ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4571/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4571/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 118 din 11 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 902/117/2007,

s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S.I. și S.R., împotriva pârâților

Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, și, în consecință:

S-a dispus anularea parțială

a dispoziției de respingere a notificărilor, din 17 ianuarie 2007, emisă de pârât.

S-a stabilit dreptul reclamanților

S.I. și S.R. la despăgubiri în sumă de 1.310.874 RON, achitate în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren și construcții

în suprafață de 1.016 m.p., situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. X Cluj, nr. top A și C.F. nr. Y Cluj, nr. top B/1.

A fost menținută dispoziția

de respingere atacată în ceea ce le privește pe reclamantele M.M. și V.A. și s-a

respins acțiunea civilă formulată de aceste reclamante.

În motivarea sentinței,

tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția invocată, că se justifică calitatea

procesuală pasivă a Municipiului Cluj-Napoca, raportat la prevederile art. 21 din

Legea nr. 10/2001, unitatea administrativ-teritorială având calitatea de unitate

deținătoare asupra imobilului.

Pe fondul cauzei, Tribunalul

a reținut că prin Dispoziția nr. 1386 din 17 ianuarie 2007, Primarul Municipiului

Cluj-Napoca a respins notificările înregistrate sub nr. 151 din 29 ianuarie 2002

și nr. 391 din 12 februarie 2002 la BEJ C.M., privind acordarea de măsuri reparatorii,

motivat de faptul că imobilul solicitat a fost preluat prin Decretele de expropriere

nr. 30/1988, nr. 339/1987 și nr. 117/1975 de la foștii proprietari tabulari T.G.,

T.A. și V.V., construcția și terenul în suprafață de 339 m.p. și de la S.P., J.I.

și J.S. a fost preluat teren în suprafață de 700 m.p., potrivit anexei la Decretul

nr. 30/1988, toate situate la adresa din municipiul Cluj-Napoca, iar reclamanții

nu fac dovada calității de persoane îndreptățite, ca succesori ai foștilor proprietari

tabulari.

Din analiza actelor de

stare civilă depuse la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat reiese faptul că reclamanții

S.I. și S.R. sunt moștenitorii fostului proprietar tabular S.P., în calitate de

fiu și nepoată de fiu predecedat, reclamantele M.M. și V.A. fiind străine de succesiune

ca urmare a renunțării exprese la moștenire, astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse

în certificatul de moștenitor din 07 ianuarie 1987.

Prin urmare, raportat

la prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, doar primii reclamanți justifică calitatea

de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul acestui act

normativ. O atare concluzie, în sensul că succesibilii renunțători nu beneficiază

de prevederile legii, rezultă și din pct. 4.6 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Referitor la imobilul

pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, este adevărat că potrivit

anexei la Decretul nr. 30/1988 s-a preluat de la S.P., J.I. și J.S. imobilul teren

în suprafață de 700 m.p., însă întinderea dreptului reclamanților nu poate fi analizată

strict prin raportate la decretul de expropriere, acesta constituind doar una din

probele existente la dosarul cauzei.

Astfel, potrivit evidențelor

din C.F. nr. X Cluj, S.P. a deținut în proprietate imobilul aferent nr. top A/1

în suprafață de 1.090 m.p., iar potrivit C.F. nr. Y, cota de 3/9 părți din imobilul

identificat prin nr. top B/1, pe această parcelă identificându-se și construcția

ce a aparținut antecesorului reclamanților, ce ulterior a fost demolată.

În cauză, s-a dispus efectuarea

unui raport de expertiză în specialitatea topografie de către expert F.F. și a unui

raport de expertiză de evaluare întocmit de expert M.D., prin care a fost identificat

și evaluat imobilul din litigiu.

Potrivit planului de situație

anexat la raportul de expertiză, cele două parcele identificate prin nr. top B/1

și A/1 se află una în continuarea celeilalte, iar din coroborarea suprafețelor,

astfel cum aceasta rezultă din evidențele de carte funciară, rezultă că reclamanții

probează întinderea dreptului de proprietate ce a aparținut antecesorului lor.

Potrivit raportului de

expertiză întocmit de expert F.F., în prezent zona terenului din litigiu este afectată

în totalitate de lucrările de amenajare și sistematizare a teritoriului, terenul

fiind ocupat de blocuri de locuințe și străzi noi.

În condițiile în care

imobilul teren nu este liber, neputând fi restituit în natură, iar construcția ce

a aparținut antecesorului reclamanților a fost demolată, reclamanții S.I. și S.R.

sunt îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de

despăgubiri.

Prin raportul de expertiză

a fost determinată valoarea de circulație a imobilului teren, precum și a construcției

demolate rezultând o valoare totală de 1.310.874 RON, ce urmează a fi achitată în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a conchis

Tribunalul.

Apelul declarat de către

ambii pârâți împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia civilă

nr. 170/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Drept urmare, s-a dispus

schimbarea în parte a sentinței, în sensul că reclamanții S.I. și S.R. sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren, în suprafață de 1.016 m.p., și

construcție, situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, înscris în C.F.

nr. X Cluj nr. top. A și C.F.. nr. Y Cluj nr. top. B/1.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut că dreptul reclamanților S.I. și S.R. la măsuri reparatorii

în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost contestat de pârâți.

Cât privește întinderea

acestui drept, reclamanții au formulat două notificări, nr. 391 din 12

februarie 2002 și nr. 151 din 29 ianuarie 2002, prin care au solicitat măsuri reparatorii

pentru imobilele care au aparținut autorilor lor, defuncții S.P. și S.M., preluate

de stat prin expropriere, respectiv pentru terenul în suprafață totală de 1.016

m.p., identificat cu nr. top A, sub A+1, A+2 în C.F. nr. X Cluj și nr. top B în

C.F. nr. Y Cluj, și casă situată pe acest din urmă teren.

Așadar, contrar celor

afirmate de apelanți, reclamanții au pretins măsuri reparatorii atât cu privire

la teren, cât și cu privire la construcția edificată pe acest teren, ambele bunuri

fiind preluate prin expropriere de la autorii decedați, în perioada de referință

a Legii nr. 10/2001.

Imobilul teren identificat

cu nr. top A, menționat în cele două notificări ale reclamanților, apare evidențiat

în C.F. nr. X sub A+1, cu destinația grădină, având suprafața de 303 stjp. Proprietarii

tabulari ai acestui imobil sunt S.P. a lui M., în cotă de 178/303 parte, și soții

J.I. și J.S., în cotă de 125/303 parte.

Rezultă că suprafața aferentă

cotei de proprietate deținute de autorul reclamanților, S.P., la data exproprierii,

era de 640 m.p., din întregul corp funciar.

Conform înscrierilor,

întregul corp funciar identificat cu nr. top A (două parcele de 214, respectiv 875

m.p.) a trecut în proprietatea Statului Român prin expropriere, întabularea dreptului

de proprietate al statului operând în contradictoriu cu proprietarii tabulari S.P.,

J.I. și J.S.

De altfel, și actele de

preluare a imobilului menționat mai sus confirmă starea tabulară, în anexa la Decretul

de expropriere nr. 30 din 05 ianuarie 1988, cei trei coproprietari fiind menționați

în Planul de situație, cu o suprafață expropriată de 700 m.p.

Declarațiile depuse la

dosar, date de proprietarul tabular S.P., confirmă exproprierea realizată în baza

Decretului nr. 117/1975, precizându-se că a fost expropriat terenul în suprafață

de 876 m.p. și construcții în suprafață de 75,70 mp, din C.F. nr. X.

Imobilul cu privire la

care reclamanții au pretins măsuri reparatorii prin notificarea înregistrată cu

nr. 151/2002 a fost identificat cu nr. top B în C.F. nr. Y Cluj, reprezentând casă

și teren în suprafață de 1.126 m.p. Autorul reclamanților, defunctul S.P., a avut

calitatea de coproprietar al acestui imobil, în cotă de 1/3 parte, transmisă moștenitorilor

săi, S.I., S.P. jr. și S.R., conform certificatului de moștenitor emis de Notariatul

de Stat Județean Cluj, care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate

cu titlul de moștenire.

În baza Decretului de

expropriere nr. 117/1975, o suprafață de 40 m.p. din acest teren a fost transcrisă

în cartea funciară, în favoarea Statului Român, iar casa și terenul de 1.086 m.p.

au fost reînscrise în favoarea vechilor proprietari.

Așadar, în baza Decretului

de expropriere nr. 117/1975, s-a preluat de la proprietarul tabular S.I., în limitele

cotei deținute de acesta, teren aferent topograficului A din C.F. nr. X și teren

aferent topograficului B din C.F. nr. Y Cluj.

Anexa la Decretul de expropriere

nr. 339 din 31 decembrie 1987, menționează în Planul de situație, imobilul din Cluj-Napoca,

identificat sub aspect topografic în C.F. nr. Y Cluj, teren în suprafață de 339

m.p. și construcții având suprafața de 237,45 m.p., proprietari ai acestui imobil

fiind T.G., T.A. și V.V.; nu sunt menționați coproprietarii S.I., S.P. și S.R.,

fiind evident vorba de o omisiune, întrucât la data exproprierii aceștia erau înscriși

ca proprietari tabulari, cu titlul de moștenire.

Corespunde realității

faptul că dreptul de proprietate al Statului Român, dobândit prin expropriere în

baza Decretului nr. 339/1987, nu a fost întabulat în C.F. nr. Y Cluj, însă preluarea

terenului cu acest titlu rezultă din anexa la actul de expropriere.

Mai mult decât atât, cele

două rapoarte de expertiză întocmite în primă instanță confirmă identificarea sub

aspect topografic a imobilelor în litigiu, confirmă vecinătatea parcelelor identificate

cu nr. top A și nr. B, precum și faptul că zona terenului în litigiu este afectată

în totalitate de lucrările de amenajare și sistematizare a teritoriului care s-au

efectuat în municipiul Cluj-Napoca, prin construirea unor blocuri de locuințe, a

unor străzi noi, centrală termică, garaje, alei, alei betonate de acces și spații

verzi. Se concluzionează în sensul că terenul în litigiu nu este liber și nici restituibil

în natură.

Prin urmare, este certă

împrejurarea că atât parcela identificată cu nr. top inițial A, cât și parcela identificată

cu nr. top B, se regăsesc în patrimoniul statului după data invocată ca fiind cea

a preluării cu titlul de expropriere, împrejurare care generează o prezumție legală

relativă de preluare abuzivă, chiar în absența unei dovezi formale a preluării de

către stat. În acest sens, sunt dispozițiile de principiu cuprinse în Capitolul

I art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007.

Așa fiind, temeinic prima

instanță a stabilit faptul că reclamanții au probat întinderea dreptului de proprietate

preluat de Statul Român prin expropriere, fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii

în limitele unei suprafețe de 1.016 m.p., precum și pentru construcția cu destinația

casă familială care a fost edificată de autorii lor, soții S., afectând parcela

cu nr. top B din C.F. nr. Z Cluj.

Dovedindu-se faptul că

a fost demolată construcția ulterior exproprierii, iar terenul cu privire la care

se pretind măsuri reparatorii este ocupat integral de blocurile de locuințe și lucrările

aferente acestora, lucrări de amenajare și sistematizare a teritoriului, în mod

corect prima instanță a constatat incidența art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

stabilind dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent, pentru întregul

imobil.

Cât privește cuantumul

despăgubirilor bănești, conform prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001,

coroborat cu dispozițiile de principiu ale art. 1 alin. (3), acesta urmează a fi

stabilit și acordat în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, respectiv Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, iar nu potrivit dreptului comun. Legea specială evocată este

una de complinire a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru ipoteza acordării măsurilor

reparatorii în echivalent, prin acest act normativ conferindu-se competențe speciale

în procedura de acordare a despăgubirilor, după ce, în prealabil, a fost recunoscută

existența și întinderea dreptului la despăgubiri. Totodată, este reglementată o

cale specială de atac împotriva deciziei care stabilește cuantumul despăgubirilor,

competența soluționării acesteia aparținând instanței de contencios administrativ,

o competență specială și absolută.

Prin urmare, în mod greșit

prima instanță a stabilit ea înșăși cuantumul despăgubirilor bănești, invocând,

totodată, în mod contradictoriu incidența Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termen legal reclamanții S.I. și S.R. și pârâții Primarul

Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca.

de recurs formulate, reclamanții S.I. și S.R. susțin, în esență, că, în mod corect,

prima instanță a stabilit contravaloarea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilelor

expropriate pentru o reparație echitabilă, calculată prin expertiză conform prevederilor

legale, practicii instanțelor judecătorești și practicii Curții Europene a Drepturilor

Omului, în absența unei juste și prealabile despăgubiri la momentul exproprierii.

Însăși Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, a condamnat Statul Român în repetate rânduri pentru lipsa

unui mecanism coerent și operant de acordare a despăgubirilor bănești impus prin

Legea nr. 247/2005, astfel încât instanțele de judecată pot fi învestite să suplinească

lipsa viabilității acestui mecanism, prin stabilirea concretă și a cuantumului despăgubirilor

acordate.

Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca au formulat motive de recurs identice, susținând,

în esență, următoarele:

a) Reclamanții, deși au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite la masuri reparatorii în condițiile

Legii nr. 10/2001, nu au făcut această dovadă pentru întregul imobil solicitat.

Astfel, întinderea dreptului

reclamanților se limitează la actul de preluare, nefiind necesar a se lua în considerare

și înscrierile din cartea funciară, întrucât, în concret, nu se face dovada preluării

abuzive în proprietatea statului întregului imobil revendicat și nu se pot acorda

despăgubiri pentru mai mult decât s-a preluat de la proprietarii tabulari, în caz

contrar, fiind în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză.

b) Nu pot fi acordate

reclamanților măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

decât pentru suprafața de teren preluată, nu și pentru construcția demolată, întrucât

prin notificare nu s-au solicitat despăgubiri și pentru construcție.

c) Recurenții-pârâți au

fost obligați în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă

procesuală, deoarece pentru o parte din imobilul în litigiu reclamanții au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite doar în fața instanței de judecată, astfel

încât, la momentul soluționării notificării, soluția de respingere a fost temeinică

și legală, dată în baza actelor existente la acel moment la dosarul aferent acestei

notificări.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursurile nu sunt fondate.

în cauză, a fost confirmată soluția primei instanțe de recunoaștere a dreptului

reclamanților S.I. și S.R. la măsuri reparatorii atât pentru teren în suprafață

de 1.016 m.p., cât și construcția demolată, însă a fost înlăturat cuantumul despăgubirilor

bănești cuvenite reclamanților, în legătură cu care prima instanță a dispus a fi

achitate conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu motivarea că acesta se va

calcula, potrivit legii, chiar în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Această apreciere a instanței

de apel este corectă.

În aplicarea deciziei

nr. 52 din 04 iunie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile

unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii,

doar

deciziilor/dispozițiilor emise ulterior de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării, li se aplică prevederile art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu poate stabili cuantumul

despăgubirilor bănești cuvenite persoanelor îndreptățite în aceste cazuri, ci numai

în privința deciziilor administrative emise anterior începerii activității Legii

nr. 247/2005 (iulie 2005).

Aceasta deoarece,

în conformitate cu art. 16 din Titlul VII cu referire la art.

26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001,

d

ecizia emisă de către unitatea deținătoare

cu propunere de acordare de despăgubiri, va fi înaintată – după rămânerea sa definitivă,

urmare a exercitării controlului judecătoresc – Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în vederea emiterii titlului de despăgubire, ce urmează a fi valorificat

în procedura ulterioară, fie prin intermediul Fondului Proprietatea, fie prin intermediul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

Așadar, în speță, dispoziția

contestată fiind

emisă după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005, instanța de judecată nu poate stabili ea însăși cuantumul despăgubirii,

ce urmează a fi calculat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Trimiterea

la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenției Europene a Drepturilor

și Libertăților Fundamentale, regăsită în motivele de recurs, nu justifică soluția

de evaluare chiar de către instanță a despăgubirilor.

Consecința

neconformității normei interne cu normele din tratatele internaționale în materia

drepturilor omului, ratificate de România, trebuie să fie aceea a înlăturării legii

naționale inadecvate.

Or, soluția

primei instanțe, corect schimbată de către instanța de apel, a fost în sensul înlăturării

parțiale a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, doar în ceea ce privește

procedura de evaluare a despăgubirilor, din moment ce au dispus emiterea de către

unitatea deținătoare a unei decizii cu propunere de despăgubiri într-un cuantum

determinat, ce ar urma a fi valorificată tot în procedura Titlului VII al Legii

nr. 247/2005.

Unica modificare

în derularea procedurii administrative ar consta, în aceste condiții, în suprimarea

primei etape, privind evaluarea despăgubirilor, hotărârea judecătorească de stabilire

a cuantumului despăgubirilor ținând loc de titlul de despăgubire pe care ar fi trebuit

să-l emită Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Raționamentul

astfel conceput, cu finalitatea modificării procedurii Legii nr. 247/2005, nu poate

fi primit.

Pe de o parte,

ar fi trebuit justificată contrarietatea normei interne înlăturate cu norma europeană,

ceea ce prima instanță nu a realizat, nefiind inserate, în motivarea sentinței,

argumente privind conținutul prevederilor art. 16 și 17 din Titlul VII, referitoare

la evaluarea despăgubirilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

prin prisma exigențelor calitative ale Convenției Europene.

Pe de altă

parte, modificarea procedurii administrative de către instanța de judecată, prin

suprimarea unei etape în derularea acesteia, este nelegală, echivalând cu depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești, instanța neputând a se substitui legiuitorului.

În al treilea

rând, rezultatul operațiunii de înlăturare a normei interne nu justifică adoptarea

unei astfel de măsuri.

Dacă ar fi

confirmată în această fază procesuală, sentința nu ar putea fi executată în condițiile

dreptului comun, în ceea ce privește plata efectivă a despăgubirilor, în absența

unei obligații de plată în sarcina unității deținătoare (sau a altei persoane indicate

de către instanță), reprezentând titlu executoriu doar în legătură cu obligația

unității deținătoare de a emite decizie cu propunere de acordare a despăgubirilor

în cuantumul fixat de instanță.

Astfel, nu

s-ar putea evita parcurgerea unei părți a procedurii Titlului VII, valorificarea

titlului de despăgubire rămânând supusă acelei reglementări, nefiind atins scopul

urmărit prin aplicarea Convenției Europene.

Procedura

nou creată nu ar fi eficientă, de vreme ce părțile sunt obligate a urma, totuși,

procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în plus, nu există nicio garanție

că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acceptă asimilarea hotărârii

judecătorești cu titlul de despăgubire emis, conform legii, de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, poziție ce ar genera noi litigii, pe care părțile

ar fi obligate să le suporte.

În aceste

condiții, se constată că, în mod corect, instanța de apel a infirmat hotărârea primei

instanțe pe aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor, drept pentru care Înalta

Curte va respinge recursul reclamanților ca nefondat, în aplicarea art. 312 cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

ce privește recursurile celor doi pârâți, față de faptul că au formulat critici

comune, urmează a fi analizate împreună, constatându-se următoarele:

a) Recurenții

au pretins, în primul rând, că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru

suprafața de teren menționată în actul de preluare de către stat, pentru care se

face dovada preluării abuzive în proprietatea statului, nu pentru întreaga suprafață

cu care autorii lor au figurat în cartea funciară.

Întrucât recurenții nu

arată la care dintre terenurile ce formează obiectul notificărilor reclamanților

se referă, urmează a se face aprecieri cu privire la ambele terenuri, constatându-se

că instanțele de fond au procedat în mod corect stabilind existența, după caz, întinderea

dreptului de proprietate al autorilor reclamanților, în raport de mențiunile cuprinse

în cărțile funciare.

Instanța de apel a constatat

că autorul S.P. a fost proprietar tabular al terenului din C.F. nr. X Cluj, nr.

top A, în cotă de 178/303, alături de soții J.I. și S. (125/303), ceea ce corespundea

unei suprafețe de 640 m.p., precum și al terenului din C.F. nr. Y Cluj, nr. top

B, în cotă de 1/3, ceea ce corespundea unei suprafețe de 362 m.p.

Chiar dacă în Decretul

de expropriere nr. 30/1988 este menționată ca fiind preluată doar o suprafață de

700 mp din terenul din C.F. nr. X Cluj, nr. top A (pe numele tuturor coproprietarilor

tabulari), instanța de apel a constatat că întregul corp funciar cu nr. top A a

fost expropriat, succesiv prin Decretele nr. 117/1975 și nr. 30/1988.

Această constatare este

corectă, dat fiind că în cartea funciară este înscris dreptul de proprietate al

statului cu titlu de expropriere pentru întregul teren, din care autorul reclamanților

deținea o cotă-parte echivalentă a 620 m.p.

Faptul că în actul de

expropriere este menționată o suprafață mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară

nu justifică limitarea dreptului la măsuri reparatorii.

În aplicarea art. 24 din

Legea nr. 10/2001, valorificarea mențiunilor din

actul normativ sau de autoritate prin care

s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în sensul

prezumării

existenței

și a întinderii dreptului de proprietate - la momentul preluării - asupra unui imobil

preluat abuziv de către stat, în patrimoniul persoanei

individualizate este posibilă

doar în absența unor probe contrare, după cum legiuitorul menționează explicit,

ceea ce înseamnă că nu se poate recurge la prezumția legală dacă se înfățișează

însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului.

Or, o asemenea dovadă

s-a înfățișat în cauză, reprezentată fiind de extrasul de carte funciară, situație

în care este inoperantă excepția din art. 24 de la regula în materia probațiunii

dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, dreptul

de proprietate al statului fiind înscris pentru întregul teren cu nr. top A, se

consideră că proprietarii tabulari au fost deposedați pentru aceeași suprafață de

teren, deposedarea faptică fiind confirmată de situația actuală a terenului: acesta

este afectat în totalitate, astfel cum a reținut instanța de apel pe baza rapoartelor

de expertiză tehnică întocmite în cursul judecății în primă instanță, lucrărilor

de amenajare și sistematizare a teritoriului efectuate în municipiul Cluj-Napoca.

În ceea ce privește terenul

din C.F. nr. Y Cluj, nr. top B, instanța de apel a constatat că o suprafață de 1.046

m.p. (din care autorului reclamanților îi revenea 1/3) a fost expropriată în baza

Decretului nr. 339/1987, chiar dacă dreptul statului astfel dobândit nu a fost înscris

în cartea funciară.

În conformitate cu

art. 26 din

Decretul-Lege

nr. 115/1938

pentru

unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, „Drepturile reale se vor

dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare

silită și expropriere”.

Ca atare, exproprierea

reprezentând o modalitate extratabulară de dobândire a dreptului de proprietate

în sistemul cărților funciare, statul este considerat drept proprietar independent

de întabularea sau nu în cartea funciară.

Chiar dacă terenul nu

a fost preluat pe numele proprietarilor tabulari, faptul că figurează în anexele

Decretului nr. 339/1987 ca fiind preluat în această modalitate și este, de asemenea,

ocupat de blocuri de locuințe și alte lucrări tehnico-edilitare, atestă deposedarea

proprietarilor tabulari de acest teren, constituind, astfel cum s-a arătat în considerentele

deciziei de apel, o prezumție legală relativă de preluare abuzivă, chiar în absența

unei dovezi formale de preluare pe numele proprietarilor.

În aceste condiții, contrar

susținerilor recurenților, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru

terenurile menționate în cartea funciară, indiferent dacă figurează sau nu în actele

de expropriere și independent de mențiunile din aceste acte de preluare.

b) Susținerile referitoare

la construcția aflată pe terenul din C.F. nr. Y Cluj, nr. top B, ce a fost demolată

după preluarea imobilului de către stat, nu sunt reale, reclamanții formulând explicit

pretenții și cu privire la aceasta, constând în contravaloarea casei demolate, prin

cea de-a doua notificare adresată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nr. 151/2002.

Ca atare, în mod corect,

instanța de apel a recunoscut dreptul reclamanților la măsuri reparatorii și pentru

această parte din imobil, confirmând hotărârea primei instanțe pe acest aspect.

c) Contrar susținerilor

recurenților, reclamanții au depus toate actele doveditoare de care au înțeles să

se folosească încă în cursul procedurii administrative derulate în fața unității

deținătoare, acest lucru reieșind din dosarul întocmit de Primărie în baza Legii

nr. 10/2001 și depus la dosarul Tribunalului.

Drept urmare, unitatea

deținătoare nu poate fi exonerată de culpa procesuală ce derivă din admiterea în

totalitate a pretențiilor reclamanților S.I. și S.R., în cauză făcându-se o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții S.I., S.R., precum și de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, împotriva deciziei nr. 170/A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2011.