ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 494/2010

Asupra recursurilor penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava, inculpatul T.C.M., fiul lui A. și S., a fost condamnat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a luat act că nu există constituire de parte civilă. În esență, pe baza probelor administrate, s-a reținut următoarea stare de fapt: Partea vătămată, în vârstă de 14 ani și 9 luni era elevă și prietenă cu D.I.L., zisă T. care era nepoata inculpatului.

În cursul anului 2008, partea vătămată i-a dat lui T. un telefon mobil pentru a fi reparat, cunoscând că unchiul acesteia, respectiv, inculpatul T.C.M. ar putea-o ajuta. La 28 ianuarie 2009, partea vătămată, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a primit un telefon de la inculpat care a întrebat-o despre nepoata sa, T. Totodată, i-a propus părții vătămate să se întâlnească pentru a-i înapoia telefonul mobil pe care îl dăduse la reparat, cu ceva timp în urmă, propunere cu care minora a fost de acord. Întrucât, minora știa că mama sa este împotriva prieteniei sale cu T., i-a ascuns că se întâlnește cu inculpatul, spunându-i că va merge acasă la o colegă pentru a-și face lecțiile împreună cu aceasta.

După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus părții vătămate că telefonul nu se află la el, ci la un prieten de-al lui, respectiv, M.M. care locuiește în blocul de garsoniere din zona M., propunându-i să meargă la domiciliul acestuia și ulterior să meargă la prietena ei T., lucru cu care a fost de acord. Împreună cei doi s-au deplasat în zona M., unde partea vătămată a așteptat pe inculpat în fața blocului de garsoniere, cât timp inculpatul și-a căutat cunoștința. Întrucât nu a fost găsită, inculpatul și partea vătămată și-au continuat deplasarea spre T.R., str. P.R. și A., deplasare motivată de căutarea prietenului de la care urma să recupereze telefonul mobil. Partea vătămată l-a așteptat pe inculpat și în fața casei unde locuiește, precum și la barul L.B., de pe str. P.R., întrucât, de fiecare dată când intra într-un imobil, inculpatul îi lua telefonul mobil sub pretextul de a suna și a găsi o soluție pentru a-l găsi pe M.M.

și a-i înapoia telefonul pe care-l căuta. Partea vătămată, văzând că nu dau de persoana căutată, a dorit să meargă la prietena ei T. care domiciliază pe str. C. din Suceava, motiv pentru care i-a dat un mesaj, cu intenția de a anunța că vine la ea. Inculpatul a observat acest lucru și nu a lăsat-o să transmită mesajul, pe motiv că vrea să o ia prin surprindere și să vadă cu cine este acasă. Astfel, mesajul a rămas în memoria telefonului la secțiunea „ciorne”. După ce inculpatul a ieșit din barul L.B. unde a consumat alcool s-au deplasat spre autogară. Profitând că în zonă nu se aflau persoane, inculpatul a luat-o pe o stradă unde se aflau mai multe garaje, moment în care partea vătămată i-a spus inculpatului că vrea să meargă acasă, dar acesta nu a lăsat-o, a prins-o de mână și a tras-o după el, deși partea vătămată a încercat să fugă.

Inculpatul nu a lăsat-o și a lovit-o o singură dată cu palma peste față și un pumn peste cap, obligând-o să întrețină un raport sexual oral cu el. În momentul în care a vrut să fugă, inculpatul a ținut-o, aceasta căzând în noroi. După terminarea actului, inculpatul a restituit părții vătămate telefonul, aceasta fugind spre magazinul L., unde a contactat-o telefonic pe mama sa, căreia i-a spus cele întâmplate, ulterior anunțând și poliția. Potrivit certificatului medico-legal din 29 ianuarie 2009 al Serviciului de Medicină Legală Suceava, partea vătămată M.A.A. a prezentat echimoză frontală stângă ce s-a putut produce prin lovire cu un corp au mijloc contondent. În raportul psihologic de evaluare inițială nr. 3014 din 29 ianuarie 2009 a D.G.A.S.P.C.

Suceava s-a precizat că minora prezintă „frică excesivă și ostilitate față de agresor, fiind recomandată includerea într-un program de consiliere, în vederea stabilirii echilibrului emoțional și evitarea dezrădăcinării psiho-afective”. După ce a sesizat organele de poliție, partea vătămată l-a identificat pe agresor după planșa foto, în prezența martorei asistente S.A.C. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul care a susținut că probele administrate nu i-au dovedit vinovăția în săvârșirea faptei deduse judecății. Prin Decizia penală nr. 58 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală apelată și, în rejudecare, în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii atacate și care nu sunt contrare deciziei. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că deși prima instanță a stabilit corect vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii, i-a aplicat o pedeapsă aspră în raport de circumstanțele faptele și persoana inculpatului, respectiv, persoană tânără, cu doi copii minori în întreținere. În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul T.C.M.

Prin motivele scrise, parchetul a criticat soluția instanței de apel sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că față de împrejurările concrete săvârșirii faptei nu se justifică coborârea pedepsei sub limita minimă legală, prin reținerea circumstanțelor atenuante, în condițiile în care, fapta a fost comisă în stare de recidivă iar inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii. În esență, recurentul inculpat a criticat în principal, soluția de condamnare, susținând că este nevinovat și că nu s-a efectuat expertizarea eșarfei purtată de partea vătămată și cu care martora M.R.

a pretins că s-a șters la gură, după cum nu s-au expertizat mucurile de țigări ce se pretinde că au fost găsite la locul faptei, pentru a se constata A.D.N.-ul inculpatului; nu s-a dat o interpretare adecvată probelor care nu atestau urme de noroi pe hainele victimei și nici urme în noroiul aflat la locul faptei, dacă victima ar fi căzut, așa cum se pretinde; - în subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea pedepsei, corespunzător vinovăției sale în lipsirea victimei de un telefon mobil. În concluzie, recursul inculpat a solicitat, în principal, pentru considerentele expuse achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

În susținerea motivului de recurs procurorul a invocat cazul de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate în raport de totalitatea criticilor formulate, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru considerentele ce urmează că este fondat recursul procurorului. Într-adevăr, o individualizare corectă a pedepsei, în înțelesul art. 72 C. pen., presupune o operațiune juridică corectă în cadrul căreia stabilirea pedepsei - în cuantum și modalitate de executare să exprime cât mai fidel pericolul social al faptei deduse judecății, cât și al făptuitorului. Și în fine, în același sens, rațiunea reglementării unor împrejurări de natură a atenua răspunderea penală reprezintă, deasemeni, expresia unei juste și apropiate individualizări a pedepsei de realitatea faptei și persoana inculpatului.

Dar, în considerarea condițiilor și împrejurărilor concrete de comitere a faptei, dar mai ales, a datelor ce caracterizează pe inculpat - se apreciază că acesta nu putea beneficia de acordarea unor circumstanțe atenuante și de coborârea pedepsei sub limita minimă legală, pentru că astfel, nu ar fi respectate regulile și principiile de individualizare și nu s-ar realiza o echitabilă proporție între pericolul faptei de viol a unei minore de 14 ani și persoana inculpatului recidivist, cu numeroase condamnări în antecedente pentru fapte de furt și tâlhărie, cu o conduită procesuală nesinceră și lipsită de regret și o pedeapsă situată într-un cuantum sub limita minimă legală. Drept urmare, sub acest aspect hotărârea instanței de apel este neîntemeiată prin reținerea dispozițiilor art. 74-76 C. pen., dar, în aceiași măsură și hotărârea instanței de fond care a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

Așa fiind, sub aspectul discutat hotărârile sunt nefondate, motiv pentru care, recursul declarat de parchet este fondat și în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite, se vor casa hotărârile atacate cu privire la individualizarea pedepsei principale. Procedând la rejudecare, în limitele casării, se vor înlătura dispozițiile art. 74-76 C. pen., iar pedeapsa principală aplicată inculpatului va fi majorată la limita minimă legală, cu menținerea pedepsei complementare în continuare și conținutul stabilit de instanța de apel. De asemeni se vor menține restul dispozițiilor din hotărârile atacate în măsura în care nu contravin celor dispuse prin prezenta decizie. Cât privește recursul declarat de inculpat acesta este nefondat, sub aspectul ambelor critici formulate.

Este adevărat că inculpatul a negat săvârșirea faptei pe tot parcursul procesului penal, atitudinea procesuală nesinceră fiind stimulată de lipsa unor martori oculari și de locul izolat ales pentru săvârșirea faptei. Dar, chiar în acest context, declarațiile inculpatului sunt izolate și nu sunt confirmate de restul probatoriului administrat și care relevă că soluția de condamnare este conformă acestuia și în nici un caz, nu reprezintă o gravă eroare de fapt de natură a face incidentă în cauză o soluție de achitare. Într-adevăr, partea vătămată imediat după faptă și-a anunțat mama și mai apoi familia de cele întâmplate, conducând lucrătorii de poliție pe traseul urmat împreună cu inculpatul, apoi la locul faptei.

Împrejurările faptei relevate de partea vătămată și constatările de la locul faptei au fost consemnate în procesul verbal de cercetare din 29 ianuarie 2009, încheiat și semnat în fața martorului asistent și a martorei M.R., mama părții vătămate, cât și a părții vătămate, aceleași aspecte fiind fixate și prin planșele judiciare fotografice aflate la f. 8-16 d.u.p. De altfel, martorii audiați au confirmat susținerile părții vătămate privind traseul urmat în ziua de 28 ianuarie 2009 de inculpat și partea vătămată până la locul și momentul comiterii infracțiunii de viol. Cu ocazia recunoașterii după planșa fotografică, partea vătămată, fără vreo ezitare, a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a violat-o.

Din examinarea medico-legală a victimei a rezultat că a prezentat echimoză produsă de corp contondent putând data din 28 ianuarie 2009 și care confirmă alte susțineri ale părții vătămate, potrivit cărora, la încercarea acesteia de a fugi, inculpatul a lovit-o cu palma peste față și i-a dat un pumn în cap. În sensul probelor care confirmă fapta, evaluată psihologic, s-a constat că minora prezintă o stare psihică generală alarmată de sentimente de frică, nesiguranță, anxietate, sentimente de rușine și de autoculpabilizare (a se vedea raport psihiatric de evaluare, f. 24-28, d.u.p.). Deși inculpatul a recunoscut și indicat traseul urmat cu partea vătămată în ziua de 28 ianuarie 2009, a negat că a mers cu aceasta în zona garajelor și ar fi întreținut cu aceasta un raport sexual oral.

Și în fine, inculpatul a fost de acord să fie examinat la biodetectorul stresului emoțional, iar din raportul de constatare tehnico-științifică din 30 ianuarie 2009 a rezultat că pentru răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului semnalat (f. 92-96, d.u.p.). Referitor la probatoriile solicitate de inculpat în apărare, instanța de apel a audiat martorii propuși, constatând irelevante cauzei aceste declarații și a respins, corect, ca fiind nepertinentă și concludentă expertizarea A.D.N. a mucurilor de țigări găsite la locul faptei și ridicate de organul de cercetare penală. Desigur, în acest cadru probator, în mod corect, instanțele au stabilit că, actul sexual oral la care a fost obligată minora, în vârstă de 14 ani, de către inculpat, constituie în sensul legii și practicii judiciare unitare, infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

pentru care, în mod legal, a fost condamnat inculpatul. Și în fine, pentru aceleași considerente - mai sus arătate - este nefondată și critica inculpatului vizând reducerea pedepsei. Numai prin executarea unei pedepsei ferme de către inculpat se pot asigura în cauză cerințele înscrise în art. 52 C. pen. și pot fi respectate prevederile art. 72 C. pen. În consecință, pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive la zi. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cheltuielile cu asistența juridică obligatorie, care se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și partea vătămată M.A.A. prin reprezentantul legal M.R. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 169 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Suceava numai cu privire la greșita constatare a circumstanțelor atenuante, pe care le înlătură. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului T.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. de la 9 ani închisoare la 10 ani închisoare. Menține pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b), d), e) C. pen.

pe timp de 4 ani. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 10 februarie 2010. Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.