ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 827/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de Societatea Comercială „Libertatea”

SA Cluj Napoca, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Cluj și Administrația Financiară Cluj Napoca împotriva

sentinței civile nr.306 din 3 iulie 2002 a  Curții de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenta reclamantă S.C. „L” SA Cluj Napoca

reprezentată de consilierul juridic D.P. și recurenții pârâți Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, ambele

reprezentate de consilierul juridic V.C.S., lipsind recurenta pârâtă

Administrația Financiară Cluj Napoca.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic D.P. a solicitat admiterea recursului declarat de S.C. „L” SA”  pentru

motivele invocate în scris cu cheltuieli de judecată de 9.366.116 lei.

Totodată, a solicitat respingerea recursurilor declarate de  Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și

Administrația Financiară Cluj, ca nefondate.

Consilierul

juridic  V.C.S. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de  SC

„Libertatea” SA și de admitere a recursurilor declarate de recurenții pârâți,

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii

deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr.1414 din 26 octombrie 2000 precum

și actelor administrative subsecvente.

Reprezentantul Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

pus concluzii  de admitere a recursului declarat de pârâți, casarea sentinței

atacate și în fond respingerea acțiunii, și de respingere a recursului declarat

de societatea reclamantă.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.C.

„L” SA Cluj Napoca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția

generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Cluj și

Administrația financiară Cluj Napoca, a solicitat anularea deciziei nr.1414 din

26 octombrie 2000 emisă de primul pârât, anularea în parte a procesului verbal

de rambursare a TVA încheiat la 16 mai 2000 de ultima pârâtă în ceea ce

privește măsura calculării sumei de 214.809.151 lei drept TVA calculat pentru

livrările de produse de mobilier exportate.

Reclamanta

a arătat că  măsura respectivă este nelegală și netemeinică în raport atât cu

situația probată: două facturi livrări făcute către beneficiar T.S.M. Germania

în legătură cu care are un litigiu pe rolul Tribunalului  Cluj, două facturi

referitoare la livrările prin comisionari care, răspund de repatrierea valutei,

DVI-ul fiind pe numele lor, iar organele de control au dreptul și obligația ca

în termen de  un  an de  zile de la data verificării aplicării cotei zero să

verifice dacă s-a încasat valuta și numai după aceea poate să aplice cota de

19% TVA; factura de livrare făcută la  beneficiarul BFKM Germania încasată în

valută în termen conform  extrasului de cont anexat și trei facturi referitoare

la livrări efectuate pe relația CSI și încasate în valută în conturile bancare

deschise la bănci autorizate, DIV-ul fiind descărcat cât și cu dispozițiile

legale incidente pricinii.

Curtea

de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

nr.4 din 10 ianuarie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a

stabilit că reclamanta nu datorează suma de 214.809.151 lei TVA colectat.

Curtea

Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ, prin decizia nr.3259 din

22 octombrie 2001, a admis recursurile declarate de pârâți și a casat sentința

cu trimitere spre rejudecare  la aceeași instanță, pentru completare probatoriu

privind modalitatea de încasare a  valutei, pentru a se stabili cu certitudine

dacă reclamanta a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de cota zero

TVA pentru facturile în discuție.

Curtea

de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

nr.306 din 3 iulie 2002, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte actele

contestate, menținând obligația de plată pentru suma de 61.943.424 lei cu titlu

de TVA. A obligat pârâții la plata sumei de 6.526.488 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada existenței

unui litigiu comercial cu beneficiarul TN Germania pentru cele două facturi din

7 martie 2000, situație în care pentru acestea  nu se poate dispune aplicarea

cotei de  19% TVA, întrucât nu este condiționată de încasarea valutei de

termenele prevăzute de DIV (devizul de încasare a valutei).  Contravaloarea

unora dintre exporturi s-a încasat prin transferuri bancare, la bănci

autorizate.

Totodată

s-a reținut că reclamanta nu beneficiază de cota zero TVA cu privire la

exporturile efectuate cu încasarea contravalorii acestora în numerar la

casieria societății și nu prin transfer bancar, corespunzătoare facturilor

3100713, 3100755 și 3100758.

Considerând

hotărârea netemeinică și nelegală, părțile au declarat recurs.

Reclamanta

susține că se impune admiterea acțiunii în totalitate iar pârâții arată că

soluția ce trebuie să fie pronunțată era de respingere a acțiunii, actele

încheiate fiind temeinice și legale.

Recursul

reclamantei este nefondat iar recursul pârâților este întemeiat potrivit celor

ce se vor arăta:

Cu

privire la exporturile realizate către societatea  TN Germania, evidențiate

prin facturile nr.3100690 și 3100696,  se constată că, în mod eronat instanța a

reținut că aplicarea cotei zero TVA nu este condiționată de încasarea valutei

în termenele menționate în devizul de încasare a valutei (DIV) sau contracte și

că justificarea legală a întârzierii constă în litigiul dintre aceștia și

aplicarea dispozițiilor art.17 pct.9.9. din Hotărârea Guvernului nr.401/2000.

Conform

dispozițiilor art.17 lit.B pct.a din  Ordonanța Guvernului nr.3/1992,

modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.215/1999,

beneficiază de cota zero TVA „exportul de bunuri, efectuat de agenți economici

cu sediul în România a căror contravaloare se încasează în valută în conturi

bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României”.

Aceleași

dispoziții au fost reluate și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.17/2000, care la art.17 lit.B a prevăzut că beneficiază de cota zero de TVA,

exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de

exportul bunurilor efectuate de contribuabilii cu sediul în România, a căror

contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci

autorizate de Banca Națională a României”.

Conform

prevederilor Hotărârii Guvernului nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de

aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000 neîncasarea valutei în

termenul menționat în DIV se sancționează nu cu amendă ci cu aplicarea cotei de

TVA valabilă la  intern.

Susținerea

că acest act normativ ar adăuga și  modifica dispozițiile ordonanței de urgență

nu poate fi primită întrucât prin această hotărâre s-au aprobat normele de

aplicare a Ordonanței nr.17/2000, norme ce  nici nu adaugă și nici nu modifică,

ci numai explicitează prevederile acesteia.

Dispozițiile

art.17 pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind  normele de

aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000 au fost  interpretate

greșit de instanță.

Textul

prevede: „ în cazul în care la verificarea cotei zero de TVA s-au avut în

vedere termenele de încasare menționate în declarațiile de încasare valutare

sau după caz în contractele încheiate, organele de control au obligația să

verifice în termen de un an de la data verificării aplicării cotei zero dacă

încasarea valutei a devenit efectivă”.

Instanța

trebuia să rețină încălcarea condiției de încasare în termenul stabilit în DIV

sau după caz în contractele încheiate, astfel că organele de control nu mai

aveau obligația să verifice în termen de un an de la data aplicării cotei zero

TVA, dacă încasarea  valutară a  devenit efectivă.

Cu

privire la exporturile realizate prin comisionari vamali, evidențiate prin

facturile 3100728, 3100731 și 3100737, încasarea s-a făcut prin transfer bancar

dar nu în termenul menționat în DIV sau contract, astfel că legal, organul de

control a aplicat cota 19% TVA.

Referitor

la exporturile realizate cu facturile 3100713, 3100755 și 3100758/2000, în

valoare totală de 326.018.019 lei, legal instanța a reținut că societatea nu

poate beneficia de cota zero TVA, întrucât încasarea valutei s-a făcut în

numerar la casieria  reclamantei iar nu prin transfer bancar (art.17 B litera a

din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/200 și pct.9.3 din Normele de

aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.17/2000 aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr.461/2000).

În

consecință,  actele încheiate de organele de control sunt legale, astfel că

recursul declarat de reclamantă se privește nefondat și urmează a fi respins în

baza art.312 Cod procedură civilă,  iar cele declarate de pârâți fondate și

urmează a fi admise, a se casa hotărârea și în fond a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de „S.C. „L” SA Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr.306

din 3 iulie 2002 a  Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios

administrativ.

Admite

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Cluj și Administrația Financiară Cluj Napoca.

Casează

sentința atacată și în fond respinge acțiunea.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.