ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 434/2010

Asupra recursului penal de față,

Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 205/ PI din 14 martie 2008, Tribunalul Timiș a dispus în baza art. 142 lit. a), b), l), m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul P.G. - fiul lui G. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere și difuzare de opere și înregistrări sonore fără autorizație.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani și 3 luni pe seama inculpatului.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la despăgubiri civile către:

- Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu sediul în București, sector 1 - 86.260,57 lei;

- R.A. București cu sediul în București, sector 2 - 59.114,50 lei;

- E.A., V.U.G. și M.C. cu sediul procedural indicat în București, la sediul SC A.A., - 68.431,44 lei.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea CD și DVD, ridicate de la inculpat aflate în păstrarea O. București și distrugerea acestora.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 7 mai 2004, s-a dispus confirmarea procesului verbal de începerea urmăririi penale, față de învinuitul P.G., iar la data de 26 mai 2004, s-a obținut autorizația de percheziție dată de Judecătoria Timișoara prin care s-a încuviințat efectuarea unei percheziții domiciliare la numitul P.G. Cu ocazia percheziției au fost identificate și ridicate, următoarele bunuri: - două unități centrale ale calculatoarelor, 7328 compact discuri și DVD-uri, 226 coperte pentru DVD-uri, 129 etichete pentru tampografierea DVD-urilor, 12 cataloage conținând diferite liste cu oferte de videograme, și programe pentru calculator, și o carte de identitate, titular R.D.M.

Pentru comercializarea și închirierea CD și DVD, învinuitul a apelat la ziarul P., la anunțurile de mică publicitate, în care dădea telefonul de contact, care în perioada 2003-2004 a avut ca titular pe mama acestuia P.M., cât și prin site-ul care conținea mai multe subdomenii respectiv acasă, filme, jocuri, prețuri, downloadliste, subtitrări și forum.

Din conținutul acestui site rezultă că P.G. expedia prin poștă

aceste CD și DVD, cu plata în ramburs, iar un CD cu film sau desene animate, costa 30.000 lei bucata, iar un CD soft cu jocuri, enciclopedii, mp3 costa 35.000 lei bucata.

Cercetările efectuate au stabilit faptul că învinuitul P.G. desfășura la domiciliul său o activitate ce consta în comercializarea și oferirea spre închiriere contra cost a CD și DVD multiplicarea acestora, activitate pentru care nu a deținut nici un fel de autorizație și pe care nu a declarat-o la organele fiscale pentru a fi impozitat în funcție de veniturile obținute.

Din verificările efectuate la Compania Națională Poșta Română - SA Direcția Regională Timișoara, a rezultat că în perioada februarie 2003 - martie 2004, învinuitul P.G. a expediat un număr de 72 colete, pentru care plata s-a făcut prin ramburs poștal, încasând sume ce au totalizat 54.560.000 lei, iar A.F.P. Timișoara, Serviciul Control Fiscal persoane fizice, a stabilit că acesta a obținut venituri de 34.790.000 lei, pe anul 2004, pentru care datora un impozit de 5.160.000 lei (filele 277-284), sumă ce a fost achitată (fila 286 Vol.1 dosar).

Cu adresa din 8 iunie 2004, s-a solicitat Companiei Naționale Poșta Română SA, Direcția Regională de Poștă Timișoara, să prezinte date cu privire la expedierile de colete efectuate de către învinuitul P.G. în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 mai 2004.

În baza listei puse la dispoziție de către Direcția Regionala de Poștă Timișoara, au fost identificați martorii : I.S., B.L., A.D., O.E.J., F.O., Ș.A., D.G., P.R.I., P.F.V., P.P.B., P.D.; C.C., C.I.H., I.C.G., V.G., S.A.T., A.L.C., M.T.C., A.A., T.F.A., L.V., ș.a., toți aceștia arătând că au făcut comenzi de filme, muzică jocuri și programe pentru calculator, unii chiar au reținut și numele expeditorului și l-au indicat pe numitul P.G. (vol.1. filele 70-173).

Fiind audiat învinuitul P.G. a declarat că aproximativ 7.000 bucăți CD și DVD care au fost găsite cu ocazia percheziției au fost cumpărate de către el în luna februarie sau martie a anului 2004, imediat după cea împlinit vârsta de 18 ani, pentru uzul său personal, dar pentru care nu are nici un act. Mai declară că în cursul anului 2003, deținea un calculator și o colecție proprie de CD și DVD de aproximativ 300 sau 400 de bucăți pe care a început să le vândă și să le închirieze pentru a obține bani și în acest sens a dat mai multe anunțuri la mica publicitate precum și pe internet, și pe site-ul de anunțuri gratuite, cât și pe site-ul unde se găsea oferta cu filme, jocuri și celelalte produse pe care le oferea spre vânzare.

Toate aceste produse le expedia beneficiarilor prin colete poștale cu plata în ramburs, iar pentru onorarea comenzilor se deplasa în P-ța F. sau P-ța M. de unde le cumpăra în cantități mari, și pentru care avea reduceri de preț. Mai declară, că nu a multiplicat filme, jocuri sau programe pe calculator, cu toate că deținea acele două calculatoare, iar pentru activitatea de închiriere și comercializarea CD și DVD nu avea nici o autorizație.

Din expertiza tehnico științifică efectuată de către O. București din 15 iulie 2005, rezultă că toate cele 7.328 compact discuri și DVD ce conțin fonograme, opere audio vizuale, (video clipuri muzicale), videograme, produse soft, precum și videograme cu caractere erotic sau pornografic, sunt produse pirat iar cele două unități centrale de calculator personal, aveau dotarea necesară pentru inscripționarea de compact discuri și DVD, iar ca urmare a verificării fișierului N.H. existent în programul A.H., s-a constatat că s-au realizat înregistrări de compact discuri și DVD cu unitățile CD Writer/DVD Writer, și CD - ROM/DVD-ROM, identificate în unitățile centrale ale calculatoarelor personale ale inculpatului P.G. (Vol.1 filele 4-5, 31-32, și 129-130).

Împotriva lui P.G. au depus plângere prealabilă Uniune; producătorilor de Fonogame din România, R.A. București, B.A. pentru companiile E.A., V.U.G. și M.C. a căror interese sunt apărate de către acesta.

S-au constituit parte civilă: Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu suma de 86.260, 57 RON. (vol 1. f. 167-188).; R.A. București cu suma de 59.114,5 RON,(f. 210-274); și E.A., V.U.G. și M.C. cu suma de 68.431,44 RON. (Vol 1, f. 189-209).

Din cele arătate mai sus, rezultă că valoarea totală a prejudiciului reclamat de titularii drepturilor de autor și reținut în sarcina învinuitului P.G. este de 213.805,51 RON.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile martorilor, procesul verbal de percheziție domiciliară, planșe foto, procesul verbal de constate tehnico-științifică, anunțuri prin mass-media, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat în fața instanței inculpatul P.G. recunoaște că a avut circa 7000 de CD-uri și DVD-uri cu înregistrări de filme, muzică însă le folosea pentru uzul personal și le închiria și altor persoane contra unor sume de bani sau gratuit și dădea și anunțuri la mica publicitate și pe internet însă arată că nu se consideră vinovat de comiterea vreunei infracțiuni.

Arată inculpatul că nu se face vinovat de reproducerea de opere și înregistrări sonore întrucât CD-urile și DVD-urile le cumpăra din Piața F. din Timișoara fără să își dea seama că erau marfă pirat.

Reține instanța de fond că din expertiza tehnico-științifică efectuată de O. rezultă că toate cele 7328 CD-uri și DVD-uri găsite la inculpat sunt produse pirat și cele două unități centrale de calculator aveau dotarea necesară pentru incripționarea de CD-uri și ca urmare a verificării fișierului N.H. existent în cadrul calculatorului s-a stabilit că s-au realizat înregistrări de CD-uri și DVD-uri.

Reține instanța de fond că din materialul probator administrat în cauză rezultă indubitabil că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de reproducere de opere și înregistrări sonore precum și de difuzare a acestora.

Împotriva acestei situații a declarat apel inculpatul P.G. solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță iar în subsidiar achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art. 142 lit. a) și e) din Legea 8/1996 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. iar pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 142 lit. b) și m) din Legea 8/1996 achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 20/ A din 24 februarie 2009 Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva sentinței penale nr. 205/PI din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1596/30/06 ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.

Cu privire la cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât cu ocazia deliberării s-ar fi procesat la schimbarea încadrării juridice a faptei fără a fi pusă în discuție, reține instanța de apel că acest motiv de apel nu este fondat întrucât instanța de fond a menținut încadrarea juridică a faptei dată prin rechizitoriu dar a avut în vedere disp. art. 13 C. pen. când a stabilit pedeapsa.

Apreciind că este vorba de o nulitate relativă care nu a adus nici o vătămare inculpatului reține instanța de apel că nu se impune desființarea hotărârii potrivit disp. art. 197 alin. (1) C. proc. pen.

Reține instanța de apel că nici celălalt motiv de apel invocat de inculpat nu este întemeiat.

Inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 142 lit. a) și e) din Legea 8/1996 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și anume fapta nu a fost săvârșită de el, însă reține instanța de apel că nu poate fi reținută această apărare întrucât din expertiza tehnico-științifică asupra celor două unități centrale de calculator ale inculpatului rezultă că acestea erau dotate corespunzător pentru inscripționarea CD-urilor iar din expertiza fișierului Hero History s-a arătat că s-au realizat înregistrări.

În privința difuzări de opere și înregistrări sonore, reține instanța de apel că inculpatul a recunoscut că a difuzat și închiriat CD-uri și DVD-uri cu filme, jocuri și muzică, recunoașterea inculpatului fiind coroborată și cu declarațiile martorilor și adresa poștei.

Ca atare opinează instanța de apel că încadrarea juridică și condamnarea dispusă de către instanța de fond este legală și temeinică.

Se reține că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile fiind justificată de materialul probator administrat în cauză.

Împotriva aceleiași decizii, vizând și sentința instanței de fond, a declarat recurs inculpatul P.G. solicitând în principal casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât judecata, atât la prima instanță cât și în apel, a avut loc fără citarea legală a unor părți.

În subsidiar inculpatul arată că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și totodată a fost comisă o eroare gravă de fapt, motiv care ar duce la admiterea recursului și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

În susținerea recursului inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 21, 13 și 15 C. proc. pen.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte opinează că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

În legătură că primul motiv de recurs invocat de inculpat cu privire la lipsa de procedură cu unele din părțile civile cu ocazia judecării în fond a cauzei cât și în apel, Înalta Curte opinează că nu este fondat.

Susține inculpatul că partea civilă R.R.O.A.C.T.a fost citată doar sub denumirea R.A. și partea civilă M.C. a fost citată.

Cu privire la partea civilă R.A., faptul că această parte civilă nu a fost citată cu denumirea din actul de constituire nu reprezintă o nulitate absolută care să conducă la casarea hotărârilor cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Cu privire la partea civilă M.C., din înscrisurile solicitate la O.N.R.C. rezultă că sediul acestei societăți este în sector 1 București, sediu unde dealtfel a și fost citată la fond și apel, astfel încât nici această critică aduse de inculpat referitoare la necitarea părții civile la instanța de fond și apel nu este întemeiată.

De altfel inculpatul nu arată în ce constă vătămarea sa în raport de modalitatea de citare a celor două părți civile, vătămare care să nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea celor două hotărâri pronunțate de instanțele inferioare.

Nici celălalt motiv de recurs invocat de inculpat nu este întemeiat.

În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 142 lit. a), b), l) și m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Legea nr. 285/2004, art. 142 din Legea nr. 8/1996 a fost abrogat faptele reținute în sarcina inculpatului fiind incriminate de dispozițiile art. 140 din Legea nr. 8/1996.

Întrucât regimul sancționator prevăzut de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 8/1996 este mai blând, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale cea mai favorabilă.

Susținerea apărării în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului se regăsesc în dispozițiile art. 139

6

alin. (4) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu este fondat modalitatea de comitere a faptei reprezentând latura obiectivă a infracțiunii reglementate de dispozițiile art. 140 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte reține că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect stabilind instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 142 lit. a), b), l) și m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 și art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptul că martorul T.A. și-a schimbat declarația în fața instanței arătând cu ocazia audierii sale că „nu mai menține din declarația citită astăzi în ședința de judecată pe care am dat-o la poliție, pe care am scris-o și semnat-o cu mâna mea la acea dată în sensul că aveam cunoștință de împrejurarea că inculpatul multiplica pe cele două calculatoare filme, muzică și programe pe CD-uri și DVD-uri, eu așa auzeam, că s-ar fi întâmplat asta și de aceea am zis la procuror dar nu sunt sigur că nu am văzut cu ochii mei” nu poate determina pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului fără a fi coroborată această declarație cu celelalte probe administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal.

Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei reținute în sarcină atât sub aspectul reproducerii cât și a difuzării.

În mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul nu a putut explica cum s-ar fi putut inscripționa o cantitate atât de mare de CD-uri și DVD-uri în permanență de alte persoane în locuința sa, fără ca el să aibă cunoștință de această activitate.

În faza de urmărire penală martorul T.A. a declarat că știa că inculpatul era cel care multiplică pe cele două calculatoare filme, muzică și programe pe CD-uri și DVD-uri.

Faptul că martorul și-a schimbat declarația în fața instanței demonstrează împrejurarea că acesta a încercat să-l protejeze pe inculpat, însă probatoriul administrat în cauză dovedește că nu putea o altă persoană să inscripționeze în locuința inculpatului un număr atât de mare de exemplare, respectiv 7000, fără a inculpatul să cunoască aceste aspecte.

Nu în ultimul rând se reține că inculpatul a recunoscut că a vândut și închiriat CD-uri și DVD-uri cu înregistrări de filme, muzică și jocuri contra unor sume de bani sau gratuit direct sau prin poștă însă nu se face vinovat de reproducerea acestora, nu poate fi primită această apărare, numărul mare de exemplare găsite în locuința sa dovedind implicarea sa în activitatea de reproducere.

În cauză nu a intervenit prescripția răspunderii penale invocate de apărare.

În raport de data comiterii faptei și data soluționării cauzei, având în vedere dispozițiile art. 124 C. pen., Înalta Curte opinează că nu s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 20/ A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 5 februarie 2010.