ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2977/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2977/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4718/COM din 11 decembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul D.S.O. și a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamantul M.G.O., în contradictoriu cu pârâții SC B.S.C. SRL Constanța, D.S.O. și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI reprezentat de OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca inadmisibilă. La obligat pe reclamant la plata către pârâtul D.S.O. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 34/COM din 6 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G.O., împotriva sentinței mai sus menționate pronunțată în cauză având ca obiect dizolvare societate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G.O., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Deși la termenul de astăzi, recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în sumă de 195 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, acesta nu a dat curs obligației legale de timbrare a recursului, împrejurare în care Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului. Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normele de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând astfel că recursul nu a fost legal timbrat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare conform mențiunii de pe citația emisă pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului, declarat de reclamantul M.G.O., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul M.G.O. împotriva deciziei nr. 34/COM din 6 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.