ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 768

din 25 februarie 2009, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că ordinul nr. I/2746 din 6 mai 2008 care se

solicită a fi anulat, a precedat ordinul anterior cu nr. II/5038 din 12

noiembrie 2007 prin care pârâta a dispus eliberarea reclamantului din funcția

de director general al D.G.I.R.P. și a fost pus la dispoziția ministerului în

vederea numirii într-o funcție potrivit competenței.

Ca atare, motivele de

nelegalitate invocate de reclamant privind reorganizarea ministerului dispusă

prin H.G. nr. 1317/2007, în sensul schimbării doar a denumirii direcției din

minister, pe care a condus-o, constituie aspecte legate de analiza legalității

primului Ordin nr. II/5038/2007 și nu cu privire la actul contestat în cauză.

Ordinul nr. I/2746 din 6 mai

2008 privește aspecte născute în intervalul de 6 luni de punere la dispoziția

ministerului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. j)

din Legea nr. 360/2002.

Din actele depuse la dosar, instanța

reține că ministerul a oferit reclamantului postul de ofițer special principal în

cadrul D.G.M.R.U., iar reclamantul a luat cunoștință de ofertă, menționând că

nu este de acord să ocupe această funcție.

Datorită complexității

activității structurale din cadrul ministerului, modalitatea de ocupare a unor

posturi de conducere vacante implică în mod necesar aprecierea autorității

publice și nu exclusiv existența lor.

Întrucât pârâtul a oferit o

funcție similară iar reclamantul a refuzat oferta, instanța nu poate aprecia ca

fiind nelegal ordinul contestat, cum nu se poate, de asemenea, substitui

autorității publice în aprecierea îndeplinirii cerințelor posturilor vacante,

pentru a obliga autoritatea să ofere reclamantului unul dintre aceste posturi.

În fine, nu au fost reținut

nici criticile cu privire la motivele de nulitate ale ordinului, invocate de

reclamant, respectiv menționarea instanței competente și termenul de contestație,

instanța apreciind că nu sunt elemente de natură să atragă nulitatea actului

contestat.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a formulat recurs C.J.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv Legea nr. 360/2002.

Se apreciază în motivele de

recurs că și dacă prima instanță a reținut că ar fi avut loc o reorganizare ca

urmare a schimbării structurii direcției, acest domeniu este reglementat de art.

100 lit. d) din Legea nr. 188/1999, situație în care pârâtul avea obligația ca

la numirea în noua structură să respecte criteriile prevăzute de art. 100 din

Legea nr. 188/1999.

De asemenea, s-a criticat

sentința și pentru faptul că instanța Curții de apel a apreciat contrar legii

și probatoriilor administrate, că postul de execuție oferit ar fi similar cu

postul de director general deținut anterior emiterii actului, cu toate că un

post de execuție nu poate fi similar cu postul de conducere.

S-a mai criticat sentința și

pentru aceea că Ordinul nr. I/2746/2008 este lovit de nulitate întrucât a fost

emis cu încălcarea dispozițiilor Codului Muncii.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și vis-à-vis de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Ordinul mai sus invocat

s-a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentului, ca urmare a

reorganizării activității ministerului și i s-a echivalat gradul profesional cu

cel militar „maior” în rezervă, specialitatea poliție.

Acest ordin de fapt a fost

dat ca urmare a altui ordin anterior nr. II 5038/2007 prin care s-a dispus

eliberarea recurentului din funcția de director general.

Conform art. 69 din Legea nr.

360/2002 încetarea raporturilor de serviciu al polițistului se dispune atunci

când în urma reorganizării activității Ministerului Administrației și

Internelor, nu sunt posibilități ca polițistul respectiv să fie încadrat într-o

funcție similară. Este de necontestat faptul că recurentului i s-au oferit unele

posturi vacante, fapt recunoscut de acesta, însă el dorea să ocupe doar o

funcție de conducere și nu una de execuție.

Autoritatea administrativă

nu este obligată să-i ofere recurentului o astfel de funcție de conducere, el

având doar vocația pentru a o ocupa, dar nu și dreptul prevăzut de lege, faptul

că organigrama nu a fost depusă la dosar întrucât este considerată document

clasificat neputând conduce instanța la concluzia enunțată de recurent, că

actul administrativ este nul.

Corect, Curtea de Apel a

apreciat că o instanță de judecată nu se poate substitui autorității publice în

aprecierea referitoare la modalitatea de ocupare a unor posturi de conducere

vacantă, oferirea unui post de execuție de natura celui care a stat la baza

funcției de conducere, fiind o funcție similară conform Legii nr. 360/2002.

Ordinul în litigiu nu este

lovit de nulitate, întrucât legea prevede instanței competente să se pronunțe

pe legalitatea acestui act, respectiv art. 109 din Legea nr. 188/1999 care

dispune că astfel de litigii se judecă de instanța de contencios administrativ.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de C.J.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.D. împotriva sentinței civile nr. 768 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.