ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2360/2010

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 mai

2010 pronunțată în dosarul nr. 32828/3/2009 (665/2010) al Curții

de Apel București, secția I penală, s-a dispus printre altele,

menținerea stării de arest a inculpaților M.P. și S.C.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că

temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arest

preventiv continuă să existe, astfel că, chiar dacă

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă

instanță nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care

beneficiază inculpații, este totuși îndeplinită

cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul

că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă

că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute

în sarcina lor.

Totodată, Curtea de Apel

București a apreciat ca fiind întrunite și condițiile prevăzute

de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa stabilită

de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților

este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea

acestei ultime cerințe, au fost avute în vedere natura și gravitatea

faptelor de care sunt acuzați inculpații, fapte prin care se aduce

atingere sănătății sociale, ocrotită de normele

juridice, precum și amploarea pe care a căpătat-o acest fenomen

infracțional.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal au declarat recurs inculpații M.P. și S.C.

Concluziile formulate de

apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții inculpați,

de reprezentantul Parchetului și ultimul cuvânt al acestora au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu

mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile

declarate de cei doi inculpați, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același

text de lege, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În cauză, Curtea de Apel

București, secția I penală, a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în

libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză, prin sentința penală nr. 40/F

din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, s-a dispus condamnarea inculpaților M.P. la pedeapsa de 6

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc și, respectiv, S.C., la o pedeapsă de 5 ani

și o lună închisoare pentru săvârșirea aceleiași

infracțiuni, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați,

dar și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, constituind

un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte

reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Aceste considerente justifică

dispoziția instanței de apel de menținere a arestării

preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca

nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care

suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.P. și S.C. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul

nr. 32828/3/2009 (655/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 iunie 2010.