ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3139/2009

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 362 din 30 iunie 2008 pronunțată de

Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 385/122/2008, s-a dispus în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului

Ț.G.T. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin actul de sesizare al instanței

s-a reținut că la data de 31 ianuarie 2008, în jurul orelor 23,00 partea

vătămată R.G. se afla în locuința socrilor săi, Ț.D. și J.S., prezenți fiind și

martorii V.L. și L.E.

În jurul orelor 23,30, a intrat în

locuință și inculpatul Ț.G.T., care se afla într-o stare avansată de ebrietate,

având asupra sa o sticlă de ½ l cu țuică și o sticlă de 2 l cu bere.

Inculpatul i-a cerut bunicii sale,

L.E., să plece din cameră însă a intervenit partea vătămată cerându-i

inculpatului să o lase în pace.

Atitudinea victimei a fost primită

cu ostilitate de către inculpat, adresându-i injurii, după care a lovit-o, în

mod repetat, cu pumnii și picioarele. Urmare loviturilor primite partea

vătămată a căzut la pământ, inculpatul lovind-o în continuare iar în final a

sărit cu picioarele peste ea.

Acțiunile violente ale inculpatului

au încetat urmare intervenției martorului V.L.

Foaia de observație clinică nr.

9896/291 a Spitalului Universitar de Urgență București - Chirurgie generală,

rezultă că partea vătămată a fost internată în perioada 2 februarie 2008 - 18

februarie 2008 cu diagnosticul „Uroperitoneu prin ruptură traumatică de vezică

urinară - sutură perete vezical”.

Potrivit Raportului medico-legal din

15 februarie 2008 al Serviciului de Medicină legală Giurgiu, a rezultat că

leziunile suferite de victimă i-au pus viața în primejdie. Actul medical,

enunțat anterior, a fost avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul

Institutului Național de Medicină Legală „M.M.” București.

Instanța de fond, analizând probele

administrate în cauză a concluzionat că în cauză, nu a fost înlăturată

prezumția de nevinovăție astfel încât, orice dubiu profită inculpatului.

În condițiile în care inculpatul nu

a recunoscut fapta iar partea vătămată și martorul V.L. au revenit asupra

declarațiilor date în cursul urmăririi penale, instanța de fond a apreciat că

probele administrate nu dovedesc vinovăția acesteia.

În consecință, instanța de fond, a

pronunțat achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat apel Parchetului pe lângă Tribunalul Giurgiu

solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării pronunțarea unei

hotărâri de condamnare existând probe certe de vinovăție.

Prin Decizia penală nr. 118 din 13

mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus

admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

A fost desființată sentința atacată

și în rejudecare, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului

Ț.G.T., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de

990 zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată, aceluiași inculpat, prin

Sentința penală nr. 524 din 7 decembrie 2001 a Judecătoriei Bolintin Vale, rest

pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul executând în final

pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus, din

pedeapsa aplicată, durata arestului preventiv de la 3 februarie 2008 la 23

aprilie 2008.

A obligat inculpatul la plata

cheltuielilor de spitalizare.

S-a luat act că partea vătămată R.G.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel instanța de

apel a reținut, în esență, că deși există o contradicție între probele

administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești,

nici partea vătămată și nici martorii nu au oferit o explicație plauzibilă

asupra revenirii lor.

Pe de altă parte, susținerile

inculpatului în sensul că leziunile victimei s-ar datora căderii acesteia pe o

plită sunt infirmate de actele medicale existente la dosarul cauzei.

Instanța de apel a apreciat că fapta

inculpatului Ț.G.T., care în data de 21 ianuarie 2008 a aplicat părții vătămate

R.G. lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni care i-au pus viața

în primejdie, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la omor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul Ț.G.T. solicitând casarea deciziei și menținerea ca fiind

legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

A invocat eroarea gravă de fapt

circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., susținând că probele administrate nu sunt suficiente pentru

pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate celor și din oficiu

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen. constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza probelor dispuse și

administrate în cauză rezultă că instanța de apel a reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpatului atribuind faptei săvârșite de către acesta o

încadrare juridică legală.

Aprecierea probelor, ca operațiune

finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine

măsura în care probele reflectă adevărul.

Prin aprecierea tuturor probelor

administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la

temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția

de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se

impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.

Spre deosebire de intuiția pur

subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea instanța este

obligată să verifice fiecare probă, să analizeze toate probele administrate

pentru ca, în final, să înlăture orice îndoială.

Existența îndoielii este incompatibilă

cu convingerea, cu certitudinea deplină.

În cauza dedusă judecății, se

constată că instanța de apel a realizat o analiză corectă și temeinică a

probelor administrate.

Rezultă cu certitudine că la data de 31 ianuarie

2009, inculpatul a ajuns la locuința victimei în jurul orelor 23,00 - partea

vătămată R.G. locuind împreună cu socrii săi Ț.D. și J.S. - în stare de

ebrietate.

Acesta i-a cerut bunicii sale, L.E.,

să părăsească încăperea, dar a intervenit partea vătămată, moment în care

inculpatul i-a adresat injurii după care a lovit-o, în mod repetat, cu pumnii

și picioarele.

Din declarațiile părții vătămate -

audierea acestuia realizându-se cu respectarea dispozițiilor procesual penale -

luate la puțin timp după comiterea faptei (1 februarie 2008; 5 februarie 2008;

18 februarie 2008) rezultă că inculpatul i-a dat o palmă, a căzut, lovind-o în

continuare cu picioarele în burtă iar apoi a „sărit cu picioarele în zona

abdomenului”.

Deosebit de relevante sunt și

celelalte aspecte prezentate de victimă, în sensul că mama inculpatului i-a

atras atenția să nu spună nimănui că a fost lovită de inculpat, promițându-i că

după externarea din spital o să-l îndepărteze pe acesta de acasă.

Împrejurările prezentate de partea

vătămată sunt confirmate și de martorul V.L., inculpatul fiind cel care a lovit

victima cu pumnii și picioarele.

Nici partea vătămată și nici

martorii audiați în faza de urmărire penală nu susțin ipoteza prezentată de

inculpat în sensul că aceasta ar fi căzut pe o plită, având - potrivit

afirmațiilor inculpatului - o înălțime de 0,30 m.

Neveridicitatea ipotezei prezentate

de inculpat rezultă și din înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei.

Astfel, din Raportul medico-legal

din 15 februarie 2008 aprobat de Comisia de Avizare și Control din cadrul

Institutului Național de Medicină Legală „M.M.” București (adresa nr.

E/11/4080/2008 din 25.V.2008) rezultă că victima a fost internată la Spitalul

Universitar de Urgență București - Chirurgie Generală cu diagnosticul

„Uroperitoneu prin ruptură traumatică de vezică urinară”.

Leziunile au fost produse prin

loviri cu corpuri dure.

Nu rezultă nicio leziune care ar

putea fi apreciată ca fiind o arsură, mecanismul de producere confirmând

lovirea cu corpuri dure.

În atare condiții, schimbarea, în

parte, a declarațiilor victimei și ale martorilor în cursul judecății nu poate

fi acceptată în lipsa unei motivații plauzibile, pertinente.

Sub acest aspect Înalta Curte

constată că partea vătămată în cursul cercetării judecătorești susține că nu

știe cine a lovit-o iar în apel, martorul V.L. arată că nu a fost amenințat sau

agresat în momentul audierii sale de către organele de poliție.

Revenirea victimei și a martorului în cursul

judecății se datorează - așa cum a reținut și instanța de apel - pe de o parte

relațiilor de rudenie cu inculpatul dar și amenințarea acestuia că o va omorî

pe martora Ț.E. și pe copii „dacă declară adevărul și anume că a bătut-o pe

R.G.”.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.

(2) probele nu au o valoare dinainte stabilită aprecierea fiecăruia făcându-se

de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.

În cauza dedusă judecății, instanța

de apel a făcut o apreciere corectă a probelor - înlăturând motivat o parte din

acestea - stabilindu-se corect că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată.

Ca atare, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.G.T. menținând decizia

instanței de apel ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ț.G.T., împotriva Deciziei penale nr. 118/A din 13 mai

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

07 octombrie 2009.