ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2990/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 8 septembrie 2006, reclamanta A.V.A.S., București, cheamă în judecată pe pârâtele SC T. SA Jupiter și A.T. P.A.S. Jupiter, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a A.G.A. nr. 2/1997 și, pe cale de consecință, constatarea nulității absolute a înscrierilor mențiunilor aferente la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanța și obligarea A.T. P.A.S. la restituirea către A.V.A.S. a profitului încasat și necuvenit. Prin sentința comercială nr. 103/ COM din 13 iunie 2008, Cameră de Consiliu, Tribunalul Constanța, secția comercială, respinge în totalitate, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând că, din interpretarea dispozițiilor legale în vigoare, rezultă că modificarea capitalului social se face numai după aprobarea de către A.G.A.

a diferențelor de capital social și a majorării acestuia, după reevaluarea mijloacelor fixe ale societății comerciale în cauză, chiar dacă această măsură este rezultatul constatării unor nereguli anterioare, de o astfel de majorare beneficiind numai acționarii existenți la data majorării, precum și că frauda la lege invocată de reclamantă drept cauză de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. în litigiu, nu a fost dovedită, majorarea capitalului social fiind corect aprobată de respectiva A.G.A. Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 188/ COM din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că majorarea capitalului social s-a făcut în favoarea acționarilor existenți, ai societății, la data majorării prin reevaluarea patrimoniului existent, că hotărârea A.G.A.

atacată s-a luat în conformitate cu dispozițiile legale, că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă față de aprecierea dată de ea caracterului executoriu al deciziei nr. 6/1996 a Curții de Conturi prin adresa reclamantei nr. UP 4/4591 din 24 martie 2006, precum și că, față de neachitarea în termenul prevăzut de art. 170 alin. (3) C. proc. civ., a onorariului de expert de către reclamantă, în mod întemeiat aceasta a fost decăzută din proba cu expertiză contabilă. Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În susținerea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita interpretare a adresei UP 4/4591 din 24 martie 2006 referitoare la încetarea monitorizării privatizării realizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 593/1996, întrucât cererea de chemare în judecată are în vedere perioada anterioară acestui contract la care se referă și decizia Curții de Conturi nr. 6 din 31 mai 1996, care a dispus refacerea operațiunilor de reevaluare a patrimoniului în vederea modificării capitalului social prin corecta aplicare a dispozițiilor legale în materie, respectiv a H.G. nr. 945/1990, H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994, cu consecința emiterii de acțiuni ce ar fi revenit acționarilor de la acel moment, decizia menționată având caracter executoriu potrivit art. 95 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, dispoziție greșit aplicată de instanța de control judiciar.

Recurenta reproșează instanței de apel și greșita aplicare a prevederilor art. 170 alin. (3) C. proc. civ., față de împrejurarea că pentru termenul de 29 mai 2008 a fost citată cu mențiunea achitării onorariului de expert în termen de 5 zile de la data încuviințării dată la 17 aprilie 2008, citarea peste termenul stabilit făcând imposibilă conformarea cu dispozițiile instanței, recurenta văzându-se obligată obiectiv să plătească onorariul de expert peste termenul stabilit, dar fără a întârzia judecata, fiind, în opinia sa, netemeinic decăzută din proba cu expertiza contabilă. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele solicită respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, cu efectul menținerii deciziei recurate ca legală și temeinică.

Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta nu este fondat, criticile avansate de recurentă neputând fi primite. Se reține, în acest sens, că în mod judicios a stabilit instanța de apel criticată că hotărârea A.G.A. nr. 2 din 10 aprilie 1997 a societății comerciale pârâte, constatarea nulității absolute a căreia a fost cerută de reclamantă prin acțiunea introductivă, este legală, prin aceasta decizându-se majorarea capitalului social al societății pârâte cu suma rezultată prin aplicarea Deciziei nr. 6/1996 emisă de Curtea de Conturi privind reevaluarea patrimoniului conform H.G. nr. 945/1990, H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994, stabilindu-se și structura acționariatului ca urmare a majorării capitalului social, precizându-se numărul de acțiuni, valoarea nominală a unei acțiuni, valoarea totală și cota procentuală a capitalului deținut de fiecare acționar.

Susținerile recurentei reclamante vizând o fraudă la lege realizată prin hotărârea A.G.A. atacată sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, chiar prin Decizia nr. 6 din 31 mai 1996 a Curții de Conturi, pretins încălcată de pârâte, se precizează că urmează a fi refăcute operațiunile de reevaluare a mijloacelor fixe conform H.G. nr. 945/1990, H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994 spre a fi prezentate A.G.A. în vederea aprobării modificării patrimoniului și capitalului social a societății pârâte (art. I), iar, pe de altă parte, prin același act se decide efectuarea demersurilor în vederea diminuării patrimoniului aceleiași societăți pârâte cu o anumită sumă reprezentând unele mijloace fixe identificate a nu exista fizic în posesia acesteia (art. II), astfel că prin hotărârea A.G.A.

atacată s-a făcut tocmai aplicare menționatei decizii. De altfel, toate actele normative pretins încălcate instanța de apel și menționate în textul hotărârii A.G.A. atacate de recurentă prin cererea introductivă de instanță, prevăd că înregistrarea în capitalul social și în conturile corespunzătoare a diferențelor rezultate din reevaluare, ca și înregistrarea la Registrul comerțului, se fac după aprobarea respectivelor diferențe de capital în adunările generale ale acționarilor [(art. 2, art. 4 și art. 6 din H.G. nr. 500/1994)]. În fine, întrucât Decizia nr. 6 din 31 mai 1996 a Curții de Conturi a fost dată anterior datei de 7 iunie 1996, când reclamanta a încheiat cu pârâta A.T. P.A.S. contractul de cumpărare de acțiuni nr. 593, pârâta dobândind 70 % din capitalul social al societății comerciale privatizate, cotă menținută și după adoptarea hotărârii A.G.A.

nr. 2 din 10 aprilie 1997, reclamanta recurentă putând să dea eficiență, ca acționar majoritar, prin reprezentanții săi în Consiliul de Administrație al societății pârâte, căruia decizia menționată se adresează expres, aceasta nu-și poate invoca propria culpă de a fi rămas în pasivitate, cu atât mai mult cu cât, reclamanta recurentă a și ridicat monitorizarea postprivatizare, considerând, implicit, că au fost îndeplinite toate obligațiile decurgând din contractul nr. 593 din 7 iunie 1996. Cum la data hotărârii A.G.A.

atacate, reclamanta recurentă, care nu s-a preocupat în timp util de modificarea capitalului social al societății pârâte, conform reevaluării mijloacelor fixe deținute de aceasta, nu mai avea calitatea de acționar al menționatei societăți, s-a stabilit corect că majorarea capitalului social cu sumele rezultate din operațiunea de evaluare a activelor acesteia, active avute, de altfel, în vedere la momentul privatizării respectivei societăți comerciale și al stabilirii valorii de vânzare de la acel moment, are efect numai cu privire la acționarii existenți la momentul deciziei de majorare, reclamanta recurentă nemaiavând legitimitatea primirii de acțiuni rezultate din reevaluare și nici de dividende aferente, eventual, unor astfel de acțiuni, după data hotărârii A.G.A.

atacate. Cât privește criticile avansate de recurentă vizând greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 170 alin. (3) C. proc. civ., se constată că nici acestea nu sunt întemeiate, întrucât prin citația primită de reclamanta recurentă sub semnătură la 29 aprilie 2008 instanța i-a pus în vedere să depună dovada achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 1.000 lei în termen de 5 zile de la data încuviințării în vederea administrării probei cu expertiza contabilă, încuviințată la cererea reclamantei, aceasta nu-l achită pentru termenul din 15 mai 2008, ci abia la 23 mai 2008, încunoștiințând instanța doar la 2 iunie 2008, cu depășirea termenului stabilit de instanță în temeiul art. 170 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că, în mod întemeiat, instanța, constatând că depunerea cu întârziere a sumei stabilită ca onorariu provizoriu conduce la amânarea judecății, a dat eficiență prevederilor art. 170 alin. (3) raportat la alin. (4) și a decăzut pe reclamantă din proba încuviințată, aceasta neînțelegând să fructifice dreptul prevăzut de art. 171 C. proc. civ., lipsind de la termenul de dezbateri din 29 mai 2008, nedepunând nici concluzii scrise, deși instanța de fond a amânat pronunțarea, făcând aplicare prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., astfel că recurenta nu-și poate invoca propria culpă spre a putea reproșa instanței eronata aplicare a legii. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul reclamantei recurente împotriva deciziei instanței de apel, constatată ca legală și temeinică, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 188 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.