ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8520/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 349/C din 4 noiembrie 2008,

Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.P., în

contradictoriu cu pârâtul P.I.B.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 12 iulie  2008, din

procesul-verbal încheiat în Aeroportul Internațional H.C. București, rezultând

că a fost returnat fără documente de identitate și fără a se preciza motivul.

Din Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, a rezultat că

pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație a unei

persoane trebuie să existe o amenințare reală și nepermis de gravă la adresa

unui interes fundamental al societății.

S-a mai reținut că un stat

membru nu poate limita dreptul de a ieși din statul de origine numai pentru

susținerile că a fost repatriat din alt stat membru pentru „sejur ilegal”.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel reclamanta D.G.P. din cadrul M.I.R.A.,

solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea cererii

de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru

cel mult 3 ani.

Prin motivele de apel se

invocă că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie

încheiat de România cu acest stat, autoritățile române luând act de măsura

dispusă, fără a putea cenzura returnarea iar, conform art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, restricția poate fi dispusă fără a fi condiționată de verificarea

și condițiile în care s-a dispus returnarea.

Dreptul la libera circulație

reglementat de art. 25 din Constituție nu este absolut ci trebuie să se

desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege, chiar garanția

conferită de Protocolul adițional al C.E.D.O., suportă restricții reglementate

chiar în acest document.

Prin restrângerile

instituite, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera

circulație și ședere a cetățenilor U.E., drept reglementat de Direcția

2004/38/CE conform căreia nu s-a înlăturat dreptul statelor membre în a stabili

măsuri restrictive pentru propriii cetățeni. În art. 5 din Legea nr. 248/2005

s-au prevăzut obligațiile pe care cetățenii români le au pe perioada șederii în

străinătate, nerespectarea acestora conducând la returnarea persoanei în baza

unui acord de readmisie.

Curtea de Apel Oradea prin

Decretul - lege nr. 46 din 12 martie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, potrivit Tratatului de aderare al României la U.E., art. 18 alin.

(1), orice cetățean al U.E. are dreptul la circulație și ședere liberă pe

teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de

acest tratat și dispozițiile luate în vederea aplicării acestuia, iar, astfel

cum corect a reținut instanța de fond, conform art. 4 alin. (1) din Directiva nr.

2004/38/CE orice cetățean al Uniunii care posedă o carte de identitate sau un

pașaport, are dreptul să părăsească teritoriul unui stat membru, în vederea

circulării în altul.

Simpla neîndeplinire a

formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor, nu este de

natură a constitui în sine o conduită care să justifice prin ea însăși o măsură

de limitare a libertății de circulație, aceasta presupunând în plus, față de

tulburarea ordinii sociale, pe care orice încălcare a legii o implică și

existența unei amenințări serioase și suficiente la cerințele de ordine

publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societății.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- Returnarea unui cetățean

român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică

când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru U.E.

de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce

duce la concluzia că doar acel stat membru U.E. poate cenzura legalitatea

măsurii de returnare.

- Obligațiile prevăzute în

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, cu modificările și completările ulterioare, trebuie respectate de

către toți cetățenii români, indiferent în ce scop călătorește în străinătate.

- Protocolul Adițional nr. 4

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

garantează la art. 2 dreptul la libera circulație în țară și străinătate.

Această garanție suportă anumite restricții, reglementate chiar de documentul

internațional invocat.

- Art. 25 din Constituție

prevede că „Dreptul la libera circulație în străinătate este garantat. Legea

stabilește condițiile exercitării acestui drept”. Libertatea circulației

cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor

reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Aceste

reguli sunt strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005 prin regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Examinând criticile deduse

judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte a constatat următoarele:

Autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșite de autoritățile străine, ci doar de a lua act de

această măsură.

Din prevederile art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor

cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat

restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele

U.E. în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1)

din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la

solicitarea D.G.P., cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de

către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei

măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei

prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere

și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea

circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare

cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit

ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1.

T.C.E. prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a

locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară,

Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului

din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor U.E. și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/1994/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 73/75/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al U.E. nr. L/158 din 30

aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la

liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică,

securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005

privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre

ale Uniunii și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005,

și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art.

35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a

probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de

limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri

legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

În speța supusă analizei,

cererea reclamantului are ca unic temei expulzarea din Belgia în baza Acordului

de Readmisie încheiat cu aceasta, fără a se face referire la vreo amenințare pe

care acesta ar constitui-o pentru ordinea publică.

Returnarea pe baza acordului

de readmisie nu poate constitui temei pentru a dispune limitarea dreptului de a

ieși de pe teritoriul național, iar conduita pârâtului nu reprezintă o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății.

Pentru aceste considerente,

recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva Deciziei nr. 46 din 12 martie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.