ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală

nr. 1547 din 21 noiembrie 2007 Tribunalul București, secția a ll-a penală, în

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.D.M. la 10 ani

închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen. pe o perioadă

de

3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen. a fost condamnat același inculpat (pentru fapta reținută la pct. 1

din rechizitoriu) la 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și

lit. b) C. pen. pe o perioada de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit.

a) – art. 34 lit. b) C. pen. prima instanță a stabilit ca inculpatul să execute

pedeapsa ce mai grea, aceea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b)

C.

pen. pe o perioada de 3 ani cu aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a dispus arestarea inculpatul.

În baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. prima instanță a admis

acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpatul G.D.M. la despăgubiri civile către

părțile civile, după cum urmează: la 26.650 Euro către partea civila SC R.T.

& S. SRL; la 100.000 Euro către partea civilă M.C.; la 16.280 lei către

partea civilă SC I.C.A.R. R. SRL.

De asemenea,

inculpatul a mai fost obligat la 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către.

Pentru a pronunța

această sentință din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză

prima instanță a reținut că la data de 07 martie 2005 partea vătămată M.C. a

depus plângere

penală la organele de poliție

împotriva învinuitului G.D.M.,

solicitând

cercetarea acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune, motivat

de

faptul că la 08 februarie 2005 a achiziționat de la acesta un autoturism marca

"BMW

X

5", pentru care a plătit un avans de 10.000 Euro

din suma negociată de 38.000 Euro, ca preț, inducându-l în eroare cu privire la

proveniența reală a acestuia. în cuprinsul plângerii, a mai precizat că

autoturismul i-a fost predat fără număr de înmatriculare și fără acte de

proveniență, dar că a promis că acestea îi vor fi aduse ia achitarea integrală

a prețului.

S-a mai reținut că la

data de 26 februarie 2005 autoturismul a fost depistat din zona Bucur-Obor de

către organele de poliție ale Secției 8, având montate plăcuțe cu numărul de

înmatriculare provizoriu, iar ulterior, s-a stabilit că autoturismul în litigiu

era în fapt înmatriculat definitiv sub nr. având ca deținător pe cetățeanul

iranian F.B.P.G., care l-a închiriat SC R.T. SRL la 07 februarie 2005 pe o

perioadă de 20 de zile.

S-a mai menționat că

numărul de înmatriculare a fost atribuit la data 11 ianuarie 2002 părții

vătămate M.C. pentru un autoturism proprietate privată marca "VW

PASSAT" și că la data

ridicării

autoturismului de către organele de poliție numărul provizoriu era

anulat,

întrucât nu a fost restituit organelor abilitate după expirarea perioadei de 90

de zile (vol. 2, fila 230).

Urmare acesteia

împrejurări, M.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de punere

în circulație și conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu numere

false de înmatriculare în dosarul nr. 581 prin rechizitoriul din 17 iulie 2005

întocmit de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai relevat că M.C.,

în calitate de parte vătămată în prezentul dosar, a arătat că autoturismul în

litigiu era unul din cele 7 cumpărate de la învinuit, acesta încredințându-l că

îi aparține și că îl deține urmare unui schimb cu un alt autoturism, același

model, însă mai nou, adus din Rhiad, la momentul tranzacției acesta fiind

radiat.

Inculpatul i-a adus

la cunoștință, totodată, că are la Ambasada României din Rhiad, un prieten pe

nume "F.", care avea posibilitatea să cumpere și să trimită în

containere mașini de teren la prețuri mai mici decât prețul pieței din România.

S-a mai menționat de

către prima instanță faptul că, partea vătămată M.C. se ocupa cu

vânzarea-cumpărarea de autoturisme, motiv pentru care a acceptat oferta

inculpatul G.D.M.

de a i le procura în

această modalitate din Rhiad, și de a-i

remite, în avans, câte 10.000 Euro,

pentru fiecare autoturism ce va fi adus, urmând ca după înmatricularea acestora

să-i achite și restul de bani.

În cadrul acestei

înțelegeri, partea vătămată M.C.

a

achiziționat de la inculpatul un număr de marca Mitsubishi Pajero și un

autoturism

marca Nissan Terrano, pentru care a achitat 23.000 Euro ca preț și restul de

90.800 Euro, ca avans pentru celelalte autoturisme.

Prima instanță a

constatat că, în realitate, autoturismele au fost închiriate de către inculpat

și nu aduse din Rhiad, după cum urmează: de la SC R.T. SRL București, un număr

de 5 autoturisme BMW X5 cu numerele de înmatriculare și un autoturism

"Nissan Terrano

II",

cu număr de înmatriculare; de la SC I.C.A.R.

R. SRL un număr de 7 autoturisme: un Lincoln Navigator cu număr de

înmatriculare; un Jeep Grand Cherokee cu număr înmatriculare; un

BMW seria 7 cu număr de înmatriculare; un BMW

X

5 cu număr

de înmatriculare; un BMW

X

5 cu

număr de înmatriculare; un BMW

X

5 cu număr de înmatriculare (vol. 1,fila

292-300).

S-a

mai menționat că inculpatul a închiriat autoturisme și de la alte

societăți pe care însă Ie-a restituit,

astfel: de la SC A.N. SRL Cluj (3 autoturisme), de la SC B.R. SRL (4

autoturisme); de la P.I. SRL (un autoturism Xang Young Mousso) și de la SC

I.C.A.R. SRL (7 autoturisme). S-a mai precizat faptul că pentru nici unul

dintre autoturismele achiziționate de la învinuit partea vătămată nu a încheiat

contracte de vânzare-cumpărare, motivând că, pe de o parte, acestea urmau să

fie perfectate în momentul în care ar fi intrat în posesia actelor de

proveniență, iar pe de altă parte, a mai susținut că inculpatul G.D.M. i-a

inspirat încredere datorită prietenului său C.F.V., care i

I-

a

prezentat ca fiind angajat al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul

Serviciului de Pază și Protecție. A mai arătat că această convingere i-a fost

întărită și de faptul că I-a văzut deseori pe inculpat la volanul unui

autoturism marca "Jeep Grand Cherokee" dotat cu girofar, iar martorul

C.F. I-a asigurat că urma să fie angajat de către inculpat ca șofer în cadrul

Ambasadei României din Rhiad - Arabia Saudită.

Prima instanță a

reținut că modalitatea prin care inculpatul a achiziționat și a înstrăinat

autoturismele a fost următoarea: în perioada ianuarie - februarie 2005,

inculpatul G.D.M. a închiriat în nume propriu un număr de 21 autoturisme de lux

cu contract de închiriere pentru fiecare autoturism în parte, pe diverse

termene (vol. 1, fila 292-305), iar la închiriere, inculpatul a achitat avansul

în numerar

pretinzând în fața agenților de

închiriere că vor fi folosite de membri unor

delegații străine și că el

ar asigura paza acestor persoane (vol.1, fila 70-95).

S-a mai reținut că

inculpatul, după închirierea lor, parca autoturismele în diferite puncte din

București (Satul Francez, Hotelul Sofitel, Parcul Carol, etc), iar ulterior, o

înștiința telefonic pe partea vătămată M.C., despre locul unde se aflau

autoturismele care îl interesau, precum și unde se află cheile, (de regulă erau

lăsate la recepția unor hoteluri sau restaurante).

Inculpatul,

cu privire la cele 7 autoturisme vândute părții vătămate

M.C., a arătat că Ie-a închiriat la cererea expresă a

părții vătămate care, de fapt, urmărea să le revândă, după dublarea seriilor

prin poansonare. Totodată, inculpatul a recunoscut că a primit de

la partea vătămată, în mai multe rânduri,

aproximativ 70.000 Euro, dar nu

cu titlu de avans, ci drept

contravaloare a închirierii lor, sumă din care el și-ar fi însușit 7.000 Euro,

fără știrea părții vătămate.

Tribunalul București,

secția a ll-a penală, a reținut că inculpatul a

mai arătat că partea vătămată C.F.V. avea cunoștință de

faptul că

autoturismele care au ajuns în posesia părții vătămate M.C., proveneau din

închirieri. De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a arătat în apărarea sa,

că scopul închirierii era de fapt executarea de serii duble, care se copiau la

autoturismele de lux aduse din străinătate cu seriile de la autoturismele

închiriate în tară, apărând astfel două autoturisme cu aceeași serie. Prima

instanță a mai constatat că inculpatul a susținut că operațiunea ar fi fost

făcută în înțelegere cu proprietarii din străinătate pentru ca aceștia să-și

recupereze asigurarea, condiția fiind ca

autoturismul poansonat cu seria

falsă să nu părăsească țara.

Prima instanță a

înlăturat aceste apărări ca fiind făcute „pro causa", întrucât din

verificări, dar și urmare perchezițiilor efectuate de către organele de poliție

la adresele din București, indicate de către inculpat ca fiind garaje în care

partea vătămată

M.C. ar schimba seria

autoturismelor, nu s-au confirmat

aceste aspecte (vol. 1, fila 113; vol.2,

fila 132).

Susținerile

inculpatului au mai fost infirmate și de verificările autoturismelor în litigiu

efectuate la Registrul Auto Român care prin adresa nr. 4450 din 12 iulie 2005,

a atestat că elementele de identificare ale acestora nu prezintă urme de

intervenții.

S-a

mai relevat că la data de 22 iunie 2005, inculpatul G.D.M.

a fost supus tehnicii de investigare a

comportamentului simulat, raportul de constatare concluzionând că răspunsurile

acestuia au provocat în traseele diagramelor obținute, modificări semnificative

ale stresului emoțional, care sunt specifice comportamentului simulat (vol. 1,

fila 245). S-a constatat, în timpul cercetării judecătorești că, deși instanța

a făcut numeroase demersuri în acest sens, inculpatul nu a putut fi audiat,

nefiind găsit la domiciliul său.

Au fost audiați în

cauză și martorii T.D., agent SPP

S.C., C.M.,

care și-au menținut declarațiile din faza de urmărire penală, arătând ca

inculpatul s-a prezentat acestora ca fiind

agent SPP și ca având

posibilitatea să le vândă la prețuri mici autoturisme de lux, pentru care însă,

nu avea documente de înmatriculare. De asemenea, au mai fost audiați și

martorii E.M.G., D.A.C., I.V.M., P.P.

, I.E.V.,

M.M. și C.L.N.

, care l-au cunoscut pe inculpat în calitate de

recepționeri la hotelurile la care acesta se caza și unde, deseori, lăsa la

recepție cheile unor autoturisme pe care, le ridicau, apoi diverse persoane.

S-a

mai reținut că martora G.A. a arătat că firma la care

acesta era angajată i-a închiriat inculpatului mai

multe autoturisme, iar martorii P.G. și P.E. au arătat că l-au cunoscut pe

inculpat, ce Ie-a fost prezentat ca fiind procurator de mașini străine la

prețuri rezonabile și că acesta a adus în curtea lor un autoturism marca BMW X5

cu număr de Germania și pentru care urma să fie achitat prețul în momentul în

care se aduceau documentele justificative, autoturism ce a fost ridicat

ulterior de către organele de

poliție,

întrucât plana suspiciunea că mașina ar fi fost sustrasă.

Prima instanță a

constatat că partea vătămată M.C. și-a menținut declarațiile date în faza de

urmărire penală arătând ca inculpatul, ce-i fusese prezentat de un prieten ca

fiind agent

SPP, în perioada

februarie-aprilie 2005, i-a oferit spre vânzare mai multe

autoturisme,

despre care i-a spus că îi aparțin, la un preț mai mic decât prețul pieței, dar

pentru care nu i-a prezentat și documentele aferente,

motiv pentru care a și formulat plângere împotriva acestuia. Acesta a

mai

arătat ca se constituie parte civilă cu suma de 100.000 Euro,

reprezentând prejudiciul efectiv cauzat, respectiv contravaloarea mașinilor

predate.

Tribunalul a reținut

că la data de 26 ianuarie 2006 partea vătămată SC R.T.S. SRL a depus la dosarul

cauzei adresa de constituire parte civilă pentru suma de 26.650 Euro,

reprezentând sumele neachitate de către inculpat în baza contractelor de

închiriere a autoturismelor.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare faptă în parte, prima instanță

a avut în vedere, pe de o parte, criteriile generale de individualizare prev.

de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al fiecărei infracțiuni

săvârșite de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor,

reținându-se forma continuată a

infracțiunilor,

consecințele deosebit de grave ale infracțiunilor săvârșite și

prejudiciile

extrem de mari create părților civile, precum și circumstanțele

personale ale inculpatului( recidivist

postexecutoriu), aplicând

disp. art. 37

lit. b) C. pen. și, pe de altă parte, faptul că

acesta a avut o atitudine nesinceră și nu s-a prezentat în fața instanței de

judecată, dând dovadă de lipsă de interes pentru aceasta cauză, pentru

administrarea probatoriului și exercitarea dreptului la apărare al acestuia,

considerente pentru care tribunalul a apreciat că scopul educativ și coercitiv

al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unor pedepse cu

închisoarea, orientate spre minimul special al

pedepsei, dar cu executare

în regim de detenție.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul G.D.M., soluționat prin decizia penală nr. 113 din 22 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția I-a penală, în sensul desființării în parte a

sentinței și urmare rejudecării, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani

închisoare, în pedepsele

componente și, în

baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu

aplic. art. 41

alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., I-a

condamnat pe inculpatul G.D.M. la 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., după executarea

pedepsei principale (pct.4 din rechizitoriu).

În baza art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu

aplic.

art. 41

alin. (2) și

art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 12 ani închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen., după executarea pedepsei principale (pct. 1 din rechizitoriu).

Conform art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța de prim

control judiciar a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea,

de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a ll-a si lit. b) C. pen., după executarea pedepsei

principale cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași decizie s-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 27 noiembrie 2007 la zi,

stabilindu-se, totodată să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare

efectuate.

Prin decizia penală

nr. 3161 din 08 octombrie 2008 Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpat

împotriva

acestei din urmă decizii, a fost casată integral decizia

penală nr. 113/2008 și cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de apel

(Curtea de Apel București) constatându-se că inculpatul este arestat în altă

cauză.

Instanța de recurs a

reținut în considerentele deciziei că instanța de apel a omis să facă aplicarea

dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. în sensul ascultării

inculpatului, cu atât mai mult cu cât apelul parchetului era formulat în

defavoarea inculpatului.

La rejudecarea

cauzei, la termenul din 23 februarie 2009, s-a procedat la ascultarea

inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (2)

C. proc. pen., inculpatul arătând că își menține toate declarațiile

date

la urmărirea penală și recunoscând că a închiriat autoturismele în urma unei

înțelegeri verbale cu partea vătămată M.C., aceasta din urmă comunicând

inculpatului destinația autoturismelor, anterior închirierii, respectiv pentru

folosirea la filmări. Inculpatul a mai susținut că primea de la partea vătămată

contravaloarea chiriei fără a întocmi vreun act doveditor al plății, inculpatul

primind un comision pentru fiecare autoturism, potrivit înțelegerii dintre cei

doi.

Totodată, inculpatul

a mai menționat că nu a avut intenția de a înșela părțile vătămate, ulterior

începerii anchetei aflând de destinația dată de partea vătămată autoturismelor

și, contrar susținerilor părții vătămate M.C., a arătat că nu și-a declinat

vreo altă calitate oficială la firmele de la care a închiriat autoturismele și

că partea vătămată cunoștea faptul că autoturismele nu pot fi vândute.

Inculpatul a invocat

că a formulat un denunț împotriva mai multor persoane pentru comiterea de fapte

de corupție, fiind comunicată instanței de către DNA - Secția de Combatere a

Corupției ordonanța din 07 septembrie 2006 dispusă în dosarul nr. 18/P/2006,

prin care s-a dispus măsura scoaterii de sub urmărire penală ori cea a

neînceperii urmăririi penale față de persoanele reclamate, avându-se drept

temei juridic dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin aceeași ordonanță

s-a mai dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe

inculpatul G.D.M., sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de înșelăciune

și distrugere din culpă în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Parchetul

de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința numai

cu privire la greșita individualizare a

pedepsei, arătându-se că în raport de circumstanțele reale ale cauzei, de

persoana inculpatului (care este recidivist) și poziția procesuală nesinceră,

de prejudiciul cauzat părții

vătămate, se

impunea aplicarea unei pedepse în cuantum majorat.

Apelantul inculpat G.D.M.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod

greșit s-a dispus

condamnarea sa, întrucât

nu a avut niciodată intenția de a înșela părțile vătămate și că probele

administrate în cauză nu au dovedit vinovăția sa,

că declarațiile

martorilor nu au fost credibile și, fie nu s-au coroborat cu alte probe, fie

erau contradictorii. A mai arătat că nici declarația părții

vătămate M.C. nu s-a coroborat cu alte dovezi

pentru a

proba vinovăția inculpatului, iar din derularea acțiunilor a rezultat

că partea vătămată știa că mașinile provin de la societăți de închiriere, fiind

interesată doar de anumite tipuri de autoturisme. A mai solicitat instanței să

înlăture concluziile testului poligraf, întrucât nu a fost realizat și întocmit

profesionist, ci interesat. Totodată, a mai susținut că din probatoriul

administrat a rezultat că poziția procesuală a părții vătămate M.C. se impune a

fi cenzurată, întrucât unele acțiuni efectuate de aceasta (abandonarea

autoturismelor în diferite locații din București) s-au pus, greșit, în sarcina

inculpatului.

A conchis solicitând

achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. și lăsarea nesoluționată a

acțiunii

civile, motivat de faptul că există posibilitatea dezdăunării părților

vătămate

prin acțiuni la instanțele comerciale, întrucât s-au încheiat contracte de

închiriere pentru autoturisme, iar daunele solicitate sunt prea mari.

Curtea de Apel

București, secția l-a penală, prin decizia penală nr. 69 din 23 martie 2009, în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul G.D.M. împotriva

sentinței penale nr. 1547/F din data de 21

noiembrie 2007, pronunțată de

Tribunalul București, secția a ll-a penală,

în dosarul nr. 43457/3/2005,a desființat, în parte, sentința penală apelată și,

în fond, rejudecând:

A majorat pedepsele

principale aplicate inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen. (pct. 4 și respectiv, pct. 1 din rechizitoriu) de la 10 câte ani

închisoare la câte 12 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit.

a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse, stabilind ca

inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare,

alături de care urma să execute, conform art. 35 alin. (3) C. pen., și pedeapsa

complementară cea mai grea, dintre cele stabilite prin sentința penală apelată,

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a

și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Prin aceeași

deciziei, instanța de prim control judiciar, în temeiul art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe

perioada

executării pedepsei principale, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței

penale apelate.

A mai constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile

judiciare.

Pentru a dispune

astfel, instanța de prim control judiciar,

examinând

actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 371 și

art.

378 C. proc. pen. a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate în cauză,

constatând, în privința criticilor aduse de inculpat sentinței, că acestea nu

au în vedere nici probele administrate în cauză, nici faptul că toate apărările

inculpatului sunt formulate prin interpretarea personală a dovezilor și a

situațiilor faptice fără a opune o dovadă contrară (cum permite art. 66 alin.

(2) C. proc. pen.), dar și prin

deplasarea

vinovăției asupra altor persoane, cu care, de altfel, inculpatul

s-a aflat

anterior într-un anumit tip de relații. în sensul acestei modalități de

interpretare a dovezilor s-a apreciat a fi atât solicitarea inculpatului de a

înlătura concluziile testului poligraf, care au stabilit existența unui

comportament simulat, (deși nu exista nici un impediment tehnic ori procedural

care să-l pună sub semnul îndoielii), cât și constatarea desprinsă din

ordonanța din 07 septembrie 2008 a DNA, (dispusă în urma denunțului

inculpatului cu privire la fapte de corupție comise de mai multe persoane),

ordonanță care a reținut că, după efectuarea unor ample activități de cercetare

penală, s-a constatat că inculpatul G.D.M. are o abilitate deosebită în

construirea de scenarii, în susținerea cărora se folosește de documente false

dublate de prezentarea unor calități mincinoase (ofițer în cadrul unor

structuri de informații), „arsenalul" folosit fiind de natură să câștige

încrederea și, pe această bază, să obțină un profit infracțional( fila 78).

Instanța de apel a

mai constatat că, în speța de față, inculpatul,

deși așa cum a recunoscut și s-a dovedit, închiria autoturisme de la

firme

de specialitate, a ajuns să prezinte părții vătămate M.C. o

situație nereală în sensul procurării acestora (prin

intermediul prietenului F.) din străinătate și al vânzării lor în

România,

situație similară celei referitoare la autoturismul marca BMW

X5, pentru care partea vătămată a plătit în avans 10.000 Euro din suma

negociată de 38.000 Euro, aceasta fiind ulterior trimisă în judecată pentru

conducere pe drumurile publice și punere în circulație a unui autoturism cu

numere false de înmatriculare.

S-a mai relevat că

situația de fapt reținută de prima instanță s-a

bazat și pe probele administrate nemijlocit, întrucât atât partea

vătămată

M.C. cât și martorii audiați și-au menținut toate declarațiile

anterioare și au arătat că inculpatul le prezenta inițial situații fără dubii,

pentru a le câștiga încrederea, iar ulterior se ajungea la nefinalizarea

tranzacțiilor negociate privind vânzarea de autoturisme, deși se plătise o

parte din preț.

Tot pentru a capta

interesul și a câștiga încrederea „victimelor" s-a mai reținut că

inculpatul se prezenta folosind calități mincinoase, (ofițer în cadrul SPP),

fapt confirmat de martorii C.S.V., T.D., S.C., iar acțiunea inculpatului de inducere

în eroare a

părților vătămate era

laborioasă și bine pusă la punct.

Astfel, s-a relevat

că acesta închiria autoturisme de la firme de specialitate, dar numai mărci

cunoscute și bine cotate, le parca în anumite puncte din municipiul București

(Satul Francez, Hotel Sofitel, Parcul Carol, etc) după care o înștiința pe

partea vătămată M.C. despre aceste locuri, comunicându-i unde se aflau cheile,

partea vătămată folosind aceste autoturisme fără a cunoaște că sunt închiriate,

ci că sunt aduse din străinătate de inculpat în scopul vânzării.

S-a

considerat că nu poate fi primită susținerea de către inculpat a

lipsei intenției de a înșela, întrucât

inculpatul nu doar că nu a produs dovezi, dar, din modalitatea concretă de

comitere, a rezultat un plan minuțios și bine organizat de a procura și a vinde

autoturisme

prezentându-le potențialilor

cumpărători situații nereale, după ce inițial, le

câștigase încrederea.

S-a constatat că apărările inculpatului în sensul că partea vătămată M.C.

deținea în diferite garaje autoturisme în vederea schimbării seriilor nu s-au

dovedit plauzibile, întrucât la perchezițiile domiciliare nu au fost găsite

asemenea autoturisme și nici nu au fost depistate astfel de activități, iar

verificările efectuate la RAR nu au condus la constatări de natură a susține

apărările inculpatului.

S-a constatat de

către instanța de prim control judiciar, în al doilea ciclu procesual că, cele

anterior reținute converg însă spre concluziile testului poligraf cu privire la

comportamentul simulat al inculpatului, conturând clar personalitatea

inculpatului.

Așa fiind, nu a fost

primită de către instanța de apel solicitarea de achitare a inculpatului,

constatându-se că acesta a acționat cu intenție directă în comiterea faptelor,

inculpatul prevăzând rezultatul faptelor, dar și urmărind producerea lui,

într-un mod organizat și bine pus la punct.

De asemenea, Curtea

de Apel București, secția

I

penală, a înlăturat și susținerea

inculpatului în sensul lăsării nesoluționate a acțiunii civile pe considerentul

că părțile vătămate se puteau adresa instanțelor comerciale pentru a-și acoperi

pagubele constatând că în mod intenționat s-a omis a se face vorbire de faptul

că pagubele produse sunt rezultatul comiterii unor fapte penale, iar

dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen. obligă instanța ca, în caz de

condamnare, să se pronunțe și asupra acțiunii civile cu atât mai mult cu cât,

în cauză, părțile vătămate s-au constituit părți civile cu diferite sume de

bani, iar apărarea inculpatului în acel moment, în sensul că prețul închirierii

era prea mare, nu poate conduce la o altă soluție. S-a apreciat că între

inculpat și firmele de închiriere exista o convenție, cu un preț negociat,

necontestat de inculpat și care reprezenta valoarea daunei produse, pentru care

inculpatul trebuie să răspundă.

S-a mai apreciat că

sentința penală era nelegală, în ce-l privește pe inculpat, doar sub aspectul

aplicării unei pedepse accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) C.

pen. prin interzicerea și a dreptului electoral de a alege, ceea ce era contrar

conținutului acestui drept, în raport cu infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului, stabilind ca referitor la pedeapsa accesorie, aceasta să

privească doar interzicerea drepturilor prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește

apelul parchetului instanța de prim control judiciar a constatat că era

întemeiat întrucât prima instanță a făcut o greșită individualizare a pedepsei,

întrucât cuantumul acesteia la nivelul

minimului

special de 10 ani închisoare (pentru fiecare infracțiune comisă) nu a ținut

seama nici de criteriile art. 72 C. pen., dar nici nu a avut în

vedere

ansamblul circumstanțelor cauzei, reale și personale.

Instanța de apel a

apreciat că o pedeapsă de câte 12 ani închisoare este aptă să asigure dublul

scop al pedepsei, preventiv și educativ, dar și cerințele art. 52 C. pen.,

având în vedere că, pe de o parte, infracțiunile comise de inculpat prezintă un

grad ridicat de pericol

social prin modul

laborios de săvârșire, perioada îndelungată de acțiune,

scopul urmărit,

folosirea de calități mincinoase, dar și prin consecințele deosebit de grave

produse, iar pe de altă parte, că nu poate fi ignorată persoana inculpatului

care a comis faptele în stare de recidivă

postexecutorie,

dar nici poziția procesuală nesinceră avută pe parcursul

procesului, din

actele dosarului rezultând o solidă specializare a inculpatului în comiterea de

infracțiuni de înșelăciune, atât în trecut, cât

și în prezent, fiind cercetat, urmare disjungerii ordonanței din 07

septembrie 2006,

tot pentru acest gen de fapte.

S-a considerat, având

în vedere principiul neagravării situației

inculpatului

în propria cale de atac, motivat de faptul că prima hotărâre a

instanței de apel din 22 aprilie 2008 a fost casată

prin exercitarea recursului

doar de către inculpat, că la rejudecare nu

se putea aplica o pedeapsă peste cuantumul de 12 ani închisoare, întrucât ar fi

fost contrar art. 372 C. proc. pen.

Împotriva deciziei

mai sus menționate în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.D.M.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în

cuprinsul încheierii de ședință de la data de 8 februarie 2010, termen când s-a

acordat cuvântul părților la dezbateri.

Deși apărătorul ales

al recurentului inculpat a solicitat amânarea pronunțării deciziei penale

pentru a depune note de concluzii scrise, cerere admisă de instanța de ultim

control judiciar, ulterior, acesta nu a mai depus nici note scrise și nici alte

înscrisuri în susținerea recursului formulat.

În esență, recurentul

inculpat, prin apărătorul ales, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 13 și pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea

ambelor hotărâri și, în principal, să se constate că fapta imputată

inculpatului nu este prevăzută de legea penală, că probele administrate în

cauză nu sunt de natură să convingă instanța că inculpatul a avut intenția de a

înșela partea vătămată, întrucât acesta, așa cum constant a susținut, a dorit

să subînchirieze mașinile, desfășurând practic activități de natură comercială.

A mai precizat că

solicită achitarea inculpatului, în baza

dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

considerând

că faptele de înșelăciune în formă continuată, cu urmări deosebit de grave,

reținute în actul de inculpare în sarcina acestuia, nu

sunt prevăzute de legea penală. De asemenea, a mai susținut că sumele

de

bani la care a fost obligat inculpatul prin hotărârile judecătorești pronunțate

anterior nu sunt reale și nici nu au fost dovedite.

În subsidiar, a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în

rejudecare, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, urmare

reaprecierii materialului probator, funcție de circumstanțele reale ale

săvârșirii faptelor, dar și de circumstanțele personale ale acestuia.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Analizând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt incidente

dispozițiile art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. și că nu poate fi

primită solicitarea de achitare formulată de apărătorul recurentului inculpat

pe considerentul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, întrucât ambele

instanțe au reținut, în mod corect, situația de fapt și au stabilit vinovăția

inculpatului G.M.D. dispunând, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina sa [înșelăciune în formă continuată

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2)], instanța de prim control judiciar aplicându-i acestuia, justificat, o

pedeapsă rezultantă într-un cuantum majorat - 12 ani închisoare , fată de cel

stabilit de către instanța de fond (10 ani închisoare), raportat atât la

criteriile prevăzute în dispozițiile art. 72 C. pen., cât și la persoana și la

atitudinea procesuală oscilantă a acestuia.

De asemenea, Înalta

Curte, examinând actele dosarului cu privire la aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi, constată că instanța de apel, în

mod justificat, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a) teza

I

C.

pen., apreciind, în mod corect, că nu-i pot fi interzise inculpatului în

totalitate drepturile electorale, menținând doar interdicția de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective, prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a C. pen., nu și interdicția de a alege, prev. de art. 64 lit. a)

teza

I

C. pen.

Nici critica vizând

greșita soluționare a laturii civile nu poate fi primită, întrucât inculpatul,

prin apărător ales deși s-a obligat să depună note de concluzii scrise în

sprijinul susținerilor sale precum și alte înscrisuri prin care să motiveze

netemeinicia sau nelegalitatea soluției pronunțate, caz de casare ce mai

degrabă s-ar circumscrie dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., ulterior nu s-a mai conformat obligației asumate Jar susținerile

formulate ,sub acest aspect, nu sunt fondate neavând nici un suport probator.

Astfel, se reține că

afirmațiile inculpatului potrivit cărora părțile vătămate s-ar fi putut adresa

instanțelor comerciale pentru a-și recupera pagubele produse din activitățile

de natură comercială și că sumele la plata cărora a fost obligat sunt

exagerate, fiind incorect stabilite, pe de o parte, nu au nici un suport

probator, iar pe de altă parte sunt simple aserțiuni, lipsite de conținut,

făcute în scopul vădit de a induce instanței părerea că activitatea desfășurată

de inculpat ar fi avut conotații de ordin comercial, fapt contrazis în mod cert

de probatoriul administrat în cauză din care a rezultat fără echivoc că

inculpatul G.M.D. în perioada ianuarie - februarie 2005, declinându-și

calitatea de

agent SPP, a închiriat de la

diverse societăți comerciale în nume propriu,

pe diverse perioade de

timp, un număr de 21 autoturisme de lux, iar la închiriere inculpatul achita

avansul, în numerar, pretinzând în fața agenților de închiriere că vor fi

folosite de membrii unor delegații străine și că el ar asigura paza acestor

persoane. După închiriere, inculpatul parca autoturismele în diferite locații

din București, înștiințându-l telefonic pe partea vătămată M.C. atât despre

locurile unde se aflau acestea cât și despre faptul că lăsa cheile

autoturismelor respective la recepțiile unor hoteluri sau restaurante. Cu

privire la 7 dintre aceste autoturisme, instanțele au reținut corect, în baza

declarațiilor martorilor și părții vătămate, ce s-au coroborat între ele, că

inculpatul Ie-a vândut părții vătămate M.C. fără a-i

remite și actele de proveniență și nici documentele de înmatriculare,

însă

a pretins că le-ar fi importat din Rhiad , chiar inculpatul

recunoscând in declarațiile date că a primit în mai multe rânduri bani de la

partea vătămată, dar nu cu titlu de avans ci drept contravaloare a închirierii

lor.

Prin urmare, în mod

justificat, instanțele anterioare au reținut că inculpatul, conform unui plan

amănunțit, dinainte stabilit, s-a prezentat atât martorilor audiați (C.S.V., T.D.

și S.C.) cât și părții vătămate M.C. ca fiind ofițer din cadrul SPP, tocmai

pentru a le întări convingerea în cele ce susținea, prezentând potențialilor

cumpărători ai autoturismelor de lux (dornici să le achiziționeze sub prețul

pieței), drept adevărate, situații ce nu corespundeau realității, pentru a le

capta interesul și a le câștiga încrederea, iar ulterior, tranzacțiile

negociate nu se mai finalizau, fiind deci evidentă intenția inculpatului de a

înșela persoanele din modul în care a acționat în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale. Așa fiind, se constată că instanța de prim control

judiciar a procedat în mod corect atunci când a înlăturat solicitarea de

achitare a inculpatului, apreciind că inculpatul a acționat cu intenție directă

în comiterea faptelor, acesta prevăzând rezultatul faptelor sale și urmărind

producerea lui, într-un mod organizat și bine pus la punct.

Totodată Înalta Curte

mai constată că instanța de prim control judiciar, în mod justificat, a

înlăturat ca neplauzibile și apărările inculpatului în sensul că partea

vătămată M.C. deținea în diferite garaje autoturisme în vederea schimbării

seriilor, întrucât la perchezițiile domiciliare efectuate nu au fost găsite

asemenea autoturisme și nici nu au fost depistate astfel de activități, iar

verificările efectuate la RAR nu au condus la constatări de natură a susține

apărările inculpatului.

De altfel, se mai

constată că, în mod corect, instanța de prim control judiciar a reținut, în

considerentele hotărârii, că atitudinea inculpatului pe parcursul desfășurării

procesului penal a evidențiat elemente care caracterizează și conturează o

personalitate cu un comportament disimulat, având abilități evidente în crearea

unor scenarii aparent verosimile, care ulterior, au fost rând pe rând infirmate

de probatoriul administrat în cauză, toate acestea cu scopul de minimaliza

urmările activității sale „de natură comercială" și a deplasa vinovăția pe

umerii și în sarcina altor persoane.

Nici solicitarea de

reindividualizare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, sub aspectul

cuantumului acesteia nu poate fi primită, raportat la atitudinea procesuală a

acestuia, dar și la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Potrivit

art. 72 C. pen. , la stabilirea și aplicarea pedepselor se

ține seama de dispozițiile părții generale a

codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte,

art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

În speță, pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare, aplicată inculpatului G.D.M. de instanța de

prim control judiciar, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ,

întrucât această instanță a ținut cont de atitudinea procesuală a acestuia,

care acționând în scopul înșelării părții vătămate s-a sustras cercetării

judecătorești, fiind, de altfel, cercetat și într-un alt dosar penal pentru fapte

de același gen.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată ca o nouă individualizare a cuantumului pedepsei aplicată

inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și

art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul

acesteia.

Totodată,

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat

existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.D.M. împotriva deciziei penale nr. 69 din 23 martie 2009 a Curții

de Apel București, secția

I

penală, urmând a constata, totodată, că

inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.M. împotriva deciziei penale nr.

69 din 23 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Constată

că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2010.