ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4232/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 20/P/2008 din 12 august 2008 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția

de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au fost trimiși

în judecată inculpații: C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O. și B.L.M., având funcții

de conducere ori execuție în cadrul

S.N.A.I.B.B.

SA, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248 și art. 248

1

C. pen., precum și inculpatul N.I.B.

– avocat în Baroul de Avocați Sibiu, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 248

1

C. pen.

S-a

reținut în actul de sesizare că avocatul N.I.B. a încheiat un antecontract de

vânzare-cumpărare privind un teren în suprafață de 25.000 mp, situat în comuna

Voluntari, județul Ilfov și că ulterior, acest dobânditor a cerut conducerii S.N.A.I.B.B.

SA, schimbarea cu un teren proprietatea acestei societăți, situat în

intravilanul Municipiului București cu un front de peste 125 ml la DN.1 – Șoseaua

București – Ploiești.

Deși

inculpatul N.I.B. nu era proprietar, Consiliul de administrație a S.N.A.I.B.B.

SA, al cărei președinte era inculpatul C.S. a aprobat schimbul de terenuri, iar

ceilalți inculpați au încheiat contractul de schimb fără obligarea inculpatului

N.I.B. la plata unei sulte, cauzându-se un prejudiciu de 4.273,472 Euro.

Curtea

de Apel București, secția I penală, investită cu soluționarea cauzei, a dispus,

prin încheierea din 3 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4357/2/2009, respingerea

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 43/2002 în întregul său în raport cu dispozițiile art. 73 lit. e), art. 74,

art. 115 alin. (1) din Constituția României și art. 6 din CEDO și a art. 16 din

O.U.G. nr. 43/2002 în raport cu dispozițiile art. 26, art. 27, art. 28

coroborate cu art. 20 din Constituția României, art. 6 și art. 8 din CEDO.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a considerat că excepțiile invocate nu

vizează acte normative care sunt în vigoare, iar textele criticate nu au legătură

cu soluționarea cauzei, împrejurări în care, nefiind întrunite cerințele art. 29

din Legea nr. 47/1993, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este

admisibilă.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.I.B., care a

susținut că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale este greșită și că se impune casarea încheierii atacate și

trimiterea cauzei la instanța de contencios constituțional, pentru soluționarea

excepției invocate.

Recursul

declarat este întemeiat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acesteia.

Excepția

poate fi ridicată la cererea unei părți sau din oficiu, de către instanța de

judecată.

Nu pot

face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit

alin. (6) al aceluiași text, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară

prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din

examinarea actelor dosarului se constată că prima instanță a considerat că în

cauză nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru

sesizarea Curții Constituționale, întrucât dispozițiile legale criticate nu ar

mai fi în vigoare, iar pe de altă parte, ele nu ar avea legătură cu

soluționarea acelei cauze.

Această

concluzie nu este însă corectă.

Astfel,

inculpatul N.I.B. a susținut că O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea și

completarea O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție este

neconstituțională în întregul său, întrucât încalcă dispozițiile art. 73 lit. e),

art. 74, art. 115 cu referire la art. 108 alin. (3) din Constituția României și

la art. 6 din CEDO, ceea ce ar atrage nulitatea actului de sesizare a instanței.

Tot

astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002 ar fi

neconstituționale, întrucât încalcă dispozițiile art. 26, art. 27 și art. 28 cu

referire la art. 20 din Constituția României și la art. 6 și art. 8 din CEDO,

ceea ce ar atrage nulitatea unor probe pe care s-a întemeiat trimiterea în

judecată.

Aceste

dispoziții criticate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare, ordonanțele de

urgență fiind aprobate prin legi și ele desigur, au legătură cu soluționarea

cauzei cum s-a menționat și nu au fost declarate anterior ca neconstituționale.

Așa

fiind, prima instanță avea suficiente temeiuri să constate că cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor arătate era conformă

cu dispozițiile arătate, lucru pe care însă, în mod greșit nu l-a făcut.

Întrucât

criticile din recurs sunt întemeiate, Curtea în baza art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul N.I.B.,

a casa încheierea atacată și rejudecând, a admite cererea formulată de acesta

și a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepțiilor de

neconstituționalitate ale O.U.G. nr. 134/2005 în întregul său, în raport cu

dispozițiile art. 73 lit. e), art. 74, art. 115 alin. (1) cu referire la art. 108

alin. (3) din Constituția României și art. 6 din CEDO, precum și ale art. 16

din O.U.G. nr. 43/2002 în raport de dispozițiile art. 26, art. 27, art. 28 cu

referire la art. 20 din Constituția României și ale art. 6 și art. 8 din CEDO.

În

opinia instanței, O.U.G. nr. 134/2005 a fost adoptată cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, întrucât guvernul a

reglementat într-un domeniu rezervat legii.

Privitor

la dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002, acestea sunt conforme cu

prevederile art. 53 din Constituția României referitoare la restrângerea

exercițiului unor drepturi sau libertăți necesare desfășurării instrucției

penale.

Potrivit

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu referire la art. 303 alin. (6) C.

proc. pen., se va dispune suspendarea judecății până la soluționarea

excepțiilor de către instanța de contencios constituțional.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul

N.I.B.

împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în dosarul nr. 4357/2/2009.

Casează încheierea atacată și,

rejudecând, admite cererea formulată de inculpatul N.I.B. și dispune sesizarea

Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate

ale O.U.G. nr. 134/2005 și ale art. 16 din O.U.G. nr. 43/2002.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea

nr. 47/1992, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., suspendă judecata

până la soluționarea excepțiilor invocate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

decembrie 2009.