ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1843/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1843/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 112/ C din 22

decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelurile

declarate de reclamanții A.I., C.A. și SC O.F. SRL precum și de pârâtul

Primarul municipiului Constanța împotriva Sentinței civile nr. 880 din 07 mai 2010

și încheierii din 13 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Constanța.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanții au contestat soluția dată de

prima instanță în cererea conexă, prin care s-a dispus anularea Dispozițiilor nr.

4671 din 11 august 2008, nr. 5233 din 12 septembrie 2008 și nr. 7336 din 11

noiembrie 2008, arătând că în analiza legalității dispozițiilor contestate

instanța trebuia să stabilească persoana care avea calitatea de moștenitor al

lui C.N., respectiv dacă avea calitate de moștenitor legal S.I. ori S.Ș., dacă

imobilul putea face obiectul restituirii potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001

sau Legii nr. 18/1991, stabilind astfel regimul juridic al terenului.

În ceea ce privește

calitatea de moștenitor de pe urma defunctului C.N., susținerea apelanților

reclamanți în sensul că numai S.I. are această calitate, fiind „descendent de

grad III” în timp ce S.Ș. nu poate culege moștenirea defunctului deoarece „este

descendent de grad IV”, s-a reținut a fi nefondată în condițiile în care,

astfel cum corect a arătat instanța de fond, potrivit actelor de stare civilă

depuse la dosar, S.I. și S.Ș. erau frați, ambii fiind descendenții lui S.A. și

S.S., deci ambii având calitatea de nepoți de soră ai defunctului C.N. și care

sunt în aceeași măsură persoane cu vocație la succesiunea acestui defunct ca

urmare a clasei din care fac parte, respectiv aceea a colateralilor

privilegiați de grad III.

De altfel, în ceea ce

privește vocația lui S.S. de a culege moștenirea lăsată de defunctul C.N.,

respectiv vocația de a formula cereri de restituire a imobilelor preluate din

patrimoniul defunctului, prin Sentința civilă nr. 1771 din 7 februarie 2012

pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 36785/212/2010, menținută

prin Decizia civilă nr. 443 din 4 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul

Constanța, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că acesta a avut vocație

succesorală, confirmată prin certificatul de calitate de moștenitor din 5

decembrie 1995 în care a fost menționat fiul său, I.C., ca moștenitor al lui C.N.,

vocație pe care a valorificat-o acceptând succesiunea defunctului C.N. prin

cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată la 10 aprilie 1991,

în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

În ceea ce privește

critica privind neverificarea de către instanța de fond, în analiza

dispozițiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, a amplasamentului

imobilului care a aparținut autorului C.N., cu consecința înlăturării titlului

de proprietate emis la cererea lui S.Ș. și menținerii titlurilor emise la

solicitarea lui S.I., instanța a reținut că, atâta vreme cât posibilitatea

verificării legalității unui titlu emis în procedura Legii nr. 18/1991 este

deschisă celor lezați prin eliberarea lui conform normelor speciale ale acestui

act normativ, iar nu pe cale incidentă în procedura Legii nr. 10/2001, nefiind

permis nici instanței și cu atât mai puțin unității deținătoare sesizate (care

poate fi nu numai unitate administrativ teritorială, dar și o regie autonomă,

societate comercială, asociație cooperatistă) ca, în lipsa unei hotărâri judecătorești

care să constate definitiv nelegalitatea titlului de proprietate emis conform

Legii nr. 18/1991, să înlăture efectul acestui titlu, acordând preferabilitate

unui titlu emis în procedura Legii nr. 10/2001. Aceasta, pentru că ambele acte

normative cu caracter special au avut o finalitate comună, respectiv aceea de a

repara abuzurile comise în vechiul regim comunist prin restituirea către foștii

proprietari sau către succesorii lor a imobilelor care le-au aparținut.

În speță, cu atât mai

mult instanța nu poate ignora titlul de proprietate x emis pe numele lui S.S.

pentru că valabilitatea titlului a fost verificată de o instanță în procedura

declanșată la solicitarea reclamanților, prin hotărârile judecătorești sus

menționate, statuându-se în mod irevocabil că titlul a fost emis cu respectarea

Legii nr. 18/1991.

În aceste condiții,

odată verificată vocația succesorilor proprietarului C.N., de a li se restitui

dreptul care a aparținut autorului lor în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

transcris din 17 august 1927, prin apelul la una dintre procedurile speciale

puse la dispoziție de legiuitor, nu mai dă dreptul succesorilor să obțină

masuri reparatorii în temeiul altei legi speciale pentru același bun al

autorului pentru că, astfel cum a reținut prima instanță, s-ar ajunge la o

îmbogățire fără justă cauză.

Este nerelevantă

susținerea apelanților reclamanți din dezbaterile asupra apelului, consemnate

în încheierea de la termenul din 17 decembrie 2014, în sensul că cererea lui S.Ș.,

formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a avut în vedere un teren agricol de 2,5 ha, în timp ce S.I. a formulat o cerere de restituire a unui teren intravilan, altul decât cel

reconstituit în temeiul Legii 18/1991, pentru că ambele cereri de restituire au

vizat imobilul deținut în proprietate de autorul C.N., în temeiul aceluiași act

de vânzare-cumpărare transcris din 17 august 1927 la Grefa Tribunalului

Constanța, cererea lui S.Ș. înregistrată la Primăria Municipiului Constanța din

20 aprilie 1991 a avut ca obiect restituirea unei suprafețe de 3 ha „teren arabil în zona Cartier A.”, solicitare verificată în procedura Legii nr. 18/1991 și

apreciată întemeiată odată cu emiterea titlului de proprietate al Comisiei

Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

Constanța.

Nu s-ar putea reține

nici îndreptățirea reclamanților de a beneficia, în procedura Legii 10/2001, de

restituirea diferenței până la 3,2882 ha, menținând astfel parte din dispozițiile emise de Primarul Municipiului Constanța în această procedură, pentru că,

așa cum s-a arătat, pe terenul deținut de C.N. pe „mereaua” comunei Anadalchioi

s-au apreciat ca fiind incidente prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991

care, odată aplicate exclud imobilul din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001,

potrivit art. 8 alin. (1), iar pe de altă parte pentru că o restituire numai

parțială a imobilului solicitat în procedura Legii nr. 18/1991 conferea dreptul

succesibilului care și-a manifestat intenția de a accepta succesiunea autorului

său prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate făcută comisiei de

fond funciar în termenul prevăzut de lege, să atace această soluție pentru a

obține măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru întreaga suprafață de

teren solicitată; neprocedând de această manieră, hotărârea de restituire numai

pentru 2,5 ha a devenit definitivă.

Cât privește apelul

pârâtului, s-a reținut că apelul acestuia vizează soluția primei instanțe de anulare

a dispoziției nr. 2343 din 3 aprilie 2009 a Primarului Municipiului Constanța,

prin care s-a dispus revocarea celor trei dispoziții emise de același primar

din 11 august 2008, din 12 septembrie 2008 și din 11 noiembrie 2008.

Analiza legalității

soluției instanței de fond asupra acestei dispoziții trebuie să aibă în vedere

dezlegarea de drept dată în cauză prin Decizia nr. 1819 din 11 iunie 2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că deciziile sau

dispozițiile de restituire emise în sistemul Legii nr. 10/2001, indiferent de

calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile, sunt acte de drept privat,

respectiv acte juridice civile, iar nu acte administrative de autoritate,

deoarece nu sunt emise în regim de putere publică. Curtea a mai arătat și că,

împotriva unor asemenea acte este deschisă calea acțiunii în nulitate de drept

comun aflată inclusiv la dispoziția emitentului actului, care este parte în

raportul juridic astfel creat prin emiterea lui.

S-a stabilit astfel,

ca o chestiune de drept dezlegată, că dispozițiile emise în favoarea

reclamanților, prin care s-au acordat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001,

pot face obiectul unei acțiuni în nulitate, promovată inclusiv de emitentul

lor, mijloc procesual folosit de altfel de către Primarul Municipiului

Constanța în acțiunea înregistrată la Judecătoria Constanța conexată prin

dispoziția instanței la Dosar nr. 5938/118/2009 al Tribunalului Constanța și

analizată în prezentul dosar.

Pe de altă parte, s-a

reținut și că, în ceea ce privește dispozițiile/deciziile emise Legii nr. 10/2001,

act normativ ce conține norme speciale, derogatorii de la normele de drept

comun în ce privește procedura de emitere și de contestare a lor, art. 26 alin.

(3) din lege dispune că împotriva acestora se poate face contestație la secția

civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității deținătoare.

Astfel, pentru aceste

dispoziții legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac, respectiv

contestația la secția civilă a tribunalului, fără să fie prevăzută

posibilitatea revocării dispoziției/deciziei de către emitentul ei, chiar la

inițiativa persoanei îndreptățite.

În același timp,

calificarea dispozițiilor/deciziilor emise în procedura acestei legi ca acte

juridice civile înlătură de plano posibilitatea revocării lor, pentru că această

sancțiune se aplică în dreptul civil fie în cazul liberalităților, când se pune

în discuție ingratitudinea sau neexecutarea culpabilă a sarcinii, fie în

situația desfacerii unui contract prin acordul părților, deci în sensul de

denunțare unilaterală, în cazurile prevăzute de lege.

În concluzie,

reținând că în cazul dispozițiilor sau deciziilor emise în procedura Legii nr. 10/2001

legiuitorul a stabilit prin norme speciale procedura de contestare a lor, prin

acțiune formulată la secția civilă a tribunalului, iar nu posibilitatea revocării

lor de către organul emitent, s-a constatat că în mod corect prima instanță a

anulat Dispoziția de revocare nr. 2343/3042009 a Primarului Municipiului

Constanța, apelul pârâtului, sub acest aspect fiind neîntemeiat.

Cât privește apelul

declarat de reclamanți împotriva încheierii din 13 iulie 2010 a Tribunalului Constanța, prin care s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul Sentinței civile nr. 880 din 7 mai 2010 în sensul

menționării nulității și în privința Dispoziției nr. 5233 din 12 septembrie 2008

a Primarului Municipiului Constanța, instanța a reținut că au fost corect

aplicate prevederile art. 281 C. proc. civ., pentru că dispoziția sus menționată

nu a avut o situație diferită, care să presupună analiza unor aspecte diferite

față de celelalte două dispoziții atacate, dimpotrivă ele fiind analizate

global, din perspectiva aceleiași chestiuni de drept și pe baza unui probatoriu

identic, eroarea constând numai în neconsemnarea în dispozitiv a uneia dintre

cele trei dispoziții, omisiune care îndeplinește astfel cerința erorii

materiale.

2.1. Motive

Reclamanții au

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care au formulat următoarele critici:

Greșit s-a apreciat

natura juridică a terenurilor solicitate de moștenitori fie în baza Legii nr. 18/1991,

fie în baza Legii nr. 10/2001, și s-a stabilit că terenurilor le era aplicabilă

Legea nr. 1871991. Este o interpretare stereo, în dezacord cu probele

administrate și cu stabilirea regimului juridic aplicabil.

În realitate, ceea ce

nu s-a solicitat în baza Legii nr. 18/1991 putea fi obținut în baza Legii nr. 10/2001.

Terenul autorului reclamanților

era unul intravilan și nu făcea parte din cel reconstituit în temeiul Legii nr.

18/1991.

Autorii familiei S. au

deținut teren pe raza municipiului Constanța atât intravilan, cât și

extravilan, iar legile reparatorii nu condiționează ca aceste suprafețe să fie într-o

suprafață minimă sau maximă. Numai Legea nr. 18/1991 stabilește o limită maximă

de restituire.

Un alt motiv de

recurs vizează încălcarea principiilor privind vocația la succesiune și a

drepturilor părților. Astfel, Ș.S., cel care a obținut terenul în baza Legii nr.

18/1991 nu era îndreptățit la moștenirea autorului comun, C.N., fiind un

colateral de grad 5. Ca atare, este înlăturat de la succesiunea acestuia.

Cât privește recursul

împotriva soluției date în apel criticilor împotriva încheierii din 13 iulie

2010 pronunțată de Tribunalul București, s-a invocat faptul că în cauză nu erau

incidente prevederile art. 281 C. proc. civ. pentru că instanța nu s-a

pronunțat asupra unei cereri formulate de reclamanți și, pe cale de consecință,

această situație trebuia reglementată numai în căile de atac.

Instanțele au dat o

interpretare eronată dispozițiilor legale și practicii în materie, au nesocotit

dreptul intrat în puterea lucrului judecat și au anulat o dispoziție care era

parțial, cel puțin, legală,, fără să cerceteze dreptul dedus judecății.

2.2. Analiza

recursului

Recursul nu este

întemeiat, și va fi respins pentru următoarele considerente:

Susțin recurenții că

instanțele de fond au pronunțat o soluție nelegală, atunci când au stabilit că

nu se mai putea recurge și la procedura instituită de Legea nr. 10/2001 câtă

vreme fusese reconstituit titlul de proprietate de pe urma autorului C.N.,

conform Legii nr. 18/1991. Nelegalitatea soluției este dată de faptul că nu s-a

observat amplasarea terenurilor, respectiv faptul că terenul solicitat în

prezentul dosar era intravilan, deci erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,

iar nu ale Legii nr. 18/1991.

Înalta Curte reține

că soluția pronunțată de instanțele de fond este legală, fiind dată cu

respectarea cerințelor legii materiale incidente în cauză, Legea nr. 10/2001,

în temeiul căreia a fost declanșat litigiul.

Astfel, în condițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Împrejurarea că, față

de amplasamentul terenului în raport cu care s-au solicitat măsuri reparatorii,

succesorii lui C.N. nu ar fi putut beneficia decât de prevederile Legii nr. 10/2001,

deci, pe cale de consecință titlul obținut în temeiul Legii nr. 18/1991 nu ar

fi unul valabil, nu putea face obiect de analiză decât în cadrul căilor de atac

exercitate împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 18/1991. Pe cale de

consecință, valabilitatea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991

nu poate fi pusă în discuție, pe cale incidentală, în litigiul pornit în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Or, câtă vreme ambele

cereri de restituire a terenurilor, atât în baza Legii nr. 18/1991, cât și în

baza Legii nr. 10/2001 au avut drept temei același titlu de proprietate -

contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 1927, odată ce unul dintre

succesori a apelat la o procedură specială pentru reconstituirea dreptului de

proprietate, iar titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nu a fost

anulat, ceilalți succesori nu mai puteau solicita măsuri reparatorii în temeiul

unei alte legi speciale, a cărei finalitate este aceeași.

Ca atare, motivul de

recurs vizând nesocotirea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

nu este întemeiat, critica formulată neîntrunind cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Nu este întemeiat

nici motivul de recurs relativ la lipsa calității de succesor a lui Ș.S. de pe

urma defunctului C.N.

Prin Sentința civilă nr.

1771 din 7 februarie 2012 a Judecătoriei Constanța, rămasă definitivă prin Decizia

nr. 443 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, secția I civilă, s-a

hotărât irevocabil că Ș.S. este moștenitorul lui C.N.

Prin urmare, instanțele

de fond au avut în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a

acestor hotărâri, atunci când au stabilit vocația lui S.Ș. de a culege

moștenirea lăsată de defunctul C.N. și, pe cale de consecință, vocația de a

formula cereri de restituire a terenurilor preluate din patrimoniul autorului

său. Odată ce dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra

terenurilor a fost valorificat în cadrul unei proceduri speciale de către cel

care are calitate de succesor a lui C.Ș., ceilalți succesori nu mai puteau

apela la o altă procedură specială pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra acelorași terenuri.

Cât privește recursul

exercitat împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 13 iulie

2010, Înalta Curte va reține că, deși prin cererea de recurs s-a făcut

precizarea că recursul vizează și această încheiere, în realitate ceea ce s-a

recurat este soluția de respingere a apelului împotriva încheierii, iar nu

însăși încheierea pronunțată de tribunal.

Așadar, recursul este

admisibil, însă critica vizând lipsa de incidență, în cauză, a prevederilor art.

281 C. proc. civ., este neîntemeiată.

Conform art. 281 alin.

(1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Instanța superioară

de fond a apreciat în mod corect faptul că omisiunea includerii în dispozitivul

sentinței și a Dispoziției de primar nr. 5233 din 12 septembrie 2008 constituie

o eroare materială în sensul tezei a doua a textului enunțat, câtă vreme aceasta

avea o situație juridică identică cu a celorlalte două decizii menționate în

dispozitiv. În aceste condiții, neimpunându-se efectuarea unei analize diferite

a Dispoziției din 12 septembrie 2008, față de celelalte două dispoziții deja

anulate prin sentință, în temeiul unor probe suplimentare, nu se pune problema

că, prin încheierea dată în 13 iulie 2010, prima instanță ar fi modificat soluția

adoptată inițial.

Așadar, critica

formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele

mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții A.I., C.A. și SC O.F. SRL împotriva Deciziei

civile nr. 112/ C din 22 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.