Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2009

HOTĂRÂRE
12.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului, se constată: Prin încheierea din ședința publică de la data de 23 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților N.S., S.N., I.I.B., I.M. și I.A., pe motiv că temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii se mențin în continuare, impunând privarea acestora de libertate, probele administrate în prima instanță constituind indicii temeinice în accepțiunea art. 68 1 C. proc. pen. În termen legal, inculpații N.S., S.N., I.I.B. și I.A. au exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând măsura instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în raport cu poziția lor procesuală se impunea punerea lor în libertate, persoana lor nemaiprezentând pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând criticile, în raport cu actele și lucrările cauzei, încheierea atacată, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează. Cei patru inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv și condamnați în primă instanță de către Tribunalul București la pedepse de câte 13 ani închisoare (primii doi inculpați), respectiv 10 ani închisoare inculpatul I.I.B. și 12 ani și 6 luni închisoare inculpata I.A., pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului (ultimii doi inculpați), reținându-se, în fapt, că pe parcursul anului 2008 au comercializat cantități însemnate de heroină, la domiciliile lor fiind găsite, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, alte cantități de drog pregătite pentru vânzare.

Față de modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, caracterul continuat al acestora, activitatea căpătând chiar caracter de întreprindere familială, devenind o sursă importantă de venit pentru familie, corect a apreciat instanța de prim control judiciar că nu se impune punerea în libertate a inculpaților, cunoscute fiind consecințele nefaste, dăunătoare pentru sănătatea populației, răspândirea flagelului consumului de droguri. Mai mult inculpații I.I.B. și I.A. au săvârșit faptele în condițiile în care mai veniseră în contact cu legea penală, primul mai având un rest de executat de 903 zile închisoare, iar cea de-a doua având o condamnare de 2 ani și 6 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.

Ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurilor vor fi respinse ca nefondate. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.S., S.N., I.I.B. și I.A. împotriva încheierii din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2988/2009
Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință nr. 9838/3/2009 d
ÎCCJ 2009-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4208/2009
Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, s ecția a II-a penală și pentru cauze cu minori
ÎCCJ 2010-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2360/2010
inculpații M.P. și S.C. Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați, de reprezentantul Parchetului și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând
ÎCCJ 2010-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3314/2010
Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. 49914.01/
ÎCCJ 2011-01-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2011
Asupra recursurilor penale de față; Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților M.M., M.G.N., Z.M., C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă