CtEDO 13.12.2005 Auto

CASE OF KOSAREVA v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
13.12.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Remainder inadmissible;Pecuniary and non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KOSAREVA v. UKRAINE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KOSAREVA v. UKRAINE (Declarația nr. 17304/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 13 decembrie 2005 FINAL 13/03/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kosareva v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: A.B. Baka Președintele Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 22 noiembrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17304/03) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dna Nina Aleksandrovna Kosareva („reclamantul”), la 20 mai 2003. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Zoriana Bortnovska și dna Valeria Lutkovska. La 21 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1948 și locuiește în orașul Zhovti Vody, regiunea Dnipropetrovsk. La 7 mai 1999 și 30 august 2001, Tribunalul Orașului Zhovti Vody (denumit în continuare „Curtea Orașului”) a acordat reclamantului un total de UAH 3.124 [1] Amândoi hotărâri au devenit definitive și au fost trimise la Biroul lui Zhovti Vody City Bailiffs (denumit în continuare „Bailiffs”) pentru aplicarea obligatorie. Într-o scrisoare din 27 februarie 2003, Bailiffs a informat reclamantul că executarea hotărârilor în favoarea sa a fost împiedicată de intrarea în vigoare a Legii privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților 2001, care a interzis atașamentul și vânzarea bunurilor societății. La 7 martie 2003, Curtea Comercială Regională Dnipropetrovsk (denumită în continuare „Curtea Comercială”) a instituit o procedură de faliment împotriva Companiei și a emis o injuncție care a interzis recuperarea datoriei. La 10 octombrie 2003, Curtea Comercială a aprobat o propunere de reabilitare și a desemnat un fiduciar pentru reabilitarea afacerii Companiei. La 21 octombrie 2004, Bailiff-urile au încheiat procedura de executare în favoarea reclamantului, deoarece ambele premii au fost plătite pe deplin. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea internă relevantă este rezumat în hotărârile Romașov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004) și Trykhlib v. Ucraina (nr. 58312/00, §§ 25-32, 20 septembrie 2005). DREPTUL ADMISIBITATEA COMPLAINTELOR Reclamantul se plânge că introducerea Legii din 2001, interzicând recuperarea datoriei din partea întreprinderilor de stat, a încălcat art. 17 din Convenție. Curtea nu constată nicio dovadă în dosarul care ar putea divulga orice apariție a unei încălcări a acestei dispoziții. Prin urmare, Curtea respinge această parte a cererii, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție, ca fiind manifestament nefondată. Reclamantul s-a plâns de nerespectarea hotărârilor din 7 mai 1999 și din 30 august 2001 în favoarea sa. Ea a afirmat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 din Convenție „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Obiecțiile guvernului la admisibilitatea 12. Guvernul a susținut că, întrucât hotărârile în favoarea reclamantului au fost executate în totalitate de autoritățile naționale, ea nu mai poate fi considerată victimă de o încălcare a Convenției. De asemenea, ei au susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție, deoarece nu a contestat inactivitatea Bailiffs în fața instanțelor interne și nu a aplicat Curții Comerciale pentru înregistrarea ca creditor în cadrul procedurii de faliment. Curtea constată că aceste chestiuni au fost deja dezbătute și respinse în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, de exemplu, cazurile menționate mai sus de Romașov și Trykhlib , §§ 23-32 și, respectiv, 36-42). Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Remarcă, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. II. MERITS 15. Guvernul susține că neîndeplinirea lungă a deciziilor în favoarea reclamantului a fost cauzată de falimentul în curs de desfășurare În plus, Guvernul a susținut că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu poate fi învinovățit pentru întârziere. 16. Reclamantul a îndoit de dorința celor Bailiff de a aplica deciziile în favoarea ei. Ea a susținut că procedura de executare a fost interzisă în primul rând de legea „în ceea ce privește introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată de proprietăți” și apoi prin procedura de faliment împotriva debitorului. Reclamantul a susținut că măsurile luate de stat sunt insuficiente pentru a asigura dreptul ei la aplicarea hotărârilor fără întârziere nejustificată. 17. Curtea va aborda în primul rând argumentele guvernului cu privire la procedurile în curs de faliment. Acesta observă că, în cursul acestei proceduri, instanța comercială poate bloca orice recuperare a datoriei din partea entității falimentate, iar aceasta din urmă rămâne imună de orice penalități pentru întârzierile în respectarea obligațiilor sale pentru durata procedurii respective. Curtea reamintește că a constatat deja în cazul Trykhlib (citată mai sus, §§ 49-50) că această procedură, aplicată în circumstanțe similare, poate duce la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea nu constată niciun motiv să se îndepărteze de această concluzie în acest caz. 18. În măsura în care guvernul se referă la situația financiară critică a societății, Curtea reamintește că aceaceasta este fără îndoială o entitate deținută de stat. Prin urmare, aceasta atrage aplicarea Legii privind introducerea unui moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților din 2001 (a se vedea punctul 6 de mai sus), interzicând atașamentul și vânzarea activelor sale. Curtea constată că dreptul intern nu oferă un creditor ca reclamantul, sau bailificii, orice posibilitate de a contesta această restricție în caz de abuz sau de cerere nejustificată. Nici o cerere de compensare nu poate fi formulată pentru întârzierea în aplicare a acestei restricții (ibid. 51). 19. Curtea observă că hotărârile în favoarea reclamantului din 7 mai 1999 și 30 August 2001 nu a fost pus în aplicare până la 21 octombrie 2004, adică pentru perioade de aproximativ cinci ani cinci luni și, respectiv, trei ani două luni, fără nicio justificare convingătoare, privand astfel dispozițiile articolului 1 din Convenție și, respectiv, art. 1 din Protocol În plus, observa că aceste hotărâri au fost executate în întregime după comunicarea cererii la guvernul contestat. 20. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului ca fiind neconvenționate. 24. Curtea consideră că afirmațiile reclamantului sunt excesive. Evaluarea sa pe bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea conferă reclamantului o sumă globală de 2,600 EUR în prejudiciu material și moral. Costuri și cheltuieli 25. Reclamantul nu a prezentat nici o cerere în temeiul acestui șef în termenul stabilit; prin urmare, Curtea nu promite nicio atribuire în acest sens. Dobânzile implicite 26. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 admisibile și al restului cererii inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține litera (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2,600 EUR (2 mii șase sute de euro) în ceea ce privește prejudiciu material și moral, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 decembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă