazului Reclamantul este fost angajat al Companiei, împotriva căreia a instituit o procedură, cerând achiziții salariale. La 5 decembrie 2002 Curtea Orașului Nova Kakhovka (denumită în continuare „Curtea Orașului”) a acordat această cerere și a acordat reclamantului UAH 6,044 [1] 10. Prin scrisorile din 26 februarie 2003 și 15 aprilie 2003, Serviciul de la Bailiffs și Departamentul Regional de Justiție Kherson au informat reclamantul că procedura de aplicare a executării a fost suspendată din cauza procedurii de reabilitare pe care le-a petrecut împotriva debitorului. 11. La 11 august 2003, Tribunalul municipal a respins plângerea reclamantului cu privire la inactivitatea presupusă ilegală a Serviciului de la Bailiffs.
Curtea a declarat că nu a existat nici o vină imputabilă pârâtului, care a trebuit să suspende aplicarea acordului reclamantului în conformitate cu Legea privind Bankruptcy 1992. 12. La 9 decembrie 2003, Ministrul Justiției a emis o scrisoare circulară, informand Bailiffs că injuncția împotriva colectării datoriei în cazurile de faliment nu s-a extins la mandatele de execuție a hotărârilor de atribuire a achizițiilor salariale. 13. La 15 ianuarie 2004, Serviciul Bailiffs a reluat procedurile de execuție în cazul reclamantului. La 23 ianuarie și 10 februarie 2004, acesta a ordonat atașamentul conturilor societății. Cu toate acestea, la 27 Februarie 2004 Curtea Comercială Regională Kherson, cu privire la apelul fiduciarului, a anulat aceste decizii deoarece Legea Bankruptcy prevedea suspendarea obligatorie a procedurilor de executare în așteptarea rezoluției unei cauze de faliment.
Exceptarea plăților de achiziții salariale din injuncția generală împotriva recuperării datoriei se referă numai la cheltuielile salariale curente ale Societății. 14. Hotărârea în favoarea reclamantului rămâne neexecută. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 15. Legislația internă relevantă este rezumat în hotărârile Romașov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004) și Trykhlib v. Ucraina (nr. 58312/00, §§ 25-32, 20 septembrie 2005 HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEA ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1. 16. Reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile de stat nu au executat hotărârea din 5 decembrie 2002 în favoarea sa.
El a afirmat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 din Convenție „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” art. 1 din Protocolul nr. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 17. Guvernul a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, deoarece el nu a reușit să recurgă în casă împotriva hotărârii Curții Municipale din 11 august 2003, prin care plângerile sale cu privire la inactivitatea bailificului au fost respinse, iar el nu a solicitat Tribunalului Comercial Regional Kherson pentru înregistrarea ca creditor în cadrul procedurii de faliment.
18. Reclamantul a contestat aceste argumente, susținând că niciuna dintre aceste remedii nu a avut nici o perspectiva de succes. 19. Curtea remarcă că aceste aspecte au fost deja discutate și respinse în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, de exemplu, cazurile menționate mai sus de Romașov și Trykhlib §§ 23-32 și, respectiv, 36-42). Nu există motive pentru a trage concluzii diferite în cazul în cauză și, prin urmare, respinge obiecția Guvernului. 20. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Guvernul a susținut că îndelungarea nerespectării deciziei în favoarea reclamantului a fost cauzată de procedurile în curs de faliment împotriva societății debitoare și de situația financiară critică a acesteia.
Guvernul a susținut în continuare că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu poate fi învins pentru întârziere. Curtea va aborda în primul rând argumentele guvernului cu privire la procedurile în curs de faliment. Acesta observă că, în cursul acestei proceduri, instanța comercială poate bloca orice recuperare a datoriei din partea entității falimentate, iar aceasta din urmă rămâne imună de orice penalități pentru întârzierile în respectarea obligațiilor sale pentru durata procedurii respective. Curtea reamintește că a constatat deja în cazul Trykhlib (citată mai sus, §§ 49-50) că această procedură, aplicată în circumstanțe similare, poate duce la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.
În plus, în cazul în cauză, situația a fost agravată de discordanța marcantă dintre autoritățile interne în ceea ce privește interpretarea corectă a Legii Bankruptcy, care a creat o situație prin care Compania aparent activă a fost capabilă să îndeplinească înaintările salariale ale reclamantului, dar Bailiffs au fost împiedicați să continue executarea legală a hotărârilor judecătorești în favoarea reclamantului împotriva societății ( 23. În măsura în care guvernul se referă la situația financiară critică a Companiei, Curtea reamintește că aceaceasta a fost, fără îndoială, o entitate deținută de stat. Astfel, a atras aplicarea Legii privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților din 2001, interzicând atașamentul și vânzarea bunurilor sale.
Curtea remarcă că dreptul intern nu oferă un creditor ca reclamantul, sau cărora li se confruntă cu orice posibilitate de a contesta această restricție în cazul unei abuzuri sau unei cereri nejustificate. Nici nu se poate face o cerere de compensare pentru întârzierea în aplicare a acestei restricții (ibid . § 51). 24. Prin urmare, Curtea constată că, de la decembrie 2002, la aproximativ doi ani și unsprezece luni mai târziu, să ia măsurile necesare pentru a se conforma pe deplin unei hotărâri în favoarea reclamantului, autoritățile au privat dispozițiile articolului 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 din majoritatea efectului lor util. 25. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat UAH 6.044 (adică suma încă datorată acestuia) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 100.000 de UAH [2] în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului ca fiind nefondate. 29. Hotărârea în favoarea reclamantului nu a fost plătită, Curtea remarcă că obligația rămasă a statului de a executa această hotărâre nu este în litigiu.
În consecință, Curtea consideră că, dacă guvernul ar plăti datoria rămasă față de solicitant, ar constitui decontarea completă și finală a cererii reclamantului pentru prejudiciu material. 30. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciu moral, Curtea, efectuand evaluarea sa pe bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, consideră că este rezonabil să-i acorde 1,400 euro (EUR). Costurile și cheltuielile 31. Reclamantul nu a prezentat nici o cerere în temeiul acestui cap în termenul stabilit; Curtea nu acordă, prin urmare, nicio atribuire în acest sens. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS: Declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria de judecată încă îi este datorată, precum și 1.400 EUR (1 mie patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformate în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi impunător; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 decembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Registrar Președintele [1] aproximativ 1000 euro (EUR). [2] aproximativ 16,485 EUR.
SECOND SECTION
CASE OF SEMENOV v. UKRAINE (Application no. 25463/03) JUDGMENT STRASBOURG 13 December 2005 FINAL 13/03/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Semenov v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr A.B. Baka , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Mrs E. Fura-Sandström , judges, and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 22 November 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 25463/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Petr Nikolayevich Semenov (“the applicant”), on 1 July 2003.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Ms Zoryana Bortnovska and Ms Valeria Lutkovska.
On 27 November 2003 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1940 and lives in the town of Nova Kakhovka, the Kherson region. A. The background of the case
The State owns 75% of the shares in the Pivdenelektromash Company (hereafter “the Company), which is therefore subject to the moratorium on the forced sale of property of State-owned entities, barring the attachment and sale of its assets.
On 5 June 2000 the Kherson Regional Court of Arbitration (hereafter “the Arbitration Court”) instituted bankruptcy proceedings against the Company and issued an injunction barring debt recovery. This decision led, inter alia , to the suspension of the enforcement of all court judgments given against the Company.
Following the adoption of the ruling of the Supreme Court of Arbitration of 10 August 2000, which directed that the bankruptcy proceedings should not impede the execution of judgments awarding salary arrears, the Novokahovsky City Bailiffs’ Service (hereafter “the Bailiffs’ Service”) resumed enforcement proceedings against the Company.
On 15 January 2001 the Arbitration Court approved a rehabilitation proposal and appointed a trustee to rehabilitate the Company’s business. On 17 January 2002 the court found that enforcement proceedings of any kind contradicted the June 2000 injunction, particularly in view of the pending rehabilitation programme, the success of which could be jeopardised if the Bailiffs’ actions continued (cf. Trykhlib v. Ukraine , no. 58312/00, 20 September 2005, §§ 7-14). B. The circumstances of the case
The applicant is a former employee of the Company, against which he instituted proceeding, claiming salary arrears. On 5 December 2002 the Nova Kakhovka City Court (hereafter “the City Court”) granted this claim and awarded the applicant UAH 6,044 [1] . The judgment became final and was sent to the Bailiffs’ Service for compulsory enforcement.
By letters of 26 February 2003 and 15 April 2003, the Bailiffs’ Service and the Kherson Regional Department of Justice informed the applicant that the enforcement proceedings had been suspended due to the rehabilitation proceedings pending against the debtor.
On 11 August 2003 the City Court rejected the applicant’s complaint about the allegedly unlawful inactivity of the Bailiffs’ Service. The court stated that there was no fault attributable to the defendant, who had to suspend the enforcement of the applicant’s award in accordance with the Bankruptcy Act 1992.
On 9 December 2003 the Minister for Justice issued a circular letter, informing the Bailiffs that the injunction against debt collection in bankruptcy cases did not extend to warrants for the execution of judgments awarding salary arrears.
On 15 January 2004 the Bailiffs’ Service resumed the execution proceedings in the applicant’s case. On 23 January and 10 February 2004, it ordered the attachment of the Company’s accounts. However, on 27 February 2004 the Kherson Regional Commercial Court, on the trustee’s appeal, quashed these decisions because the Bankruptcy Act envisaged the obligatory suspension of enforcement proceedings pending the resolution of a bankruptcy case. The exemption of salary arrears payments from the general injunction against debt recovery concerned only the Company’s current salary expenditures.
The judgment in the applicant’s favour remains unenforced. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
15. The relevant domestic law is summarised in the judgments of Romashov v. Ukraine (no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004) and Trykhlib v. Ukraine (no. 58312/00, §§ 25-32, 20 September 2005 ). THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1.
The applicant complained of the failure of the State authorities to execute the judgment of 5 December 2002 given in his favour. He alleged an infringement of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention which provide, in so far as relevant, as follows: Article 6 § 1 of the Convention “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Government submitted that the applicant had failed to exhaust domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention, since he had failed to appeal in cassation against the judgment of the City Court of 11 August 2003, whereby his complaints about the Bailiffs’ inactivity were rejected, and he had not applied to the Kherson Regional Commercial Court for registration as a creditor in the bankruptcy proceedings.
The applicant contested these submissions, alleging that neither of these remedies had any prospects of success.
The Court notes that these matters have already been discussed and dismissed in a number of its previous judgments (see, for example, the aforementioned cases of Romashov and Trykhlib , §§ 23-32 and 36-42, respectively). It finds no reason to draw different conclusions in the present case and it therefore rejects the Government’s objection.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. B. Merits
The Government maintained that the lengthy failure to enforce the decision in the applicant’s favour had been caused by the ongoing bankruptcy proceedings against the debtor Company and its critical financial situation. The Government further maintained that the Bailiffs’ Service had performed all necessary actions and cannot be blamed for the delay. The applicant disagreed.
The Court will first address the Government’s submissions regarding the ongoing bankruptcy proceedings. It observes that, in the course of such proceedings, the commercial court may block any debt retrieval from the bankrupt entity, and the latter remains immune from any penalties for the delays in honouring its obligations for the duration of those proceedings. The Court recalls that it has already found in the Trykhlib case (cited above, §§ 49-50) that this procedure, applied in similar circumstances, may lead to the violation of Article 6 § 1 of the Convention. Moreover, in the present case, the situation was aggravated by the striking discordance between the domestic authorities as to the correct interpretation of the Bankruptcy Act, which created a situation whereby the apparently active Company was capable of meeting the applicant’s salary arrears, but the Bailiffs were prevented from pursuing the legal enforcement of the court decisions in the applicant’s favour against the Company ( ibid . §§ 49-50).
Insofar as the Government refer to the Company’s critical financial situation, the Court recalls that it was undoubtedly a State-owned entity. As such, it attracted the application of the Law on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property 2001, barring the attachment and sale of its assets. The Court notes that the domestic law does not offer a creditor like the applicant, or the Bailiffs, any possibility to challenge this restriction in case of an abuse or unjustified application. Nor can a compensation claim be made for the delay in enforcement caused by this restriction ( ibid . § 51).
The Court finds, therefore, that by failing since December 2002, some two years and eleven months later, to take the necessary measures to comply fully with a judgment in the applicant’s favour, the authorities deprived the provisions of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 of much of their useful effect.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
26. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed UAH 6,044 (i.e. the amount still owed to him) in respect of pecuniary damage and UAH 100,000 [2] in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the applicant’s claims as being unsubstantiated.
In so far as the judgment debt in the applicant’s favour has not been paid, the Court notes that the State’s outstanding obligation to enforce this judgment is not in dispute. Accordingly, the Court considers that, if the Government were to pay the remaining debt owed to the applicant, it would constitute full and final settlement of the applicant’s claim for pecuniary damage.
As regards the applicant’s claim for non-pecuniary damage, the Court, making its assessment on equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, considers it reasonable to award him 1,400 euros (EUR). B. Costs and expenses
The applicant did not submit any claim under this head within the set time-limit; the Court therefore makes no award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY: 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the judgment debt still owed to him, as well as EUR 1,400 (one thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 13 December 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé A.B. Baka Registrar President [1] . approximately 1,000 euros (EUR). [2] . approximately EUR 16,485.