ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4074/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4074/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 4038 din 18 decembrie

2003, Primarul Municipiului Cluj Napoca a respins notificarea formulată de B.R.A.,

O.E.A. și H.T., vizând restituirea apartamentelor, rămase neînstrăinate către

chiriași, situate în imobilul din Cluj, înscris în C.F. 2857, nr. top 33 cu

motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de moștenitor după fostul

proprietar tabular al imobilului.

La 27 ianuarie 2004, persoanele

îndreptățite au contestat această dispoziție, solicitând instanței, în

contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca și Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Olt, să oblige pârâții a le restitui în natură, părțile

din imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, care nu au făcut

obiectul vreunor înstrăinări, în condițiile Legii nr. 112/1995.

Un prim ciclu procesual a fost

finalizat prin decizia nr. 4190 din 23 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, admițând

recursurile declarate în cauză, formulate atât de reclamanți cât și de pârâți și

intervenienți, a casat decizia dată în apel cât și sentința pronunțată în primă

instanță și a trimis cauza aceluiași tribunal, pentru rejudecare.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut că deși reclamanții au dovedit vocația succesorală după S.V.,

fosta proprietară tabulară a imobilului, de la care nemișcătorul a fost preluat

de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, aceștia nu au probat însă dacă

autorii lor, M.D., H.T. și H.M. au și acceptat succesiunea, aspect esențial

pentru legitimarea procesuală activă.

Or, se arată în motivarea deciziei, interpretarea

ce trebuie dată dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este aceea

că repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii operează pentru

moștenitorii persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

abuzive, prin aceștia înțelegându-se moștenitorii din clasa și gradul cel mai

apropiat.

Astfel, repunerea în termenul de

acceptare nu operează de drept și în mod absolut, până la limita vocației

succesorale stabilită prin art. 4 din Legea fiscală din 28 iulie 1921, când

cercul rudelor chemate de lege la moștenire a fost restrâns pe linie

colaterală, la cele până la gradul al IV-lea inclusiv, ci doar în cazul

moștenitorilor de gradul cel mai apropriat pe linie descendentă, colaterală sau

ascendentă, față de persoana fizică proprietară a imobilului la data preluării

abuzive și al soțului supraviețuitor al acesteia.

În situația în care au intervenit

succesiuni succesive, cum este cazul în speță, pentru dovedirea calității de persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și implicit a legitimării

procesuale active și pentru că legea nu recunoaște îndreptățirea persoanelor

care au renunțat la moștenire, este necesar ca reclamanții să facă dovada

acceptării moștenirilor, până la proprietarul tabular al imobilului de la data

preluării abuzive, pentru fiecare clasă și grad de moștenitor în parte.

Or, reclamanții, colaterali de

gradul III și IV cu proprietara tabulară – deci aflându-se la un grad

succesibil situat la limita vocației succesorale – au depus la dosar, doar acte

de stare civilă, necesare, dar nu și suficiente pentru a-și legitima calitatea

procesuală activă, acte cu care și-au probat doar vocația succesorală, fără a

face dovada acceptării succesiunilor succesive, situație în care nu pot fi

considerați și moștenitori ai proprietarei tabulare a imobilului.

În rejudecare, Tribunalul Cluj, secția

civilă, prin sentința nr. 89 din 19 februarie 2008, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului H.T., a respins excepția

tardivității contestației formulată de O.A. și a lipsei calității acesteia de

persoană îndreptățită, respingând totodată și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P.

Cluj.

A admis în parte acțiunea formulată

de reclamanții O.A. și B.A.R., continuată pentru ultimul reclamant de

moștenitorul B.R. și în consecință, a anulat în parte dispoziția nr. 4038 din

18 decembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

A dispus restituirea în natură în

favoarea reclamanților B.R. și O.A.E., în cote de ½ parte pentru

fiecare, a apartamentelor nr. 1, 6, 8, 10, 13, 16, 20, 21, 22, 23 înscrise în

C.F. 122835 Cluj, cu nr. top 33/1 și cu privire la p.i.c. aferente acestora,

precum și cu privire la cota parte aferentă din curtea înscrisă în C.F. 2847

Cluj, nr. top 33/2, conform expertizei tehnice M.D.

A dispus acordarea despăgubirilor

bănești, în sumă de 1.196.200 lei către cei doi reclamanți în cotă de ½

parte pentru fiecare, reprezentând valoarea de circulație a apartamentelor nr.

2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18, 19, la care se adaugă despăgubirile

aferente cotei părți din curtea imobilului situat în Cluj Napoca, obligând

Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata acestora.

A respins acțiunea formulată de

reclamantul H.T.C., pentru lipsa calității procesuale active.

A admis excepția lipsei calității de

mandatar al avocatului intervenientului C.G.M.

A anulat cererea de intervenție în

interesul pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca, formulată de

intervenientul C.G.M.

A respins celelalte cereri de

intervenție accesorie formulate în cauză.

A respins cererea de intervenție în

interes propriu formulată de H.T., pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că față de interpretarea dată art. 4 alin. (2) și (3),

prin decizia instanței supreme, H.T. și M.M. - cele două surori ale defunctei S.V.,

fosta proprietară tabulară a imobilului - pot fi considerate ca repuse în

termenul de acceptare a succesiunii, fiind succesibili aflați în clasa și

gradul cel mai apropiat de fostul proprietar de C.F.

Din certificatul de moștenitor nr.

683/1981, eliberat de fostul Notariat de Stat Județean Cluj la 2 iunie 1981,

rezultă că moștenitoarea lui M.M., decedată la 20 octombrie 1974, este B.D.,

fiica acesteia, care la rândul său a fost moștenită de fiul său B.A.R.D.,

persoana care a formulat notificare și care a decedat în cursul procesului, la

7 februarie 2004.

Conform certificatului de calitate

de moștenitor nr. 22 eliberat la 26 martie 2004 de B.N.P. A.V., moștenitorul

lui B.A.R. este B.R., care a înțeles să continue procesul.

Cât privește succesiunea rămasă după

H.T., se mai reține, aceasta reiese din certificatul de moștenitor nr. 476 din

25 aprilie 1998 emis de fostul Notariat de Stat al Sectorului 3 București,

potrivit căruia moștenitoarea acesteia, în calitate de nepoată de fiică este O.A.E.,

la rubrica renunțători fiind înscris H.T.T., fiu.

Ca atare, conchide instanța

fondului, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

fiul renunțătorului respectiv reclamantul H.T., este străin de succesiune și nu

poate avea calitate de persoană îndreptățită și deci, calitate procesuală

activă în cauză.

Cât privește tardivitatea

contestației formulată de reclamanta O.E.A., tribunalul a reținut că dispoziția

atacată a fost comunicată inițial mandatarului M.E., deși mandatul acestuia

fusese revocat la 27 octombrie 2003, în vreme ce, către noul mandatar - B.R. -

comunicarea s-a făcut la 14 ianuarie 2004.

Cum reclamantei i s-a expediat copia

de pe dispoziție, la 22 decembrie 2003, fără a exista la dosar dovada că

aceasta a primit actul, s-a apreciat contestația, ca fiind formulată în termen.

În legătură cu semnătura de pe

notificare s-a apreciat că nu se impune verificarea acesteia atâta vreme cât,

reclamanta și-a însușit-o, chiar dacă actul ar fi fost semnat de către o altă

persoană.

De altfel, se mai arată, fiind vorba

de un mandat tacit, dovada existenței acestuia nu trebuie făcută în formă

scrisă, intenția reclamantei de a solicita restituirea imobilului rezultând,

fără echivoc, și din declarația autentică depusă la dosar din care reiese că nu

a primit despăgubiri pentru imobilul notificat.

Apelurile declarate de pârâții Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Economiei și Finanțelor și intervenienții F.A.M.,

R.M., SC D.C. SRL, SC S.I. SRL și SC L.I.E. SRL, au fost admise în parte de

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie care, prin decizia nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a schimbat

în parte sentința și în consecință:

A respins acțiunea formulată de

reclamanții O.A. și B.A.R., decedat în timpul procesului, acțiune continuată de

moștenitorul B.R..

A admis cererea de intervenție

accesorie formulată în interesul Primarului Municipiului de către

intervenienții SC A.I. SRL, SC S.I. SRL, SC D. SRL, SC L.I.E. SRL, F.A.M., R.M.,

Filiala Județeană Cluj a U.A.P.R.

A menținut dispozițiile sentinței

vizând: admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului H.T.

și respingerea acțiunii acestuia și cererii de intervenție, respingerea

excepției tardivității contestației formulată de reclamanți, admiterea

excepției lipsei calității de mandatar a avocatului intervenientului C.G.M.

A respins apelul reclamanților B.R.

și O.E., declarat împotriva aceleiași sentințe, precum și apelul

intervenientului C.G.M

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că declarațiile reclamantei O.A. sunt

contradictorii sub aspectul semnării notificării formulată în 2001 iar din

raportul de expertiză grafică, efectuat în cauză, rezultă că nici B.R.A.D. și

nici reclamanta O.A., nu au semnat personal această notificare.

Nu s-a reținut nici aprecierea

instanței de fond în sensul că notificarea ar fi fost formulată printr-un

mandatar, atâta vreme cât existența acestui mandatar care ar fi depus

notificarea, nu este susținută de reclamanți, care au declarat constant că își însușesc

semnăturile de pe notificare și că aceste semnături le aparțin.

De altfel, se arată, contractul de

mandat este un act juridic care se naște prin acordul de voință al părților,

acord de voință ce poate fi probat, ca „

instrumentum”

doar prin

redactarea unui înscris, prin care terții să poată verifica puterile conferite

mandatarului de către mandant.

Ca atare, s-a luat act de faptul că

notificarea depusă în 2001, nu emană de la reclamanți.

Avându-se în vedere consecințele

nedepunerii în termen a notificării, s-a apreciat că reclamanții nu au formulat

notificarea în termenul de un an, prevăzut de Legea nr. 10/2001, demersurile

acestora debutând abia în 2003, deci în afara termenului prevăzut de art. 22

din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, conchide instanța de

control judiciar, notificarea de care s-au prevalat reclamanții este formulată

de o persoană care nu a fost identificată și care, evident, nu a fost mandatată

de reclamanți să-i reprezinte.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal reclamanții O.E.A. și B.R. care, invocând temeiurile prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum

urmează:

- dispozitivul deciziei recurate,

conține contradicții față de considerentele aceleiași hotărâri.

Astfel, în considerente se arată, că

sentința instanței de fond va fi schimbată în totalitate, în vreme ce în

dispozitiv se menționează doar schimbarea în parte a acestei sentințe.

- prin apelul formulat,

intervenienții accesorii au reiterat excepțiile tardivității formulării contestației

și a lipsei calității de persoană îndreptățită a E.O., excepții care, nu au

fost analizate de instanța de control judiciar, lăsându-se practic

nesoluționate, aspecte decisive ale cauzei.

- au fost încălcate flagrant dispozițiile

art. 177-179 C. proc. civ., ce reglementează procedura verificării de scripte.

Astfel, pe întreg parcursul

procesului, reclamanții au arătat că-și însușesc semnăturile existente pe

notificarea formulată în 2001 și că le recunosc, poziție procesuală neechivocă,

de natură a opri „din start” orice cercetare ulterioară cu privire la

validitatea acestor semnături.

De altfel, se mai arată, în decizia

de casare a instanței supreme, nu s-a stabilit printre îndrumări și cercetarea

valabilității semnăturilor de pe notificare, recunoscându-se implicit că

acestea nu sunt supuse contestării.

- legiuitorul, în art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, indică în mod expres și imperativ cerințele pe care

trebuie să le îndeplinească notificarea, printre acestea nefiind menționată și

semnătura care, poate fi complinită ulterior la fel ca semnătura oricărei căi

de atac;

- chiar dacă pentru reclamanți ar fi

semnat o altă persoană, doar aceștia pot ratifica depășirea limitelor

mandatului acordat acestei persoane;

- este greșită și susținerea vizând

expedierea tardivă a notificării în condițiile în care chiar instanța supremă a

achiesat implicit la soluția de respingere a excepției, atunci când a casat cu

trimiterea cauzei spre rejudecare doar pe aspecte ce vizează dovada acceptării

succesiunilor succesive;

- greșit s-a respins apelul

reclamanților, decizia neconținând motivele ce ar justifica o astfel de

soluție. Astfel, prin sentința apelată, instanța fondului a acordat doar

despăgubiri, fără a le preciza cuantumul, pentru curtea interioară a imobilului,

aferentă apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură, teren care nu a

fost înstrăinat niciodată către foștii chiriași ale căror contracte de

vânzare-cumpărare vizează doar apartamentele și părțile indivize comune ale

acestora, cu excepția terenului interior;

- în apel, trebuiau examinate și

admise și cererile vizând reactualizarea cuantumului despăgubirilor pentru

apartamentele ce nu au putut fi restituite în natură, acestea neputând fi

apreciate ca cereri noi;

- greșit s-a admis și apelul

formulat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, care nu a putut să probeze data

la care „notificarea” i-a fost efectiv comunicată reclamantei;

- prin încălcarea legii s-a admis și

apelul Ministerului Economiei și Finanțelor. Astfel, notificarea fiind soluționată

prin dispoziția atacată, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

instanța sesizată cu soluționarea contestației formulată împotriva acestei

dispoziții, poate stabili cuantumul despăgubirilor inclusiv prin acordarea unor

despăgubiri bănești.

Recursul declarat de reclamanți, se

privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce

succed.

În mod greșit, instanța de control

judiciar a apreciat – în afara limitelor casării – că notificarea din 20 august

2001, nu emană de la reclamanți, nefiind semnată, nici de aceștia și nici de

către o altă persoană, în baza unui mandat tacit.

Este de reținut că după apariția

Legii nr. 10/2001, la Biroul executorului judecătoresc S.M. a fost înregistrată

sub nr., 1742 din 20 august 2001 (și ulterior sub nr. 49740 din 23 august 2001

la Primăria Municipiului Cluj-Napoca) o notificare, ce purta semnături în

dreptul numelor reclamanților, prin care se solicita restituirea în natură a

tuturor apartamentelor și spațiilor comerciale nevândute chiriașilor din

imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 2857 Cluj.

Niciuna din cele două ipoteze

analizate de instanțe, existența unui mandat tacit acordat unei alte persoane

sau, în lipsa unui asemenea mandat, nesemnarea notificării personal de către

cei în cauză - nu putea conduce la concluzia neformulării notificării și

respectiv a lipsei calității procesuale active a reclamanților, avându-se în

vedere poziția procesuală constantă a acestora și actele dosarului care atestă,

fără echivoc, intenția de a se prevala de dispozițiile reparatorii ale Legii

nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 1533 C.

civ., mandatul poate fi expres sau tacit.

Tot astfel, și primirea mandatului

poate fi tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului.

Mandatul este tacit, când rezultă

din împrejurări care fac neîndoielnică voința părților, dovada acestuia

putându-se face atât între părți cât și față de terți prin orice mijloace de

probă, ca o excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 1191 alin. (1),

(2) și (3) C. civ.

Potrivit regulii simetriei formelor,

mandatul trebuie să aibă forma cerută de lege pentru actul juridic preconizat a

se încheia, mandatul tacit, prin definiție, neavând formă scrisă, situație în

care nici proba acestuia nu este supusă formei scrise.

În speță, chiar dacă s-ar accepta

ipoteza depunerii notificării de către o altă persoană, în numele

reclamanților, fără a fi existat – la acea dată – fie și un mandat tacit din

partea acestora, nu trebuie a fi ignorată poziția persoanelor îndreptățite,

ulterior înregistrării notificării, din care rezultă, fără echivoc, intenția de

a revendica imobilul în litigiu (a se vedea în acest sens și declarația

reclamantei O.E.A., autentificată sub nr. 3135 din 5 noiembrie 2004 - f. 350 -

dosar fond).

Or, toate acțiunile reclamanților de

după data formulării cererii prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, echivalează cu o ratificare a actului, confirmând, în mod tacit,

formularea și depunerea notificării.

Ca atare, aflându-ne în sfera de

aplicare a principiului

ratihabitio mandato acguiparatur

, potrivit

căruia, ratificarea valorează mandat, se constată că greșit instanța de apel a

reținut că demersurile reclamanților vizând restituirea imobilului, au debutat

ulterior anului 2003, deci în afara termenului defipt prin lege.

Nici cea de a 2-a ipoteză, avută în

vedere de data aceasta de instanța de control judiciar - respectiv nesemnarea

notificării de către reclamanți ci de către o altă persoană căreia nu i s-a

dovedit calitatea de mandatar - nu justifică concluzia nedepunerii notificării,

în termen legal, ceea ce pe cale de consecință ar conduce la aplicațiunea

dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, cum legiuitorul nu solicită

în mod expres, ca o condiție de formă a notificării, existența semnăturii [a se

vedea art. 22 alin. (2) din lege] aceasta

poate fi complinită

ulterior,

pe tot parcursul derulării procedurii, inclusiv în etapa contencioasă, în acord

și cu dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.

Din această perspectivă, apar ca

fiind întemeiate și criticile referitoare la inutilitatea inițierii, de către

instanța de apel, a procedurii verificării de scripte, în condițiile în care

reclamanții au declarat constant că-și însușesc notificarea, ale cărei semnături,

puteau fi complinite în tot cursul judecății sau, odată contestate, în ședința

următoare aceleia în care s-a invocat nulitatea.

Ca atare, examinând apelul

reclamanților doar din perspectiva, greșită, a neformulării notificării de

către aceștia - personal sau prin mandatar – instanța de control judiciar nu a

soluționat pe fond calea de atac și nu a analizat toate aspectele care sunt de

esența litigiului.

Așa fiind recursul reclamanților

urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii

cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B.R. și O.E.A.

împotriva deciziei nr. 271/A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.