ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 57 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I.P. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 16 martie 2009 înregistrat pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin sub Dosar nr. 773/115/2009, a fost trimis în

judecată inculpatul M.I.P., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.

147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, în calitate de administrator

al SC U. SRL Bocșa, nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar, în

condițiile prevăzute de art. 35, documentele și informațiile prevăzute de art. 28

alin. (1) lit. a) – f) din Legea nr. 85/2006.

În cauză s-au administrat probe testimoniale și

probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului, s-a activat Dosarul de

urmărire penală nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin,

dosar din a cărui analiză s-a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 16 august 2002 numitul B.D. a

fost numit în funcția de administrator al SC U. SRL cu sediul în localitatea

Bocșa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Caraș-Severin, unde și-a

desfășurat activitatea până la data de 16 iunie 2006. În luna noiembrie 2003

inculpații M.I.P. a intrat în sediul SC U. SRL din Bocșa și, motivând că

reprezintă interesele acționarului majoritar S.A.E., nu a mai permis

administratorului de drept, respectiv numitului B.D., accesul în unitate.

În

data de 01 octombrie 2004 inculpatul M.I.P. a fost numit în funcția de

administrator al SC U. SRL din Bocșa, desfășurându-și activitatea

l

a data de 01 octombrie 2008.

În data de 19 mai 2006, SC U. SRL din

Bocșa, reprezentată de inculpatul M.I.P., a vândut SC E.

SRL

întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Bocșa

Română, cu prețul de 215.831,57, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare

autentificat cu nr. 1623 din data de

19

mai 2006.

Prin sentința civilă nr.

788/JS

d

in 26 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul

nr. 3176/COM/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și

a falimentului instituită prin Legea nr. 64/1985 republicată, împotriva debitoarei

SC U.

SRL

din Bocșa. întrucât s-a dovedit

că debitoarea societate comerciala se află în stare de insolventă comercială.

Prin încheierea

comercială

nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin -

Judecătorul Sindic în Dosarul nr. 6176/COM/2006, s-a dispus desemnarea în calitate

de administrator judiciar pentru continuarea derulării procedurii falimentului

instituită prin Legea nr. 85/2003 în cazul debitoarei SC U. SRL Bocșa, a

practicianului în insolventă SC P.F.C. SRL.

Prin adresa din

9

iunie 2007

SC P.F.C. SRL a comunicat SC U. SRL, respectiv inculpatului M.I.P. bilanțul

certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pe

luna precedentă date înregistrării cererii de deschidere a procedurii; o listă

a numelor și a adreselor creditorilor; o listă cuprinzând plățile și

transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 zile anterioare înregistrării

cererii introductive; o listă a activităților curente pe care intenționează să

le desfășoare în perioada de observație; contul de profit și pierderi pe anul

anterior depunerii cererii; o listă a membrilor grupului de interes economic sau,

după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume

colectiv și cele de comandită; o declarație prin care debitorul își arată

intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare; o descriere sumara

a modalități lor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității; o

declarație pe propria răspundere, autentificată ia notar ori certificată de un

avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz,

oficiul registrului comerțului în a cărui raza teritorială se află domiciliul;

profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii

prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii

introductive; o declarație pe propria răspundere autentificată de notar sau

certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv

pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996; un

certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor

mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. Inculpatul M.I.P. nu a

depus înscrisurile solicitate, iar cu ocazia audierii în faza de urmărire

penală inculpatul M.I.P. a arătat că în perioada 01 octombrie 2004 - 01

octombrie 2008 a deținut funcția de administrator al SC U. SRL Bocșa, societate

care în cursul anului 2007 a intrat în insolvență, iar prin încheierea comercială

nr. 153/JS/23.012007 a fost desemnat ca administrator judiciar SC P.F.C. SRL

Timișoara. Inculpatul a mai declarat că prin adresa din 19 iunie 2007 SC P.F.C.

SRL

Timișoara i-a solicitat

documentele SC U.

SRL,

însă nu a răspuns

la adresă și nici nu a înaintat documentele solicitate, întrucât nu le deținea,

motivând că în cursul anului 2006 întregul patrimoniu deținut de SC U.

SRL

a fost vândut și actele de evidentă contabilă au

rămas în birou.

În data de 17 octombrie 2008, organele de

poliție s-au deplasat la SC E. SRL Bocșa, însă nu au fost identificate actele de

evidență contabila ale SC U. SRL.

Astfel, s-a concluzionat ca fapta inculpatului

M.I.P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reglementată în art.

147 din Legea nr. 85/2006 în modalitatea de refuz de a pune la dispoziția

judecătorului sindic, administratorului sau lichidatorului documentele indicate

de lege. Infracțiunea are în vedere prevederile art. 35 din Legea nr. 85/2006, la

care chiar norma de incriminare face trimitere.

Această normă stabilește că in termen

de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin.

(4) sau 6 debitorul este obligat să depună ia dosarul cauzei actele și

informațiile prevăzute de art. 28 alin. (1).

Atunci când oricare din documentele prevăzute

de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu sunt prezentate la solicitarea

judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, se comite

infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În cuprinsul rechizitoriului au fost de asemenea

făcute o serie de considerații privind elementele constitutive ale infracțiunii

pentru săvârșirea căreia a fost trimis in judecată inculpatul, cu raportare la

situația de fapt și cu reveniri de probele enumerate mai devreme.

În cursul cercetării judecătorești instanța a

procedat la luarea unei declarații inculpatului și la audierea martorilor B.D.,

M.M. și S.C., procurorul de ședință solicitând la termenul de judecată din 11

mai 2009 să se ia act de renunțarea la proba cu martorul SC P.F.C. SRL

Timișoara,

chiar prin administrator,

constatându-se de către instanță că nici

apărătorul inculpatului nu iei însușește respectiva probă. în

consecință,

s-a luat de inutilitatea administrării probei respective.

Examinând cauza

deducerea

judecății prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul

urmăririi penale și în cursul cercetării judecătoresc, în scopul aflării

adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele. conform art. 62 C. proc.

pen., s-a reținut următoarea stare ce fapt.

Inculpatul M.

I.P. a deținut,

în perioada 01 octombrie 2004 - 01 octombrie 2008 furnizat de administrator al SC

U. SRL Bocșa, societate care în cursul anului 2007 a intrat în insolvență, iar

prin încheierea comerciala nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007 a fost desemnat ca administrator

judiciar SC P.F.C. SRL Timișoara. într-adevăr, prin adresa din 19 iunie 2007 SC

P.F.C. SRL Timișoara i-a solicitat inculpatului documentele SC U. SRL, însă acesta

nu a răspuns la adresă și nici n-a înaintat documentele solicitate,

întrucât - potrivit propriilor

susțineri - nu le deținea, pe motiv că în

cursul

anului 2006 întregul patrimoniu deținut de SC U. SRL a fost vândut și actele de

evidență contabilă au rămas în birou.

Pentru a examina

daca prin

conduita sa inculpatul s-a făcut într-adevăr vinovat de comiterea infracțiunii

prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 actualizata trebuie pornit de la analiza

textului legal al acestei infracțiuni Astfel s-a considerat că săvârșește

infracțiunea prevăzută și pedepsita de textul legal arătat debitorul persoană

fizică, administratorul director, directorul executiv, reprezentantul legal al debitorului

persoană juridică, care refuză de a pune la dispoziție judecătorului, administratorului

judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute de art. 35, documentele și

informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) – f) ori împiedicarea

acestora, cu rea-credință, de a întocmi documentația respectivă".

Din dispozițiile legale

citate

coroborate cu cele ale art. 19 alin. (2) C. pen., rezultă că era imperativ ca

respectiva faptă să fie comisă din punct de vedere al naturii subiective

exclusiv cu intenție pentru a putea fi incriminată cazul în speță însă nu

rezultă faptul că inculpatul a procedat cu intenție atunci când nu a depus

înscrisurile solicitate de lichidatorul judiciar al debitoarei SC U. SRL, respectiv

SC P.F.C. SRL Timișoara, ci pe considerentul că nu avea posibilitatea să facă

acest lucru. Aspectul respectiv nu este susținut doar de inculpat, ci declarațiile

sale sunt coroborate și cu cele ale martorilor audiați în cursul cercetării

judecătorești, nici unul dintre aceștia nefiind propus de inculpat în apărare,

toți trei fiind concentrați în cauză în cursul urmăririi penale.

Astfel,

doi dintre respectivi martori,

adică B.D. și S.C. au declarat că nu cunosc nimic despre actele de evidență contabilă

ale firmei administrate de inculpat, deși ultimul dintre ei fusese angajat

tocmai în funcția de contabil la societatea care preluase patrimoniul

aparținând SC U. SRL, afirmând totodată că nu i se predase vreun astfel de

înscris de către omologii săi de la firma inițială Respectivele declarații, cu

precădere cea a martorei S.C., se completează cu declarația celui de-al treilea

martor M.M., care fusese angajată în funcția de contabilă 'a firma administrată

de inculpat până în perioada octombrie-noiembrie 2005. Ulterior însă, persoana respectivă

a revenit în aceeași funcție în cadrul firmei care preluase patrimoniul lui SC

U. SRL, fapt petrecut în vara anului 2006. Din această perspectivă martora

evidențiază aspectul potrivit căruia până la plecarea sa actele de evidență

contabilă ale SC U. SRL erau păstrate în ordine într-un spațiu adecvat, însă

după preluarea patrimoniului acesteia de către o altă firmă nu s-a mai continuat

respectiva evidență contabilă, aceasta pornind de la zero. Mai mult, aceeași

martoră certifică faptul că o parte dintre actele respective(potrivit

propriilor constatări) fuseseră aruncate \a întâmplare într-un spațiu unde erau

depozitate piese vechi de mobilier, în același spațiu fiind aruncate și alte

lucruri aparținând fostei societăți, neexistând o evidențiere sau o stocare corespunzătoare

a respectivelor documente. Se certifică în finalul declarației de către aceeași

martoră că nici nu a primii vreo dispoziție din partea noii conduceri a

societății care preluase patrimoniul aparținând celei administrate de inculpat,

în sensul recuperări respectivelor acte de evidență contabilă și cu atât mai puțin

de depozitare corespunzătoare a acestora. Este de remarcat faptul că această martoră

a declarat că a văzut întâmplător o parte

dintre

aceste acte, abandonate în spațiul respectiv împreună cu motivul folosit anterior,

neexistând nici un motiv care să împiedice raționamentul potrivit căruia

întreaga evidență contabilă a SC U. SRL urmase același regim.

De

altfel instanța

a redat și faptul că declarațiile respectivilor martori, cea mai concludentă

fiind cea a martorei M., se coroborează cu susținerii inculpatului conform cărora

el nu a putut reda respectivele documente deoarece nu se afla în posesia lor,

cu toate că făcuse demersuri pentru a le recupera în urma solicitării lichidatorului

judiciar. Cu toate că inculpatul nu și-a susținut prin probe

,

nici organele de urmărire penală nu au

produs astfel ne robe care să contrazică aceleași afirmații și implicit să

răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficia partea respectivă; mult

poate exista un dubiu în această privință, care trebuie însă interpretat întotdeauna

în favoarea inculpatului, potrivit principiului de drept "in dubio pro

reo”.

În acest context,

instanța

a concluzionat că nu sunt îndeplinite cerințele legali pentru existența elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006

actualizată, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nefiind

săvârșită cu intenție ci ca urmare a imposibilității părții respective de a

pune ta dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile;

Împotriva acestei

senine

nu declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și numitul B.D.

În motivarea

apelului

Parchetul a arătat ca motivarea primei instanțe este greșită în sensu! ca

patrimoniul societății nu a fost transferat, între cele două șocate; s-a

încheiat doar un contract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul înscris

în CF Bocșa Română.

S-a mai arătat

că apărarea

inculpatului în sensul că nu a mai avut acces la documentația contabila este

lipsită de consistență, deoarece contabilitatea societăți

era

obligatoriu a fi continuată și

consemnată în viitor.

De asemenea

nu au fost

avute în vedere constatările efectuate de poliție în care se constată că

societatea comercială care a cumpărat imobilul nu a primit și documentele contabile

sau alte înscrisuri în afara celor legate strict de contractul de vânzare

cumpărare de la SC U. SRL

În

ceea ce privește

poziția inculpatului, s-a arătat că acesta nu a oferit vreun răspuns

lichidatorului și nu a sprijinit demersul acestuia în identificarea documentelor.

Numitul B.

D. nu a motivat

în scris apelul.

În faza

cercetării

judecătorești a fost audiat inculpatul nesolicitându-se alte probe.

Prin

Decizia penală

nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penala,

a fost respins ca nefondat apelul Parchetului și ca inadmisibil apelul

declarat de numitul B.D. A fost obligat apelantul B.D. la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Analizând sentința apelată din prisma motivelor

de apel invocate și analizate din oficiu. în limitele prev. de art. 371 alin. (2)

C. proc. pen., instanța a constatat că apelul formulat de Parchet este

nefondat, pentru considerentele care urmează:

Starea de fapt

reținută

de prima instanță este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a

întregului material probator administrat în cele două faze si procesului penal

și din care rezultă nevinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii.

Critica adusă sentinței apelate privind achitarea

inculpatului este neîntemeiată

În

mod corect instanța de

fond a reținut faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, deoarece fapta nu a fost săvârșită cu intenție, ci ca urmare a

imposibilității de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentele

contabile solicitate.

Aceste

aspecte au fost

confirmate de depozițiile martorilor audiați. Astfel după vânzarea de către SC U.

SRL a imobilului descris în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1628

din 19 mai 2006 de B.N.P. D.F., imobil care reprezintă patrimoniul societății

nu au fost predate actele de evidență contabilă, aceste acte au rămas in imobilul

predat fiind aruncate la întâmplare într-un spațiu unde erau depozitate piese

vechi de mobilier.

De

altfel după această

vânzare societatea care a cumpărat patrimoniul nu a mai continuat evidența contabilă,

ci a pornit de la zero.

Curtea de Apel a apreciat că, în cauză nu

poate fi reținut refuzul inculpatului de apune la dispoziție documentele

contabile, deoarece acesta s-a aflat în imposibilitatea de predare a acestora

și nu există probe care să confirme vinovăția acestuia sub forma intenției la săvârșirea

infracțiunii.

În ceea ce privește apelul formulat de numitul

B.D., Curtea constată că solicitante acestuia formulate la instanța de fond nu

au legătură cu obiectul cauzei, pretențiile acestuia pe care le solicită cu

privire ia masa credală. pot fi valorificate printr-o acțiune separată.

Prin

neintroduce

r

ea

în cauză in calitate de parte civilă a numitul B.D. nu au fost lezate interesele

legitime, cererea fiind respinsă în mod legal astfel încât în cauză nu sunt

îndeplinite prevederile art. 362 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei Deciziei

nr. 134/2009 recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen. și solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev.

de art.

14 din

Legea nr.

35/2006.

S-a susținut că instanțele au comit de

ia premisa falsă că întregul patrimoniu ai SC U. SRL ar fi fost transferat

către o altă societate comerciala, in realitate fiind vorba despre încheierea

unor contracte de vânzare cumpărare privind un imobil și câteva utilaje, mașini

și instalații de prelucrare a lemnului. Firma SC U. SRL continuat să existe, chiar

daca nu a mai funcționat efectiv și după înstrăinarea bunurilor, astfel încât

inculpatul era obligat sa țină ceru abilitatea societății și ulterior vânzării

imobilului.

În plus, deși

lichidatorul

a trimis inculpatului două notificări, acesta nu a oferit nici

un

răspuns, nici o explicație și nici un sprijin

lichidatorului pentru identificarea actelor contabile.

Examinând

hotărârea atace

e prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat se constată

că recursul este nefondat.

Inculpatul M.

I.P. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 147 din

Legea nr. 85/2006 în modalitatea refuzului de a pune la dispoziția lichidatorului

documentele și informațiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) – f) din lege.

Atât instanța

de fond,cât

si cea de apel au reținut în esență că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective,fapta

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nefiind comisă cu intenție

În declarațiile

date

în cauza, inculpatul a susținut

în esență că

nu a dat curs

solicitărilor

lichidatorului, întrucât în cursul anului 2006 întregul patrimoniu al SC U. SRL

a fost vândut unei alte societăți, SC E.F. SRL,astfel încât de la acel moment

nu a mai deținut nimic; un act contabil.

Din actele existente la dosar rezultă că între

SC U. SRL și SC E.F. SRL au fost încheiate la datele de 19 mai 2006 și 29 iunie

2006 două contracte de vânzare cumpărare având ca obiect un imobil, respectiv

mai multe utilaje, mașini, instalații de prelucrare a lemnului și alte bunuri.

Din

cuprinsul

acestor contracte rezultă că în fapt a operat o preluare a patrimoniului SC U. SRL

de către SC E.F. SRL, în condițiile în care prețurile achitate în

schimbul bunurilor înstrăinate/dobândite au

reprezentat plata

datoriilor primei societăți către diferiți creditori: mai

mult, societatea cumpărătoare s-a obligat să achite și alte datorii ale vânzătoarei

către diferite societăți, inclusiv salarii restante, impozite aferente și alte obligații

de plată către Administrația Financiară.

Această preluare a patrimoniului

rezultă și din declarațiile martorelor M.M. și S.C., contabile ale celor două societăți

implicate,care au arătat totodată că după preluare evidențele contabile au

pornit de la zero,nemaifiind găsite decât niște extrase de cont ale SC U. SRL

aruncate alături de mobilierul vechi și alte lucruri ale acestei societăți.

Fără îndoială că societatea a continuat

să existe și după preluarea patrimoniului,ceea ce atrăgea obligația legală a

administratorului de a organiza și conduce contabilitatea acesteia, însă nu se

poate face abstracție de împrejurarea că după încheierea celor două contracte

și înstrăinarea bunurilor ce au făcut obiectul lor,societatea nu a mai

funcționat efectiv, fapt recunoscut de altfel și de Parchet în motivele de recurs

(f. 5 parag. 4 dos. recurs).

În aceste condiții, se poate vorbi

despre o neglijență,de o lipsă de diligentă a inculpatului în exercitarea atribuțiilor

legale ce îi reveneau (cu referire la neluarea unor măsuri pentru conservarea

și păstrarea actelor contabile ale societății și după ce aceasta a încetat să

mai funcționeze în fapt) care însă nu se circumscrie laturii subiective a

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Conduita sa ulterioară, concretizată în lipsa

unui răspuns la notificările ce i-au fost adresate de către lichidator, nu este

suficientă pentru a reține săvârșirea cu intenție a infracțiunii pentru care

este cercetat. În condițiile în care probatoriile administrate în cauză nu au

putut demonstra dincolo de orice îndoială că respectivele documente au rămas în

posesia inculpatului și după înstrăinarea patrimoniului societății, iar acesta a

refuzat să le pună la dispoziția lichidatorului.

În consecință reținând incidența principiului

in dubio pro reo, în mod corect instanțele de fond și apel au constatat că

faptei imputate inculpatului îi lipsește forma de vinovăție cerută de norma

incriminatoare, astfel încât soluția de achitare a acestuia,cu referire la art.

10 lit. d) C. proc. pen. este legala și temeinică.

Așa fiind, recursul Parchetului va fi respins

ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel

Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția

penală,

privind pe intimatul inculpat M.I.P.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 13 mai

2010.