ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 7910/3/2009, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.D. sub aspectul infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire de art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B., sub aspectul infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.B.D. sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a mai fost achitat același inculpat D.B.D. sub aspectul infracțiunii de participație improprie de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen. Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 108/P/2007 din 27 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

asupra terenului în suprafață de 351,79 m.p., situat în București, sector 5, și aflat actualmente în proprietatea SC B. SRL București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: La data de 16 iunie 1999, inculpatul I.G.G., printr-un înscris sub semnătură privată, a cumpărat că de la numitul D.I. un teren în suprafață de 600 m.p. situat în București, sector 5, (pe care era amplasat un imobil ridicat fără autorizație de construcție), cu suma de 150.000 dolari S.U.A. La data de 08 august 1999, inculpatul I.G.G. a vândut câte o cotă indiviză de câte 1/3 din terenul și construcția achiziționate, martorilor V.S.O. și D.A., prețul total fiind de 53.334 dolari S.U.A.

La data de 21 august 2000, Prefectura Municipiului București i-a reconstituit numitului S.G. (decedat ulterior) dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1.849,79 m.p., ce includea și terenul și construcția achiziționate de inculpatul I.G.G. de la numitul D.I. După obținerea titlului de proprietate, prin mandatarul său, C.G., numitul S.G. a vândut acest teren, situat în București, sector 5, cu suma de 120.000 dolari S.U.A., inculpatului I.G.G. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea din 14 martie 2001 la BNP B.G.T. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 aprilie 2001 și autentificat la același notar public, inculpatul I.G.G. personal, dar și ca mandatar al soției sale I.G., a vândut suprafața de 1.497,21 m.p.

teren împreună cu construcția aflată pe el, situate în București, Ligii Profesioniste de Fotbal, ce a fost reprezentată de inculpatul D.D. în calitate de Președinte și de martorul U.I. în calitate de jurist și vicepreședinte al Ligii. Terenul a fost cumpărat conform contractului la prețul de 355.000 dolari S.U.A. În aceeași zi și la același birou notarial s-a încheiat contractul prin care inculpatul I.G.G., în nume propriu și ca mandatar al martorilor V.S.O., C.A. și D.A. a vândut Ligii Profesioniste de Fotbal și construcția aferentă terenului cu suma de 80.000 dolari S.U.A., ce a fost inclusă în prețul total de 335.000 dolari S.U.A. În aceeași zi, 04 aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B.

suprafața de teren de 351,79 m.p. rămasă din terenul inițial, (după înstrăinarea a 1.497,21 m.p. către Liga Profesionistă de Fotbal), cu prețul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D. Inculpatul B.F.B. a intabulat terenul, l-a înscris în cartea funciară, a obținut certificatul de urbanism, iar apoi autorizația de construcție pentru edificarea pe terenul achiziționat a unei locuințe D + P + 1E. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 24 mai 2004 la BNP P.P., inculpatul B.F.B. a vândut terenul în suprafața de 351,79 m.p. societății comerciale SC B. SRL, reprezentata de inculpatul D.B.D. (fiul inculpatului D.D.), cu suma de 900.000.000 ROL. Instanța a mai reținut, în privința poziționării celor două terenuri, că cel achiziționat de Liga Profesionistă de Fotbal cu deschidere în str. A.V.

este situat în partea superioară, pe coama dealului, iar cel cumpărat de inculpatul B.F.B. are deschidere în str. G.R. și se află în prelungirea celui aparținând Ligii. Liga profesionistă de Fotbal, potrivit statutului său, este o structură sportivă, constituită prin asocierea cluburilor de fotbal profesioniste, ca persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ. Organele sale de conducere, administrare și control sunt Adunarea Generală, Consiliul L.P.F. și Comisia de Cenzori. Președintele Ligii reprezintă Liga în raporturile cu terții, prezidează ședințele Adunării Generale și ale Consiliului ș.a.

Referitor la terenul ce constituie obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 04 aprilie 2001, instanța a reținut că Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a hotărât achiziționarea lui la prețul stipulat, de 335.000 dolari S.U.A., de la inculpatul I.G.G., pentru a se construi un nou sediu al Ligii, ceea ce s-a și realizat în final. Martorii audiați pe parcursul cercetării judecătorești au relatat în esență, în mod concordant că: - achiziționarea terenului era necesară; - prețul stabilit se situa cu mult sub cel al pieței în zona respectivă; - încheierea contractului și prețul au fost discutate și aprobate în unanimitate în cadrul Adunării Generale a Ligii, inculpatul D.D.

și martorul U.I. fiind mandatați să semneze contractul, în calitatea lor de președinte, respectiv vicepreședinte al Ligii. Instanța de fond a reținut că probatoriile administrate nu confirmă susținerile Parchetului cu privire la săvârșirea de către inculpatul D.D. a infracțiunii de luare de mită. Astfel, nu s-a dovedit nicio înțelegere prealabilă între inculpații I.G.G. și D.D., pentru ca acesta din urmă să accepte achiziționarea terenului respectiv, urmând să primească în schimb, cu titlu de mită, o suprafață din imobil de 351,79 m.p. În primul rând - s-a reținut în considerentele sentinței - hotărârea de a cumpăra terenul nu a fost luată de inculpatul D.D., care de altfel nici nu avea atribuții în acest sens, ci a reprezentat acordul unanim al membrilor Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Martorii au mai relatat două aspecte importante: - inculpatul D.D. nu a exercitat nicio influență asupra Adunării Generale în ansamblu ori a membrilor ei pentru a o determina să aprobe încheierea contractului respectiv; - începând din anul 2001, relațiile dintre inculpații I.G.G. și D.D., care fuseseră competitori la funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, erau reci, formale, cei doi evitându-se reciproc. Pe de altă parte martorul A.V. a declarat că el a fost cel contactat de către inculpatul I.G.G., care i-a spus că are un teren în proprietate și ar fi dispus să-l vândă Ligii, iar martorul l-a îndrumat să se adreseze cu oferta Adunării Generale. Sub un alt aspect, cel al valorii de achiziție a terenului de către Liga Profesionistă de Fotbal, instanța de fond a arătat că nu pot fi primite susținerile din rechizitoriu cu privire la „prețul de trei ori mai mare decât cel al pieței” și la înțelegerea infracțională în sensul ca inculpatul D.D.

să accepte încheierea contractului în schimbul primirii, cu titlu de mită, a unei suprafețe de 351,79 m.p. din același teren. Or, pe baza probelor administrate, instanța a reținut în primul rând, că prețul nu a fost stabilit de către inculpatul D.D., ci de Adunarea Generală a Ligii. Pe de altă parte, în aprecierea nivelului prețului ca fiind ridicat, rechizitoriul a avut în vedere, în mod exclusiv, un ghid orientativ întocmit de S.G.E.T. SA. Or, instanța de fond a avut în vedere nu numai declarațiile martorilor în sensul că prețurile practicate la nivelul acelui an, pe piața liberă, în zonă, erau cu mult mai mari, ci și împrejurarea că în suma plătită se includea și valoarea de 80.000 dolari S.U.A.

a construcției aflate pe teren. Instanța de fond a mai apreciat că nu este întrunită nici cerința ca presupusa mită să fi fost dată în legătură cu vreun act din sfera de atribuții a președintelui Ligii, inculpatul D.D. Or, așa cum s-a arătat deja, hotărârea de achiziționare a terenului a fost luată de Adunarea Generală a Ligii, toți martorii audiați declarând că nu au fost determinați, și nici măcar influențați de inculpat să voteze în favoarea achiziției. Pe de altă parte, din înscrisurile oficiale care nu au fost contestate, a rezultat că suprafața de teren de 351,79 m.p. a fost vândută de inculpatul I.G.G., la data de 04 aprilie 2001, inculpatului B.F.B., cu suma de 600.000.000 ROL. Cumpărătorul a intabulat imobilul, l-a înscris în cartea funciară, a obținut certificat de urbanism și apoi autorizație de construcție pentru edificarea unei clădiri.

Întrucât costurile erau foarte ridicate, iar terenul, situat în pantă, necesita executarea unui zid de susținere, cheltuielile depășeau posibilitățile financiare ale inculpatului B.F.B. Așa fiind, acesta din urmă, la data de 24 mai 2004, a vândut terenul respectiv SC B. SRL București, reprezentată de inculpatul D.B.D., fiul inculpatului D.D., pentru prețul de 900.000.000 ROL. Instanța de fond a mai arătat că singurul martor în susținerea acuzațiilor este numitul I.D.C., care a declarat că în anul 2006 a descoperit în arhiva clubului de fotbal N. documentele privind terenul achiziționat de Ligă în anul 2001. A mai arătat că pe D.D. l-a cunoscut în anul 2005, însă știe că la momentul tranzacției în discuție acesta era bun prieten cu inculpatul I.G.G., iar terenul cumpărat a fost supraevaluat.

Depoziția acestui martor a fost considerată nerelevantă de către instanță, fiind înlăturată pentru mai multe motive: - ea este absolut singulară într-un material probator vast și complex; - susținerile martorului abundă în păreri personale, considerații și aprecieri subiective; - se referă la situații și împrejurări petrecute cu mult înainte de a-i cunoaște pe inculpați ori de a avea legături cu activitatea fotbalistică. Sub un alt aspect, instanța a mai avut în vedere că la data de 12 decembrie 2007 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal, care: - a decis că nu se constituie parte civilă în cauză; - prin membrii săi care funcționau în această calitate în anul 2001, a reconfirmat împuternicirile date inculpatului D.D.

și numitului U.I. pentru negocierea imobilului respectiv, concretizată în actul de vânzare-cumpărare autentificat în 04 aprilie 2001. În ceea ce-l privește pe inculpatul D.D., instanța a mai reținut că acesta nu a intervenit și nu a influențat activitatea Adunărilor Generale ale Ligii, care, în temeiul art. 21 alin. (2) lit. i) din statut, în perioada 2001-2002 cheltuielile necesare pentru construcția sediului Ligii și contractarea unor credite bancare. În lumina acestor considerente, bazate pe analiza dovezilor administrate, Tribunalul a reținut că prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu sunt incidente, achitarea inculpatului D.D. urmând să se dispună pentru inexistența faptei [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen.]. În ceea ce-l privește pe inculpatul I.G.G., s-a reținut sub un prim aspect că pentru infracțiunea de dare de mită, prescripția răspunderii penale a intervenit încă de la data de 04 aprilie 2006, deci anterior începerii urmăririi penale. Inculpatul a solicitat însă continuarea procesului penal, în temeiul art. 13 C. proc. pen., iar instanța a apreciat, în raport de probatoriile administrate, că sunt incidente prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (achitare pentru inexistența faptei). Instanța a considerat că apărările sale în sensul că nu a vorbit niciodată cu inculpatul D.D. despre vânzarea terenului, ci cu un alt oficial al Ligii, secretarul său general, V.A., și că nici măcar nu s-a discutat vreodată despre darea ca mită a unei suprafețe de circa 350 m.p., se coroborează nu numai cu declarațiile celorlalți inculpați, ci și cu depozițiile martorilor și înscrisurile oficiale existente la dosarul cauzei.

Elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. nu sunt întrunite, cu atât mai mult cu cât nici infracțiunea corelativă de luare de mită nu este dovedită. Vinovăția celor doi inculpați - a motivat instanța de fond - nu poate fi stabilită exclusiv prin prezumții, deducții și aprecieri subiective asupra unor raporturi juridice derulate cu mai mulți ani în urmă. Nu există dovezi privind conivența infracțională între inculpații I.G.G. și D.D., iar principalele clauze contractuale au fost stabilite, din partea Ligii, de Adunarea sa generală. În ceea ce privește relația „de prietenie notorie” dintre cei doi inculpați în perioada anului 2001, susținerile din rechizitoriu s-a considerat de către instanță că sunt contrazise de toate probatoriile administrate, ce atestă o evidentă stare de tensiune și animozitate, urmare a unui diferend mai vechi.

Acestea au fost considerentele pentru care instanța de fond, constatând inexistența faptei de dare de mită, a dispus achitarea inculpatului. Aceeași soluție s-a dispus cu privire la inculpatul I.G.G. și în ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Așa cum s-a reținut deja, la data de 04 aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafața de 351,79 m.p. rămasă din terenul inițial (după înstrăinarea a 1.479,21 m.p. către Liga Profesionistă de Fotbal), cu deschidere la str. D.R., pentru prețul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D.

Prin rechizitoriu s-a susținut că inculpatul I.G.G. l-a determinat pe notarul public S.D. să menționeze în fals, dar fără vinovăție, că ar fi fost vorba de o vânzare-cumpărare, cu prețul stipulat, deși în realitate terenul era dat ca mită inculpatului D.D. Instanța a reținut însă caracterul real al vânzării-cumpărării și că actul notarial nu ascunde nici o operațiune ilicită. Părțile au fost cele menționate în contract și nu există vreo dovadă că mențiunea privind plata prețului ar fi fost falsă. În privința infracțiunii de spălare de bani, reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului I.G.G., Tribunalul a dispus achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. în lumina următoarelor considerente: Pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, se cer a fi întrunite, sub aspectul laturii obiective, două condiții, și anume să existe o acțiune de ascundere sau disimulare a naturii reale infracționale a bunului, ce constă în mascarea provenienței sau situației sale juridice și apoi ca subiectul activ să cunoască împrejurarea că bunul provine din săvârșirea de infracțiuni, în speță din dare de mită. Ceea ce este definitorie pentru infracțiunea de spălare a banilor este împrejurarea că se află în directă conexiune cu o „infracțiune principală”, adică o faptă în urma căreia rezultă beneficii susceptibile de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a banilor.

Astfel spus, este necesar să se dovedească săvârșirea infracțiunii principale din care provine bunul (valorile), pentru a subzista infracțiunea adiacentă, de spălare a banilor. Cum în speță instanța de fond a reținut că nu există, pentru considerentele arătate, infracțiunea de dare de mită în sarcina inculpatului I.G.G., nici infracțiunea de spălare de bani nu are întrunite elementele constitutive ale laturii obiective. Referitor la inculpatul B.F.B., în rechizitoriu s-au reținut un număr de șapte infracțiuni: complicitate la luare de mită, spălare de bani, participație improprie la fals intelectual, uz de fals și apoi din nou spălare de bani, participație improprie la fals intelectual și uz de fals.

Instanța de fond a motivat însă pe larg de ce niciuna dintre aceste infracțiuni nu poate fi reținută în sarcina inculpatului. Sub un prim aspect, instanța de fond a considerat ca fiind reală și efectivă cumpărarea de către inculpatul B.F.B. a terenului de 351,79 m.p. de la inculpatul I.G.G., cu prețul de 600.000 ROL (contract autentificat la BNP S.D.). După achiziționarea terenului, inculpatul B.F.B. îl intabulează, îl înscrise în cartea funciară și, intenționând să își construiască un imobil, obține certificatul de urbanism din 21 aprilie 2003 și autorizația de construcție din 26 ianuarie 2004. Întrucât costurile erau mult mai ridicate decât cele anticipate, iar terenul respectiv era situat în pantă și impunea și executarea unui zid de susținere, ceea ce îi depășea posibilitățile financiare, inculpatul B.F.B.

vinde terenul la data de 24 mai 2004 societății SC B. SRL, reprezentată de D.B.D. (fiul inculpatului D.D.) cu suma de 900.000.000 ROL, achitată prin ordine de plată. Parchetul a susținut în mod constant că inculpatul B.F.B., șofer al președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, nu dispunea de resursele necesare construirii unui imobil și că, prin urmare, întreaga operațiune juridică era falsă. Or, instanța de fond, pe baza dovezilor administrate, a reținut caracterul real al vânzării-cumpărării. Astfel, faptul că la data de 01 februarie 2001, inculpatul a fost angajat în cadrul Ligii ca șofer, nu constituie, prin el însuși, un argument în favoarea naturii ilicite a tranzacției. Abia după cumpărarea terenului, în raport de amenajările costisitoare care erau necesare, inculpatul a constatat că nu are suficiente resurse pentru a construi și s-a hotărât să vândă bunul.

După ce a dat mai multe anunțuri publicitare și nu a găsit cumpărător, inculpatul i-a propus inculpatului D.B.D., pe care îl cunoscuse, fiind fiul șefului său D.D., să cumpere terenul respectiv. Această ofertă a fost acceptată, iar prețul convenit a fost de 900.000.000 ROL. Susținerile în acest sens ale inculpatului B.F.B. se coroborează nu numai cu declarațiile celorlalți inculpați, ci și cu depozițiile martorilor C.P.D., P.V., H.M. și G.L.V. și nu confirmă în nici un caz versiunea expusă în rechizitoriu. Pe de altă parte, în faza cercetării judecătorești s-au depus înscrisuri ce susțin apărările inculpatului privind patru anunțuri publicitare de vânzare a terenului, apărute în cotidianul „R.L.”.

Instanța de fond a apreciat că dovezile cauzei atestă că cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de inculpatul B.F.B., mai întâi cu inculpatul I.G.G. și apoi cu SC B. SRL au fost reale, și nu fictive, el urmărind ca pe terenul cumpărat să își construiască o casă și făcând toate demersurile administrative în acest sens. După teri ani de la cumpărarea terenului, pe care între timp se executase și fundația clădirii, el l-a vândut SC B. SRL, motivat de faptul că ridicarea unui zid de susținere, dar și costurile totale ale investiției îi depășeau resursele financiare. Așa fiind, instanța a dispus achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile reținute în rechizitoriu în sarcina sa, constatând că infracțiunile de complicitate la luare de mită și participație improprie la fals intelectual nu există, iar infracțiunilor de spălare de bani și respectiv uz de fals le lipsesc elementele esențiale ale laturii obiective.

Cu privire la inculpatul D.B.D., Parchetul a reținut săvârșirea a două infracțiuni, și anume spălare de bani și participație improprie la fals intelectual. Or, s-a arătat în motivarea sentinței - considerentele pentru care s-a dispus achitarea inculpaților I.G.G. și B.F.B. pentru aceste infracțiuni sunt aceleași, deopotrivă valabile și pentru inculpatul D.B.D., astfel încât soluția nu poate fi decât aceea de achitare a inculpatului. Nu a existat nicio înțelegere frauduloasă între inculpați, iar proveniența licită a bunului exclude elementele infracțiunii de spălare de bani. În raport de probele administrate, instanța de fond a apreciat că vinovăția inculpaților nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu, astfel că nu poate fi dispusă o hotărâre de condamnare a inculpaților, ci dimpotrivă, de achitare a acestora.

Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., criticând-o pentru greșita achitare a inculpaților. Prin decizia penală nr. 325/A din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. Instanța de apel a reținut, cu privire la inculpatul I.G.G. în sarcina căruia a fost reținută infracțiunea de dare de mită - că în cauză acuzarea nu a dovedit existența unei înțelegeri frauduloase, prealabile sau ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici cu inculpatul D.D.

și nici cu inculpatul B.F.B. Faptul că inculpatul D.D., mandatat de Liga Profesionistă de Fotbal, s-a prezentat la notar pentru a semna actul constituie o cerință legală și nu poate conduce la concluzia că relațiile dintre el și inculpatul I.G.G. ar fi fost altele decât cele relatate de toți martorii, adică reci, tensionate, distante, după un conflict mai vechi. De altfel, prima instanță a reținut corect că oferta de vânzare a terenului a fost făcută de inculpatul I.G.G. martorului V.A., secretarul general al Ligii, care l-a îndrumat pe vânzător să se adreseze conducerii Ligii.

Așadar, principalele elemente ale situației de fapt pe acest aspect, astfel cum rezultă din probatorii, sunt: - în anul 2001 Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis achiziționarea unui teren și construirea unui nou sediu, care devenise absolut necesar; - inculpatul I.G.G., președinte al Fotbal Club N., și deci membru al Adunării Generale a Ligii, a fost cunoscut că deține în proprietate un teren corespunzător și s-a oferit să-l vândă; - acceptând oferta, Adunarea Generală a mandatat pe președintele și vicepreședintele Ligii să încheie și semneze contractul; - prețul de achiziție nu a fost în nici un caz supraevaluat. Sub acest ultim aspect, instanța de fond a reținut corect că în prețul de 335.000 dolari S.U.A.

se includea și valoarea construcției de pe teren, de 80.000 dolari S.U.A. Tot în privința prețului, este de relevat că referitor la vânzarea către Ligă, Parchetul a apreciat că prețul corect era în 2001 de circa 64 dolari S.U.A./m.p. Și aceasta pentru un teren situat într-una din cele mai scumpe și exclusiviste zone din București. În schimb, peste numai 3 ani, când inculpatul B.F.B. vinde către SC B. SRL o porțiune în continuarea aceluiași teren, la un preț al m.p. triplu, Parchetul apreciază că suma este prea mică. Constatând validitatea vânzării terenului către Liga Profesionistă de Fotbal, instanța de fond a avut în vedere în mod corect existența mandatului Adunării Generale a Ligii pentru cumpărare.

Depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, care nu au fost infirmate în nici un mod, sunt în acest sens. Pe de altă parte, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, care a reconfirmat împuternicirea dată inculpatului D.D. și numitului U.I. de a achiziționa, are valoarea și efectele juridice ale ratificării mandatului, în condițiile art. 1546 C. civ. Faptul că în competența Adunării Generale au intervenit, în timp, modificări, nu conduce la nulitatea ratificării, deoarece aceasta nu este supusă vreunei condiții speciale de formă.

Tot în sensul existenței unei împuterniciri valabile date de Liga Profesionistă de Fotbal sunt și următoarele manifestări de voință similare și care nu pot fi contestate: - hotărârea Adunării Generale din 24 iulie 2001, prin care s-au aprobat cheltuielile pentru construcția sediului Ligii; - hotărârea Adunării Generale din 04 martie 2002 prin care s-a aprobat, în același scop, contractarea unui credit de 400.000 dolari S.U.A.; - hotărârea Adunării Generale din 08 iulie 2003 prin care s-a aprobat raportul exercițiului financiar executat la 31 decembrie 2002. Aceste înscrisuri, coroborate cu depozițiile martorilor, atestă fără echivoc că inițiativa cumpărării, prețul și celelalte clauze contractuale nu au fost stabilite în mod ocult și fraudulos de inculpații I.G.G.

și D.D. Din aceste împrejurări, dovedite cu înscrisuri oficiale, rezultă și că operațiunea juridică fiind legală și transparentă, oferirea unei suprafețe de teren ca mită de către inculpatul I.G.G. rămâne o supoziție fără suport probatoriu. Ea este cu atât mai lipsită de substanță cu cât presupusul mituit nu avea în atribuțiile de serviciu achiziționarea de bunuri pentru Liga Profesionistă de Fotbal. Dimpotrivă, din actele și lucrările dosarului a rezultat că vânzarea terenului către inculpatul B.F.B. a fost reală. Prețul mai mic decât al suprafeței vândute către Liga Profesionistă de Fotbal a fost explicat în mod credibil prin cel puțin două argumente: - terenul este în pantă, necesitând, în cazul oricărei construcții, un zid de protecție costisitor; - pe suprafața sa nu este edificată o clădire, așa cum este cazul pe terenul vândut Ligii.

Așa fiind, concluzia instanței de fond, în sensul că probatoriul propus de acuzare nu este în măsură să dovedească vinovăția celor doi inculpați, I.G.G. și D.D., și să răstoarne prezumția instituită prin art. 66 C. proc. pen., atâta vreme cât se bazează în cea mai mare parte pe prezumții, deducții și interpretări discutabile, este corectă. În ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, reținută prin rechizitoriu în sarcina aceluiași inculpat, soluția de achitare, adoptată de instanța de fond, este de asemenea justificată. Presupunerea că inculpatul I.G.G. a determinat notarul public S.D., fără vinovăție, să insereze în actul autentic mențiuni nereale privind vânzarea către inculpatul B.F.B.

a suprafeței de teren de 351,79 m.p. cu prețul de 600.000.000 ROL, în timp ce în realitate bunul era oferit ca mită inculpatului D.D., nu are temei probatoriu. Fictivitatea contractului de vânzare-cumpărare nu rezultă din nici o dovadă administrată. Depoziția martorului I.C., care la acea dată nici nu cunoștea părțile, în sensul că „ceva este în neregulă cu această tranzacție” apare, în contextul dat, cu totul irelevantă. Pe de altă parte, declarațiile date la urmărirea penală de câțiva muncitori care efectuau lucrări la imobil, și ar fi înțeles că „de fapt D.D. ar fi proprietarul”, sunt echivoce și bazate pe zvonul public, neputând constitui temei al unei alte soluții în cauză. În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, reținută de asemenea în sarcina inculpatului I.G.G., instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, că inexistența infracțiuni de dare de mită atrage și inexistența faptei subsecvente, prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Pe de altă parte, fapta de spălare de bani nu este întrunită, în elementele sale constitutive, nici dacă ar fi analizată ca o infracțiune autonomă. Simpla depoziție a aceluiași martor I.C., în sensul că tranzacția i se pare „suspectă” este în contradicție cu ansamblul dovezilor administrate și nu poate constitui temei al condamnării. În fine, instanța de fond a soluționat în mod corect și problema raportului dintre infracțiunea de dare de mită și cea de spălare de bani, sub aspectul subiectului activ al faptelor, astfel încât, inclusiv din acest punct de vedere, soluția de achitare a inculpatului I.G.G. este corectă. În consecință, instanța de apel a constatat că hotărârea instanței de fond în sensul achitării inculpatului I.G.G.

este justificată, bazându-se pe un probatoriu complet, care a fost corect interpretat. În ceea ce îl privește pe inculpatul D.D., Curtea a reținut, sub un prim aspect, că este bazată pe dovezi concludente concluzia instanței de fond în sensul că anterior vânzării terenului către Liga Profesionistă de Fotbal, între inculpații I.G.G. și D.D. nu au existat înțelegeri și negocieri, nici oculte și nici publice, cu privire la această operațiune juridică. Cel puțin 15 martori, ale căror depoziții nu au fost infirmate, au relatat o împrejurare notorie pentru oricine avea cunoștință despre lumea fotbalului din România, și anume că inculpații au candidat pentru șefia Ligii în anul 2000 și datorită acuzelor reciproce din presa scrisă și audiovizuală, pe timpul campaniei, au rămas certați și chiar în relații de dușmănie timp de câțiva ani.

Există dovezi certe că negocierile privind vânzarea terenului s-au purtat, din partea Ligii, de secretarul său general V.A. și de vicepreședintele U.I., de profesie jurist, iar hotărârea achiziționării, inclusiv prețul plătit, s-a luat de către Adunarea Generală. Iar „argumentul” că inculpații s-au prezentat la biroul notarial ca să semneze actul are valoarea pe care în mod corect i-a dat-o instanța de fond. Curtea a mai reținut că nu pot fi primite susținerile din rechizitoriu, reluate în motivele de apel, privind încălcarea prevederilor art. 21 lit. j) (indicat greșit art. 22) din Statutul Ligii Profesioniste de Fotbal cu prilejul achiziționării terenului. Textul este fără echivoc în a stabili că Adunarea Generală din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal are printre atribuții și „aprobarea lucrărilor de dezvoltare și investiții”, iar operațiune juridică s-a desfășurat cu respectarea procedurilor legale, inclusiv în privința aprobării cheltuielilor.

Toți cei 11 martori audiați pe acest aspect au arătat că niciodată inculpatul D.D. nu a intervenit, direct sau indirect, în favoarea variantei de a se cumpăra terenul respectiv de inculpatul I.G.G. În privința Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, la care au participat și reprezentanții cluburilor ce făceau parte din Ligă în anul 2001, dar nu mai aveau această calitate, hotărârea ei de a reconfirma împuternicirea dată anterior inculpatului D.D. și martorului U.I. are, așa cum s-a arătat deja, valoarea juridică și efectele unei ratificări a mandatului inițial. Pe de altă parte, instanța de fond a înlăturat în mod argumentat susținerile din rechizitoriu privind vânzarea terenului „la un preț mult superior celui real”.

S-a făcut dovada cu înscrisuri privind evoluția prețurilor în cauză, că suma plătită de către Liga Profesionistă de Fotbal era, în condițiile concrete date, la nivelul celor practicate în mod curent. În fine, instanța de apel reține că toate probatoriile și argumentele în sensul că inculpatul I.G.G. nu a comis infracțiunea de dare de mită, această faptă neexistând, îi profită și inculpatului D.D., presupusul autor al infracțiunii corelative de luare de mită. Așa fiind, se constată că soluția de achitare a inculpatului D.D., dispusă de instanța de fond, este justificată și va fi păstrată. Cu privire la inculpatul B.F.B., instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, achitarea inculpatului D.D.

pentru inexistența faptei de luare de mită face, prin ea însăși, ca acuzația adusă inculpatului B.F.B. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită să devină superfluă. S-a apreciat că, totuși, instanța de fond a analizat corect (iar Curtea a menținut această evaluare), probatoriile administrate în cauză, care dovedesc în esență că inculpatul B.F.B. a cumpărat în mod real suprafața de 351,79 m.p. teren de la inculpatul I.G.G., nefiind vorba despre o mită pentru inculpatul D.D., disimulată sub forma unei alte operațiuni juridice. Nu există nici o dovadă contrară mențiunilor din actul autentic de vânzare-cumpărare prin care inculpatul B.F.B. a achiziționat terenul. Tot el, în nume propriu și pentru sine, a efectuat formalitățile vizând intabularea imobilului, înscrierea în cartea funciară, eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție.

Faptul că edificarea unui zid de sprijin, foarte costisitor, i-a depășit posibilitățile financiare, l-a determinat, trei ani mai târziu, să vândă terenul către SC B. SRL, după ce, prin anunțuri publicitare repetate, încercase să îl mai înstrăineze. Vânzarea imobilului de către inculpatul B.F.B. s-a datorat, așa cum rezultă din probatorii, acestei situații de impas financiar, iar cumpărarea de către firma fiului președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, după trei ani, la un preț de altfel destul de scăzut a fost determinată de necesitatea de a executa urgent zidul de consolidare, în lipsa căruia terenul din deal, pe care se construise deja sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, risca să alunece la vale, cu consecințe extrem de grave.

Așa fiind revânzarea terenului de către inculpatul B.F.B. nu a constituit în nici un caz o operațiune fictivă, de „readucere a bunului sub controlul inculpatului D.D.”, așa cum se susține, fără nici un suport probator, în motivele de apel. Pe de altă parte, toate argumentele corecte ale instanței de fond cu privire la realitatea și efectivitatea înstrăinărilor notariale, referitoare la ceilalți inculpați, îi profită și inculpatului B.F.B. Aceasta deoarece, dacă faptele de luare și dare de mită nu au existat, nu se poate vorbi nici de infracțiunea de complicitate la luare de mită, nici de spălare de bani, participație improprie la fals intelectual și uz de fals. În aceste condiții, în mod legal instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B.F.B.

pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, niciuna dintre criticile formulate în apel neputând fi primită. Cu privire la inculpatul D.B.D., instanța de apel a arătat că fără a relua considerațiile cu privire la caracterul licit și transparent al operațiunilor juridice imobiliare ce fac obiectul cauzei, a constatat că soluția de achitare și a acestui inculpat este temeinic justificată. Astfel, s-a arătat că nu poate fi reținută infracțiunea de spălare de bani, aplicată pe un contract legal încheiat și care reflectă realitatea raporturilor dintre părți. Inexistența unei înțelegeri frauduloase și proveniența licită a bunului exclud elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani.

Pe de altă parte, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare nu conține nici un element ori mențiune falsă, nu poate subzista vreo formă de participare la o infracțiune inexistentă. În concluzie, soluția instanței de fond este corectă și în privința acestui din urmă inculpat, apelul fiind neîntemeiat. Apelul a fost apreciat ca nefondat și în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător. Ea a fost în mod corect ridicată de instanța de fond, care a constatat inexistența ori, după caz, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. În consecință, instanța de apel a constatat că niciunul dintre cele trei motive de apel nu este întemeiat, iar examinarea de ansamblul a cauzei, în sensul art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., relevă că sentința atacată este legală, temeinică și corect motivată sub toate aspectele. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen. Sub primul aspect este criticată omisiunea reținerii dispozițiilor art. 13 C. pen. cu referire la art. 255 C. pen. și art. 254 C. pen. față de inculpații I.G.G. și B.F.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002. Astfel, în motivele scrise de recurs se reține că deși inculpații I.G.G. și B.F.B. au fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, respectiv dare de mită și luare de mită, instanța de fond a dispus achitarea celor doi inculpați pentru cele două infracțiuni, nu a aplicat dispozițiile art. 13 C. pen.

Reținerea acestor dispoziții se impunea, susține acuzarea, întrucât cele două infracțiuni au fost comise în cursul anului 2001, sub imperiul Legii nr. 21/1991 și a Legii nr. 78/2000, iar până la data pronunțării hotărârii a intervenit Legea nr. 652/2002, care este o lege penală mai favorabilă. În ceea ce privește greșita achitare a inculpaților, procurorul a invocat greșita eroare de fapt. Astfel, în motivele scrise de recurs, se arată că instanța de fond, a constatat, în mod eronat, că terenul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001 ar fi avut la bază o hotărâre a Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal. Instanța a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, fiind înlăturate înscrisurile și declarațiile martorilor care dovedesc faptele de corupție săvârșite de inculpații D.D.

și I.G.G. Aceleași critici le reține și cu privire la decizia instanței de apel care este și ea rezultatul unei grave erori de fapt. Infracțiunile de luare de mită și dare de mită, reținute în sarcina inculpaților D.D. și I.G.G., sunt dovedite, în opinia Parchetului, prin înscrisuri, declarațiile martorilor, precum și notele de constatare ale Gărzii Financiare. Existența înțelegerii dintre cei doi inculpați rezidă din adresele Ligii Profesioniste de Fotbal din 22 noiembrie 2007, contractele de vânzare-cumpărare, precum și din declarațiile martorilor I.D.C., G.L. și C.D. Negocierea contractului a fost făcută exclusiv de inculpatul D.D., vânzarea suprafeței de 351,79 m.p. de către inculpatul I.G.G., către inculpatul B.F.B., făcându-se în aceeași zi.

Martorii indicați de Parchet au arătat că relațiile dintre inculpații D.D. și I.G.G., în perioada încheierii contractului, erau bune, „de înțelegere”, iar inculpatul B.F.B. a fost „băgat la înaintare” de către inculpatul D.D. Acuzarea susține că inculpatul D.D. nu a fost mandatat de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal să negocieze și să încheiere tranzacții, acestea fiind rezultatul activității sale infracționale. Hotărârea Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007 a fost rezultatul unei preconstituiri, inculpatul D.D. încercând, astfel, să-și justifice demersurile infracționale din cursul anului 2001. Relativ la prețul tranzacției, acuzarea reține că acesta a fost stabilit unilateral de inculpatul D.D., urmare înțelegerii frauduloase cu inculpatul I.G.G.

Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001, prin care Liga Profesionistă de Fotbal a achiziționat de la inculpatul I.G.G. și soția acestuia I.G. suprafața de 1.497,21 m.p. și construcția neautorizată pe acest teren cu suma de 355.000 dolari S.U.A., s-a făcut fără consimțământul Ligii. Prețul de 355.000 dolari S.U.A. a fost supraevaluat, tranzacția a fost dezavantajoasă pentru Ligă, iar faptul că Adunarea Generală Extraordinară a Ligii a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză nu echivalează cu inexistența prejudiciului. În ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, acuzarea reține că inculpatul I.G.G., a determinat notarul public S.D.

să menționeze, în mod nereal, în contractul autentificat prin încheierea din 04 aprilie 2001, faptul că tranzacția ar fi una de vânzare-cumpărare, iar prețul terenului ar fi fost de 600.000.000 ROL, deși această sumă nu a fost plătită, iar bunul nu a fost cumpărat și oferit cu titlu de mită inculpatului D.D., astfel încât contractul încheiat între inculpații I.G.G. și B.F.B. a fost, în realitate, o operațiune fictivă. În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului I.G.G., Parchetul reține că aceasta rezidă în aceea că inculpatul a trecut în proprietatea inculpatului B.F.B., în baza contractului autentificat în 04 aprilie 2011, suprafața de teren de 351,79 m.p., în scopul de a ascunde adevărata natură a acestui bun, dat cu titlu de mită inculpatului D.D.

Infracțiunea de complicitate la luare de mită reținută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia acuzării, prin relația existentă între inculpatul D.D. și inculpatul B.F.B., (acesta fiind șoferul său personal), cu verificările efectuate de Garda Financiară la SC E.I. SRL București, constatându-se că inculpatul B.F.B. nu a efectuat nici un fel de plăți, contravaloarea bunurilor fiind achitată de SC M.M.C. SRL, firmă ce a preluat, în faza finală, construcția imobilului, în baza unui contract încheiat cu SC B. SRL. Reține acuzarea că, cu concursul fraudulos al inculpatului D.B.D. a fost încheiat contractul autentificat prin încheierea din 24 mai 2004, în care, la instigarea părților implicate, notarul public P.P.

a menționat în fals că tranzacția ar fi fost de vânzare-cumpărare, iar prețul acesteia ar fi fost de 900.000.000 ROL, deși această sumă nu a fost remisă cu titlu de preț, iar bunul nu a fost cumpărat, ci dat cu titlu de mită de inculpatul D.D., urmare tranzacțiilor încheiate în anul 2001, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, de la inculpatul I.G.G. Implicarea inculpatului B.F.B. în sprijinirea inculpatului D.D., constă în aceea că, pentru a se da o aparență de legalitate, suma trecută în contract a fost plătită prin virament bancar, din contul SC B. SRL, în contul personal al inculpatului B.F.B., la data de 25 mai 2004 respectiv 08 iunie 2004, sume ce au fost retrase în aceeași zi de inculpatul B.F.B.

Susținerile inculpatului B.F.B. în sensul că a acceptat să vândă terenul și construcția nefinalizată la un preț de 900.000.000 ROL, întrucât anunțurile de vânzare în perioada martie-aprilie 2004, au rămas fără rezultat, iar costurile construcției depășeau puterea sa financiară, nu au fost confirmate în cauză. Se arată că în perioada de referință, în ziarul R.L. nu a fost identificat nici un anunț dat de inculpatul B.F.B., pentru vânzarea terenului în cauză. În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului B.F.B., acuzarea reține că acesta a acceptat trecerea în proprietatea sa a suprafeței de teren de 351,79 m.p. în scopul de a ascunde adevărata natură a proprietății acestui bun, primit cu titlu de mită de inculpatul D.D.

și ulterior, același bun a fost trecut în proprietatea SC B. SRL, punându-l la dispoziția inculpatului D.D., conform înțelegerii inițiale. Infracțiunea de participație improprie la fals intelectual săvârșită de același inculpat, constă, în opinia procurorului, în aceea că inculpatul B.F.B. a determinat notarul public S.D. să menționeze în contract ca fiind o tranzacție de vânzare-cumpărare, iar prețul terenului de 600.000.000 ROL a fost predat, deși în realitate această sumă nu a fost dată. Se face trimitere la comportamentul post-tranzacție al inculpatului D.D., resursele financiare limitate ale inculpatului B.F.B., la faptul că lucrările de construcție au început cu acceptul inculpatului D.D., anterior obținerii autorizației de construcție, lucrările de proiectare și de construcție au fost efectuate de SC E.I.

SRL, respectiv SC V.C. SRL, anterior preluării imobilului de către SC B. SRL, fiind suportate de această firmă și nu în ultimul rând transferul final al bunului în baza contractului din 24 mai 2004 din proprietatea inculpatului B.F.B. în proprietatea SC B. SRL, controlată de inculpatul D.D., unde fiul acestuia, inculpatul D.B.D. avea calitatea de acționar unic. Infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia Parchetului, prin aceea că inculpatul a utilizat contractele din 04 aprilie 2001 respectiv din 24 mai 2004, pentru a obține un număr cadastral de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv pentru a evidenția operațiunea comercială în contabilitatea societății, în condițiile în care cele două înscrisuri erau false, atestând tranzacții fictive.

Reține Parchetul că inculpatul D.B.D. - în sarcina acestuia reținându-se infracțiunile de participație improprie de fals intelectual, respectiv spălare de bani - avea cunoștință de tranzacțiile fictive încheiate de inculpatul D.D., fiind cel care a semnat contractul din 24 mai 2004, în sensul că tranzacția ar fi fost una de vânzare-cumpărare deși banii nu fuseseră dați cu acest titlu, iar bunul nu fusese cumpărat, ci pus la dispoziția inculpatului D.D. În fine, infracțiunea de spălare de bani a rezultat din aceea că inculpatul D.B.D., a acceptat în calitate de asociat unic, să treacă în proprietatea SC B. SRL, în baza contractului din 24 mai 2004, suprafața de 351,79 m.p.în scopul de a ascunde adevărata natură a proprietății acestui bun.

Ultima critică invocată de Parchet, privește greșita ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafață de 352,79 m.p., amplasat în București, str. G.R., sector 5. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită constă în fapta funcționarului - care în condițiile și scopul arătat în norma de încriminare - pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.

Indiferent de modalitatea alternativă în care se comite fapta, pretinderea, primirea, acceptarea trebuie să fie neechivocă, reflectând intenția funcționarului de a condiționa de ea, îndeplinirea ori întârzierea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Primirea, ca modalitate alternativă de comitere a infracțiunii de luare de mită - formă reținută de procuror în actul de sesizare și ulterior în criticile invocate în recurs - înseamnă luarea în posesie, în stăpânire, în păstrare, de către subiectul activ a bunurilor sau foloaselor necuvenite, care i se oferă, i se dau, i se remit. Spre deosebire de pretindere, primirea implică o predare efectivă a banilor sau bunurilor care nu se realizează din inițiativa funcționarului, ci a cumpărătorului sau a altuia.

Ea trebuie să fie voluntară și presupune o relativă simultaneitate, concomitentă cu acceptarea care o precede. Primirea nu poate fi concepută fără acceptarea prealabilă de către funcționar a banilor sau foloaselor, acesta știind că ele sunt necuvenite și sunt primite pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu.

Pentru existența infracțiunii de luare de mită - indiferent de modalitatea de săvârșire - elementul material al acesteia trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: a) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie să se refere la bani, bunuri sau la alte foloase; b) acestea trebuie să nu fie datorate funcționarului în mod legal, ele trebuind să fie necuvenite; c) oricare dintre modalitățile alternative să fie anterioare sau concomitente, îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului; d) actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primește, ori se acceptă, trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu sau contrar acestor îndatoriri.

În înțelesul art. 254 C. pen., prin act se înțelege orice activitate care trebuie efectuată de funcționar în conformitate cu îndatoririle sale de