ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4074/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 4038 din 18 decembrie 2003, Primarul Municipiului Cluj Napoca a respins notificarea formulată de B.R.A., O.E.A. și H.T., vizând restituirea apartamentelor, rămase neînstrăinate către chiriași, situate în imobilul din Cluj, înscris în C.F. 2857, nr. top 33 cu motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de moștenitor după fostul proprietar tabular al imobilului. La 27 ianuarie 2004, persoanele îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Olt, să oblige pârâții a le restitui în natură, părțile din imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, care nu au făcut obiectul vreunor înstrăinări, în condițiile Legii nr. 112/1995.

Un prim ciclu procesual a fost finalizat prin decizia nr. 4190 din 23 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, admițând recursurile declarate în cauză, formulate atât de reclamanți cât și de pârâți și intervenienți, a casat decizia dată în apel cât și sentința pronunțată în primă instanță și a trimis cauza aceluiași tribunal, pentru rejudecare. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că deși reclamanții au dovedit vocația succesorală după S.V., fosta proprietară tabulară a imobilului, de la care nemișcătorul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, aceștia nu au probat însă dacă autorii lor, M.D., H.T. și H.M.

au și acceptat succesiunea, aspect esențial pentru legitimarea procesuală activă. Or, se arată în motivarea deciziei, interpretarea ce trebuie dată dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este aceea că repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii operează pentru moștenitorii persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, prin aceștia înțelegându-se moștenitorii din clasa și gradul cel mai apropiat.

Astfel, repunerea în termenul de acceptare nu operează de drept și în mod absolut, până la limita vocației succesorale stabilită prin art. 4 din Legea fiscală din 28 iulie 1921, când cercul rudelor chemate de lege la moștenire a fost restrâns pe linie colaterală, la cele până la gradul al IV-lea inclusiv, ci doar în cazul moștenitorilor de gradul cel mai apropriat pe linie descendentă, colaterală sau ascendentă, față de persoana fizică proprietară a imobilului la data preluării abuzive și al soțului supraviețuitor al acesteia.

În situația în care au intervenit succesiuni succesive, cum este cazul în speță, pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și implicit a legitimării procesuale active și pentru că legea nu recunoaște îndreptățirea persoanelor care au renunțat la moștenire, este necesar ca reclamanții să facă dovada acceptării moștenirilor, până la proprietarul tabular al imobilului de la data preluării abuzive, pentru fiecare clasă și grad de moștenitor în parte. Or, reclamanții, colaterali de gradul III și IV cu proprietara tabulară – deci aflându-se la un grad succesibil situat la limita vocației succesorale – au depus la dosar, doar acte de stare civilă, necesare, dar nu și suficiente pentru a-și legitima calitatea procesuală activă, acte cu care și-au probat doar vocația succesorală, fără a face dovada acceptării succesiunilor succesive, situație în care nu pot fi considerați și moștenitori ai proprietarei tabulare a imobilului.

În rejudecare, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 89 din 19 februarie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului H.T., a respins excepția tardivității contestației formulată de O.A. și a lipsei calității acesteia de persoană îndreptățită, respingând totodată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Cluj. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții O.A. și B.A.R., continuată pentru ultimul reclamant de moștenitorul B.R. și în consecință, a anulat în parte dispoziția nr. 4038 din 18 decembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. A dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților B.R.

și O.A.E., în cote de ½ parte pentru fiecare, a apartamentelor nr. 1, 6, 8, 10, 13, 16, 20, 21, 22, 23 înscrise în C.F. 122835 Cluj, cu nr. top 33/1 și cu privire la p.i.c. aferente acestora, precum și cu privire la cota parte aferentă din curtea înscrisă în C.F. 2847 Cluj, nr. top 33/2, conform expertizei tehnice M.D. A dispus acordarea despăgubirilor bănești, în sumă de 1.196.200 lei către cei doi reclamanți în cotă de ½ parte pentru fiecare, reprezentând valoarea de circulație a apartamentelor nr. 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18, 19, la care se adaugă despăgubirile aferente cotei părți din curtea imobilului situat în Cluj Napoca, obligând Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata acestora.

A respins acțiunea formulată de reclamantul H.T.C., pentru lipsa calității procesuale active. A admis excepția lipsei calității de mandatar al avocatului intervenientului C.G.M. A anulat cererea de intervenție în interesul pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca, formulată de intervenientul C.G.M. A respins celelalte cereri de intervenție accesorie formulate în cauză. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de H.T., pentru lipsa calității procesuale active. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că față de interpretarea dată art. 4 alin. (2) și (3), prin decizia instanței supreme, H.T. și M.M. - cele două surori ale defunctei S.V., fosta proprietară tabulară a imobilului - pot fi considerate ca repuse în termenul de acceptare a succesiunii, fiind succesibili aflați în clasa și gradul cel mai apropiat de fostul proprietar de C.F.

Din certificatul de moștenitor nr. 683/1981, eliberat de fostul Notariat de Stat Județean Cluj la 2 iunie 1981, rezultă că moștenitoarea lui M.M., decedată la 20 octombrie 1974, este B.D., fiica acesteia, care la rândul său a fost moștenită de fiul său B.A.R.D., persoana care a formulat notificare și care a decedat în cursul procesului, la 7 februarie 2004. Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 22 eliberat la 26 martie 2004 de B.N.P. A.V., moștenitorul lui B.A.R. este B.R., care a înțeles să continue procesul. Cât privește succesiunea rămasă după H.T., se mai reține, aceasta reiese din certificatul de moștenitor nr. 476 din 25 aprilie 1998 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 3 București, potrivit căruia moștenitoarea acesteia, în calitate de nepoată de fiică este O.A.E., la rubrica renunțători fiind înscris H.T.T., fiu.

Ca atare, conchide instanța fondului, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiul renunțătorului respectiv reclamantul H.T., este străin de succesiune și nu poate avea calitate de persoană îndreptățită și deci, calitate procesuală activă în cauză. Cât privește tardivitatea contestației formulată de reclamanta O.E.A., tribunalul a reținut că dispoziția atacată a fost comunicată inițial mandatarului M.E., deși mandatul acestuia fusese revocat la 27 octombrie 2003, în vreme ce, către noul mandatar - B.R. - comunicarea s-a făcut la 14 ianuarie 2004. Cum reclamantei i s-a expediat copia de pe dispoziție, la 22 decembrie 2003, fără a exista la dosar dovada că aceasta a primit actul, s-a apreciat contestația, ca fiind formulată în termen.

În legătură cu semnătura de pe notificare s-a apreciat că nu se impune verificarea acesteia atâta vreme cât, reclamanta și-a însușit-o, chiar dacă actul ar fi fost semnat de către o altă persoană. De altfel, se mai arată, fiind vorba de un mandat tacit, dovada existenței acestuia nu trebuie făcută în formă scrisă, intenția reclamantei de a solicita restituirea imobilului rezultând, fără echivoc, și din declarația autentică depusă la dosar din care reiese că nu a primit despăgubiri pentru imobilul notificat. Apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Economiei și Finanțelor și intervenienții F.A.M., R.M., SC D.C. SRL, SC S.I. SRL și SC L.I.E. SRL, au fost admise în parte de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie care, prin decizia nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a schimbat în parte sentința și în consecință: A respins acțiunea formulată de reclamanții O.A.

și B.A.R., decedat în timpul procesului, acțiune continuată de moștenitorul B.R.. A admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul Primarului Municipiului de către intervenienții SC A.I. SRL, SC S.I. SRL, SC D. SRL, SC L.I.E. SRL, F.A.M., R.M., Filiala Județeană Cluj a U.A.P.R. A menținut dispozițiile sentinței vizând: admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului H.T. și respingerea acțiunii acestuia și cererii de intervenție, respingerea excepției tardivității contestației formulată de reclamanți, admiterea excepției lipsei calității de mandatar a avocatului intervenientului C.G.M. A respins apelul reclamanților B.R. și O.E., declarat împotriva aceleiași sentințe, precum și apelul intervenientului C.G.M Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că declarațiile reclamantei O.A.

sunt contradictorii sub aspectul semnării notificării formulată în 2001 iar din raportul de expertiză grafică, efectuat în cauză, rezultă că nici B.R.A.D. și nici reclamanta O.A., nu au semnat personal această notificare. Nu s-a reținut nici aprecierea instanței de fond în sensul că notificarea ar fi fost formulată printr-un mandatar, atâta vreme cât existența acestui mandatar care ar fi depus notificarea, nu este susținută de reclamanți, care au declarat constant că își însușesc semnăturile de pe notificare și că aceste semnături le aparțin. De altfel, se arată, contractul de mandat este un act juridic care se naște prin acordul de voință al părților, acord de voință ce poate fi probat, ca „ instrumentum” doar prin redactarea unui înscris, prin care terții să poată verifica puterile conferite mandatarului de către mandant.

Ca atare, s-a luat act de faptul că notificarea depusă în 2001, nu emană de la reclamanți. Avându-se în vedere consecințele nedepunerii în termen a notificării, s-a apreciat că reclamanții nu au formulat notificarea în termenul de un an, prevăzut de Legea nr. 10/2001, demersurile acestora debutând abia în 2003, deci în afara termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, conchide instanța de control judiciar, notificarea de care s-au prevalat reclamanții este formulată de o persoană care nu a fost identificată și care, evident, nu a fost mandatată de reclamanți să-i reprezinte. În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanții O.E.A. și B.R. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - dispozitivul deciziei recurate, conține contradicții față de considerentele aceleiași hotărâri. Astfel, în considerente se arată, că sentința instanței de fond va fi schimbată în totalitate, în vreme ce în dispozitiv se menționează doar schimbarea în parte a acestei sentințe. - prin apelul formulat, intervenienții accesorii au reiterat excepțiile tardivității formulării contestației și a lipsei calității de persoană îndreptățită a E.O., excepții care, nu au fost analizate de instanța de control judiciar, lăsându-se practic nesoluționate, aspecte decisive ale cauzei. - au fost încălcate flagrant dispozițiile art. 177-179 C. proc. civ., ce reglementează procedura verificării de scripte.

Astfel, pe întreg parcursul procesului, reclamanții au arătat că-și însușesc semnăturile existente pe notificarea formulată în 2001 și că le recunosc, poziție procesuală neechivocă, de natură a opri „din start” orice cercetare ulterioară cu privire la validitatea acestor semnături. De altfel, se mai arată, în decizia de casare a instanței supreme, nu s-a stabilit printre îndrumări și cercetarea valabilității semnăturilor de pe notificare, recunoscându-se implicit că acestea nu sunt supuse contestării.

- legiuitorul, în art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, indică în mod expres și imperativ cerințele pe care trebuie să le îndeplinească notificarea, printre acestea nefiind menționată și semnătura care, poate fi complinită ulterior la fel ca semnătura oricărei căi de atac; - chiar dacă pentru reclamanți ar fi semnat o altă persoană, doar aceștia pot ratifica depășirea limitelor mandatului acordat acestei persoane; - este greșită și susținerea vizând expedierea tardivă a notificării în condițiile în care chiar instanța supremă a achiesat implicit la soluția de respingere a excepției, atunci când a casat cu trimiterea cauzei spre rejudecare doar pe aspecte ce vizează dovada acceptării succesiunilor succesive; - greșit s-a respins apelul reclamanților, decizia neconținând motivele ce ar justifica o astfel de soluție.

Astfel, prin sentința apelată, instanța fondului a acordat doar despăgubiri, fără a le preciza cuantumul, pentru curtea interioară a imobilului, aferentă apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură, teren care nu a fost înstrăinat niciodată către foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare vizează doar apartamentele și părțile indivize comune ale acestora, cu excepția terenului interior; - în apel, trebuiau examinate și admise și cererile vizând reactualizarea cuantumului despăgubirilor pentru apartamentele ce nu au putut fi restituite în natură, acestea neputând fi apreciate ca cereri noi; - greșit s-a admis și apelul formulat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, care nu a putut să probeze data la care „notificarea” i-a fost efectiv comunicată reclamantei; - prin încălcarea legii s-a admis și apelul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Astfel, notificarea fiind soluționată prin dispoziția atacată, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța sesizată cu soluționarea contestației formulată împotriva acestei dispoziții, poate stabili cuantumul despăgubirilor inclusiv prin acordarea unor despăgubiri bănești. Recursul declarat de reclamanți, se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed. În mod greșit, instanța de control judiciar a apreciat – în afara limitelor casării – că notificarea din 20 august 2001, nu emană de la reclamanți, nefiind semnată, nici de aceștia și nici de către o altă persoană, în baza unui mandat tacit. Este de reținut că după apariția Legii nr. 10/2001, la Biroul executorului judecătoresc S.M.

a fost înregistrată sub nr., 1742 din 20 august 2001 (și ulterior sub nr. 49740 din 23 august 2001 la Primăria Municipiului Cluj-Napoca) o notificare, ce purta semnături în dreptul numelor reclamanților, prin care se solicita restituirea în natură a tuturor apartamentelor și spațiilor comerciale nevândute chiriașilor din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 2857 Cluj. Niciuna din cele două ipoteze analizate de instanțe, existența unui mandat tacit acordat unei alte persoane sau, în lipsa unui asemenea mandat, nesemnarea notificării personal de către cei în cauză - nu putea conduce la concluzia neformulării notificării și respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamanților, avându-se în vedere poziția procesuală constantă a acestora și actele dosarului care atestă, fără echivoc, intenția de a se prevala de dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 1533 C. civ., mandatul poate fi expres sau tacit. Tot astfel, și primirea mandatului poate fi tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului. Mandatul este tacit, când rezultă din împrejurări care fac neîndoielnică voința părților, dovada acestuia putându-se face atât între părți cât și față de terți prin orice mijloace de probă, ca o excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 1191 alin. (1), (2) și (3) C. civ. Potrivit regulii simetriei formelor, mandatul trebuie să aibă forma cerută de lege pentru actul juridic preconizat a se încheia, mandatul tacit, prin definiție, neavând formă scrisă, situație în care nici proba acestuia nu este supusă formei scrise.

În speță, chiar dacă s-ar accepta ipoteza depunerii notificării de către o altă persoană, în numele reclamanților, fără a fi existat – la acea dată – fie și un mandat tacit din partea acestora, nu trebuie a fi ignorată poziția persoanelor îndreptățite, ulterior înregistrării notificării, din care rezultă, fără echivoc, intenția de a revendica imobilul în litigiu (a se vedea în acest sens și declarația reclamantei O.E.A., autentificată sub nr. 3135 din 5 noiembrie 2004 - f. 350 - dosar fond). Or, toate acțiunile reclamanților de după data formulării cererii prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, echivalează cu o ratificare a actului, confirmând, în mod tacit, formularea și depunerea notificării.

Ca atare, aflându-ne în sfera de aplicare a principiului ratihabitio mandato acguiparatur , potrivit căruia, ratificarea valorează mandat, se constată că greșit instanța de apel a reținut că demersurile reclamanților vizând restituirea imobilului, au debutat ulterior anului 2003, deci în afara termenului defipt prin lege. Nici cea de a 2-a ipoteză, avută în vedere de data aceasta de instanța de control judiciar - respectiv nesemnarea notificării de către reclamanți ci de către o altă persoană căreia nu i s-a dovedit calitatea de mandatar - nu justifică concluzia nedepunerii notificării, în termen legal, ceea ce pe cale de consecință ar conduce la aplicațiunea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, cum legiuitorul nu solicită în mod expres, ca o condiție de formă a notificării, existența semnăturii [a se vedea art. 22 alin. (2) din lege] aceasta poate fi complinită ulterior, pe tot parcursul derulării procedurii, inclusiv în etapa contencioasă, în acord și cu dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. Din această perspectivă, apar ca fiind întemeiate și criticile referitoare la inutilitatea inițierii, de către instanța de apel, a procedurii verificării de scripte, în condițiile în care reclamanții au declarat constant că-și însușesc notificarea, ale cărei semnături, puteau fi complinite în tot cursul judecății sau, odată contestate, în ședința următoare aceleia în care s-a invocat nulitatea.

Ca atare, examinând apelul reclamanților doar din perspectiva, greșită, a neformulării notificării de către aceștia - personal sau prin mandatar – instanța de control judiciar nu a soluționat pe fond calea de atac și nu a analizat toate aspectele care sunt de esența litigiului. Așa fiind recursul reclamanților urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.R. și O.E.A. împotriva deciziei nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.