ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3092/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 2987 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtul M.A. I., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă, reclamantul D.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. anularea Ordinului M.A.I. din data de 15 martie 2009 și restabilirea situației anterioare în vederea recalculării drepturilor salariale. Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul a îndeplinit funcția de director general adjunct al D.G.S.. în baza Ordinului S/2/2081/2009.

Instanța a constatat că, în urma reorganizării M.A.I. prin H.G. nr. 266/2009, funcția reclamantului nu s-a mai regăsit în structura ministerului, astfel încât de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern, la data de 15 martie 2009, pârâtul a emis Ordinul 11/3107/2009 prin care s-a constatat încetarea împuternicirii conferite prin Ordinul S/II/2081/2009. Instanța a reținut că actul atacat nu a fost comunicat, datorită faptului că acesta a fost considerat inițial secret de serviciu, apreciind că necomunicarea unui act nu atrage nulitatea acestuia. În ceea ce privește existența unor posturi similare, Curtea a constatat că, pe de o parte, nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de posturi, și, pe de altă parte, reclamantul nu a fost numit în funcția de director general, ci doar împuternicit să ocupe această funcție.

Acesta a fost de altfel motivul pentru care reclamantul nu a fost eliberat din funcție, ci s-a constatat doar încetarea împuternicirii. Instanța a apreciat că nu se poate reține că ordinul în discuție este discriminatoriu, în condițiile în care nu s-a identificat nici un motiv sau criteriu de discriminare, așa cum prevăd dispozițiile legale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurentul a invocat în susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Recurentul a arătat că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data eliberării din funcție existau posturi de încadrare similare celui ocupat de reclamant, iar instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de posturi. De asemenea, recurentul a arătat că instanța a reținut că nu a fost eliberat din funcție, însă a constatat că i-a încetat împuternicirea, pierzând din vedere consecințele acestei încetări a împuternicirii, respectiv faptul că recurentul - reclamant a rămas la dispoziția ministerului, prin modificarea raportului său de serviciu. Recurentul a susținut că punerea sa la dispoziția ministerului este nelegală, întrucât această măsură se poate dispune numai în situația în care, în urma reorganizării unității, nu exista posibilitatea numirii într-o funcție similară.

A susținut că actul de eliberare din funcția de conducere deținută reprezintă un abuz de putere din partea ministerului și a apreciat că, prin neacordarea unei sarcini de serviciu, autoritatea pârâtă generează o situație discriminatorie cu privire la persoana sa. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că reclamantul a fost eliberat din funcția de adjunct al I.G.P.R. și șef al D.G.I.C. prin Ordinul nr. S/II/2057/2009 și a fost pus la dispoziția I.G.P.R.

Acest ordin de eliberare din funcție nu a fost atacat de reclamant. Prin Ordinul nr. S/II/2081 emis la data de 12 ianuarie 2009 reclamantul a fost împuternicit în funcția de director general adjunct al D.G.S. din cadrul aparatului central al M.A.I. La data de 12 martie 2009 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 156, H.G. nr. 266 pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele M.A.I., care a intrat în vigoare la data de 15 martie 2009, act normativ prin care a avut loc reorganizarea unităților din cadrul aparatului central al M.A.I. și în urma căruia funcția ocupată de recurentul - reclamant în temeiul împuternicirii a fost desființată. Având în vedere apariția acestui act normativ arătat mai sus, autoritatea pârâtă a emis Ordinul nr. S/II/3107/2009 prin care a dispus încetarea împuternicirii acordate reclamantului pentru funcția de director general adjunct al D.G.S.

din cadrul aparatului central al M.A.I. Împotriva acestui act reclamantul a exercitat calea recursului grațios, iar apoi s-a adresat instanței de judecată, obiect al litigiului de față. Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurent a constatat că acestea nu pot fi primite și vor fi respinse, întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale aplicabile pricinii, rezultat al unei corecte interpretări a legii. Astfel, recurentul - reclamant a fost împuternicit în funcția încredințată și nu numit în funcția vacantă existentă, urmând a se face, de asemenea, distincția necesară și în cazul încetării acestei împuterniciri, care evident că este temporară și eliberarea din funcția deținută ca urmare a numirii, care determină aplicarea dispozițiilor exprese prevăzute de lege cu privire la acest fapt.

Or, recurentul face o confuzie între numirea în baza unei împuterniciri, a unei delegații administrative de îndeplinire a unei funcții de conducere, delegație care poate fi retrasă oricând de cel care a acordat-o și numirea în funcția de conducere în temeiul ordinului de numire în funcția de conducere respectivă. Nici critica sentinței atacate în considerarea principiului nediscriminării, nu poate fi acceptată de Înalta Curte având în vedere faptul că recurentul nu a arătat o persoană aflată într-o situație similară, care a fost tratată diferit de situația sa, pentru a fi în ipoteza aplicării acestui principiu. Așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situați juridice similare.

În cauza dedusă judecății nu rezultă existența unei situații de diferențiere din perspectiva principiului egalității și al nediscriminării, căci în cauză nu este vorba de persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit. Văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține soluția instanței de fond și, pe cale de consecință, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de D.G. împotriva sentinței nr. 2987 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2011.