ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3092/2011

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

2987 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul D.G.

în contradictoriu

cu pârâtul M.A.

I., ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea

introductivă, reclamantul D.G. a solicitat în

contradictoriu

cu pârâtul M.A.I.

anularea Ordinului M.A.I. din data de 15 martie 2009 și

restabilirea situației anterioare în vederea recalculării drepturilor

salariale.

Analizând

probele administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul a îndeplinit

funcția de director general adjunct al D.G.S.. în baza Ordinului S/2/2081/2009.

Instanța a

constatat că, în urma reorganizării M.A.I. prin H.G. nr. 266/2009, funcția

reclamantului nu s-a mai regăsit în structura ministerului, astfel încât de la

data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern, la data de 15 martie 2009,

pârâtul a emis Ordinul 11/3107/2009 prin care s-a constatat încetarea

împuternicirii conferite prin Ordinul S/II/2081/2009.

Instanța a

reținut că actul atacat nu a fost comunicat, datorită faptului că acesta a fost

considerat inițial secret de serviciu, apreciind că necomunicarea unui act nu

atrage nulitatea acestuia.

În ceea ce

privește existența unor posturi similare, Curtea a constatat că, pe de o parte,

nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de posturi, și, pe de altă parte,

reclamantul nu a fost numit în funcția de director general, ci doar

împuternicit să ocupe această funcție. Acesta a fost de altfel motivul pentru

care reclamantul nu a fost eliberat din funcție, ci s-a constatat doar

încetarea împuternicirii.

Instanța a

apreciat că nu se poate reține că ordinul în discuție este discriminatoriu, în

condițiile în care nu s-a identificat nici un motiv sau criteriu de

discriminare, așa cum prevăd dispozițiile legale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de

fond ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a

invocat în susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și

este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Recurentul a

arătat că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data eliberării din funcție

existau posturi de încadrare similare celui ocupat de reclamant, iar instanța a

reținut că nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de posturi.

De asemenea,

recurentul a arătat că instanța a reținut că nu a fost eliberat din funcție,

însă a constatat că i-a încetat împuternicirea, pierzând din vedere

consecințele acestei încetări a împuternicirii, respectiv faptul că recurentul -

reclamant a rămas la dispoziția ministerului, prin modificarea raportului său

de serviciu.

Recurentul a

susținut că punerea sa la dispoziția ministerului este nelegală, întrucât

această măsură se poate dispune numai în situația în care, în

urma reorganizării unității, nu exista posibilitatea

numirii într-o funcție similară.

A susținut că

actul de eliberare din funcția de conducere deținută reprezintă un abuz de

putere din partea ministerului și a apreciat că, prin neacordarea unei sarcini

de serviciu, autoritatea pârâtă generează o situație discriminatorie cu privire

la persoana sa.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și

dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că reclamantul a fost eliberat

din funcția de adjunct al I.G.P.R. și șef al D.G.I.C. prin Ordinul nr. S/II/2057/2009

și a fost pus la dispoziția I.G.P.R.

Acest ordin de

eliberare din funcție nu a fost atacat de reclamant.

Prin Ordinul nr.

S/II/2081 emis la data de 12 ianuarie 2009 reclamantul a fost împuternicit în

funcția de director general adjunct al D.G.S. din cadrul aparatului central al

M.A.I.

La data de 12

martie 2009 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 156, H.G. nr. 266 pentru

modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele M.A.I.,

care a intrat în vigoare la data de 15 martie 2009, act normativ prin care a

avut loc reorganizarea unităților din cadrul aparatului central al M.A.I. și în

urma căruia funcția ocupată de recurentul - reclamant în temeiul împuternicirii

a fost desființată.

Având în vedere

apariția acestui act normativ arătat mai sus, autoritatea pârâtă a emis Ordinul

nr. S/II/3107/2009 prin care a dispus încetarea împuternicirii acordate

reclamantului pentru funcția de director general adjunct al D.G.S. din cadrul

aparatului central al M.A.I.

Împotriva

acestui act reclamantul a exercitat calea recursului grațios, iar apoi s-a

adresat instanței de judecată, obiect al litigiului de față.

Înalta Curte,

analizând criticile formulate de recurent a constatat că acestea nu pot fi

primite și vor fi respinse, întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive

contradictorii și a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor

legale aplicabile pricinii, rezultat al unei corecte interpretări a legii.

Astfel,

recurentul - reclamant a fost împuternicit în funcția încredințată și nu numit

în funcția vacantă existentă, urmând a se face, de asemenea, distincția

necesară și în cazul încetării acestei împuterniciri, care evident că este

temporară și eliberarea din funcția deținută ca urmare a numirii, care determină

aplicarea dispozițiilor exprese prevăzute de lege cu privire la acest fapt.

Or, recurentul

face o confuzie între numirea în baza unei împuterniciri, a unei delegații

administrative de îndeplinire a unei funcții de conducere, delegație care poate

fi retrasă oricând de cel care a acordat-o și numirea în funcția de conducere

în temeiul ordinului de numire în funcția de conducere respectivă.

Nici critica

sentinței atacate în considerarea principiului nediscriminării, nu poate fi

acceptată de Înalta Curte având în vedere faptul că recurentul nu a arătat o

persoană aflată într-o situație similară, care a fost tratată diferit de

situația sa, pentru a fi în ipoteza aplicării acestui principiu.

Așa cum s-a

statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul

constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și

aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în

situați juridice similare.

În cauza dedusă

judecății nu rezultă existența unei situații de diferențiere din perspectiva

principiului egalității și al nediscriminării, căci în cauză nu este vorba de persoane

aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit.

Văzând că nu

sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, întrucât actul atacat

a fost emis cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va menține soluția instanței de fond și, pe cale de

consecință, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de D.G. împotriva sentinței nr. 2987 din 25 mai 2010 a Curții

de Apel București ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 mai 2011.