ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 160 din 16 iulie 2009, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe

inculpatul B.M.C. (fiul lui C. și al R.) la pedeapsa de 8 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art.

174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 3

ani închisoare în temeiul art. 321 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 321 alin. (1) și

(2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a

dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6

luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de

9 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de

pedeapsă de 128 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 206/2008 a Judecătoriei Tg. Jiu, rest contopit cu pedeapsa rezultantă

pentru faptele deduse judecății, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, în

final, inculpatul va executa 9 ani și 2 luni închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A fost computată reținerea de 24 ore de la 10 aprilie la

11 aprilie 2008 și arestarea preventivă cu începere de la data de 16 mai 2008,

la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 638,57 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă

Spitalul Județean Tg. Jiu, și a fost respinsă cererea de constituire de parte

civilă a părții vătămate I.G., ca tardivă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 9 aprilie 2008, în jurul orelor

23,00, inculpatul B.M.C. s-a aflat în barul H. din municipiul Tg. Jiu, împreună

cu D.A.L., M.C. și C.C., unde au consumat băuturi alcoolice.

În timp ce inculpatul și prietenii săi ascultau

programul muzical, în jurul orelor 0,30, în bar a intrat și partea vătămată I.G.,

aflată în stare de ebrietate.

La scurt timp partea vătămată a fost deranjată de

dedicațiile muzicale oferite de formație inculpatului, context în care a

încercat să atragă atenția asupra sa, a făcut afirmații că este nemuritor, a

lovit cu o sticlă într-o reclamă a unei vitrine frigorifice, fapt ce a deranjat

pe cei prezenți.

Inculpatul s-a ridicat de la masă, a spart o sticlă cu

vin, s-a îndreptat spre partea vătămată și s-a încăierat cu aceasta, a

trântit-o la pământ și i-a aplicat lovituri cu sticla spartă în zona

abdomenului.

Partea vătămată a fost internată în regim de urgență la Spitalul Tg. Jiu, s-a intervenit chirurgical, și a avut nevoie de 12-14 zile îngrijiri

medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie, așa cum a rezultat din certificatul

medico-legal din 16 mai 2008, eliberat de S.M.L. Gorj.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza

declarației părții vătămate, depozițiilor martorilor M.D., D.A., Ș.E., B.M., D.M.,

B.D., C.V., R.I., Ș.E., M.R., B.A., S.C., G.C., P.B., S.I., S.A., C.C., G.I., M.C.,

C.I., F.M., G.G., B.S., I.O., D.A. și C.V., declarații coroborate cu procesele

verbale încheiate de organele de urmărire penală, certificatul medico-legal

eliberat de S.M.L. Gorj și cu raportul de expertiză medico-legală din 11 iunie

2008.

Curtea de Apel Craiova, reținând aceeași situație de

fapt, prin Decizia penală nr. 206 din 22 octombrie 2009, a respins apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat nelegalitatea și netemeinicia sentinței,

în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și că greșit nu

s-a reținut starea de provocare în care s-a aflat în momentul comiterii faptei.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs

în temeiul art. 385

9

pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen., invocând faptul

că hotărârea instanței de control judiciar nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, că, în speță, s-a comis o gravă eroare de fapt și că

pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza unui amplu material

probatoriu, a stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare

juridică, iar instanța de apel, reverificând probele administrate, a stabilit

că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa, acestea întrunind

elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat și deosebit de

grav și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice.

Referitor la prima critică adusă deciziei recurate,

Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 356 și art. 383 C. proc. pen., atât

sentința cât și decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de

fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat cu privire la latura penală și

la latura civilă a cauzei.

Cazul de casare invocat de inculpat, art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., are în vedere trei situații: prima, hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiată soluția, în sensul că hotărârea pronunțată este

complet nemotivată, împiedicând astfel instanța de control juridic să verifice

legalitatea și temeinicia soluției; a doua situație se referă la contrazicerea

dintre motivarea soluției și dispozitivul hotărârii, iar a treia situație se

referă la ipoteza în care se pronunță o condamnare dar nu se menționează

cuantumul.

Or, prima ipoteză invocată de inculpat (hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția) este eronată, instanța de apel

a analizat în detaliu fiecare probă, a făcut o analiză critică a acestora (a se

vedea de ce a reținut tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit

de grav în condițiile în care la dosar s-a depus un raport de expertiză

medico-legală fără solicitarea organului de urmărire penală) a descris

incidentul care a avut loc la data de 9 aprilie 2008, în barul H. din orașul

Tg. Jiu și a încadrat faptele comise în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174,

175 lit. i), 176 lit. c) și art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu

aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

Și motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen. este nefondat.

Textul menționat prevede că o hotărâre este supusă

casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Acest motiv de

recurs se referă, așadar, la o „eroare de fapt” aceasta trebuie să fie gravă și

să fi fost comisă de instanța de fond.

Prin „eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare

a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă

când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit

raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate

din aceste mijloace de probă reiese contrariul.

În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie

„gravă” trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea

acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția

procesului.

În speță, aceste cerințe impuse de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanța de fond, în urma analizei

detaliate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cea

de cercetare judecătorească, a reținut o corectă situație de fapt, în

concordanță cu art. 6 și art. 62 C. proc. pen.

În speță, date fiind împrejurările în care s-a

desfășurat incidentul, situația de fapt a fost stabilită în principal pe baza

declarațiilor a 26 de martori, a declarației părții vătămate și a

certificatului medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj.

Este adevărat că la dosar s-a depus și un raport de

expertiză medico-legală, avizat de Comisia de Avizare din cadrul I.M.L.

Craiova, care, în contradicție cu certificatul medico-legal eliberat de S.M.L.

Gorj, a precizat că leziunile produse părții vătămate nu i-au pus în primejdie

viața.

Existența acestui raport (întocmit fără solicitarea

organelor de urmărire penală) nu infirmă soluția instanței și nu conduce la

concluzia unei erori grave de fapt.

Acest raport confirmă leziunile traumatice cauzate

părții vătămate, produse prin lovire cu un corp dur cu marginea tăietoare

(sticlă spartă) și care au necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale.

Acceptând concluziile raportului medico-legal invocate

de inculpat, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale tentativei

la infracțiune de omor chiar dacă actul medical avizat de către Comisia de

Avizare și Control opiniază că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei,

întrucât cele două noțiuni de „punere în primejdie a vieții” și aceea de „tentativă

de omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a

doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Practica instanței supreme a statuat constant că

„există tentativă de omor atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei

cu un obiect vulnerabil în abdomen cu consecința unei eviscerații fără a pune

în primejdie viața victimei”. Or, inculpatul a lovit victima în abdomen cu o

sticlă spartă, cauzându-i victimei o plată înjunghiată cu eviscerație de

intestin subțire, ceea ce constituie tentativă la infracțiunea de omor.

Concluziile raportului de expertiză medico-legală nu

contrazic raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj și nu

demonstrează existența unei împrejurări care să infirme celelalte mijloace de

probă administrate.

Ca atare, din examinarea întregului material probator rezultă

că nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele

reținute de instanța de fond și de apel, în sensul comiterii unei erori grave

de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă

că tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată există.

Ultimul motiv de recurs, ce vizează individualizarea

pedepsei, este, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea

pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Aceste criterii de individualizare au fost analizate

de instanța de fond și de apel, iar pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit, a

fost bine individualizată.

Împrejurările în care au fost comise faptele,

consecințele acestora relevă un grad ridicat de pericol social, just apreciat

de instanța de fond.

Referitor la profilul moral al inculpatului se reține

că acesta este recidivist postcondamnatoriu și postexecutoriu, fiind anterior

condamnat pentru o tentativă la infracțiunea de omor și de mai multe ori pentru

infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii

publice cât și pentru infracțiunea de lipsire de libertate.

Tot sub acest aspect se reține că inculpatul a negat

faptele reținute în sarcina sa, în pofida probelor administrate care dovedeau

vinovăția sa și, mai mult, a încercat să influențeze victima în scopul de a-și

schimba declarațiile inițiale, oferindu-i suma de 4.000 euro.

În speță, corect instanța de fond și de apel nu au

reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit textului menționat, constituie circumstanță

atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă.

Din împrejurările în care s-a comis fapta și a modului

de a acționa al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul

săvârșirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima

neexercitând asupra sa niciuna din acțiunile arătate în textul de lege citat.

Comportamentul părții vătămate (deranjată de

dedicațiile muzicale oferite de formația de muzică inculpatului, afirmațiile

acestuia că este nemuritor și lovirea unei reclame) nu a putut crea o puternică

tulburare sau emoție inculpatului, astfel că justificat nu a fost reținută

circumstanța favorabilă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În raport de considerentele expuse, recursul declarat

de inculpat nu este fondat și, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va fi respins.

Se va computa perioada arestării preventive, iar în

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.C.

împotriva Deciziei penale nr. 206 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii

de 24 ore din data de 10 aprilie 2008 la data de 11 aprilie 2008 și a arestării

preventive de la 16 mai 2008 la 18 ianuarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.