ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4631/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2007, reclamanții D.A.S. și D.E. au chemat în judecată pe pârâții G.M. și G.R. pentru a fi obligați să le achite suma de 1.500.000 Euro. În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că au deținut în coproprietate împreună cu pârâții G.M. și G.R. un teren intravilan în suprafață de 150.000,05 mp situat în București, sector 2, identificat cadastral cu număr provizoriu 12198/1 și intabulat în C.F. nr. 44828 a Sectorului 2 București. Au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 472 din 13 februarie 2004 de BNP M. și M., reclamanții cu o cotă indiviză de 20% iar pârâții cu o cotă indiviză de 80% din dreptul de proprietate asupra terenului.

Împreună cu pârâții au hotărât să înstrăineze terenul, fără a realiza ieșirea din indiviziune, sens în care au încheiat în data de 18 februarie 2004 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 de BNP M. și M. prin care au transmis dreptul de proprietate asupra acestui teren către SC A.I.C. A.I.C. SRL. Prețul datorat de cumpărătoare a fost convenit la suma de 7.500.000 Euro, urmând să fie achitat proporțional cu cota parte deținută de fiecare vânzător, respectiv 6.000.000 Euro către pârâți și 1.500.000 Euro către reclamanți. Pentru simplificarea procedurii de plată a prețului având în vedere cuantumul său ridicat, dar și pentru că între părți existau relații strânse de prietenie, încredere și chiar alianță (fratele reclamantului D.S.

este căsătorit cu sora pârâtului G.M.) au stabilit de comun acord ca întreaga sumă să fie achitată în contul pârâtului G.M., urmând ca ulterior încasării prețului acesta să le restituie sumele ce se cuveneau cu titlu de preț reclamanților. Cumpărătoarea și-a respectat obligația de plată a prețului, achitând în contul indicat toate sumele datorate vânzătorilor. Cu toate acestea, pârâții nu le-au restituit nici până în prezent sumele ce li se cuveneau cu titlu de preț, respectiv 1.500.000 Euro, deși reclamanții au solicitat în repetate rânduri plata acestora. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 942 și urm. C. civ., art. 966, art. 969 și urm. C. civ., art. 1092 și urm. C. civ., art. 1294 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 1791 din 4 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1.500.00 Euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății. Prima instanță a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18 februarie 2004 de BNP M. și M., părțile și-au asumat obligații exprese, pe care pârâții nu și le-au respectat, obligații distincte de cele stipulate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 520 din 18 februarie 2004, supus verificării jurisdicționale, hotărâri în raport cu care nu a fost primită autoritatea de lucru judecat invocată de pârâți.

Nu a fost primită nici compensarea (legală și/sau judecătorească) invocată de aceeași pârâți, atât în raport de poziția procesuală adoptată de pârâți, care la termenul din 24 septembrie 2009 au arătat că nu mai există interes în invocarea unei compensații deja constatate (dos. nr. 13401/300/2005), cât și în raport de limitele sesizării, instanța de judecată nefiind investită cu o cerere de constatare în acest sens. Ca urmare, reținând existența unor izvoare distincte a obligațiilor invocate (dos. nr. 13401/300/2005, respectiv prezenta cauză) și în raport de mențiunile inserate în art. 4.3 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521 din 18 februarie 2004 (obiectul cauzei de față), în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să le plătească suma de 1.500.00 Euro (în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății).

Prin decizia nr. 648 A din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de pârâți și a desființat sentința tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de apel a reținut, că în examinarea apelului, are prioritate nelegala citare a apelantei-pârâte G.R., critică ce a fost apreciată ca întemeiată. S-a reținut că potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în cazul în care se constată că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Invocând dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 107 C. proc.

civ., s-a constatat că litigiul s-a judecat cu procedura de citare a pârâtei G.R. nelegal îndeplinită, partea nefiind citată pentru termenele din data de 8 octombrie și 9 noiembrie în fața instanței de fond. Nu a fost primită susținerea intimaților că aceasta ar fi fost reprezentată de avocat, întrucât conform împuternicirii avocațiale anexate, avocatul era mandatat să-l reprezinte numai pe pârâtul G.M. și nu pe pârâta-apelantă, care nu a fost nici prezentă în fața instanței. Nu se poate pune problema împuternicirii avocatului de către soțul său, întrucât în cauză cei doi aveau calitate procesuală pasivă distinctă. S-a reținut că procedând la soluționarea fondului cauzei, în condițiile în care procedura de citare cu pârâta nu era îndeplinită, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea dreptului părții la un proces echitabil, cu principala sa componentă, dreptul la apărare.

Hotărârea trebuie desființată în integralitatea sa, în scopul soluționării unitare a litigiului în caz contrar rejudecarea fiind formală, întrucât instanța ar fi ținută de soluția pronunțată cu privire la celălalt apelant, pentru a nu se nesocoti puterea de lucru a primei hotărâri. Întrucât litigiul ce poartă între părți vizează raporturile între cei doi vânzători, raporturi juridice civile și nu aspectele referitoare la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC A.I.C. SRL, cauza a fost trimisă secției civile a tribunalului, apreciat a fi competent în soluționarea pricinii. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții G.M. și G.R., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, în susținerea motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc.

civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au învederat ca fiind greșită dispoziția instanței de apel de a trimite cauza spre rejudecare la secția civilă a tribunalului. Prin soluția dispusă, instanța de apel face o aplicare greșită a legii și a interpretare eronată a actelor deduse judecății întrucât pretențiile ce constituie obiectul cauzei își au fundamentul într-un contract eminamente comercial, care în virtutea prevederilor art. 4 și art. 56 C. com. atrage aplicarea legislației comerciale, cu efectul deducerii spre rejudecare a oricărui litigiu născut din executarea sau interpretarea sa, către o instanță comercială și nicidecum unei secții civile. Recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Soluția curții de apel supusă controlului judiciar, de desființare a cauzei cu trimitere spre rejudecare, a fost determinată de constatare a încălcării unor dispoziții procedurale [art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. și art. 107 C. proc. civ.], cu consecința aplicării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, criticile pârâților privind încălcarea normelor de competență evocate, se plasează dincolo de soluția criticată, constituindu-se astfel într-un recurs exercitat omisso medio . Constatându-se nulitatea actului de procedură întocmit în condițiile de neregularitate procedurală invocată (ce au intrat în puterea lucrului judecat), chestiunea care afectează validitatea hotărârii astfel pronunțate, nu poate fi pusă în discuție și analizată competența de atribuțiune a instanței, aspect ce nu poate fi verificat decât în condiții de deplină regularitate procesuală, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca urmare, față de cele de preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții G.M. și G.R. împotriva deciziei nr. 648 A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți D.A.S. și D.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.