ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3379/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 250 din 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 7910/3/2009, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.D. sub aspectul infracțiunii

de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire de art. 6 din Legea

nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G.

sub aspectul infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G.

sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G.

sub aspectul infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de

fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75

lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B.

sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C.

pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea

nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul

B.F.B. sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din

Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul

B.F.B. sub aspectul infracțiunii de participație improprie la fals intelectual,

prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B.

sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul

B.F.B., sub aspectul infracțiunii de participație improprie la fals intelectual,

prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul

B.F.B. sub aspectul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.B.D.

sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a mai fost achitat același inculpat

D.B.D. sub aspectul infracțiunii de participație improprie de fals intelectual,

prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 75 lit. a) C. pen.

Conform art. 357

alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit

prin ordonanța nr. 108/P/2007 din 27 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. asupra terenului în suprafață de 351,79 m.p.,

situat în București, sector 5, și aflat actualmente în proprietatea SC B. SRL București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 16 iunie 1999,

inculpatul I.G.G., printr-un înscris sub semnătură privată, a cumpărat că de la

numitul D.I. un teren în suprafață de 600 m.p. situat în București, sector 5, (pe

care era amplasat un imobil ridicat fără autorizație de construcție), cu suma de

150.000 dolari S.U.A.

La data de 08 august 1999,

inculpatul I.G.G. a vândut câte o cotă indiviză de câte 1/3 din terenul și construcția

achiziționate, martorilor V.S.O. și D.A., prețul total fiind de 53.334 dolari

S.U.A.

La data de 21 august

2000, Prefectura Municipiului București i-a reconstituit numitului S.G. (decedat

ulterior) dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1.849,79 m.p., ce

includea și terenul și construcția achiziționate de inculpatul I.G.G. de la numitul

D.I. După obținerea titlului de proprietate, prin mandatarul său, C.G., numitul

S.G. a vândut acest teren, situat în București, sector 5, cu suma de 120.000

dolari S.U.A., inculpatului I.G.G. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat

prin încheierea din 14 martie 2001 la BNP B.G.T.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 04 aprilie 2001 și autentificat la același notar public, inculpatul

I.G.G. personal, dar și ca mandatar al soției sale I.G., a vândut suprafața de 1.497,21

m.p. teren împreună cu construcția aflată pe el, situate în București, Ligii Profesioniste

de Fotbal, ce a fost reprezentată de inculpatul D.D. în calitate de Președinte și

de martorul U.I. în calitate de jurist și vicepreședinte al Ligii.

Terenul a fost cumpărat

conform contractului la prețul de 355.000 dolari S.U.A. În aceeași zi și la același

birou notarial s-a încheiat contractul prin care inculpatul I.G.G., în nume propriu

și ca mandatar al martorilor V.S.O., C.A. și D.A. a vândut Ligii Profesioniste de

Fotbal și construcția aferentă terenului cu suma de 80.000 dolari S.U.A., ce a fost

inclusă în prețul total de 335.000 dolari S.U.A.

În aceeași zi, 04

aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafața de teren

de 351,79 m.p. rămasă din terenul inițial, (după înstrăinarea a 1.497,21 m.p. către

Liga Profesionistă de Fotbal), cu prețul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat

de BNP S.D. Inculpatul B.F.B. a intabulat terenul, l-a înscris în cartea funciară,

a obținut certificatul de urbanism, iar apoi autorizația de construcție pentru edificarea

pe terenul achiziționat a unei locuințe D + P + 1E.

Ulterior, prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat în 24 mai 2004 la BNP P.P., inculpatul B.F.B.

a vândut terenul în suprafața de 351,79 m.p. societății comerciale SC B. SRL, reprezentata

de inculpatul D.B.D. (fiul inculpatului D.D.), cu suma de 900.000.000 ROL.

Instanța a mai reținut,

în privința poziționării celor două terenuri, că cel achiziționat de Liga

Profesionistă de Fotbal cu deschidere în str. A.V. este situat în partea superioară,

pe coama dealului, iar cel cumpărat de inculpatul B.F.B. are deschidere în str.

G.R. și se află în prelungirea celui aparținând Ligii.

Liga profesionistă de

Fotbal, potrivit statutului său, este o structură sportivă, constituită prin asocierea

cluburilor de fotbal profesioniste, ca persoană juridică de drept privat, autonomă,

neguvernamentală, apolitică și fără scop lucrativ. Organele sale de conducere, administrare

și control sunt Adunarea Generală, Consiliul L.P.F. și Comisia de Cenzori. Președintele

Ligii reprezintă Liga în raporturile cu terții, prezidează ședințele Adunării Generale

și ale Consiliului ș.a.

Referitor la terenul ce

constituie obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 04

aprilie 2001, instanța a reținut că Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de

Fotbal a hotărât achiziționarea lui la prețul stipulat, de 335.000 dolari

S.U.A., de la inculpatul I.G.G., pentru a se construi un nou sediu al Ligii, ceea

ce s-a și realizat în final. Martorii audiați pe parcursul cercetării judecătorești

au relatat în esență, în mod concordant că:

- achiziționarea terenului

era necesară;

- prețul stabilit se situa

cu mult sub cel al pieței în zona respectivă;

- încheierea contractului

și prețul au fost discutate și aprobate în unanimitate în cadrul Adunării Generale

a Ligii, inculpatul D.D. și martorul U.I. fiind mandatați să semneze contractul,

în calitatea lor de președinte, respectiv vicepreședinte al Ligii.

Instanța de fond a reținut

că probatoriile administrate nu confirmă susținerile Parchetului cu privire la săvârșirea

de către inculpatul D.D. a infracțiunii de luare de mită.

Astfel, nu s-a dovedit

nicio înțelegere prealabilă între inculpații I.G.G. și D.D., pentru ca acesta din

urmă să accepte achiziționarea terenului respectiv, urmând să primească în schimb,

cu titlu de mită, o suprafață din imobil de 351,79 m.p. În primul rând - s-a reținut

în considerentele sentinței - hotărârea de a cumpăra terenul nu a fost luată de

inculpatul D.D., care de altfel nici nu avea atribuții în acest sens, ci a reprezentat

acordul unanim al membrilor Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal. Martorii

au mai relatat două aspecte importante:

- inculpatul D.D. nu a

exercitat nicio influență asupra Adunării Generale în ansamblu ori a membrilor ei

pentru a o determina să aprobe încheierea contractului respectiv;

- începând din anul 2001,

relațiile dintre inculpații I.G.G. și D.D., care fuseseră competitori la funcția

de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, erau reci, formale, cei doi evitându-se

reciproc.

Pe de altă parte martorul

A.V. a declarat că el a fost cel contactat de către inculpatul I.G.G., care i-a

spus că are un teren în proprietate și ar fi dispus să-l vândă Ligii, iar martorul

l-a îndrumat să se adreseze cu oferta Adunării Generale.

Sub un alt aspect, cel

al valorii de achiziție a terenului de către Liga Profesionistă de Fotbal, instanța

de fond a arătat că nu pot fi primite susținerile din rechizitoriu cu privire la

„prețul de trei ori mai mare decât cel al pieței” și la înțelegerea infracțională

în sensul ca inculpatul D.D. să accepte încheierea contractului în schimbul primirii,

cu titlu de mită, a unei suprafețe de 351,79 m.p. din același teren.

Or, pe baza probelor administrate,

instanța a reținut în primul rând, că prețul nu a fost stabilit de către inculpatul

D.D., ci de Adunarea Generală a Ligii. Pe de altă parte, în aprecierea nivelului

prețului ca fiind ridicat, rechizitoriul a avut în vedere, în mod exclusiv, un ghid

orientativ întocmit de S.G.E.T. SA. Or, instanța de fond a avut în vedere nu numai

declarațiile martorilor în sensul că prețurile practicate la nivelul acelui an,

pe piața liberă, în zonă, erau cu mult mai mari, ci și împrejurarea că în suma plătită

se includea și valoarea de 80.000 dolari S.U.A. a construcției aflate pe teren.

Instanța de fond a mai

apreciat că nu este întrunită nici cerința ca presupusa mită să fi fost dată în

legătură cu vreun act din sfera de atribuții a președintelui Ligii, inculpatul D.D.

Or, așa cum s-a arătat

deja, hotărârea de achiziționare a terenului a fost luată de Adunarea Generală a

Ligii, toți martorii audiați declarând că nu au fost determinați, și nici măcar

influențați de inculpat să voteze în favoarea achiziției. Pe de altă parte, din

înscrisurile oficiale care nu au fost contestate, a rezultat că suprafața de teren

de 351,79 m.p. a fost vândută de inculpatul I.G.G., la data de 04 aprilie 2001,

inculpatului B.F.B., cu suma de 600.000.000 ROL. Cumpărătorul a intabulat imobilul,

l-a înscris în cartea funciară, a obținut certificat de urbanism și apoi autorizație

de construcție pentru edificarea unei clădiri. Întrucât costurile erau foarte ridicate,

iar terenul, situat în pantă, necesita executarea unui zid de susținere, cheltuielile

depășeau posibilitățile financiare ale inculpatului B.F.B.

Așa fiind, acesta din

urmă, la data de 24 mai 2004, a vândut terenul respectiv SC B. SRL București, reprezentată

de inculpatul D.B.D., fiul inculpatului D.D., pentru prețul de 900.000.000 ROL.

Instanța de fond a mai

arătat că singurul martor în susținerea acuzațiilor este numitul I.D.C., care a

declarat că în anul 2006 a descoperit în arhiva clubului de fotbal N. documentele

privind terenul achiziționat de Ligă în anul 2001. A mai arătat că pe D.D. l-a cunoscut

în anul 2005, însă știe că la momentul tranzacției în discuție acesta era bun prieten

cu inculpatul I.G.G., iar terenul cumpărat a fost supraevaluat.

Depoziția acestui martor

a fost considerată nerelevantă de către instanță, fiind înlăturată pentru mai multe

motive:

- ea este absolut singulară

într-un material probator vast și complex;

- susținerile martorului

abundă în păreri personale, considerații și aprecieri subiective;

- se referă la situații

și împrejurări petrecute cu mult înainte de a-i cunoaște pe inculpați ori de a avea

legături cu activitatea fotbalistică.

Sub un alt aspect, instanța

a mai avut în vedere că la data de 12 decembrie 2007 a avut loc Adunarea Generală

Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal, care:

- a decis că nu se constituie

parte civilă în cauză;

- prin membrii săi care

funcționau în această calitate în anul 2001, a reconfirmat împuternicirile date

inculpatului D.D. și numitului U.I. pentru negocierea imobilului respectiv, concretizată

în actul de vânzare-cumpărare autentificat în 04 aprilie 2001.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul D.D., instanța a mai reținut că acesta nu a intervenit și nu a influențat

activitatea Adunărilor Generale ale Ligii, care, în temeiul art. 21 alin. (2)

lit. i) din statut, în perioada 2001-2002 cheltuielile necesare pentru construcția

sediului Ligii și contractarea unor credite bancare.

În lumina acestor considerente,

bazate pe analiza dovezilor administrate, Tribunalul a reținut că prevederile

art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu sunt incidente,

achitarea inculpatului D.D. urmând să se dispună pentru inexistența faptei [art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.].

În ceea ce-l privește

pe inculpatul I.G.G., s-a reținut sub un prim aspect că pentru infracțiunea de dare

de mită, prescripția răspunderii penale a intervenit încă de la data de 04

aprilie 2006, deci anterior începerii urmăririi penale. Inculpatul a solicitat însă

continuarea procesului penal, în temeiul art. 13 C. proc. pen., iar instanța a apreciat,

în raport de probatoriile administrate, că sunt incidente prevederile art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (achitare pentru inexistența

faptei).

Instanța a considerat

că apărările sale în sensul că nu a vorbit niciodată cu inculpatul D.D. despre vânzarea

terenului, ci cu un alt oficial al Ligii, secretarul său general, V.A., și că nici

măcar nu s-a discutat vreodată despre darea ca mită a unei suprafețe de circa 350

m.p., se coroborează nu numai cu declarațiile celorlalți inculpați, ci și cu depozițiile

martorilor și înscrisurile oficiale existente la dosarul cauzei. Elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. nu sunt întrunite, cu atât

mai mult cu cât nici infracțiunea corelativă de luare de mită nu este dovedită.

Vinovăția celor doi inculpați

- a motivat instanța de fond - nu poate fi stabilită exclusiv prin prezumții, deducții

și aprecieri subiective asupra unor raporturi juridice derulate cu mai mulți ani

în urmă. Nu există dovezi privind conivența infracțională între inculpații I.G.G.

și D.D., iar principalele clauze contractuale au fost stabilite, din partea Ligii,

de Adunarea sa generală.

În ceea ce privește relația

„de prietenie notorie” dintre cei doi inculpați în perioada anului 2001, susținerile

din rechizitoriu s-a considerat de către instanță că sunt contrazise de toate probatoriile

administrate, ce atestă o evidentă stare de tensiune și animozitate, urmare a unui

diferend mai vechi.

Acestea au fost considerentele

pentru care instanța de fond, constatând inexistența faptei de dare de mită, a dispus

achitarea inculpatului.

Aceeași soluție s-a dispus

cu privire la inculpatul I.G.G. și în ceea ce privește infracțiunea de participație

improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Așa cum s-a reținut deja,

la data de 04 aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafața

de 351,79 m.p. rămasă din terenul inițial (după înstrăinarea a 1.479,21 m.p. către

Liga Profesionistă de Fotbal), cu deschidere la str. D.R., pentru prețul de 600.000.000

ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D.

Prin rechizitoriu s-a

susținut că inculpatul I.G.G. l-a determinat pe notarul public S.D. să menționeze

în fals, dar fără vinovăție, că ar fi fost vorba de o vânzare-cumpărare, cu prețul

stipulat, deși în realitate terenul era dat ca mită inculpatului D.D.

Instanța a reținut însă

caracterul real al vânzării-cumpărării și că actul notarial nu ascunde nici o operațiune

ilicită. Părțile au fost cele menționate în contract și nu există vreo dovadă că

mențiunea privind plata prețului ar fi fost falsă.

În privința infracțiunii

de spălare de bani, reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului I.G.G.,

Tribunalul a dispus achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în lumina următoarelor considerente:

Pentru existența infracțiunii

prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17

lit. e) din Legea nr. 78/2000, se cer a fi întrunite, sub aspectul laturii obiective,

două condiții, și anume să existe o acțiune de ascundere sau disimulare a naturii

reale infracționale a bunului, ce constă în mascarea provenienței sau situației

sale juridice și apoi ca subiectul activ să cunoască împrejurarea că bunul provine

din săvârșirea de infracțiuni, în speță din dare de mită.

Ceea ce este definitorie

pentru infracțiunea de spălare a banilor este împrejurarea că se află în directă

conexiune cu o „infracțiune principală”, adică o faptă în urma căreia rezultă beneficii

susceptibile de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare a banilor. Astfel

spus, este necesar să se dovedească săvârșirea infracțiunii principale din care

provine bunul (valorile), pentru a subzista infracțiunea adiacentă, de spălare a

banilor.

Cum în speță instanța

de fond a reținut că nu există, pentru considerentele arătate, infracțiunea de dare

de mită în sarcina inculpatului I.G.G., nici infracțiunea de spălare de bani nu

are întrunite elementele constitutive ale laturii obiective.

Referitor la inculpatul

B.F.B., în rechizitoriu s-au reținut un număr de șapte infracțiuni: complicitate

la luare de mită, spălare de bani, participație improprie la fals intelectual, uz

de fals și apoi din nou spălare de bani, participație improprie la fals intelectual

și uz de fals.

Instanța de fond a motivat

însă pe larg de ce niciuna dintre aceste infracțiuni nu poate fi reținută în sarcina

inculpatului.

Sub un prim aspect, instanța

de fond a considerat ca fiind reală și efectivă cumpărarea de către inculpatul B.F.B.

a terenului de 351,79 m.p. de la inculpatul I.G.G., cu prețul de 600.000 ROL (contract

autentificat la BNP S.D.).

După achiziționarea terenului,

inculpatul B.F.B. îl intabulează, îl înscrise în cartea funciară și, intenționând

să își construiască un imobil, obține certificatul de urbanism din 21 aprilie 2003

și autorizația de construcție din 26 ianuarie 2004. Întrucât costurile erau mult

mai ridicate decât cele anticipate, iar terenul respectiv era situat în pantă și

impunea și executarea unui zid de susținere, ceea ce îi depășea posibilitățile financiare,

inculpatul B.F.B. vinde terenul la data de 24 mai 2004 societății SC B. SRL, reprezentată

de D.B.D. (fiul inculpatului D.D.) cu suma de 900.000.000 ROL, achitată prin ordine

de plată.

Parchetul a susținut în

mod constant că inculpatul B.F.B., șofer al președintelui Ligii Profesioniste

de Fotbal, nu dispunea de resursele necesare construirii unui imobil și că, prin

urmare, întreaga operațiune juridică era falsă. Or, instanța de fond, pe baza dovezilor

administrate, a reținut caracterul real al vânzării-cumpărării.

Astfel, faptul că la data

de 01 februarie 2001, inculpatul a fost angajat în cadrul Ligii ca șofer, nu constituie,

prin el însuși, un argument în favoarea naturii ilicite a tranzacției. Abia după

cumpărarea terenului, în raport de amenajările costisitoare care erau necesare,

inculpatul a constatat că nu are suficiente resurse pentru a construi și s-a hotărât

să vândă bunul. După ce a dat mai multe anunțuri publicitare și nu a găsit cumpărător,

inculpatul i-a propus inculpatului D.B.D., pe care îl cunoscuse, fiind fiul șefului

său D.D., să cumpere terenul respectiv. Această ofertă a fost acceptată, iar prețul

convenit a fost de 900.000.000 ROL.

Susținerile în acest sens

ale inculpatului B.F.B. se coroborează nu numai cu declarațiile celorlalți inculpați,

ci și cu depozițiile martorilor C.P.D., P.V., H.M. și G.L.V. și nu confirmă în nici

un caz versiunea expusă în rechizitoriu. Pe de altă parte, în faza cercetării judecătorești

s-au depus înscrisuri ce susțin apărările inculpatului privind patru anunțuri publicitare

de vânzare a terenului, apărute în cotidianul „R.L.”.

Instanța de fond a apreciat

că dovezile cauzei atestă că cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate

de inculpatul B.F.B., mai întâi cu inculpatul I.G.G. și apoi cu SC B. SRL au fost

reale, și nu fictive, el urmărind ca pe terenul cumpărat să își construiască o casă

și făcând toate demersurile administrative în acest sens.

După teri ani de la cumpărarea

terenului, pe care între timp se executase și fundația clădirii, el l-a vândut SC

B. SRL, motivat de faptul că ridicarea unui zid de susținere, dar și costurile totale

ale investiției îi depășeau resursele financiare.

Așa fiind, instanța a

dispus achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile reținute în rechizitoriu

în sarcina sa, constatând că infracțiunile de complicitate la luare de mită și participație

improprie la fals intelectual nu există, iar infracțiunilor de spălare de bani și

respectiv uz de fals le lipsesc elementele esențiale ale laturii obiective.

Cu privire la inculpatul

D.B.D., Parchetul a reținut săvârșirea a două infracțiuni, și anume spălare de bani

și participație improprie la fals intelectual. Or, s-a arătat în motivarea sentinței

- considerentele pentru care s-a dispus achitarea inculpaților I.G.G. și B.F.B.

pentru aceste infracțiuni sunt aceleași, deopotrivă valabile și pentru inculpatul

D.B.D., astfel încât soluția nu poate fi decât aceea de achitare a inculpatului.

Nu a existat nicio înțelegere frauduloasă între inculpați, iar proveniența licită

a bunului exclude elementele infracțiunii de spălare de bani.

În raport de probele administrate,

instanța de fond a apreciat că vinovăția inculpaților nu a fost dovedită dincolo

de orice dubiu, astfel că nu poate fi dispusă o hotărâre de condamnare a inculpaților,

ci dimpotrivă, de achitare a acestora.

Împotriva sentinței pronunțată

de prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.N.A., criticând-o pentru greșita achitare a inculpaților.

Prin decizia penală

nr. 325/A din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Instanța de apel a reținut,

cu privire la inculpatul I.G.G. în sarcina căruia a fost reținută infracțiunea de

dare de mită - că în cauză acuzarea nu a dovedit existența unei înțelegeri frauduloase,

prealabile sau ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici cu

inculpatul D.D. și nici cu inculpatul B.F.B. Faptul că inculpatul D.D., mandatat

de Liga Profesionistă de Fotbal, s-a prezentat la notar pentru a semna actul constituie

o cerință legală și nu poate conduce la concluzia că relațiile dintre el și inculpatul

I.G.G. ar fi fost altele decât cele relatate de toți martorii, adică reci, tensionate,

distante, după un conflict mai vechi.

De altfel, prima instanță

a reținut corect că oferta de vânzare a terenului a fost făcută de inculpatul I.G.G.

martorului V.A., secretarul general al Ligii, care l-a îndrumat pe vânzător să se

adreseze conducerii Ligii.

Așadar, principalele elemente

ale situației de fapt pe acest aspect, astfel cum rezultă din probatorii, sunt:

- în anul 2001 Adunarea

Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis achiziționarea unui teren și construirea

unui nou sediu, care devenise absolut necesar;

- inculpatul I.G.G., președinte

al Fotbal Club N., și deci membru al Adunării Generale a Ligii, a fost cunoscut

că deține în proprietate un teren corespunzător și s-a oferit să-l vândă;

- acceptând oferta, Adunarea

Generală a mandatat pe președintele și vicepreședintele Ligii să încheie și semneze

contractul;

- prețul de achiziție

nu a fost în nici un caz supraevaluat.

Sub acest ultim aspect,

instanța de fond a reținut corect că în prețul de 335.000 dolari S.U.A. se includea

și valoarea construcției de pe teren, de 80.000 dolari S.U.A.

Tot în privința prețului,

este de relevat că referitor la vânzarea către Ligă, Parchetul a apreciat că prețul

corect era în 2001 de circa 64 dolari S.U.A./m.p. Și aceasta pentru un teren situat

într-una din cele mai scumpe și exclusiviste zone din București. În schimb, peste

numai 3 ani, când inculpatul B.F.B. vinde către SC B. SRL o porțiune în continuarea

aceluiași teren, la un preț al m.p. triplu, Parchetul apreciază că suma este prea

mică.

Constatând validitatea

vânzării terenului către Liga Profesionistă de Fotbal, instanța de fond a avut în

vedere în mod corect existența mandatului Adunării Generale a Ligii pentru cumpărare.

Depozițiile tuturor martorilor audiați în cauză, care nu au fost infirmate în nici

un mod, sunt în acest sens. Pe de altă parte, hotărârea Adunării Generale Extraordinare

a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, care a reconfirmat împuternicirea

dată inculpatului D.D. și numitului U.I. de a achiziționa, are valoarea și efectele

juridice ale ratificării mandatului, în condițiile art. 1546 C. civ.

Faptul că în competența

Adunării Generale au intervenit, în timp, modificări, nu conduce la nulitatea ratificării,

deoarece aceasta nu este supusă vreunei condiții speciale de formă.

Tot în sensul existenței

unei împuterniciri valabile date de Liga Profesionistă de Fotbal sunt și următoarele

manifestări de voință similare și care nu pot fi contestate:

- hotărârea Adunării Generale

din 24 iulie 2001, prin care s-au aprobat cheltuielile pentru construcția sediului

Ligii;

- hotărârea Adunării Generale

din 04 martie 2002 prin care s-a aprobat, în același scop, contractarea unui credit

de 400.000 dolari S.U.A.;

- hotărârea Adunării

Generale din 08 iulie 2003 prin care s-a aprobat raportul exercițiului financiar

executat la 31 decembrie 2002.

Aceste înscrisuri, coroborate

cu depozițiile martorilor, atestă fără echivoc că inițiativa cumpărării, prețul

și celelalte clauze contractuale nu au fost stabilite în mod ocult și fraudulos

de inculpații I.G.G. și D.D.

Din aceste împrejurări,

dovedite cu înscrisuri oficiale, rezultă și că operațiunea juridică fiind legală

și transparentă, oferirea unei suprafețe de teren ca mită de către inculpatul I.G.G.

rămâne o supoziție fără suport probatoriu. Ea este cu atât mai lipsită de substanță

cu cât presupusul mituit nu avea în atribuțiile de serviciu achiziționarea de bunuri

pentru Liga Profesionistă de Fotbal.

Dimpotrivă, din actele

și lucrările dosarului a rezultat că vânzarea terenului către inculpatul B.F.B.

a fost reală. Prețul mai mic decât al suprafeței vândute către Liga

Profesionistă de Fotbal a fost explicat în mod credibil prin cel puțin două argumente:

- terenul este în pantă,

necesitând, în cazul oricărei construcții, un zid de protecție costisitor;

- pe suprafața sa nu este

edificată o clădire, așa cum este cazul pe terenul vândut Ligii.

Așa fiind, concluzia instanței

de fond, în sensul că probatoriul propus de acuzare nu este în măsură să dovedească

vinovăția celor doi inculpați, I.G.G. și D.D., și să răstoarne prezumția instituită

prin art. 66 C. proc. pen., atâta vreme cât se bazează în cea mai mare parte pe

prezumții, deducții și interpretări discutabile, este corectă.

În ceea ce privește infracțiunea

de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, reținută

prin rechizitoriu în sarcina aceluiași inculpat, soluția de achitare, adoptată de

instanța de fond, este de asemenea justificată.

Presupunerea că inculpatul

I.G.G. a determinat notarul public S.D., fără vinovăție, să insereze în actul autentic

mențiuni nereale privind vânzarea către inculpatul B.F.B. a suprafeței de teren

de 351,79 m.p. cu prețul de 600.000.000 ROL, în timp ce în realitate bunul era oferit

ca mită inculpatului D.D., nu are temei probatoriu. Fictivitatea contractului de

vânzare-cumpărare nu rezultă din nici o dovadă administrată.

Depoziția martorului I.C.,

care la acea dată nici nu cunoștea părțile, în sensul că „ceva este în neregulă

cu această tranzacție” apare, în contextul dat, cu totul irelevantă.

Pe de altă parte, declarațiile

date la urmărirea penală de câțiva muncitori care efectuau lucrări la imobil, și

ar fi înțeles că „de fapt D.D. ar fi proprietarul”, sunt echivoce și bazate pe zvonul

public, neputând constitui temei al unei alte soluții în cauză.

În ceea ce privește infracțiunea

de spălare de bani, reținută de asemenea în sarcina inculpatului I.G.G., instanța

de apel a reținut, sub un prim aspect, că inexistența infracțiuni de dare de mită

atrage și inexistența faptei subsecvente, prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002.

Pe de altă parte, fapta

de spălare de bani nu este întrunită, în elementele sale constitutive, nici dacă

ar fi analizată ca o infracțiune autonomă. Simpla depoziție a aceluiași martor I.C.,

în sensul că tranzacția i se pare „suspectă” este în contradicție cu ansamblul dovezilor

administrate și nu poate constitui temei al condamnării.

În fine, instanța de fond

a soluționat în mod corect și problema raportului dintre infracțiunea de dare de

mită și cea de spălare de bani, sub aspectul subiectului activ al faptelor, astfel

încât, inclusiv din acest punct de vedere, soluția de achitare a inculpatului I.G.G.

este corectă.

În consecință, instanța

de apel a constatat că hotărârea instanței de fond în sensul achitării inculpatului

I.G.G. este justificată, bazându-se pe un probatoriu complet, care a fost corect

interpretat.

În ceea ce îl privește

pe inculpatul D.D., Curtea a reținut, sub un prim aspect, că este bazată pe dovezi

concludente concluzia instanței de fond în sensul că anterior vânzării terenului

către Liga Profesionistă de Fotbal, între inculpații I.G.G. și D.D. nu au existat

înțelegeri și negocieri, nici oculte și nici publice, cu privire la această operațiune

juridică. Cel puțin 15 martori, ale căror depoziții nu au fost infirmate, au relatat

o împrejurare notorie pentru oricine avea cunoștință despre lumea fotbalului din

România, și anume că inculpații au candidat pentru șefia Ligii în anul 2000 și datorită

acuzelor reciproce din presa scrisă și audiovizuală, pe timpul campaniei, au rămas

certați și chiar în relații de dușmănie timp de câțiva ani.

Există dovezi certe că

negocierile privind vânzarea terenului s-au purtat, din partea Ligii, de secretarul

său general V.A. și de vicepreședintele U.I., de profesie jurist, iar hotărârea

achiziționării, inclusiv prețul plătit, s-a luat de către Adunarea Generală. Iar

„argumentul” că inculpații s-au prezentat la biroul notarial ca să semneze actul

are valoarea pe care în mod corect i-a dat-o instanța de fond.

Curtea a mai reținut că

nu pot fi primite susținerile din rechizitoriu, reluate în motivele de apel, privind

încălcarea prevederilor art. 21 lit. j) (indicat greșit art. 22) din Statutul Ligii

Profesioniste de Fotbal cu prilejul achiziționării terenului. Textul este fără echivoc

în a stabili că Adunarea Generală din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal are printre

atribuții și „aprobarea lucrărilor de dezvoltare și investiții”, iar operațiune

juridică s-a desfășurat cu respectarea procedurilor legale, inclusiv în privința

aprobării cheltuielilor. Toți cei 11 martori audiați pe acest aspect au arătat că

niciodată inculpatul D.D. nu a intervenit, direct sau indirect, în favoarea variantei

de a se cumpăra terenul respectiv de inculpatul I.G.G.

În privința Adunării Generale

Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, la care au

participat și reprezentanții cluburilor ce făceau parte din Ligă în anul 2001, dar

nu mai aveau această calitate, hotărârea ei de a reconfirma împuternicirea dată

anterior inculpatului D.D. și martorului U.I. are, așa cum s-a arătat deja, valoarea

juridică și efectele unei ratificări a mandatului inițial.

Pe de altă parte, instanța

de fond a înlăturat în mod argumentat susținerile din rechizitoriu privind vânzarea

terenului „la un preț mult superior celui real”. S-a făcut dovada cu înscrisuri

privind evoluția prețurilor în cauză, că suma plătită de către Liga Profesionistă

de Fotbal era, în condițiile concrete date, la nivelul celor practicate în mod curent.

În fine, instanța de apel

reține că toate probatoriile și argumentele în sensul că inculpatul I.G.G. nu a

comis infracțiunea de dare de mită, această faptă neexistând, îi profită și inculpatului

D.D., presupusul autor al infracțiunii corelative de luare de mită.

Așa fiind, se constată

că soluția de achitare a inculpatului D.D., dispusă de instanța de fond, este justificată

și va fi păstrată.

Cu privire la inculpatul

B.F.B., instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, achitarea inculpatului D.D.

pentru inexistența faptei de luare de mită face, prin ea însăși, ca acuzația adusă

inculpatului B.F.B. pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită să devină

superfluă.

S-a apreciat că, totuși,

instanța de fond a analizat corect (iar Curtea a menținut această evaluare), probatoriile

administrate în cauză, care dovedesc în esență că inculpatul B.F.B. a cumpărat în

mod real suprafața de 351,79 m.p. teren de la inculpatul I.G.G., nefiind vorba despre

o mită pentru inculpatul D.D., disimulată sub forma unei alte operațiuni juridice.

Nu există nici o dovadă contrară mențiunilor din actul autentic de vânzare-cumpărare

prin care inculpatul B.F.B. a achiziționat terenul.

Tot el, în nume propriu

și pentru sine, a efectuat formalitățile vizând intabularea imobilului, înscrierea

în cartea funciară, eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție.

Faptul că edificarea unui zid de sprijin, foarte costisitor, i-a depășit posibilitățile

financiare, l-a determinat, trei ani mai târziu, să vândă terenul către SC B.

SRL, după ce, prin anunțuri publicitare repetate, încercase să îl mai înstrăineze.

Vânzarea imobilului de

către inculpatul B.F.B. s-a datorat, așa cum rezultă din probatorii, acestei situații

de impas financiar, iar cumpărarea de către firma fiului președintelui Ligii Profesioniste

de Fotbal, după trei ani, la un preț de altfel destul de scăzut a fost determinată

de necesitatea de a executa urgent zidul de consolidare, în lipsa căruia terenul

din deal, pe care se construise deja sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, risca

să alunece la vale, cu consecințe extrem de grave. Așa fiind revânzarea terenului

de către inculpatul B.F.B. nu a constituit în nici un caz o operațiune fictivă,

de „readucere a bunului sub controlul inculpatului D.D.”, așa cum se susține, fără

nici un suport probator, în motivele de apel.

Pe de altă parte, toate

argumentele corecte ale instanței de fond cu privire la realitatea și efectivitatea

înstrăinărilor notariale, referitoare la ceilalți inculpați, îi profită și inculpatului

B.F.B. Aceasta deoarece, dacă faptele de luare și dare de mită nu au existat, nu

se poate vorbi nici de infracțiunea de complicitate la luare de mită, nici de spălare

de bani, participație improprie la fals intelectual și uz de fals.

În aceste condiții, în

mod legal instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B.F.B. pentru toate infracțiunile

reținute în sarcina sa, niciuna dintre criticile formulate în apel neputând fi primită.

Cu privire la inculpatul

D.B.D., instanța de apel a arătat că fără a relua considerațiile cu privire la caracterul

licit și transparent al operațiunilor juridice imobiliare ce fac obiectul cauzei,

a constatat că soluția de achitare și a acestui inculpat este temeinic justificată.

Astfel, s-a arătat că nu poate fi reținută infracțiunea de spălare de bani, aplicată

pe un contract legal încheiat și care reflectă realitatea raporturilor dintre părți.

Inexistența unei înțelegeri frauduloase și proveniența licită a bunului exclud elementele

constitutive ale infracțiunii de spălare de bani.

Pe de altă parte, în condițiile

în care contractul de vânzare-cumpărare nu conține nici un element ori mențiune

falsă, nu poate subzista vreo formă de participare la o infracțiune inexistentă.

În concluzie, soluția

instanței de fond este corectă și în privința acestui din urmă inculpat, apelul

fiind neîntemeiat.

Apelul a fost apreciat

ca nefondat și în ceea ce privește măsura sechestrului asigurător. Ea a fost în

mod corect ridicată de instanța de fond, care a constatat inexistența ori, după

caz, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații

au fost trimiși în judecată.

În consecință, instanța

de apel a constatat că niciunul dintre cele trei motive de apel nu este întemeiat,

iar examinarea de ansamblul a cauzei, în sensul art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., relevă că sentința atacată este legală, temeinică și corect motivată sub toate

aspectele.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 18 C.

proc. pen.

Sub primul aspect este

criticată omisiunea reținerii dispozițiilor art. 13 C. pen. cu referire la art.

255 C. pen. și art. 254 C. pen. față de inculpații I.G.G. și B.F.B., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002.

Astfel, în motivele scrise

de recurs se reține că deși inculpații I.G.G. și B.F.B. au fost trimiși în judecată

și pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea

nr. 656/2002, respectiv dare de mită și luare de mită, instanța de fond a dispus

achitarea celor doi inculpați pentru cele două infracțiuni, nu a aplicat dispozițiile

art. 13 C. pen.

Reținerea acestor dispoziții

se impunea, susține acuzarea, întrucât cele două infracțiuni au fost comise în cursul

anului 2001, sub imperiul Legii nr. 21/1991 și a Legii nr. 78/2000, iar până la

data pronunțării hotărârii a intervenit Legea nr. 652/2002, care este o lege penală

mai favorabilă.

În ceea ce privește greșita

achitare a inculpaților, procurorul a invocat greșita eroare de fapt.

Astfel, în motivele scrise

de recurs, se arată că instanța de fond, a constatat, în mod eronat, că terenul

ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001 ar

fi avut la bază o hotărâre a Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Instanța a interpretat

în mod eronat probele administrate în cauză, fiind înlăturate înscrisurile și declarațiile

martorilor care dovedesc faptele de corupție săvârșite de inculpații D.D. și I.G.G.

Aceleași critici le reține

și cu privire la decizia instanței de apel care este și ea rezultatul unei grave

erori de fapt.

Infracțiunile de luare

de mită și dare de mită, reținute în sarcina inculpaților D.D. și I.G.G., sunt dovedite,

în opinia Parchetului, prin înscrisuri, declarațiile martorilor, precum și notele

de constatare ale Gărzii Financiare.

Existența înțelegerii

dintre cei doi inculpați rezidă din adresele Ligii Profesioniste de Fotbal din 22

noiembrie 2007, contractele de vânzare-cumpărare, precum și din declarațiile martorilor

I.D.C., G.L. și C.D.

Negocierea contractului

a fost făcută exclusiv de inculpatul D.D., vânzarea suprafeței de 351,79 m.p. de

către inculpatul I.G.G., către inculpatul B.F.B., făcându-se în aceeași zi.

Martorii indicați de Parchet

au arătat că relațiile dintre inculpații D.D. și I.G.G., în perioada încheierii

contractului, erau bune, „de înțelegere”, iar inculpatul B.F.B. a fost „băgat la

înaintare” de către inculpatul D.D.

Acuzarea susține că inculpatul

D.D. nu a fost mandatat de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal să

negocieze și să încheiere tranzacții, acestea fiind rezultatul activității sale

infracționale.

Hotărârea Adunării Generale

a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007 a fost rezultatul unei preconstituiri,

inculpatul D.D. încercând, astfel, să-și justifice demersurile infracționale din

cursul anului 2001.

Relativ la prețul tranzacției,

acuzarea reține că acesta a fost stabilit unilateral de inculpatul D.D., urmare

înțelegerii frauduloase cu inculpatul I.G.G.

Prin urmare, contractul

de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001, prin care Liga Profesionistă de Fotbal

a achiziționat de la inculpatul I.G.G. și soția acestuia I.G. suprafața de 1.497,21

m.p. și construcția neautorizată pe acest teren cu suma de 355.000 dolari

S.U.A., s-a făcut fără consimțământul Ligii.

Prețul de 355.000

dolari S.U.A. a fost supraevaluat, tranzacția a fost dezavantajoasă pentru Ligă,

iar faptul că Adunarea Generală Extraordinară a Ligii a comunicat că nu se constituie

parte civilă în cauză nu echivalează cu inexistența prejudiciului.

În ceea ce privește infracțiunea

de participație improprie la fals intelectual, acuzarea reține că inculpatul I.G.G.,

a determinat notarul public S.D. să menționeze, în mod nereal, în contractul autentificat

prin încheierea din 04 aprilie 2001, faptul că tranzacția ar fi una de vânzare-cumpărare,

iar prețul terenului ar fi fost de 600.000.000 ROL, deși această sumă nu a fost

plătită, iar bunul nu a fost cumpărat și oferit cu titlu de mită inculpatului D.D.,

astfel încât contractul încheiat între inculpații I.G.G. și B.F.B. a fost, în realitate,

o operațiune fictivă.

În ceea ce privește infracțiunea

de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului I.G.G., Parchetul reține că

aceasta rezidă în aceea că inculpatul a trecut în proprietatea inculpatului B.F.B.,

în baza contractului autentificat în 04 aprilie 2011, suprafața de teren de 351,79

m.p., în scopul de a ascunde adevărata natură a acestui bun, dat cu titlu de mită

inculpatului D.D.

Infracțiunea de complicitate

la luare de mită reținută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia

acuzării, prin relația existentă între inculpatul D.D. și inculpatul B.F.B., (acesta

fiind șoferul său personal), cu verificările efectuate de Garda Financiară la SC

E.I. SRL București, constatându-se că inculpatul B.F.B. nu a efectuat nici un fel

de plăți, contravaloarea bunurilor fiind achitată de SC M.M.C. SRL, firmă ce a preluat,

în faza finală, construcția imobilului, în baza unui contract încheiat cu SC B.

SRL.

Reține acuzarea că, cu

concursul fraudulos al inculpatului D.B.D. a fost încheiat contractul autentificat

prin încheierea din 24 mai 2004, în care, la instigarea părților implicate, notarul

public P.P. a menționat în fals că tranzacția ar fi fost de vânzare-cumpărare, iar

prețul acesteia ar fi fost de 900.000.000 ROL, deși această sumă nu a fost remisă

cu titlu de preț, iar bunul nu a fost cumpărat, ci dat cu titlu de mită de inculpatul

D.D., urmare tranzacțiilor încheiate în anul 2001, în calitate de președinte al

Ligii Profesioniste de Fotbal, de la inculpatul I.G.G.

Implicarea inculpatului

B.F.B. în sprijinirea inculpatului D.D., constă în aceea că, pentru a se da o aparență

de legalitate, suma trecută în contract a fost plătită prin virament bancar, din

contul SC B. SRL, în contul personal al inculpatului B.F.B., la data de 25 mai 2004

respectiv 08 iunie 2004, sume ce au fost retrase în aceeași zi de inculpatul B.F.B.

Susținerile inculpatului

B.F.B. în sensul că a acceptat să vândă terenul și construcția nefinalizată la un

preț de 900.000.000 ROL, întrucât anunțurile de vânzare în perioada martie-aprilie

2004, au rămas fără rezultat, iar costurile construcției depășeau puterea sa

financiară, nu au fost confirmate în cauză.

Se arată că în perioada

de referință, în ziarul R.L. nu a fost identificat nici un anunț dat de inculpatul

B.F.B., pentru vânzarea terenului în cauză.

În ceea ce privește infracțiunea

de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului B.F.B., acuzarea reține că acesta

a acceptat trecerea în proprietatea sa a suprafeței de teren de 351,79 m.p. în scopul

de a ascunde adevărata natură a proprietății acestui bun, primit cu titlu de mită

de inculpatul D.D. și ulterior, același bun a fost trecut în proprietatea SC B.

SRL, punându-l la dispoziția inculpatului D.D., conform înțelegerii inițiale.

Infracțiunea de participație

improprie la fals intelectual săvârșită de același inculpat, constă, în opinia procurorului,

în aceea că inculpatul B.F.B. a determinat notarul public S.D. să menționeze în

contract ca fiind o tranzacție de vânzare-cumpărare, iar prețul terenului de 600.000.000

ROL a fost predat, deși în realitate această sumă nu a fost dată.

Se face trimitere la comportamentul

post-tranzacție al inculpatului D.D., resursele financiare limitate ale inculpatului

B.F.B., la faptul că lucrările de construcție au început cu acceptul inculpatului

D.D., anterior obținerii autorizației de construcție, lucrările de proiectare și

de construcție au fost efectuate de SC E.I. SRL, respectiv SC V.C. SRL, anterior

preluării imobilului de către SC B. SRL, fiind suportate de această firmă și nu

în ultimul rând transferul final al bunului în baza contractului din 24 mai 2004

din proprietatea inculpatului B.F.B. în proprietatea SC B. SRL, controlată de inculpatul

D.D., unde fiul acestuia, inculpatul D.B.D. avea calitatea de acționar unic.

Infracțiunea de uz de

fals, reținută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia Parchetului,

prin aceea că inculpatul a utilizat contractele din 04 aprilie 2001 respectiv

din 24 mai 2004, pentru a obține un număr cadastral de la Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, respectiv pentru a evidenția operațiunea comercială în contabilitatea

societății, în condițiile în care cele două înscrisuri erau false, atestând tranzacții

fictive.

Reține Parchetul că inculpatul

D.B.D. - în sarcina acestuia reținându-se infracțiunile de participație improprie

de fals intelectual, respectiv spălare de bani - avea cunoștință de tranzacțiile

fictive încheiate de inculpatul D.D., fiind cel care a semnat contractul din 24

mai 2004, în sensul că tranzacția ar fi fost una de vânzare-cumpărare deși banii

nu fuseseră dați cu acest titlu, iar bunul nu fusese cumpărat, ci pus la dispoziția

inculpatului D.D.

În fine, infracțiunea

de spălare de bani a rezultat din aceea că inculpatul D.B.D., a acceptat în calitate

de asociat unic, să treacă în proprietatea SC B. SRL, în baza contractului din

24 mai 2004, suprafața de 351,79 m.p.în scopul de a ascunde adevărata natură a proprietății

acestui bun.

Ultima critică invocată

de Parchet, privește greșita ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra

terenului în suprafață de 352,79 m.p., amplasat în București, str. G.R., sector

5.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu

cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de luare de mită constă în fapta funcționarului

- care în condițiile și scopul arătat în norma de încriminare - pretinde ori primește

bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de

foloase sau nu o respinge.

Indiferent de modalitatea

alternativă în care se comite fapta, pretinderea, primirea, acceptarea trebuie să

fie neechivocă, reflectând intenția funcționarului de a condiționa de ea, îndeplinirea

ori întârzierea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau

efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Primirea, ca modalitate

alternativă de comitere a infracțiunii de luare de mită - formă reținută de procuror

în actul de sesizare și ulterior în criticile invocate în recurs - înseamnă luarea

în posesie, în stăpânire, în păstrare, de către subiectul activ a bunurilor sau

foloaselor necuvenite, care i se oferă, i se dau, i se remit. Spre deosebire de

pretindere, primirea implică o predare efectivă a banilor sau bunurilor care nu

se realizează din inițiativa funcționarului, ci a cumpărătorului sau a altuia.

Ea trebuie să fie voluntară

și presupune o relativă simultaneitate, concomitentă cu acceptarea care o precede.

Primirea nu poate fi concepută

fără acceptarea prealabilă de către funcționar a banilor sau foloaselor, acesta

știind că ele sunt necuvenite și sunt primite pentru încălcarea atribuțiilor de

serviciu.

Pentru existența infracțiunii

de luare de mită - indiferent de modalitatea de săvârșire - elementul material al

acesteia trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

a) pretinderea, primirea,

acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie să se refere la bani, bunuri sau

la alte foloase;

b) acestea trebuie să

nu fie datorate funcționarului în mod legal, ele trebuind să fie necuvenite;

c) oricare dintre modalitățile

alternative să fie anterioare sau concomitente, îndeplinirii, neîndeplinirii sau

îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului;

d) actul pentru a cărui

îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primește, ori se acceptă,

trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică

să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu sau contrar acestor îndatoriri.

În înțelesul art. 254

C. pen., prin act se înțelege orice activitate care trebuie efectuată de funcționar

în conformitate cu îndatoririle sale de