ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 494/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 494/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava, inculpatul T.C.M., fiul lui A. și S., a fost condamnat la pedeapsa

principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii

prevăzute de art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și b) C. pen.

S-a luat act că nu există constituire de

parte civilă.

În esență, pe baza probelor administrate,

s-a reținut următoarea stare de fapt:

Partea vătămată, în vârstă de 14

ani și 9 luni era elevă și prietenă cu D.I.L., zisă T.

care era nepoata inculpatului.

În cursul anului 2008, partea vătămată

i-a dat lui T. un telefon mobil pentru a fi reparat, cunoscând că unchiul

acesteia, respectiv, inculpatul T.C.M. ar putea-o ajuta.

La 28 ianuarie 2009, partea vătămată,

în timp ce se deplasa spre domiciliu, a primit un telefon de la inculpat care a

întrebat-o despre nepoata sa, T. Totodată, i-a propus părții

vătămate să se întâlnească pentru a-i înapoia telefonul

mobil pe care îl dăduse la reparat, cu ceva timp în urmă, propunere

cu care minora a fost de acord.

Întrucât, minora știa că mama sa este

împotriva prieteniei sale cu T., i-a ascuns că se întâlnește cu

inculpatul, spunându-i că va merge acasă la o colegă pentru

a-și face lecțiile împreună cu aceasta.

După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus

părții vătămate că telefonul nu se află la el, ci

la un prieten de-al lui, respectiv, M.M. care locuiește în blocul de

garsoniere din zona M., propunându-i să meargă la domiciliul acestuia

și ulterior să meargă la prietena ei T., lucru cu care a fost de

acord.

Împreună cei doi s-au deplasat în zona M., unde

partea vătămată a așteptat pe inculpat în fața

blocului de garsoniere, cât timp inculpatul și-a căutat

cunoștința.

Întrucât nu a fost găsită, inculpatul

și partea vătămată și-au continuat deplasarea spre T.R.,

str. P.R. și A., deplasare motivată de căutarea prietenului de

la care urma să recupereze telefonul mobil.

Partea vătămată l-a așteptat pe

inculpat și în fața casei unde locuiește, precum și la

barul L.B., de pe str. P.R., întrucât, de fiecare dată când intra într-un

imobil, inculpatul îi lua telefonul mobil sub pretextul de a suna și a

găsi o soluție pentru a-l găsi pe M.M. și a-i înapoia

telefonul pe care-l căuta.

Partea vătămată, văzând că nu

dau de persoana căutată, a dorit să meargă la prietena ei T.

care domiciliază pe str. C. din Suceava, motiv pentru care i-a dat un

mesaj, cu intenția de a anunța că vine la ea. Inculpatul a

observat acest lucru și nu a lăsat-o să transmită mesajul,

pe motiv că vrea să o ia prin surprindere și să vadă

cu cine este acasă. Astfel, mesajul a rămas în memoria telefonului la

secțiunea „ciorne”.

După ce inculpatul a ieșit din barul L.B.

unde a consumat alcool s-au deplasat spre autogară. Profitând că în

zonă nu se aflau persoane, inculpatul a luat-o pe o stradă unde se

aflau mai multe garaje, moment în care partea vătămată i-a spus

inculpatului că vrea să meargă acasă, dar acesta nu a

lăsat-o, a prins-o de mână și a tras-o după el, deși

partea vătămată a încercat să fugă. Inculpatul nu a

lăsat-o și a lovit-o o singură dată cu palma peste

față și un pumn peste cap, obligând-o să

întrețină un raport sexual oral cu el. În momentul în care a vrut

să fugă, inculpatul a ținut-o, aceasta căzând în noroi.

După terminarea actului, inculpatul a restituit

părții vătămate telefonul, aceasta fugind spre magazinul L.,

unde a contactat-o telefonic pe mama sa, căreia i-a spus cele întâmplate,

ulterior anunțând și poliția.

Potrivit certificatului medico-legal din 29 ianuarie 2009

al Serviciului de Medicină Legală Suceava, partea vătămată

M.A.A. a prezentat echimoză frontală stângă ce s-a putut produce

prin lovire cu un corp au mijloc contondent.

În raportul psihologic de evaluare inițială nr.

3014 din 29 ianuarie 2009 a D.G.A.S.P.C. Suceava s-a precizat că minora

prezintă „frică excesivă și ostilitate față de

agresor, fiind recomandată includerea într-un program de consiliere, în

vederea stabilirii echilibrului emoțional și evitarea

dezrădăcinării psiho-afective”.

După ce a sesizat organele de poliție,

partea vătămată l-a identificat pe agresor după planșa

foto, în prezența martorei asistente S.A.C.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat apel inculpatul care a susținut că probele administrate nu

i-au dovedit vinovăția în săvârșirea faptei deduse

judecății.

Prin Decizia penală nr. 58 din 2 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat, a desființat

în parte sentința penală apelată și, în rejudecare, în baza

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art.

74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C.M. la

pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b), d), e) C. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile

hotărârii atacate și care nu sunt contrare deciziei.

În motivarea soluției, instanța de apel a

reținut că deși prima instanță a stabilit corect

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii, i-a aplicat o

pedeapsă aspră în raport de circumstanțele faptele și

persoana inculpatului, respectiv, persoană tânără, cu doi copii

minori în întreținere.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și

inculpatul T.C.M.

Prin motivele scrise, parchetul a criticat

soluția instanței de apel sub aspectul individualizării

pedepsei, apreciind că față de împrejurările concrete

săvârșirii faptei nu se justifică coborârea pedepsei sub limita

minimă legală, prin reținerea circumstanțelor atenuante, în

condițiile în care, fapta a fost comisă în stare de recidivă iar

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

În esență, recurentul inculpat a criticat în

principal, soluția de condamnare, susținând că este nevinovat

și că nu s-a efectuat expertizarea eșarfei purtată de

partea vătămată și cu care martora M.R. a pretins că

s-a șters la gură, după cum nu s-au expertizat mucurile de

țigări ce se pretinde că au fost găsite la locul faptei,

pentru a se constata A.D.N.-ul inculpatului; nu s-a dat o interpretare

adecvată probelor care nu atestau urme de noroi pe hainele victimei

și nici urme în noroiul aflat la locul faptei, dacă victima ar fi

căzut, așa cum se pretinde;

- în subsidiar, recurentul inculpat a solicitat

reducerea pedepsei, corespunzător vinovăției sale în lipsirea

victimei de un telefon mobil.

În concluzie, recursul inculpat a solicitat, în

principal, pentru considerentele expuse achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar,

reducerea pedepsei.

În susținerea motivului de recurs procurorul a

invocat cazul de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârilor atacate în raport de totalitatea criticilor formulate, de

cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează

că este fondat recursul procurorului.

Într-adevăr, o individualizare corectă a

pedepsei, în înțelesul art. 72 C. pen., presupune o operațiune

juridică corectă în cadrul căreia stabilirea pedepsei - în

cuantum și modalitate de executare să exprime cât mai fidel pericolul

social al faptei deduse judecății, cât și al făptuitorului.

Și în fine, în același sens, rațiunea

reglementării unor împrejurări de natură a atenua

răspunderea penală reprezintă, deasemeni, expresia unei juste

și apropiate individualizări a pedepsei de realitatea faptei și

persoana inculpatului.

Dar, în considerarea condițiilor și

împrejurărilor concrete de comitere a faptei, dar mai ales, a datelor ce

caracterizează pe inculpat - se apreciază că acesta nu putea

beneficia de acordarea unor circumstanțe atenuante și de coborârea

pedepsei sub limita minimă legală, pentru că astfel, nu ar fi

respectate regulile și principiile de individualizare și nu s-ar

realiza o echitabilă proporție între pericolul faptei de viol a unei

minore de 14 ani și persoana inculpatului recidivist, cu numeroase

condamnări în antecedente pentru fapte de furt și tâlhărie, cu o

conduită procesuală nesinceră și lipsită de regret

și o pedeapsă situată într-un cuantum sub limita minimă

legală.

Drept urmare, sub acest aspect hotărârea

instanței de apel este neîntemeiată prin reținerea

dispozițiilor art. 74-76 C. pen., dar, în aceiași măsură și

hotărârea instanței de fond care a condamnat pe inculpat la o

pedeapsă de 15 ani închisoare.

Așa fiind, sub aspectul discutat hotărârile

sunt nefondate, motiv pentru care, recursul declarat de parchet este fondat

și în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va

admite, se vor casa hotărârile atacate cu privire la individualizarea

pedepsei principale.

Procedând la rejudecare, în limitele casării, se

vor înlătura dispozițiile art. 74-76 C. pen., iar pedeapsa

principală aplicată inculpatului va fi majorată la limita

minimă legală, cu menținerea pedepsei complementare în

continuare și conținutul stabilit de instanța de apel.

De asemeni se vor menține restul

dispozițiilor din hotărârile atacate în măsura în care nu

contravin celor dispuse prin prezenta decizie.

Cât privește recursul declarat de inculpat acesta

este nefondat, sub aspectul ambelor critici formulate.

Este adevărat că inculpatul a negat

săvârșirea faptei pe tot parcursul procesului penal, atitudinea

procesuală nesinceră fiind stimulată de lipsa unor martori

oculari și de locul izolat ales pentru săvârșirea faptei.

Dar, chiar în acest context, declarațiile

inculpatului sunt izolate și nu sunt confirmate de restul probatoriului

administrat și care relevă că soluția de condamnare este

conformă acestuia și în nici un caz, nu reprezintă o gravă

eroare de fapt de natură a face incidentă în cauză o

soluție de achitare.

Într-adevăr, partea vătămată

imediat după faptă și-a anunțat mama și mai apoi

familia de cele întâmplate, conducând lucrătorii de poliție pe

traseul urmat împreună cu inculpatul, apoi la locul faptei.

Împrejurările faptei relevate de partea

vătămată și constatările de la locul faptei au fost

consemnate în procesul verbal de cercetare din 29 ianuarie 2009, încheiat

și semnat în fața martorului asistent și a martorei M.R., mama

părții vătămate, cât și a părții

vătămate, aceleași aspecte fiind fixate și prin

planșele judiciare fotografice aflate la f. 8-16 d.u.p.

De altfel, martorii audiați au confirmat

susținerile părții vătămate privind traseul urmat în

ziua de 28 ianuarie 2009 de inculpat și partea vătămată

până la locul și momentul comiterii infracțiunii de viol.

Cu ocazia recunoașterii după planșa

fotografică, partea vătămată, fără vreo ezitare,

a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a violat-o.

Din examinarea medico-legală a victimei a

rezultat că a prezentat echimoză produsă de corp contondent

putând data din 28 ianuarie 2009 și care confirmă alte susțineri

ale părții vătămate, potrivit cărora, la încercarea

acesteia de a fugi, inculpatul a lovit-o cu palma peste față și

i-a dat un pumn în cap.

În sensul probelor care confirmă fapta,

evaluată psihologic, s-a constat că minora prezintă o stare

psihică generală alarmată de sentimente de frică,

nesiguranță, anxietate, sentimente de rușine și de

autoculpabilizare (a se vedea raport psihiatric de evaluare, f. 24-28, d.u.p.).

Deși inculpatul a recunoscut și indicat

traseul urmat cu partea vătămată în ziua de 28 ianuarie 2009, a

negat că a mers cu aceasta în zona garajelor și ar fi întreținut

cu aceasta un raport sexual oral.

Și în fine, inculpatul a fost de acord să

fie examinat la biodetectorul stresului emoțional, iar din raportul de

constatare tehnico-științifică din 30 ianuarie 2009 a rezultat

că pentru răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei au

fost evidențiate reacții specifice comportamentului semnalat (f. 92-96,

d.u.p.).

Referitor la probatoriile solicitate de inculpat în

apărare, instanța de apel a audiat martorii propuși, constatând irelevante

cauzei aceste declarații și a respins, corect, ca fiind

nepertinentă și concludentă expertizarea A.D.N. a mucurilor de

țigări găsite la locul faptei și ridicate de organul de

cercetare penală.

Desigur, în acest cadru probator, în mod corect,

instanțele au stabilit că, actul sexual oral la care a fost

obligată minora, în vârstă de 14 ani, de către inculpat,

constituie în sensul legii și practicii judiciare unitare,

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen. pentru care, în mod legal, a fost condamnat inculpatul.

Și în fine, pentru aceleași considerente -

mai sus arătate - este nefondată și critica inculpatului vizând

reducerea pedepsei.

Numai prin executarea unei pedepsei ferme de

către inculpat se pot asigura în cauză cerințele înscrise în art.

52 C. pen. și pot fi respectate prevederile art. 72 C. pen.

În consecință, pentru toate aceste motive,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen.

combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa principală durata

reținerii și arestării preventive la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se includ și cheltuielile cu asistența juridică

obligatorie, care se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și partea vătămată M.A.A. prin reprezentantul

legal M.R. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și sentința

penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava numai cu privire la

greșita constatare a circumstanțelor atenuante, pe care le

înlătură.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului T.C.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. de la 9 ani

închisoare la 10 ani închisoare.

Menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b), d), e) C.

pen. pe timp de 4 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M. împotriva

aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 10

februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 februarie 2010.