ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9737/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. 2038/2005, contestatorul M.G.M., în contradictoriu cu A.V.A.S. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 208 din 6 aprilie 2005 (emisă de A.V.A.S.) prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze această decizie și să oblige intimata să emită o nouă decizie prin care să-i restituie prin echivalent bănesc contravaloarea unei mori proprietatea sa, dobândită ca zestre de la părinți. Î n motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în mod netemeinic și nelegal A.V.A.S. a reținut ca motiv de respingere a notificării, că nu a depus acte de proprietate asupra morii revendicate, potrivit art. 22 din lege.

Consideră reclamantul, că a dovedit pe deplin dreptul său de proprietate asupra morii cu înscrisurile depuse la dosar și că în mod nefondat s-a apreciat că notificarea sa nu a fost formulată în termenul legal, considerând că și-a exercitat dreptul de a solicita despăgubiri în termenul legal, chiar dacă cererea a fost adresată greșit. Î n drept au fost invocate dispozițiile art. 2 din dispoziția nr. 208 din 6 aprilie 2005, art. 24 alin. (7) și alin. (8) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1207 din 21 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată, cu motivarea că scrisoarea adresată de reclamant Consiliului Județean Bacău în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/200, nu constituia o notificare în sensul legii întrucât nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc.

Î mpotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, iar prin decizia civilă nr. 659A din 16 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins apelul, ca nefondat, cu aceeași motivare ca și prima instanță. Î n termen legal, împotriva acestei decizii, contestatorul a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr.2960/11 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă calea de atac a recursului, casată decizia atacată, precum și sentința nr. 1207 din 21 octombrie 2005, cauza fiind trimisă Tribunalului București, pentru soluționarea pe fond. Î n considerentele hotărârii instanței supreme s-a reținut că notificarea petentului a fost depusă în termenul legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, la data de 18 martie 2008, sub nr. 11745/3/2008. Î n rejudecare, prin sentința civilă nr. 1488 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, a fost admisă contestația formulată de reclamantul M.G.M. în contradictoriu cu A.V.A.S. și în consecință a fost anulată decizia nr. 208 din 6 aprilie 2005 emisă de AVAS, s-a constatat calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul moară care a fost situat în județ Bacău. A fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să stabilească contestatorului calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul de mai sus și să facă propunerea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

A fost respins capătul de cerere pentru acordarea de daune morale ca neîntemeiat. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat apel A.V.A.S. critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 32 alin. (1) din aceeași lege, lipsa temeiului legal care a determinat soluția instanței de fond, contrarietatea dintre dispozitiv și considerentele hotărârii față de reținerile potrivit cărora moara revendicată a fost demolată, încălcarea dispozițiilor art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001 în temeiul cărora contestatorul era obligat să-și dovedească, pe baza actelor depuse la organul administrativ, calitatea de persoană îndreptățită, lipsa competenței A.V.A.S. de a stabili valoare și a acorda măsuri reparatorii în echivalent.

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 257 din 3 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. , având în vedere următoarele aspecte: - reclamantul M.G.M.

a dovedit cu actele depuse la dosar calitatea de persoană îndreptățită, deținând în anul 1952 o moară de foc în județul Bacău, redobândind proprietatea terenului pe care s-a aflat moară astfel cum rezultă din adeverința nr. 145 din 23 ianuarie 2003 emisă de Primăria comunei Strugari iar în prezenta cauză acesta solicită restituirea imobilului moară situată pe terenul redobândit; - dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc faptul că pentru imobilele preluate abuziv și ale căror construcții au fost demolate total și parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, au fost corect aplicate; - incidența dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată se aplică altor imobile, nu și celor preluate de stat pentru privatizare cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că „în situația imobilelor revăzute la alin. (1) și (2) măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

- potrivit textului indicat A.V.A.S.-ul este competent să propună măsurile reparatorii iar nu altă persoană; - în ceea ce privește lipsa temeiului legal care a determinat soluția instanței de fond, critica s-a reținut a fi nefondată, instanța motivându-și soluția pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în raport de motivele contestației; - critica privind contrarietatea dintre dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, de asemenea s-a reținut a fi nefondată întrucât atât în considerente cât și dispozitiv se reține obligația intimatei de acordare a despăgubirilor prin echivalent pentru imobilul moară; - cu privire la critica privind nedepunerea actelor în procedura administrativă instanța de apel a reținut că, rolul instanței nu poate fi rezumat la analiza actelor depuse în acea fază ci de aflarea adevărului prin folosirea tuturor mijloacelor de probă legale.

Î n termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S., a declarat și motivat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând greșita aplicare a art. 10 din Legea nr. 10/2001, pentru că, în realitate moara, după ce a fost confiscată în anul 1962, a fost dezmembrată și dusă la o întreprindere, deci competentă să soluționeze notificarea era primăria. De asemenea recurentul susține că au fost ignorate dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora pentru imobilele demolate competența de soluționare a notificării revine primarului unității administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul. Recursul formulat este fondat.

Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, și examinând decizia atacată pe baza acestora, Înalta Curte, constată că se impune modificarea în tot a acesteia, admiterea apelului pârâtei în sensul schimbării în parte a sentinței 1488 a Tribunalului București, secția a V a civilă, anularea dispoziției contestate și obligarea pârâtei să înainteze notificarea împreună cu toate actele anexe ale contestatorului către Primăria comunei Strugari, județul Bacău, pentru cele ce succed. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de respingere a notificării emise în cauză de A.V.A.S., și să se emită o noua decizie prin care să-i fie restituită contravaloarea morii de foc ce s-a aflat pe terenul redobândit astfel cum rezultă din adeverința nr. 145 din 23 ianuarie 2003 emisă de Primăria Strugari.

Din probele administrate în cauza, rezulta ca moara în discuție a fost confiscata in cursul anului 1962, dezmembrata în întregime si dusă la o întreprindere, ulterior preluării abuzive. Or, față de această împrejurare, în cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 10 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicata, având în vedere ca imobilul compus din moara a fost demolat ulterior preluării abuzive, notificarea soluționându-se prin dispoziția motivata a primarului unității administrativ teritoriala în a cărei raza s-a aflat imobilul.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicata: "în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent". Astfel, pentru construcțiile demolate restituirea se va converti în masurile reparatorii in echivalent strict determinate la alin. (10) al art. 10 din lege: în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este necesara dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare, în baza unui act normativ. Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată: "In situația imobilelor construcții demolate, notificarea formulata de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziția motivata a primarului unității administrativ teritoriale în a cărei raza s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București". In considerarea acestor texte legale, se desprinde concluzia ca pentru imobilele demolate, măsurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent și competența de soluționare a notificării revine primarului unității administrativ teritoriale în a cărei raza teritoriala s-a aflat imobilul.

Deși instanța de apel a reținut că terenul pe care a fost amplasata moara a fost restituit în natura de Primăria Comunei Strugari, a ignorat dispozițiile legale aplicabile în cauză și anume art. 10 coroborate cu art. 32 din Legea nr. 10/2001 care concretizează ca singura entitate investită cu soluționarea notificărilor având ca obiect construcții demolate este, în speța, Primăria comunei Strugari. Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va dispune admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului pârâtei în sensul schimbării în parte a sentinței 1488 a Tribunalului București, secția a V a civilă, anularea dispoziției contestate și obligarea pârâtei să înainteze notificarea împreună cu toate actele anexe ale contestatorului către Primăria comunei Strugari, județul Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 257 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în tot decizia recurată. Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 1488 din 24 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V a civilă, pe care o schimbă în parte. Anulează decizia nr. 208 din 6 aprilie 2005 emisă de A.V.A.S. și obligă pârâta să înainteze notificarea împreună cu actele anexe ale contestatorului către Primăria Comunei Strugari, județul Bacău. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2009.