ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1843/2015

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia civilă nr. 112/ C din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelurile declarate de reclamanții A.I., C.A. și SC O.F. SRL precum și de pârâtul Primarul municipiului Constanța împotriva Sentinței civile nr. 880 din 07 mai 2010 și încheierii din 13 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Constanța. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au contestat soluția dată de prima instanță în cererea conexă, prin care s-a dispus anularea Dispozițiilor nr. 4671 din 11 august 2008, nr. 5233 din 12 septembrie 2008 și nr. 7336 din 11 noiembrie 2008, arătând că în analiza legalității dispozițiilor contestate instanța trebuia să stabilească persoana care avea calitatea de moștenitor al lui C.N., respectiv dacă avea calitate de moștenitor legal S.I.

ori S.Ș., dacă imobilul putea face obiectul restituirii potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 18/1991, stabilind astfel regimul juridic al terenului. În ceea ce privește calitatea de moștenitor de pe urma defunctului C.N., susținerea apelanților reclamanți în sensul că numai S.I. are această calitate, fiind „descendent de grad III” în timp ce S.Ș. nu poate culege moștenirea defunctului deoarece „este descendent de grad IV”, s-a reținut a fi nefondată în condițiile în care, astfel cum corect a arătat instanța de fond, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, S.I. și S.Ș. erau frați, ambii fiind descendenții lui S.A. și S.S., deci ambii având calitatea de nepoți de soră ai defunctului C.N.

și care sunt în aceeași măsură persoane cu vocație la succesiunea acestui defunct ca urmare a clasei din care fac parte, respectiv aceea a colateralilor privilegiați de grad III. De altfel, în ceea ce privește vocația lui S.S. de a culege moștenirea lăsată de defunctul C.N., respectiv vocația de a formula cereri de restituire a imobilelor preluate din patrimoniul defunctului, prin Sentința civilă nr. 1771 din 7 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 36785/212/2010, menținută prin Decizia civilă nr. 443 din 4 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că acesta a avut vocație succesorală, confirmată prin certificatul de calitate de moștenitor din 5 decembrie 1995 în care a fost menționat fiul său, I.C., ca moștenitor al lui C.N., vocație pe care a valorificat-o acceptând succesiunea defunctului C.N.

prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată la 10 aprilie 1991, în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. În ceea ce privește critica privind neverificarea de către instanța de fond, în analiza dispozițiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, a amplasamentului imobilului care a aparținut autorului C.N., cu consecința înlăturării titlului de proprietate emis la cererea lui S.Ș.

și menținerii titlurilor emise la solicitarea lui S.I., instanța a reținut că, atâta vreme cât posibilitatea verificării legalității unui titlu emis în procedura Legii nr. 18/1991 este deschisă celor lezați prin eliberarea lui conform normelor speciale ale acestui act normativ, iar nu pe cale incidentă în procedura Legii nr. 10/2001, nefiind permis nici instanței și cu atât mai puțin unității deținătoare sesizate (care poate fi nu numai unitate administrativ teritorială, dar și o regie autonomă, societate comercială, asociație cooperatistă) ca, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate definitiv nelegalitatea titlului de proprietate emis conform Legii nr. 18/1991, să înlăture efectul acestui titlu, acordând preferabilitate unui titlu emis în procedura Legii nr. 10/2001.

Aceasta, pentru că ambele acte normative cu caracter special au avut o finalitate comună, respectiv aceea de a repara abuzurile comise în vechiul regim comunist prin restituirea către foștii proprietari sau către succesorii lor a imobilelor care le-au aparținut. În speță, cu atât mai mult instanța nu poate ignora titlul de proprietate x emis pe numele lui S.S. pentru că valabilitatea titlului a fost verificată de o instanță în procedura declanșată la solicitarea reclamanților, prin hotărârile judecătorești sus menționate, statuându-se în mod irevocabil că titlul a fost emis cu respectarea Legii nr. 18/1991.

În aceste condiții, odată verificată vocația succesorilor proprietarului C.N., de a li se restitui dreptul care a aparținut autorului lor în temeiul contractului de vânzare-cumpărare transcris din 17 august 1927, prin apelul la una dintre procedurile speciale puse la dispoziție de legiuitor, nu mai dă dreptul succesorilor să obțină masuri reparatorii în temeiul altei legi speciale pentru același bun al autorului pentru că, astfel cum a reținut prima instanță, s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză. Este nerelevantă susținerea apelanților reclamanți din dezbaterile asupra apelului, consemnate în încheierea de la termenul din 17 decembrie 2014, în sensul că cererea lui S.Ș., formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a avut în vedere un teren agricol de 2,5 ha, în timp ce S.I.

a formulat o cerere de restituire a unui teren intravilan, altul decât cel reconstituit în temeiul Legii 18/1991, pentru că ambele cereri de restituire au vizat imobilul deținut în proprietate de autorul C.N., în temeiul aceluiași act de vânzare-cumpărare transcris din 17 august 1927 la Grefa Tribunalului Constanța, cererea lui S.Ș. înregistrată la Primăria Municipiului Constanța din 20 aprilie 1991 a avut ca obiect restituirea unei suprafețe de 3 ha „teren arabil în zona Cartier A.”, solicitare verificată în procedura Legii nr. 18/1991 și apreciată întemeiată odată cu emiterea titlului de proprietate al Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța.

Nu s-ar putea reține nici îndreptățirea reclamanților de a beneficia, în procedura Legii 10/2001, de restituirea diferenței până la 3,2882 ha, menținând astfel parte din dispozițiile emise de Primarul Municipiului Constanța în această procedură, pentru că, așa cum s-a arătat, pe terenul deținut de C.N.

pe „mereaua” comunei Anadalchioi s-au apreciat ca fiind incidente prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 care, odată aplicate exclud imobilul din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 alin. (1), iar pe de altă parte pentru că o restituire numai parțială a imobilului solicitat în procedura Legii nr. 18/1991 conferea dreptul succesibilului care și-a manifestat intenția de a accepta succesiunea autorului său prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate făcută comisiei de fond funciar în termenul prevăzut de lege, să atace această soluție pentru a obține măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru întreaga suprafață de teren solicitată; neprocedând de această manieră, hotărârea de restituire numai pentru 2,5 ha a devenit definitivă.

Cât privește apelul pârâtului, s-a reținut că apelul acestuia vizează soluția primei instanțe de anulare a dispoziției nr. 2343 din 3 aprilie 2009 a Primarului Municipiului Constanța, prin care s-a dispus revocarea celor trei dispoziții emise de același primar din 11 august 2008, din 12 septembrie 2008 și din 11 noiembrie 2008. Analiza legalității soluției instanței de fond asupra acestei dispoziții trebuie să aibă în vedere dezlegarea de drept dată în cauză prin Decizia nr. 1819 din 11 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că deciziile sau dispozițiile de restituire emise în sistemul Legii nr. 10/2001, indiferent de calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile, sunt acte de drept privat, respectiv acte juridice civile, iar nu acte administrative de autoritate, deoarece nu sunt emise în regim de putere publică.

Curtea a mai arătat și că, împotriva unor asemenea acte este deschisă calea acțiunii în nulitate de drept comun aflată inclusiv la dispoziția emitentului actului, care este parte în raportul juridic astfel creat prin emiterea lui. S-a stabilit astfel, ca o chestiune de drept dezlegată, că dispozițiile emise în favoarea reclamanților, prin care s-au acordat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, pot face obiectul unei acțiuni în nulitate, promovată inclusiv de emitentul lor, mijloc procesual folosit de altfel de către Primarul Municipiului Constanța în acțiunea înregistrată la Judecătoria Constanța conexată prin dispoziția instanței la Dosar nr. 5938/118/2009 al Tribunalului Constanța și analizată în prezentul dosar.

Pe de altă parte, s-a reținut și că, în ceea ce privește dispozițiile/deciziile emise Legii nr. 10/2001, act normativ ce conține norme speciale, derogatorii de la normele de drept comun în ce privește procedura de emitere și de contestare a lor, art. 26 alin. (3) din lege dispune că împotriva acestora se poate face contestație la secția civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității deținătoare. Astfel, pentru aceste dispoziții legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac, respectiv contestația la secția civilă a tribunalului, fără să fie prevăzută posibilitatea revocării dispoziției/deciziei de către emitentul ei, chiar la inițiativa persoanei îndreptățite.

În același timp, calificarea dispozițiilor/deciziilor emise în procedura acestei legi ca acte juridice civile înlătură de plano posibilitatea revocării lor, pentru că această sancțiune se aplică în dreptul civil fie în cazul liberalităților, când se pune în discuție ingratitudinea sau neexecutarea culpabilă a sarcinii, fie în situația desfacerii unui contract prin acordul părților, deci în sensul de denunțare unilaterală, în cazurile prevăzute de lege. În concluzie, reținând că în cazul dispozițiilor sau deciziilor emise în procedura Legii nr. 10/2001 legiuitorul a stabilit prin norme speciale procedura de contestare a lor, prin acțiune formulată la secția civilă a tribunalului, iar nu posibilitatea revocării lor de către organul emitent, s-a constatat că în mod corect prima instanță a anulat Dispoziția de revocare nr. 2343/3042009 a Primarului Municipiului Constanța, apelul pârâtului, sub acest aspect fiind neîntemeiat.

Cât privește apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 13 iulie 2010 a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 880 din 7 mai 2010 în sensul menționării nulității și în privința Dispoziției nr. 5233 din 12 septembrie 2008 a Primarului Municipiului Constanța, instanța a reținut că au fost corect aplicate prevederile art. 281 C. proc. civ., pentru că dispoziția sus menționată nu a avut o situație diferită, care să presupună analiza unor aspecte diferite față de celelalte două dispoziții atacate, dimpotrivă ele fiind analizate global, din perspectiva aceleiași chestiuni de drept și pe baza unui probatoriu identic, eroarea constând numai în neconsemnarea în dispozitiv a uneia dintre cele trei dispoziții, omisiune care îndeplinește astfel cerința erorii materiale.

2. Recursul 2.1. Motive Reclamanții au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici: Greșit s-a apreciat natura juridică a terenurilor solicitate de moștenitori fie în baza Legii nr. 18/1991, fie în baza Legii nr. 10/2001, și s-a stabilit că terenurilor le era aplicabilă Legea nr. 1871991. Este o interpretare stereo, în dezacord cu probele administrate și cu stabilirea regimului juridic aplicabil. În realitate, ceea ce nu s-a solicitat în baza Legii nr. 18/1991 putea fi obținut în baza Legii nr. 10/2001. Terenul autorului reclamanților era unul intravilan și nu făcea parte din cel reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991.

Autorii familiei S. au deținut teren pe raza municipiului Constanța atât intravilan, cât și extravilan, iar legile reparatorii nu condiționează ca aceste suprafețe să fie într-o suprafață minimă sau maximă. Numai Legea nr. 18/1991 stabilește o limită maximă de restituire. Un alt motiv de recurs vizează încălcarea principiilor privind vocația la succesiune și a drepturilor părților. Astfel, Ș.S., cel care a obținut terenul în baza Legii nr. 18/1991 nu era îndreptățit la moștenirea autorului comun, C.N., fiind un colateral de grad 5. Ca atare, este înlăturat de la succesiunea acestuia. Cât privește recursul împotriva soluției date în apel criticilor împotriva încheierii din 13 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, s-a invocat faptul că în cauză nu erau incidente prevederile art. 281 C. proc.

civ. pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri formulate de reclamanți și, pe cale de consecință, această situație trebuia reglementată numai în căile de atac. Instanțele au dat o interpretare eronată dispozițiilor legale și practicii în materie, au nesocotit dreptul intrat în puterea lucrului judecat și au anulat o dispoziție care era parțial, cel puțin, legală,, fără să cerceteze dreptul dedus judecății. 2.2. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat, și va fi respins pentru următoarele considerente: Susțin recurenții că instanțele de fond au pronunțat o soluție nelegală, atunci când au stabilit că nu se mai putea recurge și la procedura instituită de Legea nr. 10/2001 câtă vreme fusese reconstituit titlul de proprietate de pe urma autorului C.N., conform Legii nr. 18/1991.

Nelegalitatea soluției este dată de faptul că nu s-a observat amplasarea terenurilor, respectiv faptul că terenul solicitat în prezentul dosar era intravilan, deci erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu ale Legii nr. 18/1991. Înalta Curte reține că soluția pronunțată de instanțele de fond este legală, fiind dată cu respectarea cerințelor legii materiale incidente în cauză, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost declanșat litigiul.

Astfel, în condițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare. Împrejurarea că, față de amplasamentul terenului în raport cu care s-au solicitat măsuri reparatorii, succesorii lui C.N.

nu ar fi putut beneficia decât de prevederile Legii nr. 10/2001, deci, pe cale de consecință titlul obținut în temeiul Legii nr. 18/1991 nu ar fi unul valabil, nu putea face obiect de analiză decât în cadrul căilor de atac exercitate împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 18/1991. Pe cale de consecință, valabilitatea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 nu poate fi pusă în discuție, pe cale incidentală, în litigiul pornit în temeiul Legii nr. 10/2001.

Or, câtă vreme ambele cereri de restituire a terenurilor, atât în baza Legii nr. 18/1991, cât și în baza Legii nr. 10/2001 au avut drept temei același titlu de proprietate - contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 1927, odată ce unul dintre succesori a apelat la o procedură specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nu a fost anulat, ceilalți succesori nu mai puteau solicita măsuri reparatorii în temeiul unei alte legi speciale, a cărei finalitate este aceeași. Ca atare, motivul de recurs vizând nesocotirea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiat, critica formulată neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Nu este întemeiat nici motivul de recurs relativ la lipsa calității de succesor a lui Ș.S. de pe urma defunctului C.N. Prin Sentința civilă nr. 1771 din 7 februarie 2012 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia nr. 443 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, s-a hotărât irevocabil că Ș.S. este moștenitorul lui C.N. Prin urmare, instanțele de fond au avut în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a acestor hotărâri, atunci când au stabilit vocația lui S.Ș. de a culege moștenirea lăsată de defunctul C.N. și, pe cale de consecință, vocația de a formula cereri de restituire a terenurilor preluate din patrimoniul autorului său.

Odată ce dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost valorificat în cadrul unei proceduri speciale de către cel care are calitate de succesor a lui C.Ș., ceilalți succesori nu mai puteau apela la o altă procedură specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acelorași terenuri. Cât privește recursul exercitat împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 13 iulie 2010, Înalta Curte va reține că, deși prin cererea de recurs s-a făcut precizarea că recursul vizează și această încheiere, în realitate ceea ce s-a recurat este soluția de respingere a apelului împotriva încheierii, iar nu însăși încheierea pronunțată de tribunal. Așadar, recursul este admisibil, însă critica vizând lipsa de incidență, în cauză, a prevederilor art. 281 C. proc.

civ., este neîntemeiată. Conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Instanța superioară de fond a apreciat în mod corect faptul că omisiunea includerii în dispozitivul sentinței și a Dispoziției de primar nr. 5233 din 12 septembrie 2008 constituie o eroare materială în sensul tezei a doua a textului enunțat, câtă vreme aceasta avea o situație juridică identică cu a celorlalte două decizii menționate în dispozitiv. În aceste condiții, neimpunându-se efectuarea unei analize diferite a Dispoziției din 12 septembrie 2008, față de celelalte două dispoziții deja anulate prin sentință, în temeiul unor probe suplimentare, nu se pune problema că, prin încheierea dată în 13 iulie 2010, prima instanță ar fi modificat soluția adoptată inițial.

Așadar, critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.I., C.A. și SC O.F. SRL împotriva Deciziei civile nr. 112/ C din 22 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.