ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4209/2010

Asupra cauzei de față, din

examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:

Reclamanții

D.C.I. și D.I. au chemat în judecată pe pârâții I.G., I.G.I., I.D., I.G.G. și I.G.I.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora

din imobilul proprietatea reclamanților, situat în București, sector 3, pentru

lipsa titlului locativ.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 3 București, prin sentința civilă

nr. 4642 din 22 mai 2007 a admis cererea formulată de reclamanți, a dispus

evacuarea pârâților din imobil pentru lipsă de titlu și i-a obligat la plata

sumei de 1010,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și

taxe de timbru.

Tribunalul

București, secția a V a civilă, prin decizia civilă nr. 291 din 25 februarie 2008

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâți împotriva hotărârii primei

instanțe.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții I.G., I.G.I., I.D., I.G.G. și I.G.I.

La termenul de

judecată din data de 11 februarie 2009 pârâții au invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 172 pct. 2, art. 282 alin. (1) și art.

292 C. proc. civ.

Prin încheierea

de ședință din data de 11 februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a III

a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, excepția

de neconstituționalitate invocată, reținând, pe de o parte, că în motivarea

excepției pârâții aduc elemente de nelegalitate cu privire la decizia recurată,

iar, pe de altă parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu

au legătură cu soluționarea pricinii.

Pârâții au

atacat cu recurs această încheiere de ședință, dezvoltând critici privind

modalitatea de soluționare a fondului cauzei, nemulțumirile lor privind

măsurile dispuse de judecători în derularea procesului și reiterând aspecte din

motivarea excepției de neconstituționalitate.

Înalta Curte

urmează a constata nul recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

302

1

alin. ( 1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art.

304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai

pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui

articol.

Condiția legală

a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, deși recurenții au indicat,

prin concluziile apărătorului ales, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi

circumscrisă acestor motive de casare a hotărârii, temeiurile fiind menționate

doar formal.

În conformitate cu prevederile art. 29

din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în

orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Așa cum rezultă din cuprinsul

dispoziției legale citate, norma a cărei neconstituționalitate se cere a fi

constatată trebuie să aibă legătură cu obiectul cauzei, în sensul că,

soluționarea litigiului se bazează pe aplicarea respectivei norme.

Înalta Curte reține că, în temeiul

prevederilor legale menționate, instanța în fața căreia se formulează o

excepție de neconstituționalitate nu are competența de a verifica constituționalitatea

normei ce face obiectul excepției, ci numai îndeplinirea condițiilor impuse de

art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea respectivei excepții, respectiv cenzurarea

modului în care Curtea de Apel a interpretat și aplicat prevederile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta

Curte, se constată însă că recurenții nu au dezvoltat critici care să se

circumscrie vreunui motiv de recurs, nu au arătat în ce mod, prin soluția

pronunțată, legea ar fi fost incorect aplicată sau în ce constă greșita

interpretare a textului legal.

Recurenții își exprimă nemulțumirile cu privire la

măsurile procesuale luate de instanță, la soluțiile pronunțate, criticile conținând

redarea unor principii de drept cu caracter general și a unor extrase din

jurisprudența Curții Europene, fără a le raporta, în concret, la speța dedusă

judecății.

Succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de

recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, astfel încât să se

poată reține, chiar și din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată

în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

În consecință,

constatând că nu se pot identifica argumente care să permită instanței

configurarea vreunei critici în cazurile de nelegalitate prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. și art.

306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâții I.G. și I.I. împotriva încheierii de ședință din

11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.