ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25

august 2008 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanții

V.L. și C.G. au formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 3488 din 18 iunie 2008 emisă de Primarul

municipiului Constanța, arătând că în mod greșit li s-a respins cererea de

restituire privind imobilul din Constanța, pe motiv că aceștia nu sunt persoane

îndreptățite.

Prin sentința civilă nr. 1329 din 14

noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității

procesual active a reclamanților și a respins contestația formulată de

reclamanții V.L. și C.G., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului

Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, D.L., M.C., D.I.P., D.R.M. și D.M.A.,

ca nefondată.

A fost respinsă cererea de obligare

a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamanții au calitate procesuală activă întrucât, fiind

parte în raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001, au calitatea

să atace în justiție dispoziția prin care le-a fost respinsă cererea de

restituire în natură a imobilului.

În ceea ce privește calitatea reclamanților

de persoană îndreptățită la restituire în procedura legii speciale, tribunalul

a reținut că prin sentința civilă nr. 10294 din 30 iunie 2003 a Judecătoriei

Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea certificatului

de calitate de moștenitor emis de BNP V.N., prin care se constatase calitatea

reclamanților de descendenți ai defuncților V.D.I. și V.M., în calitate de

nepoți de frate.

În acest sens, s-a reținut, cu

putere de lucru judecat, că, deși reclamanții sunt rude colaterale cu

defuncții, foști proprietari ai imobilului, sunt străini de succesiunea

acestora, fiind înlăturați de la moștenire prin dispozițiile testamentare ale

defunctului V.I., care prin testamentul înregistrat sub nr. 2378/1938 la Grefa Tribunalului Constanța, în lipsa unor descendenți direcți, a lăsat soției sale întreaga

avere mobilă și imobilă.

Prin decizia nr. 103/C din 15

aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe, ca nefondat, fiind obligați apelanții la plata

cheltuielilor de judecată către intimații Primarul municipiului Constanța și

Municipiul Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că, potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat în decembrie 1927

și a cărții funciare nr. 456/1940, proprietar al imobilului situat în

Constanța, era V.M., soția generalului V.D.I.

Atât la momentul dobândirii

imobilului, cât și la momentul decesului celor doi soți, respectiv în martie

1938 și mai 1946, era specific regimul separației de patrimonii.

Chiar dacă s-ar fi considerat că,

după intrarea în vigoare a Codului familiei prin Decretul nr. 32/1954, bunul ar

fi aparținut regimului comunității de bunuri potrivit art. 4 alin. (2) din

decret, decesul lui V.D.I., intervenit anterior decesului soției sale, V.M., a

avut ca efect transmiterea drepturilor succesorale ale generalului către soția

sa, acest transfer operând atât în virtutea calității acesteia de moștenitor

legal, conform Legii nr. 319/1944, cât și în virtutea calității de legatar

universal, ca urmare a testamentului olograf înregistrat sub nr. 2378/1938 la Grefa Tribunalului Constanța.

Acest testament, prezentat în

original, nu a fost atacat, iar efectele lui au fost recunoscute cu autoritate

de lucru judecat, în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 10294 din 30

iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Constanța.

Calitatea de unică moștenitoare de

pe urma defunctului V.D.I., atribuită soției sale și apoi succesorilor

acesteia, pârâtele din cauza de față, este opozabilă reclamanților, care au

luat parte la judecată și nu au prezentat instanței elemente noi care să

conducă la o altă concluzie decât aceea reținută prin sentința menționată,

respectiv aceea că reclamanții nu sunt moștenitorii nici unuia din foștii

proprietari ai imobilului.

A mai reținut instanța de apel că,

certificatul de calitate de moștenitor nr. 125 din 7 mai 2003, eliberat de BNP C.B.,

care afirmă calitatea de moștenitor a lui V.A.I., de pe urma defunctului V.D.I.,

nu poate fi primit ca act doveditor al calității de moștenitor în condițiile

art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece acesta nu este eliberat într-o procedură

succesorală dezbătută în contradictoriu cu celelalte persoane care aveau

vocație la succesiune, prin acest certificat soția defunctului fiind trecută ca

străină de succesiune prin neacceptare.

În plus, constatările notarului din

certificatul menționat sunt contrazise prin hotărârea judecătorească nr.

10294/2003 a Judecătoriei Constanța, care recunoaște calitatea de moștenitor de

pe urma defunctului V.D.I., a soției sale, și atestă cu certitudine că

reclamanții nu au calitatea de succesori, astfel că aceștia nu pot obține

măsuri reparatorii pentru bunurile care au aparținut acestuia și, cu atât mai

puțin, nu pot obține măsuri reparatorii pentru bunurile proprietatea soției

sale, V.M., ale cărei moștenitoare sunt pârâtele din cauză.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, reclamanții V.L. și C.G., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor

formulate au arătat că instanța de apel s-a aflat în eroare când a afirmat că

imobilul era proprietatea soției generalului V., deoarece în cuprinsul actului

de vânzare-cumpărare din anul 1927 se stipulează că „ d-na M. general I.V.”

cumpără cu autorizația soțului său, general I.V.

S-a mai susținut că, în mod greșit instanța

de apel a apreciat că imobilul în litigiu este proprietatea autoarei V.M.

pentru faptul că dreptul de proprietate al acesteia ar fi fost transcris în

cartea funciară nr. 456/1940, fără să țină cont că înscrierea în cartea

funciară a fost făcută după decesul autorului V.I.

De asemenea, s-a mai susținut că

instanțele nu au verificat existența și puterea doveditoare a testamentului

olograf, care nu a fost recunoscut de recurenți, sub aspectul sincerității

scrierii și a semnăturii, precum și condițiile în care data trecută în

testament le poate fi opusă recurenților-reclamanți.

La termenul de judecată din data de

4 februarie 2010 instanța a invocat, din oficiu,

excepția nulității recursului, în

raport cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este nul, pentru

considerentele la care ne vom referi în continuare.

Conform art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art.

303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304

pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul

de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie

motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată,

instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea

atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

În speță, deși recurenții au invocat

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu au formulat critici care să facă

posibilă încadrarea în acest text de lege, deoarece nu s-a arătat care sunt

dispozițiile legale nesocotite, încălcate sau aplicate greșit de instanța de

apel, iar interpretarea dată de instanță probelor constituie o chestiune de

fapt, care nu justifică invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au susținut, în esență,

că instanța de apel nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosar și nu a

interpretat corect probatoriul administrat la prima instanță și în apel.

Cât privește verificarea

valabilității testamentului olograf, având în vedere că instanțele au constatat

că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a

valorificat acest testament și că nu se mai impune efectuarea altor verificări

în acest sens, rezultă că și această critică se referă tot la modul în care

instanța a apreciat probele administrate în cauză.

Or, față de faptul că pct. 10 și 11

ale art. 304 C. proc. civ., privitoare la nepronunțarea instanței asupra unor

dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și la situația

în care hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o

apreciere eronată a probelor administrate au fost abrogate prin O.U.G. nr.

138/2000, susținerile recurenților nu fac posibilă încadrarea în art. 304 C.

proc. civ. și nu permit analiza, în faza de atac a recursului, a hotărârii

atacate.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat

de reclamanții V.L. și C.G.

Având în vedere că recurenții au

căzut în pretenții, vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimatul

Primarul municipiului Constanța, precum și către intimații D.L., M.C., D.I.P., D.R.M.

și D.M.A., în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții

V.L. și C.G. împotriva deciziei nr. 103/C din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Obligă recurenții la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 476 lei către intimatul Primarul

municipiului Constanța și 6000 lei către intimații D.L., M.C., D.I.P., D.R.M.

și D.M.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 4 februarie 2010.