ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul C.S. împotriva rezoluției din 17 august 2010 dată în dosarul nr. 467/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și criminalistică. Prin rezoluția nr. 467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători P.V., P.C., R.E., P.I., C.M.S., C.F. și executorul judecătoresc B.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și față de avocat I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen.. reținându-se, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la data de 29 decembrie 2009, petiționarul C.S. a formulat plângere cu privire la modul în care instanțele judecătorești au soluționat un litigiu civil între societatea sa, U.I.E. SRL și SC E.A. SA, precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 și art. 246 C. pen., de către magistratul C.F., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și față de avocat I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, art. 290 și art. 246 C. pen., susținând că I.M.

a cumpărat influența magistratului judecător, în vederea obținerii unei soluții favorabile în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În precizarea plângerii, petiționarul a susținut că solicită efectuarea de cercetări penale față de judecător V.P. de la Tribunalul București, care a emis în mod ilegal sentința civilă nr. 5072 din 9 aprilie 2002, față de judecător P.C.

de la Judecătoria Bolintin Vale, care a eliberat în fals încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 10 septembrie 2004, față de executorul judecătoresc B.C., care a procedat la executarea silită a societății sale, cu încălcarea Legii nr. 188/2000, față de judecătorii R.E., P.I., C.M.S., de la Curtea de Apel București, care au pronunțat ilegal decizia nr. 414 din 7 aprilie 2008, precum și față de judecătorul F.C., care ar fi exercitat presiuni asupra judecătorilor în vederea pronunțării încheierii nr. 3471 din 19 martie 2009, în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de petenta SC E.A.

SA. Prin ordonanța nr. 17/P/2010 din 15 aprilie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.F. și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că faptele sesizate nu există. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus declinarea competenței de efectuare urmăririi penale față de judecătorii P.V., P.C., R.E., P.I., C.M.S., C.F., executorul judecătoresc B.C. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și avocat I.M., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 290 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire penală și criminalistică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut că nu rezultă existența faptelor sesizate de către petent, acestea reprezentând în realitate expresia nemulțumirii sale față de soluțiile adoptate în diferitele faze ale cauzelor civile în care a fost parte. S-a reținut că nu rezultă niciun indiciu cu privire la faptele reclamate, iar hotărârile judecătorești criticate puteau face obiectul căilor de atac prevăzute de lege. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr. 7999/3633/11/2/2010 din 28 septembrie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și criminalistică. Plângerea petiționarului, formulată la instanță, nu este fondată. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică și legală.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații judecători și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului. Criticile petiționarului, care se referă la modul de soluționare a unor cauze civile de către intimații judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. De altfel, în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. , instanța este investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de procuror, însă nu se poate substitui magistratului judecător care a pronunțat soluția pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil.

În raport de considerentele expuse, se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.S. împotriva rezoluției 467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 iunie 2011.