ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4571/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 118 din 11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 902/117/2007, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S.I. și S.R., împotriva pârâților Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, și, în consecință: S-a dispus anularea parțială a dispoziției de respingere a notificărilor, din 17 ianuarie 2007, emisă de pârât. S-a stabilit dreptul reclamanților S.I. și S.R. la despăgubiri în sumă de 1.310.874 RON, achitate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren și construcții în suprafață de 1.016 m.p., situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. X Cluj, nr. top A și C.F. nr. Y Cluj, nr. top B/1. A fost menținută dispoziția de respingere atacată în ceea ce le privește pe reclamantele M.M. și V.A. și s-a respins acțiunea civilă formulată de aceste reclamante. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția invocată, că se justifică calitatea procesuală pasivă a Municipiului Cluj-Napoca, raportat la prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, unitatea administrativ-teritorială având calitatea de unitate deținătoare asupra imobilului. Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 1386 din 17 ianuarie 2007, Primarul Municipiului Cluj-Napoca a respins notificările înregistrate sub nr. 151 din 29 ianuarie 2002 și nr. 391 din 12 februarie 2002 la BEJ C.M., privind acordarea de măsuri reparatorii, motivat de faptul că imobilul solicitat a fost preluat prin Decretele de expropriere nr. 30/1988, nr. 339/1987 și nr. 117/1975 de la foștii proprietari tabulari T.G., T.A.

și V.V., construcția și terenul în suprafață de 339 m.p. și de la S.P., J.I. și J.S. a fost preluat teren în suprafață de 700 m.p., potrivit anexei la Decretul nr. 30/1988, toate situate la adresa din municipiul Cluj-Napoca, iar reclamanții nu fac dovada calității de persoane îndreptățite, ca succesori ai foștilor proprietari tabulari. Din analiza actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat reiese faptul că reclamanții S.I. și S.R. sunt moștenitorii fostului proprietar tabular S.P., în calitate de fiu și nepoată de fiu predecedat, reclamantele M.M. și V.A. fiind străine de succesiune ca urmare a renunțării exprese la moștenire, astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor din 07 ianuarie 1987. Prin urmare, raportat la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, doar primii reclamanți justifică calitatea de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.

O atare concluzie, în sensul că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii, rezultă și din pct. 4.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Referitor la imobilul pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, este adevărat că potrivit anexei la Decretul nr. 30/1988 s-a preluat de la S.P., J.I. și J.S. imobilul teren în suprafață de 700 m.p., însă întinderea dreptului reclamanților nu poate fi analizată strict prin raportate la decretul de expropriere, acesta constituind doar una din probele existente la dosarul cauzei. Astfel, potrivit evidențelor din C.F. nr. X Cluj, S.P. a deținut în proprietate imobilul aferent nr. top A/1 în suprafață de 1.090 m.p., iar potrivit C.F.

nr. Y, cota de 3/9 părți din imobilul identificat prin nr. top B/1, pe această parcelă identificându-se și construcția ce a aparținut antecesorului reclamanților, ce ulterior a fost demolată. În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie de către expert F.F. și a unui raport de expertiză de evaluare întocmit de expert M.D., prin care a fost identificat și evaluat imobilul din litigiu. Potrivit planului de situație anexat la raportul de expertiză, cele două parcele identificate prin nr. top B/1 și A/1 se află una în continuarea celeilalte, iar din coroborarea suprafețelor, astfel cum aceasta rezultă din evidențele de carte funciară, rezultă că reclamanții probează întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut antecesorului lor.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert F.F., în prezent zona terenului din litigiu este afectată în totalitate de lucrările de amenajare și sistematizare a teritoriului, terenul fiind ocupat de blocuri de locuințe și străzi noi. În condițiile în care imobilul teren nu este liber, neputând fi restituit în natură, iar construcția ce a aparținut antecesorului reclamanților a fost demolată, reclamanții S.I. și S.R. sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri. Prin raportul de expertiză a fost determinată valoarea de circulație a imobilului teren, precum și a construcției demolate rezultând o valoare totală de 1.310.874 RON, ce urmează a fi achitată în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a conchis Tribunalul.

Apelul declarat de către ambii pârâți împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia civilă nr. 170/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Drept urmare, s-a dispus schimbarea în parte a sentinței, în sensul că reclamanții S.I. și S.R. sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 1.016 m.p., și construcție, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în C.F. nr. X Cluj nr. top. A și C.F.. nr. Y Cluj nr. top.

B/1. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că dreptul reclamanților S.I. și S.R. la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost contestat de pârâți. Cât privește întinderea acestui drept, reclamanții au formulat două notificări, nr. 391 din 12 februarie 2002 și nr. 151 din 29 ianuarie 2002, prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparținut autorilor lor, defuncții S.P. și S.M., preluate de stat prin expropriere, respectiv pentru terenul în suprafață totală de 1.016 m.p., identificat cu nr. top A, sub A+1, A+2 în C.F. nr. X Cluj și nr. top B în C.F. nr. Y Cluj, și casă situată pe acest din urmă teren.

Așadar, contrar celor afirmate de apelanți, reclamanții au pretins măsuri reparatorii atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcția edificată pe acest teren, ambele bunuri fiind preluate prin expropriere de la autorii decedați, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. Imobilul teren identificat cu nr. top A, menționat în cele două notificări ale reclamanților, apare evidențiat în C.F. nr. X sub A+1, cu destinația grădină, având suprafața de 303 stjp. Proprietarii tabulari ai acestui imobil sunt S.P. a lui M., în cotă de 178/303 parte, și soții J.I. și J.S., în cotă de 125/303 parte. Rezultă că suprafața aferentă cotei de proprietate deținute de autorul reclamanților, S.P., la data exproprierii, era de 640 m.p., din întregul corp funciar.

Conform înscrierilor, întregul corp funciar identificat cu nr. top A (două parcele de 214, respectiv 875 m.p.) a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, întabularea dreptului de proprietate al statului operând în contradictoriu cu proprietarii tabulari S.P., J.I. și J.S. De altfel, și actele de preluare a imobilului menționat mai sus confirmă starea tabulară, în anexa la Decretul de expropriere nr. 30 din 05 ianuarie 1988, cei trei coproprietari fiind menționați în Planul de situație, cu o suprafață expropriată de 700 m.p. Declarațiile depuse la dosar, date de proprietarul tabular S.P., confirmă exproprierea realizată în baza Decretului nr. 117/1975, precizându-se că a fost expropriat terenul în suprafață de 876 m.p.

și construcții în suprafață de 75,70 mp, din C.F. nr. X. Imobilul cu privire la care reclamanții au pretins măsuri reparatorii prin notificarea înregistrată cu nr. 151/2002 a fost identificat cu nr. top B în C.F. nr. Y Cluj, reprezentând casă și teren în suprafață de 1.126 m.p. Autorul reclamanților, defunctul S.P., a avut calitatea de coproprietar al acestui imobil, în cotă de 1/3 parte, transmisă moștenitorilor săi, S.I., S.P. jr. și S.R., conform certificatului de moștenitor emis de Notariatul de Stat Județean Cluj, care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate cu titlul de moștenire. În baza Decretului de expropriere nr. 117/1975, o suprafață de 40 m.p. din acest teren a fost transcrisă în cartea funciară, în favoarea Statului Român, iar casa și terenul de 1.086 m.p.

au fost reînscrise în favoarea vechilor proprietari. Așadar, în baza Decretului de expropriere nr. 117/1975, s-a preluat de la proprietarul tabular S.I., în limitele cotei deținute de acesta, teren aferent topograficului A din C.F. nr. X și teren aferent topograficului B din C.F. nr. Y Cluj. Anexa la Decretul de expropriere nr. 339 din 31 decembrie 1987, menționează în Planul de situație, imobilul din Cluj-Napoca, identificat sub aspect topografic în C.F. nr. Y Cluj, teren în suprafață de 339 m.p. și construcții având suprafața de 237,45 m.p., proprietari ai acestui imobil fiind T.G., T.A. și V.V.; nu sunt menționați coproprietarii S.I., S.P. și S.R., fiind evident vorba de o omisiune, întrucât la data exproprierii aceștia erau înscriși ca proprietari tabulari, cu titlul de moștenire.

Corespunde realității faptul că dreptul de proprietate al Statului Român, dobândit prin expropriere în baza Decretului nr. 339/1987, nu a fost întabulat în C.F. nr. Y Cluj, însă preluarea terenului cu acest titlu rezultă din anexa la actul de expropriere. Mai mult decât atât, cele două rapoarte de expertiză întocmite în primă instanță confirmă identificarea sub aspect topografic a imobilelor în litigiu, confirmă vecinătatea parcelelor identificate cu nr. top A și nr. B, precum și faptul că zona terenului în litigiu este afectată în totalitate de lucrările de amenajare și sistematizare a teritoriului care s-au efectuat în municipiul Cluj-Napoca, prin construirea unor blocuri de locuințe, a unor străzi noi, centrală termică, garaje, alei, alei betonate de acces și spații verzi.

Se concluzionează în sensul că terenul în litigiu nu este liber și nici restituibil în natură. Prin urmare, este certă împrejurarea că atât parcela identificată cu nr. top inițial A, cât și parcela identificată cu nr. top B, se regăsesc în patrimoniul statului după data invocată ca fiind cea a preluării cu titlul de expropriere, împrejurare care generează o prezumție legală relativă de preluare abuzivă, chiar în absența unei dovezi formale a preluării de către stat. În acest sens, sunt dispozițiile de principiu cuprinse în Capitolul I art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250 din 07 martie 2007. Așa fiind, temeinic prima instanță a stabilit faptul că reclamanții au probat întinderea dreptului de proprietate preluat de Statul Român prin expropriere, fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii în limitele unei suprafețe de 1.016 m.p., precum și pentru construcția cu destinația casă familială care a fost edificată de autorii lor, soții S., afectând parcela cu nr. top B din C.F. nr. Z Cluj. Dovedindu-se faptul că a fost demolată construcția ulterior exproprierii, iar terenul cu privire la care se pretind măsuri reparatorii este ocupat integral de blocurile de locuințe și lucrările aferente acestora, lucrări de amenajare și sistematizare a teritoriului, în mod corect prima instanță a constatat incidența art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, stabilind dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, pentru întregul imobil.

Cât privește cuantumul despăgubirilor bănești, conform prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile de principiu ale art. 1 alin. (3), acesta urmează a fi stabilit și acordat în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu potrivit dreptului comun. Legea specială evocată este una de complinire a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru ipoteza acordării măsurilor reparatorii în echivalent, prin acest act normativ conferindu-se competențe speciale în procedura de acordare a despăgubirilor, după ce, în prealabil, a fost recunoscută existența și întinderea dreptului la despăgubiri.

Totodată, este reglementată o cale specială de atac împotriva deciziei care stabilește cuantumul despăgubirilor, competența soluționării acesteia aparținând instanței de contencios administrativ, o competență specială și absolută. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a stabilit ea înșăși cuantumul despăgubirilor bănești, invocând, totodată, în mod contradictoriu incidența Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal reclamanții S.I. și S.R. și pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca. 1. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanții S.I. și S.R.

susțin, în esență, că, în mod corect, prima instanță a stabilit contravaloarea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilelor expropriate pentru o reparație echitabilă, calculată prin expertiză conform prevederilor legale, practicii instanțelor judecătorești și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, în absența unei juste și prealabile despăgubiri la momentul exproprierii. Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a condamnat Statul Român în repetate rânduri pentru lipsa unui mecanism coerent și operant de acordare a despăgubirilor bănești impus prin Legea nr. 247/2005, astfel încât instanțele de judecată pot fi învestite să suplinească lipsa viabilității acestui mecanism, prin stabilirea concretă și a cuantumului despăgubirilor acordate.

2. Pârâții Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca au formulat motive de recurs identice, susținând, în esență, următoarele: a) Reclamanții, deși au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, nu au făcut această dovadă pentru întregul imobil solicitat. Astfel, întinderea dreptului reclamanților se limitează la actul de preluare, nefiind necesar a se lua în considerare și înscrierile din cartea funciară, întrucât, în concret, nu se face dovada preluării abuzive în proprietatea statului întregului imobil revendicat și nu se pot acorda despăgubiri pentru mai mult decât s-a preluat de la proprietarii tabulari, în caz contrar, fiind în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză.

b) Nu pot fi acordate reclamanților măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, decât pentru suprafața de teren preluată, nu și pentru construcția demolată, întrucât prin notificare nu s-au solicitat despăgubiri și pentru construcție. c) Recurenții-pârâți au fost obligați în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală, deoarece pentru o parte din imobilul în litigiu reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite doar în fața instanței de judecată, astfel încât, la momentul soluționării notificării, soluția de respingere a fost temeinică și legală, dată în baza actelor existente la acel moment la dosarul aferent acestei notificări.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate. 1. Prin decizia recurată în cauză, a fost confirmată soluția primei instanțe de recunoaștere a dreptului reclamanților S.I. și S.R. la măsuri reparatorii atât pentru teren în suprafață de 1.016 m.p., cât și construcția demolată, însă a fost înlăturat cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite reclamanților, în legătură cu care prima instanță a dispus a fi achitate conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu motivarea că acesta se va calcula, potrivit legii, chiar în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Această apreciere a instanței de apel este corectă.

În aplicarea deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, doar deciziilor/dispozițiilor emise ulterior de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, li se aplică prevederile art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu poate stabili cuantumul despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite în aceste cazuri, ci numai în privința deciziilor administrative emise anterior începerii activității Legii nr. 247/2005 (iulie 2005). Aceasta deoarece, în conformitate cu art. 16 din Titlul VII cu referire la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, d ecizia emisă de către unitatea deținătoare cu propunere de acordare de despăgubiri, va fi înaintată – după rămânerea sa definitivă, urmare a exercitării controlului judecătoresc – Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii titlului de despăgubire, ce urmează a fi valorificat în procedura ulterioară, fie prin intermediul Fondului Proprietatea, fie prin intermediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Așadar, în speță, dispoziția contestată fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanța de judecată nu poate stabili ea însăși cuantumul despăgubirii, ce urmează a fi calculat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Trimiterea la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, regăsită în motivele de recurs, nu justifică soluția de evaluare chiar de către instanță a despăgubirilor. Consecința neconformității normei interne cu normele din tratatele internaționale în materia drepturilor omului, ratificate de România, trebuie să fie aceea a înlăturării legii naționale inadecvate.

Or, soluția primei instanțe, corect schimbată de către instanța de apel, a fost în sensul înlăturării parțiale a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, doar în ceea ce privește procedura de evaluare a despăgubirilor, din moment ce au dispus emiterea de către unitatea deținătoare a unei decizii cu propunere de despăgubiri într-un cuantum determinat, ce ar urma a fi valorificată tot în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Unica modificare în derularea procedurii administrative ar consta, în aceste condiții, în suprimarea primei etape, privind evaluarea despăgubirilor, hotărârea judecătorească de stabilire a cuantumului despăgubirilor ținând loc de titlul de despăgubire pe care ar fi trebuit să-l emită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Raționamentul astfel conceput, cu finalitatea modificării procedurii Legii nr. 247/2005, nu poate fi primit. Pe de o parte, ar fi trebuit justificată contrarietatea normei interne înlăturate cu norma europeană, ceea ce prima instanță nu a realizat, nefiind inserate, în motivarea sentinței, argumente privind conținutul prevederilor art. 16 și 17 din Titlul VII, referitoare la evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin prisma exigențelor calitative ale Convenției Europene. Pe de altă parte, modificarea procedurii administrative de către instanța de judecată, prin suprimarea unei etape în derularea acesteia, este nelegală, echivalând cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța neputând a se substitui legiuitorului.

În al treilea rând, rezultatul operațiunii de înlăturare a normei interne nu justifică adoptarea unei astfel de măsuri. Dacă ar fi confirmată în această fază procesuală, sentința nu ar putea fi executată în condițiile dreptului comun, în ceea ce privește plata efectivă a despăgubirilor, în absența unei obligații de plată în sarcina unității deținătoare (sau a altei persoane indicate de către instanță), reprezentând titlu executoriu doar în legătură cu obligația unității deținătoare de a emite decizie cu propunere de acordare a despăgubirilor în cuantumul fixat de instanță. Astfel, nu s-ar putea evita parcurgerea unei părți a procedurii Titlului VII, valorificarea titlului de despăgubire rămânând supusă acelei reglementări, nefiind atins scopul urmărit prin aplicarea Convenției Europene.

Procedura nou creată nu ar fi eficientă, de vreme ce părțile sunt obligate a urma, totuși, procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în plus, nu există nicio garanție că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acceptă asimilarea hotărârii judecătorești cu titlul de despăgubire emis, conform legii, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, poziție ce ar genera noi litigii, pe care părțile ar fi obligate să le suporte. În aceste condiții, se constată că, în mod corect, instanța de apel a infirmat hotărârea primei instanțe pe aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor, drept pentru care Înalta Curte va respinge recursul reclamanților ca nefondat, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. În ceea ce privește recursurile celor doi pârâți, față de faptul că au formulat critici comune, urmează a fi analizate împreună, constatându-se următoarele: a) Recurenții au pretins, în primul rând, că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren menționată în actul de preluare de către stat, pentru care se face dovada preluării abuzive în proprietatea statului, nu pentru întreaga suprafață cu care autorii lor au figurat în cartea funciară. Întrucât recurenții nu arată la care dintre terenurile ce formează obiectul notificărilor reclamanților se referă, urmează a se face aprecieri cu privire la ambele terenuri, constatându-se că instanțele de fond au procedat în mod corect stabilind existența, după caz, întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, în raport de mențiunile cuprinse în cărțile funciare.

Instanța de apel a constatat că autorul S.P. a fost proprietar tabular al terenului din C.F. nr. X Cluj, nr. top A, în cotă de 178/303, alături de soții J.I. și S. (125/303), ceea ce corespundea unei suprafețe de 640 m.p., precum și al terenului din C.F. nr. Y Cluj, nr. top B, în cotă de 1/3, ceea ce corespundea unei suprafețe de 362 m.p. Chiar dacă în Decretul de expropriere nr. 30/1988 este menționată ca fiind preluată doar o suprafață de 700 mp din terenul din C.F. nr. X Cluj, nr. top A (pe numele tuturor coproprietarilor tabulari), instanța de apel a constatat că întregul corp funciar cu nr. top A a fost expropriat, succesiv prin Decretele nr. 117/1975 și nr. 30/1988. Această constatare este corectă, dat fiind că în cartea funciară este înscris dreptul de proprietate al statului cu titlu de expropriere pentru întregul teren, din care autorul reclamanților deținea o cotă-parte echivalentă a 620 m.p.

Faptul că în actul de expropriere este menționată o suprafață mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară nu justifică limitarea dreptului la măsuri reparatorii. În aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, valorificarea mențiunilor din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în sensul prezumării existenței și a întinderii dreptului de proprietate - la momentul preluării - asupra unui imobil preluat abuziv de către stat, în patrimoniul persoanei individualizate este posibilă doar în absența unor probe contrare, după cum legiuitorul menționează explicit, ceea ce înseamnă că nu se poate recurge la prezumția legală dacă se înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului.

Or, o asemenea dovadă s-a înfățișat în cauză, reprezentată fiind de extrasul de carte funciară, situație în care este inoperantă excepția din art. 24 de la regula în materia probațiunii dreptului de proprietate. Pe de altă parte, dreptul de proprietate al statului fiind înscris pentru întregul teren cu nr. top A, se consideră că proprietarii tabulari au fost deposedați pentru aceeași suprafață de teren, deposedarea faptică fiind confirmată de situația actuală a terenului: acesta este afectat în totalitate, astfel cum a reținut instanța de apel pe baza rapoartelor de expertiză tehnică întocmite în cursul judecății în primă instanță, lucrărilor de amenajare și sistematizare a teritoriului efectuate în municipiul Cluj-Napoca.

În ceea ce privește terenul din C.F. nr. Y Cluj, nr. top B, instanța de apel a constatat că o suprafață de 1.046 m.p. (din care autorului reclamanților îi revenea 1/3) a fost expropriată în baza Decretului nr. 339/1987, chiar dacă dreptul statului astfel dobândit nu a fost înscris în cartea funciară. În conformitate cu art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere”. Ca atare, exproprierea reprezentând o modalitate extratabulară de dobândire a dreptului de proprietate în sistemul cărților funciare, statul este considerat drept proprietar independent de întabularea sau nu în cartea funciară.

Chiar dacă terenul nu a fost preluat pe numele proprietarilor tabulari, faptul că figurează în anexele Decretului nr. 339/1987 ca fiind preluat în această modalitate și este, de asemenea, ocupat de blocuri de locuințe și alte lucrări tehnico-edilitare, atestă deposedarea proprietarilor tabulari de acest teren, constituind, astfel cum s-a arătat în considerentele deciziei de apel, o prezumție legală relativă de preluare abuzivă, chiar în absența unei dovezi formale de preluare pe numele proprietarilor. În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru terenurile menționate în cartea funciară, indiferent dacă figurează sau nu în actele de expropriere și independent de mențiunile din aceste acte de preluare.

b) Susținerile referitoare la construcția aflată pe terenul din C.F. nr. Y Cluj, nr. top B, ce a fost demolată după preluarea imobilului de către stat, nu sunt reale, reclamanții formulând explicit pretenții și cu privire la aceasta, constând în contravaloarea casei demolate, prin cea de-a doua notificare adresată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nr. 151/2002. Ca atare, în mod corect, instanța de apel a recunoscut dreptul reclamanților la măsuri reparatorii și pentru această parte din imobil, confirmând hotărârea primei instanțe pe acest aspect. c) Contrar susținerilor recurenților, reclamanții au depus toate actele doveditoare de care au înțeles să se folosească încă în cursul procedurii administrative derulate în fața unității deținătoare, acest lucru reieșind din dosarul întocmit de Primărie în baza Legii nr. 10/2001 și depus la dosarul Tribunalului.

Drept urmare, unitatea deținătoare nu poate fi exonerată de culpa procesuală ce derivă din admiterea în totalitate a pretențiilor reclamanților S.I. și S.R., în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții S.I., S.R., precum și de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, împotriva deciziei nr. 170/A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2011.