ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4184/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 122 din 26 februarie 2009, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.F.C. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani - termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 33/UP/2008 din 23 octombrie 2008 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă nu este arestat în altă cauză.

Prin aceeași hotărâre prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile G.C. suma de 10.000 lei daune materiale și 40.000 lei daune morale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 07 august 2008 martorul B.F. s-a deplasat cu motoscuterul marca S. cu numărul de înmatriculare Băneasa 0014 la locuința numitului V.S. din comuna Băneasa, unde au consumat împreună o sticlă de 2 litri cu bere. Întrucât au mai vrut să bea o bere, martorul B.F. a plecat să cumpere încă o sticlă de la un bar din localitatea Sf. Gheorghe, la plecare luând-o cu el și pe partea vătămată G.C.M., nepoata numitului Vizitiu Stelian, căreia i-a dat casca de protecție și vesta reflectorizantă.

La întoarcere, în timp ce se deplasau pe DN 41, pe raza comunei Băneasa, cei doi s-au apropiat de un grup de tineri care stăteau de vorbă lângă șosea. Când au ajuns în dreptul grupului, inculpatul L.F.C., după ce le-a spus martorilor, „stați să vedeți ce le fac eu la ăștia", a ieșit pe carosabil spre axa mediană și, întrucât avea o divergență mai veche cu martorul B.F., a încercat să îl lovească pe acesta cu mâna stângă, însă martorul s-a aplecat și a  lovit-o pe partea vătămată G.C.M. în zona capului.

S-a reținut că în urma loviturii primite, părții vătămate i-a sărit casca și vehiculul s-a dezechilibrat, iar după ce au mai parcurs circa 15-20 metri, cei doi au căzut pe carosabil, iar în urma căderii, partea vătămată a fost proiectată cu capul de carosabil și, în scurt timp, urmare leziunilor cranio - cerebrale suferite, acesta a decedat.

Instanța de fond a constatat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv, atât gravitatea faptei cât și persoana inculpatului, faptul că inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale și împrejurarea că un gest necugetat l-a adus în situația în care se află, curmând o viață.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu a rezultat că inculpatul nu a avut un mediu familial propice și nu a fost îndrumat spre o viață socială corespunzătoare, a fost retras de la școală și pus să muncească în gospodărie, dar s-a relevat că exista și posibilitatea unei evoluții viitoare pozitive, prin reluarea cursurilor școlare și dobândirea unei calificări profesionale.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul era dispus să muncească pentru a achita pretențiile civile formulate, fiind de acord să despăgubească partea civilă.

Prima instanță a considerat că regimul de detenție ar fi cu mult mai dăunător pentru inculpat, atâta timp cât exista o posibilitate de a fi reintegrat în societate, dispunând, pe cale de consecință, suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

A fost admisă acțiunea civilă și, față de poziția procesuală a inculpatului, care a fost de acord cu despăgubirea integrală a părții civile, a fost obligat la plata sumei de 10.000 lei daune materiale și 40.000 lei daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și partea civilă G.C.

Reprezentantul parchetului și partea civilă au criticat soluția sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul acestuia, cât și în ceea ce privește modul de individualizare a executării.

Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, a constatat întemeiate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și partea civilă G.C. și, prin Decizia penală nr. 152/A din 29 iunie 2009, a admis ca atare apelurile formulate de către părțile anterior menționate împotriva sentinței penale 122/2009 a Tribunalului Giurgiu, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul L.F.C. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 22 octombrie 2008 la 26 februarie 2009.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate stabilind să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a apreciat că situația de fapt, precum și încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului au fost corect stabilite de către prima instanță, din analiza materialului probator administrat rezultând că fapta pentru care a fost cercetat și dedus judecății inculpatul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Însă, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de apel a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de instanța de fond, atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind aptă să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., întrucât a constatat că prima instanță a reținut ca și circumstanțe atenuante dispozițiile art. 74 C. pen., fără a preciza care dintre variantele prevăzute de lege sunt incidente în cauză.

Referitor la datele care caracterizează persoana inculpatului și la poziția acestuia pe parcursul procesului penal, instanța de prim control judiciar a apreciat că nu există nici un fel de motive pentru a le acorda acestora relevanța unor circumstanțe atenuante.

S-a mai relevat, contrar susținerilor inculpatului că, din niciuna din declarațiile acestuia nu a rezultat că ar fi recunoscut săvârșirea faptei,. Astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că în faza de urmărire penală inițial inculpatul a arătat că l-a strigat pe martor „iar acesta s-a întors, moment în care a pierdut controlul scuterului, ieșind de pe șosea, în acel moment i-a sărit din cap casca fetei", după care s-au dezechilibrat și au căzut (filele 53-55 d.u.p.), ulterior precizând că „am atins-o cu palma peste cască pe fată, dar nu am avut în intenție să lovesc pe cineva, eu am încercat doar să le fac semn să oprească, întrucât doream să-i cer lui B.F. să mă transporte în satul Dăisa" (fila 14 d.u.p.), aceeași poziție având-o și în cursul judecății, când a susținut că a atins-o cu mâna pe cască pe victimă, fără intenția de a lovi, dorind numai să-i facă semn să oprească.

S-a mai reținut că apărările inculpatului au fost infirmate de declarațiile martorilor oculari S.T., I.F.C. (care au arătat că, în momentul în care inculpatul a observat scuterul  apropiindu-se, a declarat, „stați să vedeți ce le fac eu la ăștia că îi cunosc" și a încercat să-l lovească pe martor, care s-a ferit, lovind-o astfel pe victimă), care se coroborează cu cea a conducătorului scuterului, martorul B.F.

Instanța de apel a constatat că inculpatul nu a avut o poziție procesuală sinceră, urmărind, în realitate, o diminuare a răspunderii sale penale, lipsa sa de sinceritate demonstrând că acesta nu a înțeles gravitatea deosebită a faptei comise, care a condus la decesul unei tinere de 18 ani.

De asemenea, Curtea de Apel București a apreciat că nu erau incidente nici dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., din fișa de cazier a inculpatului rezultând că acesta a fost sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel că, deși caracterizările depuse la dosar îi erau favorabile, totuși, conduitei sale în societate, anterior săvârșirii faptei, nu i se poate acorda valența unei circumstanțe atenuante.

Totodată, în raport de înscrisul depus în fața instanței de apel, din care a rezultat că inculpatul a achitat părții civile o parte din despăgubirile la care a fost obligat, instanța de prim control judiciar a reținut această împrejurare ca și circumstanță atenuantă judiciară conform art. 74 lit. b) C. pen.

Procedând la o reindividualizare a pedepsei, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, urmările acesteia (decesul unei tinere de numai 18 ani), datele care caracterizează persoana inculpatului, așa cum au fost reținute anterior, instanța de prim control judiciar a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare coborâtă sub minimul special ca efect al dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. (față de 3 ani închisoare, aplicată de prima instanță).

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, Curtea de Apel București, secția a–II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că soluția primei instanțe este nelegală, în condițiile în care aceasta a omis să se pronunțe sub acest aspect, astfel că a interzis inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., apreciind că nu se justifică și restrângerea celorlalte drepturi, în raport de natura faptei comise.

Referitor la cealaltă critică formulată, legată de modul de individualizare a executării pedepsei, din referatul de evaluare instanța de prim control judiciar a reținut că, deși au fost identificați factori care puteau inhiba comportamentul infracțional al inculpatului (suportul moral și material al familiei și desfășurarea de activități lucrative în propria gospodărie), totuși a apreciat că aceștia nu erau suficienți pentru a-i asigura acestuia premisele unei bune adaptări sociale, în raport de factorii de natură să accentueze acest comportament (abandonul școlar și lipsa unei calificări profesionale, lipsa unui loc de muncă stabil, prezența antecedentelor penale în familie, împrejurarea că a mai fost cercetat penal și nerecunoașterea faptei ce constituie un factor negativ al conduite sale).

Instanța de prim control judiciar, față de aspectele anterior relevate, față de persoana inculpatului, dar și de gravitatea deosebită a faptei, a apreciat că acordarea suspendării executării pedepsei (în condițiile art. 86

1

C. pen., în raport de cuantumul pedepsei aplicată în apel) este ineficientă, iar pentru atingerea scopului pedepsei se impune ca reeducarea inculpatului să aibă loc în condițiile privării de libertate.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.F.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 23 noiembrie 2009, încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În esență, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu,

a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei până la limita la care să se poată dispune aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei stabilită de către prima instanță.

În subsidiar, a solicitat menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, susținând că, în cauză, prin reaprecierea materialului probator administrat, ținând seama de faptul că acesta a fost de acord să achite despăgubirile civile la care a fost obligat, (parte din acestea fiind deja achitate) și prin acordarea unei mai largi eficiențe dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., instanța de recurs poate dispune reindividualizarea pedepsei, raportat la modalitatea necugetată în care inculpatul a acționat. A mai arătat că dacă recurentul inculpat va fi reîncarcerat, în mod evident, acesta va fi împiedicat să continue achitarea acestora. A conchis solicitând să se constate că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursul declarat de inculpatul L.F.C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanța de apel a procedat corect atunci când a reținut, justificat, în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. și aplicând, pe cale de consecința, dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, admițând apelurile declarate în cauză, a majorat pedeapsa de la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. (aplicată acestui inculpat de prima instanță) la 4 ani închisoare înlăturând dispozițiile art. 81 C. pen., apreciind-o ca fiind insuficientă și necorespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, în mod justificat, a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului în primă instanță nu este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Astfel în cauza dedusă judecății, deși inculpatul a recunoscut parțial, fapta săvârșită, în faza de urmărire penală, ulterior, în faza cercetării judecătorești, și-a nuanțat poziția afirmând că în ziua de 7 august 2008, aflându-se într-un grup de cunoscuți, în apropierea DN 41, pe raza comunei Băneasa, a încercat doar să atragă atenția conducătorului motoscuterului (martorului B.F.) asupra sa, întrucât dorea să fie transportat într-o altă localitate, tinzând astfel să diminueze răspunderea sa penală, totuși, prin gestul său necugetat, a provocat incidentul nefericit în urma căruia o tânără de numai 18 ani și-a pierdut viața.

De altfel, declarațiile inculpatului deși au fost oscilante, s-au coroborat cu cele ale martorilor audiați în cauză, tinzând astfel să-și disimuleze intenția, prin eventuala stare de confuzie existentă la momentul respectiv cu privire și la acțiunea defensivă a conducătorului motoscuterului care, observând mână întinsă spre el, și-a ferit capul, astfel că, victima aflată în spatele conducătorului motoscuterului nu a observat acțiunea inculpatului și a fost lovită în zona capului, iar în urma impactului, ambele persoane aflate pe motoscuter au căzut.

Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de instanța de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că

fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., încadrare corect reținută și de instanța de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpat prin apărător).

Se mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen. și aplicând justificat dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen., a majorat cuantumul pedepsei de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare, având în vedere modalitatea în care a acționat inculpatul, dar și atitudinea sa anterior săvârșirii faptei precum și conduita acestuia după comiterea faptei.

Astfel, se constată că inculpatul a intenționat să-i aplice o corecție martorului B.F. ce se afla în mișcare, pe motoscuter, întrucât le-a atras atenția celor prezenți, la vederea acestuia, că va reacționa. Întinzând mâna spre direcția motoscuterului ce se apropia de grup, a provocat incidentul al cărui deznodământ nu l-a dorit dar putea și trebuia să-l prevadă,astfel că în urma leziunilor cranio-cerebrale suferite, a decedat tânăra de numai 18 ani, ce se afla, de asemenea, pe motoscuter, în spatele martorului B.F.

Prin urmare, instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul este infractor primar și că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, în mod justificat a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat constant să minimalizeze răspunderea sa penală ți să acrediteze ideea că nu a acționat cu premeditare, ci impulsiv, că nu a urmărit să lovească, ci doar să oprească persoana ce se afla pe motoscuter, deși întregul probatoriu administrat a demonstrat contrariul.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar

a procedat corect atunci când a apreciat că, în cauză, pe de o parte, se impunea reținerea incidenței circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. cu efectul prev. de art. 76 lit. b) C. pen., corectând astfel hotărârea primei instanțe și majorând justificat cuantumul pedepsei principale de la 3 ani la 4 ani închisoare.

Pe de altă parte, se mai reține că instanța de apel, în mod judicios, a înlăturat prevederile art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei și a stabilit că scopul preventiv educativ al pedepsei, consfințit în dispozițiile art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate, considerând-o, astfel, suficientă și proporțională, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, (fără antecedente penale, care a produs dovezi la dosar în sprijinul achitării parțiale a despăgubirilor civile către partea civilă).

De altfel, Înalta Curte constată că instanța de apel a acordat suficientă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatului L.F.C., orientând deja pedeapsa sub minimul special și justificat a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât în regim de privare de libertate.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului ori schimbarea modalității de executare a pedepsei, nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat

, recursul declarat de

inculpatul L.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F.C. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2009.