ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 57 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006. Prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 16 martie 2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub Dosar nr. 773/115/2009, a fost trimis în judecată inculpatul M.I.P., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC U. SRL Bocșa, nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar, în condițiile prevăzute de art. 35, documentele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. a) – f) din Legea nr. 85/2006.

În cauză s-au administrat probe testimoniale și probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului, s-a activat Dosarul de urmărire penală nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dosar din a cărui analiză s-a reținut următoarea stare de fapt: În data de 16 august 2002 numitul B.D. a fost numit în funcția de administrator al SC U. SRL cu sediul în localitatea Bocșa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin, unde și-a desfășurat activitatea până la data de 16 iunie 2006. În luna noiembrie 2003 inculpații M.I.P. a intrat în sediul SC U. SRL din Bocșa și, motivând că reprezintă interesele acționarului majoritar S.A.E., nu a mai permis administratorului de drept, respectiv numitului B.D., accesul în unitate.

În data de 01 octombrie 2004 inculpatul M.I.P. a fost numit în funcția de administrator al SC U. SRL din Bocșa, desfășurându-și activitatea l a data de 01 octombrie 2008. În data de 19 mai 2006, SC U. SRL din Bocșa, reprezentată de inculpatul M.I.P., a vândut SC E. SRL întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Bocșa Română, cu prețul de 215.831,57, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1623 din data de 19 mai 2006. Prin sentința civilă nr. 788/JS d in 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 3176/COM/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului instituită prin Legea nr. 64/1985 republicată, împotriva debitoarei SC U. SRL din Bocșa.

întrucât s-a dovedit că debitoarea societate comerciala se află în stare de insolventă comercială. Prin încheierea comercială nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin - Judecătorul Sindic în Dosarul nr. 6176/COM/2006, s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar pentru continuarea derulării procedurii falimentului instituită prin Legea nr. 85/2003 în cazul debitoarei SC U. SRL Bocșa, a practicianului în insolventă SC P.F.C. SRL. Prin adresa din 9 iunie 2007 SC P.F.C. SRL a comunicat SC U. SRL, respectiv inculpatului M.I.P.

bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pe luna precedentă date înregistrării cererii de deschidere a procedurii; o listă a numelor și a adreselor creditorilor; o listă cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 zile anterioare înregistrării cererii introductive; o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație; contul de profit și pierderi pe anul anterior depunerii cererii; o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele de comandită; o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare; o descriere sumara a modalități lor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității; o declarație pe propria răspundere, autentificată ia notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui raza teritorială se află domiciliul; profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; o declarație pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat,

din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996; un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. Inculpatul M.I.P. nu a depus înscrisurile solicitate, iar cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpatul M.I.P. a arătat că în perioada 01 octombrie 2004 - 01 octombrie 2008 a deținut funcția de administrator al SC U. SRL Bocșa, societate care în cursul anului 2007 a intrat în insolvență, iar prin încheierea comercială nr. 153/JS/23.012007 a fost desemnat ca administrator judiciar SC P.F.C. SRL Timișoara. Inculpatul a mai declarat că prin adresa din 19 iunie 2007 SC P.F.C.

SRL Timișoara i-a solicitat documentele SC U. SRL, însă nu a răspuns la adresă și nici nu a înaintat documentele solicitate, întrucât nu le deținea, motivând că în cursul anului 2006 întregul patrimoniu deținut de SC U. SRL a fost vândut și actele de evidentă contabilă au rămas în birou. În data de 17 octombrie 2008, organele de poliție s-au deplasat la SC E. SRL Bocșa, însă nu au fost identificate actele de evidență contabila ale SC U. SRL. Astfel, s-a concluzionat ca fapta inculpatului M.I.P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reglementată în art. 147 din Legea nr. 85/2006 în modalitatea de refuz de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului sau lichidatorului documentele indicate de lege.

Infracțiunea are în vedere prevederile art. 35 din Legea nr. 85/2006, la care chiar norma de incriminare face trimitere. Această normă stabilește că in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau 6 debitorul este obligat să depună ia dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1). Atunci când oricare din documentele prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu sunt prezentate la solicitarea judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, se comite infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze. În cuprinsul rechizitoriului au fost de asemenea făcute o serie de considerații privind elementele constitutive ale infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost trimis in judecată inculpatul, cu raportare la situația de fapt și cu reveniri de probele enumerate mai devreme.

În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la luarea unei declarații inculpatului și la audierea martorilor B.D., M.M. și S.C., procurorul de ședință solicitând la termenul de judecată din 11 mai 2009 să se ia act de renunțarea la proba cu martorul SC P.F.C. SRL Timișoara, chiar prin administrator, constatându-se de către instanță că nici apărătorul inculpatului nu iei însușește respectiva probă. în consecință, s-a luat de inutilitatea administrării probei respective. Examinând cauza deducerea judecății prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătoresc, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele.

conform art. 62 C. proc. pen., s-a reținut următoarea stare ce fapt. Inculpatul M. I.P. a deținut, în perioada 01 octombrie 2004 - 01 octombrie 2008 furnizat de administrator al SC U. SRL Bocșa, societate care în cursul anului 2007 a intrat în insolvență, iar prin încheierea comerciala nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007 a fost desemnat ca administrator judiciar SC P.F.C. SRL Timișoara. într-adevăr, prin adresa din 19 iunie 2007 SC P.F.C. SRL Timișoara i-a solicitat inculpatului documentele SC U. SRL, însă acesta nu a răspuns la adresă și nici n-a înaintat documentele solicitate, întrucât - potrivit propriilor susțineri - nu le deținea, pe motiv că în cursul anului 2006 întregul patrimoniu deținut de SC U. SRL a fost vândut și actele de evidență contabilă au rămas în birou.

Pentru a examina daca prin conduita sa inculpatul s-a făcut într-adevăr vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 actualizata trebuie pornit de la analiza textului legal al acestei infracțiuni Astfel s-a considerat că săvârșește infracțiunea prevăzută și pedepsita de textul legal arătat debitorul persoană fizică, administratorul director, directorul executiv, reprezentantul legal al debitorului persoană juridică, care refuză de a pune la dispoziție judecătorului, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute de art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) – f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă". Din dispozițiile legale citate coroborate cu cele ale art. 19 alin. (2) C. pen., rezultă că era imperativ ca respectiva faptă să fie comisă din punct de vedere al naturii subiective exclusiv cu intenție pentru a putea fi incriminată cazul în speță însă nu rezultă faptul că inculpatul a procedat cu intenție atunci când nu a depus înscrisurile solicitate de lichidatorul judiciar al debitoarei SC U. SRL, respectiv SC P.F.C.

SRL Timișoara, ci pe considerentul că nu avea posibilitatea să facă acest lucru. Aspectul respectiv nu este susținut doar de inculpat, ci declarațiile sale sunt coroborate și cu cele ale martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești, nici unul dintre aceștia nefiind propus de inculpat în apărare, toți trei fiind concentrați în cauză în cursul urmăririi penale. Astfel, doi dintre respectivi martori, adică B.D. și S.C.

au declarat că nu cunosc nimic despre actele de evidență contabilă ale firmei administrate de inculpat, deși ultimul dintre ei fusese angajat tocmai în funcția de contabil la societatea care preluase patrimoniul aparținând SC U. SRL, afirmând totodată că nu i se predase vreun astfel de înscris de către omologii săi de la firma inițială Respectivele declarații, cu precădere cea a martorei S.C., se completează cu declarația celui de-al treilea martor M.M., care fusese angajată în funcția de contabilă 'a firma administrată de inculpat până în perioada octombrie-noiembrie 2005. Ulterior însă, persoana respectivă a revenit în aceeași funcție în cadrul firmei care preluase patrimoniul lui SC U. SRL, fapt petrecut în vara anului 2006. Din această perspectivă martora evidențiază aspectul potrivit căruia până la plecarea sa actele de evidență contabilă ale SC U. SRL erau păstrate în ordine într-un spațiu adecvat, însă după preluarea patrimoniului acesteia de către o altă firmă nu s-a mai continuat respectiva evidență contabilă, aceasta pornind de la zero.

Mai mult, aceeași martoră certifică faptul că o parte dintre actele respective(potrivit propriilor constatări) fuseseră aruncate \a întâmplare într-un spațiu unde erau depozitate piese vechi de mobilier, în același spațiu fiind aruncate și alte lucruri aparținând fostei societăți, neexistând o evidențiere sau o stocare corespunzătoare a respectivelor documente. Se certifică în finalul declarației de către aceeași martoră că nici nu a primii vreo dispoziție din partea noii conduceri a societății care preluase patrimoniul aparținând celei administrate de inculpat, în sensul recuperări respectivelor acte de evidență contabilă și cu atât mai puțin de depozitare corespunzătoare a acestora.

Este de remarcat faptul că această martoră a declarat că a văzut întâmplător o parte dintre aceste acte, abandonate în spațiul respectiv împreună cu motivul folosit anterior, neexistând nici un motiv care să împiedice raționamentul potrivit căruia întreaga evidență contabilă a SC U. SRL urmase același regim. De altfel instanța a redat și faptul că declarațiile respectivilor martori, cea mai concludentă fiind cea a martorei M., se coroborează cu susținerii inculpatului conform cărora el nu a putut reda respectivele documente deoarece nu se afla în posesia lor, cu toate că făcuse demersuri pentru a le recupera în urma solicitării lichidatorului judiciar.

Cu toate că inculpatul nu și-a susținut prin probe , nici organele de urmărire penală nu au produs astfel ne robe care să contrazică aceleași afirmații și implicit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficia partea respectivă; mult poate exista un dubiu în această privință, care trebuie însă interpretat întotdeauna în favoarea inculpatului, potrivit principiului de drept "in dubio pro reo”. În acest context, instanța a concluzionat că nu sunt îndeplinite cerințele legali pentru existența elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 actualizată, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nefiind săvârșită cu intenție ci ca urmare a imposibilității părții respective de a pune ta dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile; Împotriva acestei senine nu declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și numitul B.D.

În motivarea apelului Parchetul a arătat ca motivarea primei instanțe este greșită în sensu! ca patrimoniul societății nu a fost transferat, între cele două șocate; s-a încheiat doar un contract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul înscris în CF Bocșa Română. S-a mai arătat că apărarea inculpatului în sensul că nu a mai avut acces la documentația contabila este lipsită de consistență, deoarece contabilitatea societăți era obligatoriu a fi continuată și consemnată în viitor. De asemenea nu au fost avute în vedere constatările efectuate de poliție în care se constată că societatea comercială care a cumpărat imobilul nu a primit și documentele contabile sau alte înscrisuri în afara celor legate strict de contractul de vânzare cumpărare de la SC U. SRL În ceea ce privește poziția inculpatului, s-a arătat că acesta nu a oferit vreun răspuns lichidatorului și nu a sprijinit demersul acestuia în identificarea documentelor.

Numitul B. D. nu a motivat în scris apelul. În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul nesolicitându-se alte probe. Prin Decizia penală nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penala, a fost respins ca nefondat apelul Parchetului și ca inadmisibil apelul declarat de numitul B.D. A fost obligat apelantul B.D. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Analizând sentința apelată din prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu. în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța a constatat că apelul formulat de Parchet este nefondat, pentru considerentele care urmează: Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze si procesului penal și din care rezultă nevinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

Critica adusă sentinței apelate privind achitarea inculpatului este neîntemeiată În mod corect instanța de fond a reținut faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece fapta nu a fost săvârșită cu intenție, ci ca urmare a imposibilității de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile solicitate. Aceste aspecte au fost confirmate de depozițiile martorilor audiați. Astfel după vânzarea de către SC U. SRL a imobilului descris în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1628 din 19 mai 2006 de B.N.P. D.F., imobil care reprezintă patrimoniul societății nu au fost predate actele de evidență contabilă, aceste acte au rămas in imobilul predat fiind aruncate la întâmplare într-un spațiu unde erau depozitate piese vechi de mobilier.

De altfel după această vânzare societatea care a cumpărat patrimoniul nu a mai continuat evidența contabilă, ci a pornit de la zero. Curtea de Apel a apreciat că, în cauză nu poate fi reținut refuzul inculpatului de apune la dispoziție documentele contabile, deoarece acesta s-a aflat în imposibilitatea de predare a acestora și nu există probe care să confirme vinovăția acestuia sub forma intenției la săvârșirea infracțiunii. În ceea ce privește apelul formulat de numitul B.D., Curtea constată că solicitante acestuia formulate la instanța de fond nu au legătură cu obiectul cauzei, pretențiile acestuia pe care le solicită cu privire ia masa credală. pot fi valorificate printr-o acțiune separată.

Prin neintroduce r ea în cauză in calitate de parte civilă a numitul B.D. nu au fost lezate interesele legitime, cererea fiind respinsă în mod legal astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 362 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei Deciziei nr. 134/2009 recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 14 din Legea nr. 35/2006. S-a susținut că instanțele au comit de ia premisa falsă că întregul patrimoniu ai SC U. SRL ar fi fost transferat către o altă societate comerciala, in realitate fiind vorba despre încheierea unor contracte de vânzare cumpărare privind un imobil și câteva utilaje, mașini și instalații de prelucrare a lemnului.

Firma SC U. SRL continuat să existe, chiar daca nu a mai funcționat efectiv și după înstrăinarea bunurilor, astfel încât inculpatul era obligat sa țină ceru abilitatea societății și ulterior vânzării imobilului. În plus, deși lichidatorul a trimis inculpatului două notificări, acesta nu a oferit nici un răspuns, nici o explicație și nici un sprijin lichidatorului pentru identificarea actelor contabile. Examinând hotărârea atace e prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat se constată că recursul este nefondat. Inculpatul M. I.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 în modalitatea refuzului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele și informațiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) – f) din lege.

Atât instanța de fond,cât si cea de apel au reținut în esență că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective,fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nefiind comisă cu intenție În declarațiile date în cauza, inculpatul a susținut în esență că nu a dat curs solicitărilor lichidatorului, întrucât în cursul anului 2006 întregul patrimoniu al SC U. SRL a fost vândut unei alte societăți, SC E.F. SRL,astfel încât de la acel moment nu a mai deținut nimic; un act contabil. Din actele existente la dosar rezultă că între SC U. SRL și SC E.F. SRL au fost încheiate la datele de 19 mai 2006 și 29 iunie 2006 două contracte de vânzare cumpărare având ca obiect un imobil, respectiv mai multe utilaje, mașini, instalații de prelucrare a lemnului și alte bunuri.

Din cuprinsul acestor contracte rezultă că în fapt a operat o preluare a patrimoniului SC U. SRL de către SC E.F. SRL, în condițiile în care prețurile achitate în schimbul bunurilor înstrăinate/dobândite au reprezentat plata datoriilor primei societăți către diferiți creditori: mai mult, societatea cumpărătoare s-a obligat să achite și alte datorii ale vânzătoarei către diferite societăți, inclusiv salarii restante, impozite aferente și alte obligații de plată către Administrația Financiară. Această preluare a patrimoniului rezultă și din declarațiile martorelor M.M. și S.C., contabile ale celor două societăți implicate,care au arătat totodată că după preluare evidențele contabile au pornit de la zero,nemaifiind găsite decât niște extrase de cont ale SC U. SRL aruncate alături de mobilierul vechi și alte lucruri ale acestei societăți.

Fără îndoială că societatea a continuat să existe și după preluarea patrimoniului,ceea ce atrăgea obligația legală a administratorului de a organiza și conduce contabilitatea acesteia, însă nu se poate face abstracție de împrejurarea că după încheierea celor două contracte și înstrăinarea bunurilor ce au făcut obiectul lor,societatea nu a mai funcționat efectiv, fapt recunoscut de altfel și de Parchet în motivele de recurs (f. 5 parag. 4 dos. recurs). În aceste condiții, se poate vorbi despre o neglijență,de o lipsă de diligentă a inculpatului în exercitarea atribuțiilor legale ce îi reveneau (cu referire la neluarea unor măsuri pentru conservarea și păstrarea actelor contabile ale societății și după ce aceasta a încetat să mai funcționeze în fapt) care însă nu se circumscrie laturii subiective a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Conduita sa ulterioară, concretizată în lipsa unui răspuns la notificările ce i-au fost adresate de către lichidator, nu este suficientă pentru a reține săvârșirea cu intenție a infracțiunii pentru care este cercetat. În condițiile în care probatoriile administrate în cauză nu au putut demonstra dincolo de orice îndoială că respectivele documente au rămas în posesia inculpatului și după înstrăinarea patrimoniului societății, iar acesta a refuzat să le pună la dispoziția lichidatorului. În consecință reținând incidența principiului in dubio pro reo, în mod corect instanțele de fond și apel au constatat că faptei imputate inculpatului îi lipsește forma de vinovăție cerută de norma incriminatoare, astfel încât soluția de achitare a acestuia,cu referire la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. este legala și temeinică. Așa fiind, recursul Parchetului va fi respins ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat M.I.P. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 13 mai 2010.