ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2749/2010

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2008, reclamanții A.V. și A.M.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. solicitând să se stabilească valoarea despăgubirilor pe care sunt îndreptățiți să le primească pentru terenul în suprafață de 351 mp situat în municipiul București, identificat sub nr. cadastral 13075/1, expropriat de stat prin Hotărârea nr. 242 din 5 martie 2008, poz. 113.

Prin sentința civilă nr. 526 din 9 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis cererea și a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite la suma de 89.856 Euro, cu obligația de plată în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plății, cu luarea în considerare a sumei consemnată de 125.089,38 lei.

În motivarea sentinței instanța reținut că, potrivit concluziilor raportul de expertiză întocmit în cauză în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1997, valoarea imobilului expropriat este de 89.856 Euro, la momentul exproprierii, adică la momentul în care s-a produs transferul dreptului de proprietate în favoarea expropriatorului, și de 78273 Euro – la momentul întocmirii expertizei.

Având în vedere că pârâta a solicitat ca valoarea despăgubirii să se stabilească în raport de momentul transferului dreptului de proprietate, 4 iunie 2008, și că despăgubirea stabilită în raport de acest moment este favorabilă reclamanților, prima instanță a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata, cu acest titlu, a sumei de 89.856 Euro.

Prin decizia civilă nr. 485 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 78.273 Euro, la cursul de schimb al BNR din ziua plății.

În motivarea deciziei instanța a reținut că la momentul formulării cererii de chemare în judecată, 15 octombrie 2008, erau în vigoare dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care prevedeau că experții se vor raporta, în vederea cuantificării despăgubirii, la momentul transferului dreptului de proprietate către expropriator.

Cum dispoziția legală menționată a fost modificată la data de 9 aprilie 2009, prin O.U.G. nr. 228/2008, în sensul că experții vor avea în vedere prețul la care se vând în mod obișnuit imobilele expropriate la data întocmirii raportului de expertiză, instanța de apel a statuat că despăgubirea cuvenită reclamanților este cea în sumă de 78.273 Euro.

Totodată, instanța de apel a statuat că nu sunt fondate criticile formulate de pârâtă cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului expropriat, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului întocmit, comisia a avut ca surse de informare datele din publicațiile de specialitate imobiliară și lucrările cu specific imobiliar, precum și prețurile din antecontractele de vânzare imobiliară încheiate pentru imobile similare cu cel expropriat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta a susținut că stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, prin expertiza administrată la judecata în fond a cauzei, nu a respectat criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Anume, pârâta a susținut că evaluarea terenului expropriat s-a realizat de experți doar în baza unor oferte de vânzare, oferte care evidențiază prețurile solicitate de proprietarii vânzători, și nu în baza unor prețuri de tranzacționare, care sunt prețurile consemnate în contractele autentice de vânzare-cumpărare, plătite în mod efectiv și care semnifică sintagma „prețurile cu care se vând, în mod obișnuit imobilele” prevăzută de dispozițiile legale mai sus arătate.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.

În analiza acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în sensul că ele sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) invocate de pârâtă și nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel,

potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceiași Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Sintagma „

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea acestui preț de piață presupune însă administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

În speță, potrivit lucrărilor dosarului, se constată că pârâta, prin obiecțiunile aduse raportului de expertiză întocmit la judecata în primă instanță se rezumă să își exprime nemulțumirea cu privire la concluziile experților, fără a administra vreo dovadă contrară referitoare la prețul de vânzare a unor imobile de natura celui expropriat din patrimoniul reclamanților, invocând un declin al vânzărilor pe piața imobiliară.

Totodată, se constată că nici la judecata în apel, în susținerea cererii de administrare a unei noi expertize, pârâta nu a administrat vreun probatoriu de natură să susțină apărarea potrivit căreia imobilele de natura celui în litigiu s-ar tranzacționa la alte prețuri decât cele stabilite prin raportul de expertiză sau cele evidențiate în antecontractul datat 3 aprilie 2008.

În acest context al analizei este de observat că, prin raportul de evaluare întocmit, experții au evidențiat existența fenomenului de stagnare, chiar de reducere, a prețurilor de tranzacționare pentru astfel de imobile, de natura celui expropriat, pe piața imobiliară în lunile anterioare momentului efectuării exproprierii (fenomen intervenit ca urmare a înăspririi condițiilor de creditare) și au analizat, în fundamentarea concluziilor, nu numai prețurile evidențiate în ofertele vânzătorilor dar și prețurile la care astfel de imobile s-au tranzacționat în mod efectiv, de exemplu prețul din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1566 din 22 august 2003.

Așa fiind, cum pârâta nu și-a fundamentat la judecata în fond apărarea privind nerespectarea de către evaluatori a criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în recurs s-a rezumat să formuleze critica în termeni generali, prin reiterarea ipotezei normative, fără însă a o argumenta prin trimitere la aspecte relevante ale speței supusă în concret judecății, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 485/A din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.