ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 6 decembrie 2010, s-a înregistrat pe

rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea

formulată de petiționarul C.S. împotriva rezoluției din 17 august 2010 dată în

dosarul nr. 467/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire penală și criminalistică.

Prin rezoluția

nr. 467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători P.V., P.C., R.E., P.I.,

C.M.S., C.F. și executorul judecătoresc B.C. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și față de avocat I.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen..

reținându-se, în esență, următoarele:

Prin plângerea

formulată la data de 29 decembrie 2009, petiționarul C.S. a formulat plângere

cu privire la modul în care instanțele judecătorești au soluționat un litigiu

civil între societatea sa, U.I.E. SRL și SC E.A. SA, precum și sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 și art. 246 C. pen., de către

magistratul C.F., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și față de

avocat I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, art. 290 și art. 246 C. pen., susținând că I.M. a

cumpărat influența magistratului judecător, în vederea obținerii unei soluții

favorabile în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

În precizarea

plângerii, petiționarul a susținut că solicită efectuarea de cercetări penale

față de judecător V.P. de la Tribunalul București, care a emis în mod ilegal

sentința civilă nr. 5072 din 9 aprilie 2002, față de judecător P.C. de la

Judecătoria Bolintin Vale, care a eliberat în fals încheierea pronunțată în

camera de consiliu din data de 10 septembrie 2004, față de executorul

judecătoresc B.C., care a procedat la executarea silită a societății sale, cu

încălcarea Legii nr. 188/2000, față de judecătorii R.E., P.I., C.M.S., de la

Curtea de Apel București, care au pronunțat ilegal decizia nr. 414 din 7

aprilie 2008, precum și față de judecătorul F.C., care ar fi exercitat presiuni

asupra judecătorilor în vederea pronunțării încheierii nr. 3471 din 19 martie 2009,

în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, prin care s-a admis cererea de strămutare

formulată de petenta SC E.A. SA.

Prin ordonanța

nr. 17/P/2010 din 15 aprilie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de C.F. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257

alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, reținându-se că faptele sesizate nu există.

Prin aceeași

ordonanță, s-a dispus declinarea competenței de efectuare urmăririi penale față

de judecătorii P.V., P.C., R.E., P.I., C.M.S., C.F., executorul judecătoresc B.C.

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și avocat I.M., sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen., în favoarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

penală și criminalistică.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut că nu rezultă existența faptelor

sesizate de către petent, acestea reprezentând în realitate expresia

nemulțumirii sale față de soluțiile adoptate în diferitele faze ale cauzelor

civile în care a fost parte.

S-a reținut că

nu rezultă niciun indiciu cu privire la faptele reclamate, iar hotărârile

judecătorești criticate puteau face obiectul căilor de atac prevăzute de lege.

Rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr. 7999/3633/11/2/2010

din 28 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și

criminalistică.

Plângerea

petiționarului, formulată la instanță, nu este fondată.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică

și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina

intimaților.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații judecători și-au

îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare

intereselor legale ale petiționarului.

Criticile

petiționarului, care se referă la modul de soluționare a unor cauze civile de

către intimații judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la

răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

reclamate.

Persoanele

care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată,

își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și

îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și

temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și

desființate prin intermediul căilor

legale

de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi

criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre

judecătorească

nu poate fi

considerată prin ea însăși o infracțiune.

De altfel, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

, instanța este investită doar cu verificarea legalității

și

temeiniciei soluțiilor dispuse de

procuror, însă nu se poate substitui

magistratului judecător care a

pronunțat soluția pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil.

În raport de

considerentele expuse, se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale

este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul

C.S., cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.S. împotriva rezoluției

467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția

de urmărire penală și

criminalistică, pe care o menține.

Obligă

petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 iunie 2011.