ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4631/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

26 februarie 2007, reclamanții D.A.S. și D.E. au chemat în judecată pe pârâții G.M.

și G.R. pentru a fi obligați să le achite suma de 1.500.000 Euro.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au învederat că au deținut în coproprietate împreună cu pârâții G.M. și G.R. un

teren intravilan în suprafață de 150.000,05 mp situat în București, sector 2,

identificat cadastral cu număr provizoriu 12198/1 și intabulat în C.F. nr.

44828 a Sectorului 2 București.

Au arătat că au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului menționat prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 472 din 13 februarie 2004 de BNP M. și M., reclamanții cu

o cotă indiviză de 20% iar pârâții cu o cotă indiviză de 80% din dreptul de

proprietate asupra terenului.

Împreună cu pârâții au hotărât să

înstrăineze terenul, fără a realiza ieșirea din indiviziune, sens în care au

încheiat în data de 18 februarie 2004 contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 521 de BNP M. și M. prin care au transmis dreptul de proprietate

asupra acestui teren către SC A.I.C. A.I.C. SRL.

Prețul datorat de cumpărătoare a

fost convenit la suma de 7.500.000 Euro, urmând să fie achitat proporțional cu

cota parte deținută de fiecare vânzător, respectiv 6.000.000 Euro către pârâți

și 1.500.000 Euro către reclamanți.

Pentru simplificarea procedurii de

plată a prețului având în vedere cuantumul său ridicat, dar și pentru că între

părți existau relații strânse de prietenie, încredere și chiar alianță (fratele

reclamantului D.S. este căsătorit cu sora pârâtului G.M.) au stabilit de comun

acord ca întreaga sumă să fie achitată în contul pârâtului G.M., urmând ca

ulterior încasării prețului acesta să le restituie sumele ce se cuveneau cu

titlu de preț reclamanților.

Cumpărătoarea și-a respectat obligația

de plată a prețului, achitând în contul indicat toate sumele datorate

vânzătorilor.

Cu toate acestea, pârâții nu le-au

restituit nici până în prezent sumele ce li se cuveneau cu titlu de preț,

respectiv 1.500.000 Euro, deși reclamanții au solicitat în repetate rânduri

plata acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 942 și urm. C. civ., art. 966, art. 969 și urm. C. civ.,

art. 1092 și urm. C. civ., art. 1294 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 1791 din 4

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea

reclamanților și a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de

1.500.00 Euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.

Prima instanță a reținut, în esență,

că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18

februarie 2004 de BNP M. și M., părțile și-au asumat obligații exprese, pe care

pârâții nu și le-au respectat, obligații distincte de cele stipulate în

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 520 din 18 februarie 2004,

supus verificării jurisdicționale, hotărâri în raport cu care nu a fost primită

autoritatea de lucru judecat invocată de pârâți.

Nu a fost primită nici compensarea (legală

și/sau judecătorească) invocată de aceeași pârâți, atât în raport de poziția

procesuală adoptată de pârâți, care la termenul din 24 septembrie 2009 au

arătat că nu mai există interes în invocarea unei compensații deja constatate

(dos. nr. 13401/300/2005), cât și în raport de limitele sesizării, instanța de

judecată nefiind investită cu o cerere de constatare în acest sens.

Ca urmare, reținând existența unor

izvoare distincte a obligațiilor invocate (dos. nr. 13401/300/2005, respectiv

prezenta cauză) și în raport de mențiunile inserate în art. 4.3 din contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18 februarie 2004 (obiectul

cauzei de față), în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a admis acțiunea

reclamanților și a obligat pârâții să le plătească suma de 1.500.00 Euro (în

echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății).

Prin decizia nr. 648 A din 2

decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de pârâți și a desființat

sentința tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de apel a reținut, că în

examinarea apelului, are prioritate nelegala citare a apelantei-pârâte G.R.,

critică ce a fost apreciată ca întemeiată.

S-a reținut că potrivit art. 297

alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care se constată că judecata s-a făcut în

lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța va desființa hotărârea

apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Invocând dispozițiile art. 105 alin.

(2) și art. 107 C. proc. civ., s-a constatat că litigiul s-a judecat cu

procedura de citare a pârâtei G.R. nelegal îndeplinită, partea nefiind citată

pentru termenele din data de 8 octombrie și 9 noiembrie în fața instanței de

fond.

Nu a fost primită susținerea

intimaților că aceasta ar fi fost reprezentată de avocat, întrucât conform

împuternicirii avocațiale anexate, avocatul era mandatat să-l reprezinte numai

pe pârâtul G.M. și nu pe pârâta-apelantă, care nu a fost nici prezentă în fața

instanței. Nu se poate pune problema împuternicirii avocatului de către soțul

său, întrucât în cauză cei doi aveau calitate procesuală pasivă distinctă.

S-a reținut că procedând la

soluționarea fondului cauzei, în condițiile în care procedura de citare cu

pârâta nu era îndeplinită, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, cu

nesocotirea dreptului părții la un proces echitabil, cu principala sa componentă,

dreptul la apărare.

Hotărârea trebuie desființată în

integralitatea sa, în scopul soluționării unitare a litigiului în caz contrar

rejudecarea fiind formală, întrucât instanța ar fi ținută de soluția pronunțată

cu privire la celălalt apelant, pentru a nu se nesocoti puterea de lucru a

primei hotărâri.

Întrucât litigiul ce poartă între

părți vizează raporturile între cei doi vânzători, raporturi juridice civile și

nu aspectele referitoare la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC

A.I.C. SRL, cauza a fost trimisă secției civile a tribunalului, apreciat a fi

competent în soluționarea pricinii.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții G.M. și G.R., criticând-o pentru nelegalitate, sens în

care, în susținerea motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct.

3, 8 și 9 C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au învederat

ca fiind greșită dispoziția instanței de apel de a trimite cauza spre

rejudecare la secția civilă a tribunalului.

Prin soluția dispusă, instanța de

apel face o aplicare greșită a legii și a interpretare eronată a actelor deduse

judecății întrucât pretențiile ce constituie obiectul cauzei își au fundamentul

într-un contract eminamente comercial, care în virtutea prevederilor art. 4 și art.

56 C. com. atrage aplicarea legislației comerciale, cu efectul deducerii spre

rejudecare a oricărui litigiu născut din executarea sau interpretarea sa, către

o instanță comercială și nicidecum unei secții civile.

Recursurile nu sunt fondate, pentru

considerentele ce succed:

Soluția curții de apel supusă

controlului judiciar, de desființare a cauzei cu trimitere spre rejudecare, a

fost determinată de constatare a încălcării unor dispoziții procedurale [art.

105 alin. (2) C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ.], cu consecința aplicării

prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, criticile

pârâților privind încălcarea normelor de competență evocate, se plasează

dincolo de soluția criticată, constituindu-se astfel într-un recurs exercitat

omisso

medio

.

Constatându-se nulitatea actului de

procedură întocmit în condițiile de neregularitate procedurală invocată (ce au

intrat în puterea lucrului judecat), chestiunea care afectează validitatea

hotărârii astfel pronunțate, nu poate fi pusă în discuție și analizată

competența de atribuțiune a instanței, aspect ce nu poate fi verificat decât în

condiții de deplină regularitate procesuală, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca urmare, față de cele de preced,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții G.M. și G.R. împotriva deciziei nr. 648 A din 2 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie. Obligă recurenta la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de

judecată către intimații reclamanți D.A.S. și D.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.