ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința

nr. 477 din 10 martie 2008, Tribunalul

București,

secția a III a civilă, a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanții B.A.I. și

B.A.G. în

contradictoriu cu pârâții Primarul general al municipiului București și

Municipiul București.

A dispus restituirea în natură către reclamanți a

imobilului situat în București, sector 4, compus din teren în suprafață de

2.568,64 mp și imobile în suprafață construită desfășurată de 2.808,96 mp,

identificate prin memoriul tehnic întocmit de expert B.C. și anexa plan de

situație cu vecinătățile și dimensiunile din acesta, ce fac parte integrantă

din hotărâre.

A respins capetele 2 și 3 din cererea

precizatoare, ca neîntemeiate.

A menținut afectațiunea actuală a imobilului pe o

perioadă de 5 ani de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că,

prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat restituirea în

natură a imobilului situat în București, sector 4, cu menținerea afectațiunii,

obligarea pârâților la plata sumei de 233,520 Ron pentru perioada 1 ianuarie

2007 - 30 octombrie 2007 și obligarea pârâților la plata sumei de 18.680 lei

lunar, începând cu data de 1 noiembrie 2007 i până la eliberarea imobilului.

Reclamanții sunt moștenitorii autorului lor, C.H.G.,

care a fost proprietarul imobilului situat în București.

Tribunalul a mai reținut că imobilul a fost impus

pe numele lui C.G. și avea destinația de pielărie, dar în prezent în imobil își

desfășoară activitatea Colegiul tehnic „Petru Rareș".

Imobilul figura impus la nr. 129 din 7 februarie

1948 pe numele I.P.

Reclamanții

au făcut dovada calității de persoane îndreptățite pentru imobilul, iar

imobilele au fost preluate abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr.

10/2001, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 din

legea specială.

Î

n ceea ce privește cererile privind acordarea pretențiilor

bănești

pe cele două perioade indicate, tribunalul a reținut că acestea sunt

neîntemeiate, deoarece, în baza art. 16 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar

va beneficia de chirie în cuantumul stabilit prin hotărâre de guvern.

Prin decizia

nr. 19A din 12 ianuarie 2009, Curtea de Apel

București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de

familie,

a admis apelurile declarate de reclamanți și Municipiul

București, prin

primar general, împotriva sentinței, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că imobilul restituit este compus

din

teren în suprafață de 2556,10 mp și clădiri în suprafață construită desfășurată

de 2703,92 mp.

A admis și capetele 2 și 3 de cerere și a obligat

pârâtul să plătească reclamanților daune interese în sumă de 333.894,2 Ron

pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 29 februarie 2008 și 18.483,98 Ron lunar, de

la 1 martie 2008 și până la eliberarea imobilului.

Instanța de apel a reținut că apelul declarat de

Primarul general al municipiului București este fondat, deoarece, în urma

expertizei de specialitate efectuate, s-a constatat că imobilul este compus din

teren în suprafață de 2556,10 mp și

clădiri

în suprafață construită desfășurată de 2703,92 mp

.

Imobilul poate fi restituit în natură, chiar dacă

este ocupat de Colegiul tehnic „Petru Rareș", deoarece sunt

aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001.

In ceea ce privește apelul declarat de

reclamanți, instanța de apel a reținut că tribunalul nu s-a pronunțat

plus petita

,

având în vedere că, prin cererea de chemare

în judecată, aceștia au solicitat restituirea imobilului în condițiile art. 16

din Legea

nr. 10/2001, chiar dacă ulterior au precizat că nu doresc

menținerea afectațiunii.

Instanța de apel a mai constatat că cererea

reclamanților privind obligarea pârâtului la despăgubiri a fost întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, H.G.. nr. 1886/2006, nr. 343/2007 și ale art.

998 C. civ.

Fapta

ilicită constă în faptul că și în prezent pârâtul deține bunul solicitat și că

nu a răspuns în termenul prevăzut

de lege

notificării transmise cu respectarea condițiilor legale.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat

recurs Municipiul București, prin

primar general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că ar fi

incidente dispozițiile art. 998 C. civ., în sensul că ar exista prejudiciu,

cauzat de o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție.

De asemenea, data de la care s-a stabilit că sunt

datorate despăgubirile a fost stabilită în mod arbitrar.

Recurentul a mai arătat că în ceea ce privește

cererea pentru acordarea unei chirii lunare, instanța de apel se contrazice

flagrant în considerentele hotărârii, pentru că, dacă motivează că termenul de

5 ani pentru menținerea afectațiunii

începe

să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, nu

motivează de

ce termenul pentru plata chiriei începe să curgă de la data de 1 martie 2008.

Criticile formulate permit încadrarea recursului

în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru

cele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții

au solicitat și obligarea pârâților la plata sumei de 233.520 Ron, reprezentând

contravaloarea prejudiciului cauzat prin

nesoluționarea

notificării în termenul prevăzut de lege. Cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 33, art. 25 alin. (1), art. 16 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și art. 998 și urm. C. civ.

Recurentul susține că art. 998

C. civ. nu este aplicabil, deoarece nu există o faptă ilicită, săvârșită cu

vinovăție, care să fi produs un prejudiciu

reclamanților.

Această susținere nu poate fi

primită, deoarece, potrivit art. 33 din Legea nr. 10/2001, încălcarea

dispozițiilor sale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă,

contravențională, civilă sau penală.

Prin

urmare, chiar Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziții

care fac trimitere la sediul comun al materiei răspunderii civile în

situația în care prevederile sale nu sunt respectate.

In ceea ce privește fapta ilicită săvârșită cu

vinovăție, se constată că, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de

60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii

de restituire în natură.

In mod constant, persoanele juridice ce au

obligația de a răspunde la notificare susțin că termenul de soluționare a

notificării nu este un termen imperativ, deoarece legea nu prevede nici o

sancțiune pentru nerespectarea acestuia, dar așa cum s-a arătat, legea specială

cuprinde dispoziții clare privind antrenarea răspunderii atunci când

prevederile sale nu sunt respectate.

Or, nerespectarea termenului de soluționare a

notificării, stabilit ca o obligație în sarcina unității deținătoare, este de

natură a atrage una din formele răspunderii

juridice la care face

referire art. 33 din legea specială.

Recurentul pretinde că nu are culpă în

nerespectarea termenului de soluționare a notificării, deoarece cauza este

complexă și doar la apel, prin efectuarea

expertizei, s-a stabilit

întinderea reală a dreptului de proprietate,

dar nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că, în ciuda diligentelor

depuse, natura complexă a cauzei ar fi dus la întârzierea soluționării notificării.

In ceea ce privește prejudiciul, recurentul

susține doar că i se par discutabile și neconforme cu spiritul legii

aprecierile instanței, dar aceste susțineri nu constituie critici de

nelegalitate, și ca atare, nu pot fi analizate.

Mai susține recurentul că, în condițiile unei

legi speciale de reparație, se poate vorbi despre prejudiciu doar după ce se

emite o dispoziție definitivă sau se pronunță o hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Aceste

susțineri nu sunt întemeiate, deoarece în toată

perioada în care notificarea reclamanților nu a fost soluționată

din

culpa recurentului pârât, care a stat în pasivitate,

reclamanții - intimați au suferit un prejudiciu, prin aceea că au

fost

lipsiți de folosința bunului la a cărui restituire aveau dreptul, potrivit

legii.

Or, principiul general al reparării integrale a

prejudiciului,

specific materiei răspunderii civile delictuale, operează

nu

numai în ceea ce privește prejudiciul

efectiv,

dar și beneficiul nerealizat.

Cât privește raportul de cauzalitate, este evident

că există un astfel de raport direct între prejudiciul cauzat reclamanților

prin

lipsa de folosință și fapta ilicită, care a constat în

nesoluționarea, din motive imputabile a notificării.

Recurentul

a mai susținut că data de la care s-a stabilit că sunt datorate despăgubirile a

fost stabilită în mod arbitrar, dar

instanța

de apel a motivat pe larg elementele avute în vedere la

stabilirea

momentului de la care se datorează despăgubirile (pag. 10 a hotărârii).

Nici

criticile referitoare la contradicția existentă în hotărârea instanței de apel

cu privire la termenul de la care se datorează chiria și de la care începe să

curgă perioada în care se păstrează afectațiunea imobilului nu sunt fondate,

deoarece

motivarea contradictorie, în

sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

, presupune faptul ca argumentația

instanței să nu susțină soluția pronunțată sau, dimpotrivă, să susțină o

soluție contradictorie, ceea ce nu este cazul în

speță.

Termenul

impus de art. 16 din Legea nr. 10/2001, pe durata căruia se păstrează

afectațiunea imobilului și termenul de la care se datorează despăgubiri

reprezentând chirii sunt figuri juridice diferite, cu reglementări și efecte

distincte, iar prezentarea argumentelor avute în vedere de instanță la

stabilirea lor nu poate fi întotdeauna identică.

De

asemenea, instanța de apel a prezentat motivele pentru care a reținut data de

la care se datorează chirii (pag. 11 a hotărârii).

Față de cele arătate, recursul declarat de

Municipiul București, prin primar general, se va privi ca nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul

București, prin primar

general, împotriva deciziei nr. 19/A din

12 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2010.