ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2010

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

19 februarie 2009 pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, reclamantul Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și

Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Italia a pârâtului Mircea Alexandru.

În motivarea cererii s-a arătat că la 3 februarie 2009

pârâtul a fost expulzat din Italia, în baza Decretului Prefecturii Provinciei

Roma, iar datorită comportamentului pârâtului pe perioada șederii în Italia s-a

dispus măsura interzicerii șederii pe teritoriul acestei țări.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile H.G. nr.

1347/2007 coroborate cu cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 275 din 12 martie 2009,

Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că după

1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, sunt aplicabile dispozițiile C.E.D.O., precum și cele ale Directivei

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Așa

fiind, potrivit dispozițiilor art. 8 din C.E.D.O. restrângerile drepturilor și

libertăților nu pot fi aplicabile decât în scopul pentru care au fost prevăzute,

iar potrivit dispozițiilor art. 53 nici o dispoziție din convenție nu va fi

interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului și

libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei

părți contractante sau oricărei alte convenții la care această parte

contractantă este parte.

Apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Național

pentru Evidența Persoanelor a fost respins de Curtea de Apel București, secția

a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia

civilă nr. 127 A pronunțată la data de 18 iunie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

măsura îndepărtării pârâtului de pe teritoriul italian nu este suficientă

pentru a releva împrejurarea că intimatul ar constitui un pericol actual pentru

ordinea publică, sănătatea publică sau siguranța națională, singurele valori în

considerarea cărora poate fi dispusă o măsură restrictivă precum cea solicitată

de reclamant.

În ce privește invocarea ca temei de drept a H.G. nr.

1347/2001, s-a reținut că acest act normativ nu conține dispoziții referitoare

la limitarea exercițiului dreptului la liberă circulație, ci prevede

demersurile care sunt în sarcina unor structuri instituționale, printre care și

reclamantul, cu scopul înaintării către instanță a „dosarului de îndepărtare” a

cetățeanului român de pe teritoriul statului italian, demers ce trebuie făcut

în corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, care

formulează critici vizând faptul că instanța de apel nu a luat în considerare

dispozițiile obiectului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, potrivit cărora

autoritățile judecătorești urmează a pronunța o decizie vizând interzicerea

deplasării cetățenilor expulzați pe o perioadă determinată.

Potrivit alin. (1) al art. 27 din

Directiva 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar potrivit

alin. (2), măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și

să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Se mai invocă dispozițiile Acordului

de readmisie încheiat între România și Italia, ratificat prin Legea nr.

173/1997, potrivit căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul

său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, orice

persoană care nu mai îndeplinește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții

contractante solicitante.

Analizând recursul în limita

susținerilor recurentului, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct.9 C.

proc. civ., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare,

pentru următoarele considerente:

Este corect considerentul instanței de apel în sensul

că obiectivul nr. 2 lit. d) din Planul de măsuri pentru sprijinirea cetățenilor

români aflați în Italia, aprobat prin H.G. nr. 1347/2001, nu conține dispoziții

referitoare la limitarea exercițiului dreptului la liberă circulație, ci

prevede demersurile care sunt în sarcina unor structuri instituționale, printre

care și reclamantul, cu scopul înaintării către instanță a „dosarului de

îndepărtare” a cetățeanului român de pe teritoriul statului italian, demers ce

trebuie făcut în corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr.

248/2005.

Or, față de dispozițiile art. 38 din

Legea nr. 248/2005 posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la

liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în

cauză.

Așa fiind, limitarea exercitării

dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27

din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin hotărârile pronunțate, reclamantul nu a administrat nicio probă privind

comportamentul pârâtului în sensul că ar reprezenta o amenințare reală și

suficient de gravă la adresa autorităților italiene.

Întrucât recurentul-reclamant nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența

Persoanelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 127/A din 18

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

12 februarie 2010.