ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2010

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul R.E.A.A. a solicitat

obligarea pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., la plata despăgubirilor

pentru terenul în suprafață de 150 mp, situat în localitatea Râfov, Județul

Prahova, proprietatea sa, expropriat prin H.G. nr. 812 din 25 iulie 2007, despăgubire

indicată la cuantumul de 75 lei/mp.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că deține terenul în baza actului de proprietate

nr. 4502 din 18 iulie 2006, intabulat sub nr. 23851/2006, fiind achiziționat ca

o investiție pe termen lung.

Despăgubirea

oferită de pârâtă este necorespunzătoare întrucât, pe de o parte, evaluarea

finală, în baza căreia a fost făcută această ofertă, a avut în vedere prețurile

din primul trimestru al anului 2006, între timp prețul terenurilor crescând

foarte mult, iar pe de altă parte, expertul nu a avut în vedere câștigul

nerealizat, respectiv faptul că investiția într-un teren arabil aduce un venit

cu caracter continuu.

Prin sentința

civilă nr. 24 din 7 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins

acțiunea.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că terenul în suprafață de 150 mp

situat în comuna Râfov, Județul Prahova, nr. cadastral 332, proprietatea

reclamantului, a fost expropriat potrivit H.G. nr. 812/2007, prin care s-a

aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național

„Construcția autostrăzii București – Brașov, Tronsonul București – Ploiești.”

Conform ofertei

făcută de pârâtă, pentru această expropriere, reclamantul urma să primească o

despăgubire în cuantum de 5400,90 lei, sumă cu privire la care acesta nu și-a

exprimat acordul, apreciind că valoarea terenului supus exproprierii este mult

mai mare.

În conformitate

cu dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a dispus

efectuarea unei expertize de evaluare, de către o comisie de experți alcătuită

din expert A.F. - numit de instanță, M.D. - desemnat de expropriator, și P.C. -

desemnat de persoana expropriată.

Prin raportul de

expertiză întocmit de expert A.F. s-a stabilit că valoarea imobilului supus

exproprierii este de 9442.50 lei, prețul apropiat de realitatea pieței fiind de

18 Euro/mp care, la cursul din data de 3 decembrie 2007, de 3,4973 Euro/mp

(62,95 lei/mp), reprezintă o valoare de 9442,50 lei.

Prin raportul de

evaluare întocmit de expertul desemnat de expropriator – M.D., s-a concluzionat

că valoarea despăgubirii pentru teren este de 1579 RON (450 Euro), iar potrivit

raportului întocmit de expertul P.C., prețul de 20,66 Euro/mp reprezintă o

cifră relativ apropiată de cea stabilită de expertul A.F.

Dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevăd că despăgubirea acordată de instanță nu

poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată

de expropriat, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ține seama

de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză și

prejudiciile aduse proprietarului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 din

același act normativ.

Întrucât

despăgubirea solicitată de reclamant, în cuantum de 75 lei/mp, nu a fost

stabilită de nici unul dintre experții desemnați, în raport cu dispozițiile

legale enunțate, tribunalul a respins acțiunea.

Prin decizia nr.

24 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul R.E.A.A., a

schimbat în tot sentința tribunalului, în sensul că a admis acțiunea și a

dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului o despăgubire în cuantum

de 18 Euro/mp, la cursul BNR de la data efectuării plății, în termen de 30 de

zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere că prin raportul de expertiză

efectuat la instanța de apel, expertul desemnat de instanță – S.F. și expertul

desemnat de expropriat – C.C., au stabilit la data efectuării expertizei (19

ianuarie 2009), o valoarea de 22 Euro/mp pentru terenul expropriat, care

reprezintă o valoare apropiată de pretenția reclamantului, de 75 lei (23 Euro/mp),

solicitată prin cererea de chemare în judecată, modificată prin concluziile

scrise formulate la fond, prin care a solicitat între 18 Euro/mp și 23 Euro/mp.

Concluzia

expertului M.I., desemnat de expropriator, (12 lei/mp) nu a fost validată de

instanță, motivat de faptul că acesta a stabilit același cuantum al

despăgubirilor și pentru data de 28 noiembrie 2007 și pentru data de 19

ianuarie 2009, în condițiile unei notorii fluctuații a pieței imobiliare.

Întrucât doi

dintre experții desemnați au stabilit o valoare de 22 Euro/mp pentru terenul

expropriat, față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, suma cuvenită

reclamantului cu titlu de despăgubiri este de 18 Euro/mp.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.,

criticând-o pentru următoarele motive:

Decizia civilă a

fost pronunțată cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.

Astfel, Curtea

de Apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum

și art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004.

Art. 26 din

Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale

judiciară.

Sintagma „prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele”, nu poate indica decât prețul de

tranzacționare al acestor imobile, menționat în contractele de vânzare-cumpărare

și nicidecum „prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în

diferite ziare.

Expertul M.I.,

propus de recurentă, a stabilit valoarea despăgubirii în raport de „prețurile

de tranzacționare”, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare

autentificate de BNP I.C. și din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 eliberată

de Primăria comunei Rafov și nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP I.C.,

respectând astfel dispozițiile legale enunțate.

Instanța de apel

a încălcat și dispozițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, care prevăd că „despăgubirea se consemnează pe

numele titularului și va fi eliberată în baza cererii formulată în acest sens,

însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.”

Or, soluția

curții de apel privind obligarea pârâtului de a plăti despăgubirea în termen de

30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești,

contravine acestor dispoziții legale.

Solicită

admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului, cu consecința menținerii hotărârii de fond, iar în

subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul obligării pârâtului la

plata diferenței dintre despăgubirea consemnată (5400,90 lei) și despăgubirile

stabilite de instanța de apel (2700 Euro) și doar de la data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii.

Analizând decizia

civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

următoarele considerente:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

În stabilirea

valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanța de apel a avut în vedere,

contrar prevederilor art. 26 din lege, doar prețurile indicate în diverse

oferte imobiliare, care nu se confundă cu prețul de circulație întrucât

criteriul în determinarea cuantumului despăgubirii îl constituie prețul de

vânzare, de tranzacționare al bunului și nu ofertele inserate în publicitatea

din presă ori de pe paginile de internet, perspectivă din care se constată că

primul motiv de recurs este fondat.

Potrivit art. 26

din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La evaluarea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța țin seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de acestea […]”.

Din contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7260 din 12 decembrie 2008 de către

BNP I.C. și din adresele nr. 5359 din 06 august 2008 emisă de Primăria comunei

Rafov și nr. 582 din 24 iunie 2008 emisă de BNP „I.C.”, rezultă că prețurile cu

care se tranzacționează terenurile în zona respectivă se situează între 0,11

RON/mp și 4 RON/mp, cu mult mai mici decât despăgubirea oferită reclamantului

de expropriator.

Expertiza

dispusă de instanța de apel, având ca obiectiv stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru imobilul expropriat, în conformitate cu dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994, astfel cum rezultă din mențiunile din încheierea

pronunțată la data de 5 mai 2008, a avut în vedere prețurile inserate în rubricile

de mică publicitate și internet și a ajuns la concluzia că „valoarea unitară a

terenului în litigiu este de 24 Euro/mp”, stabilind pentru terenul în litigiu o

valoare de 32.709,60 Euro.

Este fondată

critica prin care recurentul a susținut încălcarea de către decizia recurată a

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în

cauză și însușită de instanță nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest

text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor,

respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel, în

unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Întrucât

instanța a stabilit despăgubirea cuvenită reclamantului prin raportare la alte

criterii decât cele prevăzute de norma legală enunțată, hotărârea recurată a

fost pronunțată cu încălcarea legii.

În ce privește

contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar de intimat, acesta nu este

concludent și nu poate fi luat în considerare, având în vedere data la care

este încheiat, respectiv 23 martie 2009.

Art. 26 din

Legea nr. 33/1994 stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii,

compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât

și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii

raportului de expertiză”.

Or, față de

împrejurarea că expertul desemnat de instanța de apel a stabilit cuantumul

despăgubirii în raport de cursul leu/Euro la data de 01 octombrie 2008,

valoarea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 26 martie

2009 este neconcludentă.

Critica privind

încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, potrivit

cărora despăgubirea consemnată pe numele titularului va fi eliberată în baza

hotărârii judecătorești definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului

despăgubirii, nu se mai impune a fi analizată în contextul soluționării

irevocabile a cauzei prin admiterea recursului pârâtului.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului pârât

Statul Român, prin C.N.A.D.R.N. SA, sunt, în parte, fondate, astfel încât, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul exercitat de această

parte și va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat

de reclamant împotriva sentinței civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, împotriva

deciziei nr. 24 din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

civile nr. 24 din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.