ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1576/2011

HOTĂRÂRE
19.04.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1576/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Tribunalul Alba, prin Sentința penală nr. 250 din 21 iunie 2010, în baza art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 63 C. pen., a condamnată pe inculpata B.A.C. la o pedeapsă de:

- 1.500 RON amendă penală pentru comiterea infracțiunii de a reproduce pe sisteme de calcul programe pirat în scopul utilizării prin comunicare publică.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 63 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. raportat la art. 143

1

din Legea nr. 8/1996 a încetat procesul penal pornit împotriva aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe fără consimțământul titularilor de drepturi prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a unui număr de 40 produse pirat reprezentând CD/DVD ce conțin opere muzicale stocate folosite la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.T. SRL la plata sumei de 17.667,49 RON în favoarea părții civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata B.C.A. a fost administratorul societății comerciale SC Y.T. SRL Alba Iulia, societate care avea ca obiect principal de activitate „comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete", fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, cu punct de lucru în municipiul Alba Iulia, unde a funcționat un club.

În data de 11 septembrie 2007 organele de poliție au efectuat un control la acest punct de lucru, ocazie cu care s-a constatat că în incinta clubului se afla un calculator în stare de funcționare, cu ajutorul căruia se difuza muzică în scop ambiental în incinta clubului.

Procedându-se la verificarea calculatorului, s-a constatat că pe acesta era instalat programul „WINDOWS XP PROFESIONAL" și mai multe opere muzicale în format MP3, precum și un număr de 67 CD-uri care prezentau caracteristicile unor produse pirat.

S-a solicitat angajaților societății să prezinte licențe pentru difuzarea repertoriului muzical, din partea UCMR - ADA, precum și pentru programul WINDOWS XP PROFESIONAL, însă aceștia au declarat că nu dețin o astfel de licență.

De asemenea, angajații societății nu au putut prezenta nici CD-urile originale cu ajutorul cărora au fost instalate operele muzicale în calculator.

În vederea continuării cercetărilor, în cauză s-a procedat la ridicarea hard-disk-ului, marca Wesern Digital, care a fost apoi înaintat Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice, ridicându-se totodată și cele 67 CD-uri în vederea expertizării lor.

Raportul de constatare tehnico-științifică din 16 octombrie 2007, întocmit de expertul ORDA, a concluzionat că pe hard-disk-ul calculatorului există programe și fișiere cu extensia „MP3" reprezentând opere muzicale stocate, cuprinse în anexa 2 la raport. De asemenea, s-a mai concluzionat faptul că din cele 67 produse tip DVD și CD, un număr de 40 sunt produse pirat, 12 sunt produse originale fără marcaje holografice, 8 conțin date care nu fac obiectul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe, iar 7 prezintă un grad mare de uzură și nu au putut fi accesate.

Pe parcursul cercetărilor, inculpata B.A.C. a prezentat factura din data de 06 septembrie 2008 din care rezultă că a achiziționat, anterior efectuării controlului, programul WINDOWS XP PRO, împrejurare față de care s-a dispus în cursul urmării penale scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, programul fiind instalat în mod legal.

Starea de fapt expusă mai sus, a fost stabilită în baza materialului probator al cauzei: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de constatare întocmit de organele la 12 septembrie 2007, din care rezultă că la punctul de lucru al SC Y.T. SRL funcționa un calculator prin intermediul căruia se difuza muzică în scop ambiental, pe calculator fiind stocate programe de calculator și muzică pentru care nu exista licență și CD-urile originale;

- încheierea nr. 37/P/2007 și autorizația de percheziție în sistem informatic nr. 37 din 08 noiembrie 2007 emisă de Tribunalul Alba;

- raportul de constatare tehnico științifică nr. 7271/2007 întocmit de experții ORDA și anexele la acest raport din care rezultă că pe calculatorul societății erau instalate programul WINDOWS XP PRO și mai multe opere muzicale: de asemenea din cele 67 produse CD și DVD în număr de 40 sunt produse pirat;

- factura fiscală din 06 septembrie 2007, din care rezultă că inculpata avea achiziționată licența pentru programul WINDOWS XP PRO;

- adresa din 12 iunie 2008 a Uniunii Producătorilor de Fonograme din România din care rezultă că prejudiciul cauzat de SC Y.T. SRL este de 17.667,49 RON, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză;

- adresa din 11 iunie 2008 a Societății Civile de Avocați M.G. & M.P. reprezentantul legal al Microsoft Corporation, din care rezultă că nu se constituie parte civilă în cauză;

- adresa UCMR - ADA din care rezultă că inculpata a achitat pe parcursul cercetărilor prejudiciul în valoare de 357 RON și nu se mai constituie parte civilă în cauză;

- declarațiile martorilor E.M.I., B.M.C.;

- declarația inculpatei din faza de urmărire penală, precum și din faza de judecată prin care neagă comiterea faptelor, precum și împrejurarea că CD-urile pirat erau personale.

În drept, faptele inculpatei comise în circumstanțele sus arătate au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și art. 140 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996.

S-a apreciat că, raportat la împrejurarea achitării de către inculpată a prejudiciului produs prin infracțiune (și descris în expunerea de considerente a laturii civile) în speță operează cauza de nepedepsire, astfel încât s-a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. și art. 143

1

din Legea nr. 8/1996.

Referitor la latura civilă a cauzei, Tribunalul a reținut următoarele aspecte:

Partea civilă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a formulat pretenții împotriva inculpatei cifrate la suma de 17.667,49 RON reprezentând prejudiciul cauzat pentru reproducere și deținere de mărfuri pirat, calculul prejudiciului realizându-se prin evaluarea fonogramei din repertoriul internațional la 20 euro și fonogramele din repertoriul românesc la 5 euro.

Față de această precizare s-a apreciat nefondată susținerea apărării că nu există un criteriu de calcul al prejudiciului pentru acest tip de infracțiune.

Instanța de fond a reținut că utilizatorii, care folosesc cu orice titlu spații în care sunt comunicate în scop comercial fonograme, au

obligația să obțină din partea Uniunii Producătorilor de Fonograme din România autorizația pentru utilizarea acestor prestații și să plătească remunerația așa cum este menționată, indiferent de durata de utilizare, potrivit alin. (3) din H.G. nr. 143/2007 și pct. 7 din Decizia

Oficiului Român pentru Drepturile de Autor

nr. 224/2007 și pct. 7 din Decizia

Oficiului Român pentru Drepturile de Autor

nr. 399/2006.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a fost desemnată prin Decizia nr. 149/2003 a Directorului General al Oficiului General pentru Drepturile de Autor, să colecteze remunerațiile cuvenite producătorilor de fonograme, inclusiv din utilizarea ambientală a înregistrărilor acestora.

UCMR - ADA - Târgu Mureș

, prin adresa din 11 august 2008, a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în cauză pentru infracțiunea prevăzută de difuzare a muzicii în scop ambiental fără consimțământul titularilor de drepturi întrucât prejudiciul în valoare de 357 RON a fost achitat de inculpată în faza de urmărire penală.

Întrucât, potrivit art. 143

1

raportat la art. 140 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, inculpata beneficiază de o cauză de nepedepsire, prin achitarea prejudiciului, cu toate că s-a constatat existența faptei și vinovăția acesteia, tribunalul a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i

1

) C. proc. pen. raportat la art. 143

1

din Legea nr. 8/1996.

S-a considerat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., astfel încât instanța de fond a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și a obligat inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Y.T. SRL la plata sumei de 17.667,49 RON cu titlu de despăgubiri.

S-a mai reținut de către instanța de fond că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 118 lit. b) C. proc. pen., impunându-se confiscarea unui număr de 40 produse pirat CD/DVD.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal inculpata B.A.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte, solicitând:

- în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., și respingerea în întregime a pretențiilor civile formulate de partea civilă U.P.F.R, întrucât:

9

din Legea nr. 8/1996, inculpata este condamnată pentru comiterea acestei infracțiuni;

- în subsidiar, vizând modalitatea de executare a sancțiunii penale, să se acorde beneficiul suspendării condiționate a executării amenzii penale și admiterea în parte a pretențiilor civile - în ceea ce privește cele 40 de fonograme, la valoarea reală a acestora stabilită în condițiile art. 136 alin. (6) teza finală din Legea nr. 8/1996.

Curtea a pus în vedere inculpatei că are posibilitatea să dea o declarație în fața sa, în care să expună propria versiune asupra faptelor însă aceasta nu a înțeles să uzeze de acest drept.

Curtea a admis cererea în probațiune formulată de inculpată, vizând prețurile medii practicate de Media Services și SC U.M.R., cu privire la unitățile de CD/DVD din repertoriul internațional și local.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin Decizia nr. 106/A din 4 noiembrie 2010 în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul și a obligat-o pe inculpată să plătească 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata care a solicitat casarea deciziei și sentinței și în rejudecare să se dispună achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în subsidiar a solicitat să fie achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă, au dat faptelor săvârșite de inculpată încadrarea juridică legală iar pedeapsa cu amenda în sumă de 1.500 RON a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Din probele administrate rezultă că în calitate de administrator la SC Y.T. SRL Alba Iulia, societate care deține un punct de lucru în Alba Iulia unde a funcționat un club, prin intermediul unui calculator s-a difuzat muzică în scop ambiental.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 16 octombrie 2007 s-a statuat că pe hard-disk-ul ridicat de la Y.T. SRL sunt copiate mai multe fișiere cu extensia MP3 reprezentând opere muzicale stocate. S-a mai stabilit că din cele 67 produse DVD și CD ridicate cu ocazia percheziției un număr de 40 sunt produse pirat.

Curtea de apel a motivat că apărările inculpatei în sensul negării oricărei implicări în activitățile de natură penală nu pot fi primite deoarece în calitate de administrator al localului avea responsabilitatea întregii activități desfășurate în vederea realizării obiectului de activitate al societății. Atâta timp cât inculpata a dat indicații concrete personalului să difuzeze muzică la bar, se prezumă că a acceptat posibilitatea difuzării operelor reproduse pe sistemele de calcul fără consimțământul titularilor drepturilor.

În cursul urmăririi penale inculpata a achitat prejudiciul în valoare de 357 RON către UCMR - ADA, iar Uniunea Producătorilor de Fonograme din România s-a constituit parte civilă cu suma de 17.667 RON prejudiciu cauzat de SC Y.T. SRL a cărei administrator era inculpata.

Având în vedere probele administrate, în mod legal și temeinic a fost reținută vinovăția inculpatei, recursul acesteia fiind nefondat urmând să fie respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata B.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3972/2012
culpatul B.D. nu a încheiat cu asociația în discuție sau cu membrii ei vreun contract de cesiune sau alt tip de contract prin care să dobândească dreptul de a reproduce sau comercializa opere muzicale ce fac parte din repertoriul acestora.
ÎCCJ 2010-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 434/2010
Asupra recursului penal de față, Analizând lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 205/ PI din 14 martie 2008, Tribunalul Timiș a dispus în baza art. 142 lit. a), b), l), m) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art.
ÎCCJ 2012-04-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1160/2012
ților P.D.R și H.G.I. au fost descoperite, fie instalate pe sisteme de calcul, fie imprimate pe suporturi optice un număr de 8.274 și respectiv 4.540 opere muzicale pirat. În raport de ansamblul probator administrat în cauză, prin sentința
ÎCCJ 2015-03-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 15 iulie 2009, astfel cum a
ÎCCJ 2010-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2242/2010
37 lit. b) C. pen. În final, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. și a aplicat acestuia pentru fiecare infracțiune câte o pedeapsă cu închisoarea sub limita minimă pre
Sursă