ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3641/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin sentința civilă nr.265 din 4

februarie 2009, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei SC A. SA, precum și cererea de

chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A.V.A.S.

A constatat că imobilul înscris în

C.F. 1602 Câmpeni nr.top 3577/3, în suprafață de 753 mp, a fot preluat în mod

abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 70/1970 al Consiliului de Stat al

R.S.R.

A obligat pe pârâtă să înainteze

notificarea împreună cu actele doveditoare chematei în garanție A.V.A.S. în

vederea emiterii unei dispoziții motivate și a obligat-o pe A.V.A.S. să emită

dispoziție sau decizie motivată prin care reclamantului să i se propună măsuri

reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale pentru suprafețele de

171,38 mp din C.F. 1602 Câmpeni, nr.top 3577/3/2 și de 335 mp din C.F. 1783

Câmpeni, nr.top 3577/3/1.

A respins celelalte capete de cerere

și a obligat atât pe pârâtă, cât și pe chemata în garanție să plătească

reclamantului 700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decretul nr. 70/1970 al

Consiliului de Stat al R.S.R., a fost expropriat terenul în suprafață de 753 mp

de la antecesorii reclamantului B.F. și ai numitului B.I., expropriere care

reprezintă o preluare a imobilului fără titlu valabil, deoarece foștii

proprietari nu au primit nicio justă și prealabilă despăgubire pentru lipsirea

de proprietate, iar decretul de expropriere nu a fost publicat în Buletinul

Oficial, ceea ce face ca situația imobilului să se încadreze în dispozițiile

art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.

În drept, tribunalul a reținut că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în redactarea

avută anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, dat fiind că dispoziția din

art. I pct. 60 din Titlul I al acestui din urmă act normativ a fost declarată

neconstituțională prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale.

Prin urmare, a considerat că în

soluționarea cererii având ca obiect restituirea în natură a imobilului are

relevanță dacă imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil și a stabilit

că în speță nu se poate reține valabilitatea titlului statului.

De asemenea, a reținut incidența art.

11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform căruia imobilele expropriate și ale

căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în

natură persoanelor îndreptățite dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea

dispozițiilor legale.

În speță, reclamantul deși a

solicitat retrocedarea în natură a imobilului nu a contestat actul de trecere

în proprietatea pârâtei a acestuia, respectiv certificatul de atestare al

dreptului de proprietate și nici contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni

ceea ce duce la consolidarea dreptului pârâtei SC A. SA până la desființare și

radierea din cartea funciară.

În conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, reclamantului i se cuvin

măsuri reparatorii constând în despăgubiri, al căror cuantum urmează a fi

stabilit de Comisia Centrală constituită în acest scop, pârâta A.V.A.S. având

obligația, în baza art. 27 alin. (2) din lege, să înainteze notificarea și

documentele justificative către comisie.

Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 190 din 27

noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinței, cu următoarea motivare:

A.V.A.S. a fost introdusă în proces

de către pârâtă prin cererea de chemare în garanție, conform art. 60 alin. (1) C.

proc. civ., ca instituție a statului implicată în privatizare, împotriva căreia

avea posibilitatea să se îndrepte în cazul în care ar fi căzut în pretenții, cu

o cerere în despăgubire.

În acest mod A.V.A.S. a dobândit

calitate procesuală pasivă, motivul de apel fondat pe lipsa unei atare calități

neputând fi primit.

Nici excepția inadmisibilității

acțiunii principale nu poate fi primită deoarece, prin decizia în interesul

legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

În ceea ce privește cererea de chemare

în garanție, curtea de apel a arătat că prima instanță a stabilit calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, precum și faptul

că terenurile în litigiu nu pot fi restituite în natură, ceea ce face ca

reclamantul să fie îndreptățit la despăgubiri bănești, constatări care nu au

fost atacate de niciuna din părți.

În raport de aceste constatări, în

mod corect tribunalul a constatat incidența dispozițiilor art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, care dau în sarcina instituției publice implicată în

privatizare soluționarea notificării.

În plus, a reținut că A.V.A.S. a

primit notificarea reclamantului și a emis adresă către acesta prin care i-a

solicitat o serie de înscrisuri doveditoare. Pe baza acestora, A.V.A.S. ar fi

trebuit să soluționeze notificarea conform art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a declarat recurs

chemata în garanție A.V.A.S., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și formulând următoarele critici la adresa deciziei:

procesuală pasivă în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, deoarece

nu există identitate între persoana sa și cel obligat în raportul juridic cu

reclamantul, titularul dreptului.

Conform art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora,

astfel încât orice litigiu cu privire la drepturile și obligațiile ce se nasc

în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de

proprietate.

Cum A.V.A.S. nu este persoană

juridică deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nici sub acest aspect nu are

calitate procesuală pasivă.

De altfel, prin contractul încheiat

cu pârâta SC A. SA, A.V.A.S. a înstrăinat doar acțiunile, iar nu un bun

individual.

formulată împotriva sa este inadmisibilă față de temeiul juridic al acțiunii,

respectiv Legea nr. 10/2001.

A.V.A.S. consideră că pentru

acordarea despăgubirilor nu poate fi obligată în mod direct, deoarece art. 29

din Legea nr. 10/2001 impune parcurgerea unei proceduri speciale de către

persoanele îndreptățite la despăgubiri .

Din analiza art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 se poate constata că A.V.A.S. are numai competența de a

propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii, instituției competente.

În speță, procedura administrativă

față de A.V.A.S. nu a fost îndeplinită, deoarece reclamanții nu s-au conformat

prevederilor Legii nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare unitară a

legii, aprobate prin H.G. nr. 498/2001, ceea ce înseamnă că nu se poate reține

vreo culpă în sarcina A.V.A.S.

În continuare, recurenta arată ce

acte trebuiau depuse, în opinia sa pentru dovedirea dreptului de proprietate al

reclamantului și solicită ca acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă, cu

motivarea că nu în cadrul acesteia se pot valorifica drepturile pretinse de

reclamant.

obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu sunt îndeplinite

condițiile art. 274 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici,

recurenta susține că aceste cheltuieli sunt arbitrar stabilite, nefiind

justificate prin dovezi clare, adică prin acte justificative depuse în original

la dosarul cauzei înainte ca pricina să rămână în pronunțare.

Recurenta solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei, schimbarea sentinței și respingerea cererii

de chemare în garanție a sa, precum și exonerarea de plată a cheltuielilor de

judecată.

Intimații nu au depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

judecată pe considerentul că ar avea calitatea de persoană juridică deținătoare

a imobilului în litigiu, pentru ca legitimarea sa procesuală pasivă să se

verifice în raport de această împrejurare de fapt.

Introducerea în cauză a A.V.A.S. s-a

făcut la inițiativa pârâtei, ca societate comercială privatizată ce deține în

patrimoniu terenurile notificate și care a înțeles să se prevaleze de

dispozițiile art. 29 (fost art. 27) din Legea nr. 10/2001, așa cum corect a

reținut curtea de apel.

Din perspectiva acestui text de lege

nu are nicio relevanță dacă A.V.A.S. a vândut către SC A. SA pachetul de

acțiuni sau imobilele ca bunuri individuale determinate, condiția pe care o

impune art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind aceea ca instituția în

sarcina căreia se va stabili obligația de soluționare a notificării să fie

instituția publică ce efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

cererii de chemare în garanție a fost, de asemenea, corect soluționată de către

curtea de apel.

Această instanță a reținut, pe baza

probelor din dosar, că reclamantul a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

în sensul că a comunicat notificarea atât unității deținătoare, pârâta SC A. SA,

cât și instituției publice care a efectuat privatizarea acesteia, respectiv

A.V.A.S., cu care de altfel a purtat și corespondență în vederea soluționării

notificării.

Situația de fapt astfel cum a fost

stabilită nu poate fi reapreciată în instanța de recurs, față de abrogarea pct.

11 al art. 304 C. proc. civ., așa încât Înalta Curte urmează să constate că la

situația de fapt stabilită curtea de apel a aplicat corect legea atunci când a

considerat că reclamantul s-a conformat rigorilor impuse de actul normativ

reperator privind parcurgerea procedurii administrative și nu că s-a adresat

direct instanței, ceea ce ar fi făcut inadmisibilă nu doar acțiunea, dar și

cererea de chemare în garanție.

De altfel, deși susține că potrivit

art. 29 din Legea nr. 10/2001 are numai competența de a propune acordarea de

despăgubiri în condițiile legii instituției competente, A.V.A.S. nu observă că

tocmai aceasta este și dispoziția tribunalului, pe care curtea de apel a

menținut-o.

3 .Critica privitoare la cheltuielile

de judecată nu poate fi primită, deoarece prin decizia atacată nu s-a stabilit

în sarcina A.V.A.S. plata vreunei astfel de cheltuieli, deși a căzut în

pretenții prin respingerea apelului, intimații nesolicitând plata cheltuielilor

de judecată.

Cel care a obligat-o pe chemata în

garanție la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată a fost tribunalul,

dar hotărârea pronunțată de această instanță nu a fost apelată de către

A.V.A.S. sub acest aspect, iar în recurs nu se pot aduce critici în mod direct,

omisso medio

, hotărârii primei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte urmează să mențină decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., să

respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de chemata în garanție A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 190/A din 27

noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie

2010.