ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8520/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 349/C din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.P., în contradictoriu cu pârâtul P.I.B. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 12 iulie 2008, din procesul-verbal încheiat în Aeroportul Internațional H.C. București, rezultând că a fost returnat fără documente de identitate și fără a se preciza motivul. Din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, a rezultat că pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație a unei persoane trebuie să existe o amenințare reală și nepermis de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

S-a mai reținut că un stat membru nu poate limita dreptul de a ieși din statul de origine numai pentru susținerile că a fost repatriat din alt stat membru pentru „sejur ilegal”. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta D.G.P. din cadrul M.I.R.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru cel mult 3 ani. Prin motivele de apel se invocă că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, autoritățile române luând act de măsura dispusă, fără a putea cenzura returnarea iar, conform art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restricția poate fi dispusă fără a fi condiționată de verificarea și condițiile în care s-a dispus returnarea.

Dreptul la libera circulație reglementat de art. 25 din Constituție nu este absolut ci trebuie să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege, chiar garanția conferită de Protocolul adițional al C.E.D.O., suportă restricții reglementate chiar în acest document. Prin restrângerile instituite, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor U.E., drept reglementat de Direcția 2004/38/CE conform căreia nu s-a înlăturat dreptul statelor membre în a stabili măsuri restrictive pentru propriii cetățeni. În art. 5 din Legea nr. 248/2005 s-au prevăzut obligațiile pe care cetățenii români le au pe perioada șederii în străinătate, nerespectarea acestora conducând la returnarea persoanei în baza unui acord de readmisie.

Curtea de Apel Oradea prin Decretul - lege nr. 46 din 12 martie 2009 a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit Tratatului de aderare al României la U.E., art. 18 alin. (1), orice cetățean al U.E. are dreptul la circulație și ședere liberă pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și dispozițiile luate în vederea aplicării acestuia, iar, astfel cum corect a reținut instanța de fond, conform art. 4 alin. (1) din Directiva nr. 2004/38/CE orice cetățean al Uniunii care posedă o carte de identitate sau un pașaport, are dreptul să părăsească teritoriul unui stat membru, în vederea circulării în altul.

Simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor, nu este de natură a constitui în sine o conduită care să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de circulație, aceasta presupunând în plus, față de tulburarea ordinii sociale, pe care orice încălcare a legii o implică și existența unei amenințări serioase și suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societății. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru U.E.

de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce duce la concluzia că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea măsurii de returnare. - Obligațiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, trebuie respectate de către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătorește în străinătate. - Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art. 2 dreptul la libera circulație în țară și străinătate. Această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul internațional invocat.

- Art. 25 din Constituție prevede că „Dreptul la libera circulație în străinătate este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”. Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Aceste reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005 prin regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Examinând criticile deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte a constatat următoarele: Autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșite de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele U.E. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1. T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa. În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor U.E. și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al U.E.

nr. L/158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În speța supusă analizei, cererea reclamantului are ca unic temei expulzarea din Belgia în baza Acordului de Readmisie încheiat cu aceasta, fără a se face referire la vreo amenințare pe care acesta ar constitui-o pentru ordinea publică. Returnarea pe baza acordului de readmisie nu poate constitui temei pentru a dispune limitarea dreptului de a ieși de pe teritoriul național, iar conduita pârâtului nu reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva Deciziei nr. 46 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.