ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9760/2009

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

7 septembrie 2007, reclamantul R.E.A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. SA solicitând să fie obligat la plata sumei de 75

lei/mp, cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 2450,21 mp, proprietatea sa

în cotă de ½ părți indivize.

În motivarea cererii reclamantul a

susținut că terenul a făcut obiectul unei măsuri de expropriere dispusă de stat

pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția autostrăzii

București – Brașov, tronsonul București Ploiești” iar despăgubirea calculată de

expropriator, la un preț de numai 12 lei/mp nu este îndestulătoare.

Prin sentința civilă nr. 260 din 25

ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea și a obligat

pe pârât să achite reclamantului suma de 154.270,72 lei, conform raportului de

expertiză topo întocmit de expert A.F. (fila 84), reprezentând justa

despăgubire pentru suprafața de 2450,21 mp teren, proprietatea reclamantului,

situat în extravilanul com. Râfav, T.57, P.361/12 arabil.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că soluția se impune în raport de prevederile art. 26 din Legea nr.

33/1994 pentru utilitate publică și de concluziile expertizei efectuate în

cauză de expert A.F., obiecțiunile formulate de pârât fiind înlăturate pentru

considerentele expuse pe larg în cuprinsul sentinței.

Prin decizia civilă nr. 97 din 7 mai

2009, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 mai 2009, Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelul și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a obligat pe pârât să

plătească reclamantului cu titlu de despăgubire suma de 94.712,75 lei, stabilită

prin raportul de expertiză întocmit în apel de experții D.L., M.I. și C.C.

Prin aceeași decizie reclamantul a

fost obligată să plătească pârâtului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată

din apel.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că în apel s-a impus refacerea expertizei tehnice în conformitate cu

prevederile art. 25 Legea nr. 33/1994, anume de trei experți, desemnați câte

unul de instanță și de fiecare dintre părțile în litigiu, aceasta în scopul

stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru cota sa parte de

½ părți indivize din terenul expropriat, funcție de valoarea reală a

acestuia și de prejudiciul cauzat reclamantului, în conformitate cu criteriile

prevăzute de art. 26 din același act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA București, invocând incidența

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul

susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu

încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În dezvoltarea criticii de

nelegalitate, pârâtul susține că prețul cu care se vând în mod obișnuit astfel

de imobile, condiție impusă de textul de lege menționat a fi avută în vedere cu

ocazia evaluării, nu se confundă prețul din ofertele de vânzare a unor astfel

de terenuri, apărute pe internet și în presa prahoveană, astfel cum eronat a

reținut instanța de apel, prin omologarea raportului întocmit de experții D. și

C., cu consecința stabilirii unui preț care depășește cu mult intervalul

obișnuit de prețuri practicate la vânzarea terenurilor extravilane din comuna

Râfov.

Pârâtul susține că această

constatare nu poate fi infirmată de mențiunile contractului de vânzare-cumpărarea

nr. 795 din 23 martie 2009 depus la dosar, fiind evident că a fost constituit

pro cauza, întrucât a fost încheiat cu 2 zile mai înainte de depunerea

raportului de expertiză.

În dezvoltarea motivelor pârâtul

prezintă conținutul mai multor înscrisuri, pe care le anexează, și din care, în

opinia sa, rezultă tranzacționarea unor terenuri de felul celui în litigiu la o

valoarea mult redusă decât cea reținută de instanța de apel.

Prin întâmpinare, reclamantul a

solicitat respingerea recursului, susținând că experții au avut în vedere la

stabilirea valorii despăgubirii prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin

raportare la prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, astfel de imobile,

evidențiate, de exemplu în contractul de vânzare-cumpărarea nr. 795 din 23

martie 2009, cu mențiunea că aspectele invocate de pârât prin recurs nu se

încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamantul susține că nu pot fi

avute în vedere înscrisurile invocate de pârât, anume: contractele nr. 7260 din

12 decembrie 2008 (intervenit între P.E. prin mandatar C.M., pe de o parte și C.M.),

nr. 7261 din 12 decembrie 2008 (intervenit între A.N. și C.F. prin mandatar C.M.,

pe de o parte și C.N., mama mandatarului), nr. 782 din 20 februarie 2009

(intervenit între U.A. prin mandatar A.B.G., pe de o parte și A.B.G.), întrucât

conțin mențiuni neclare referitoare la momentul plății prețului și sunt încheiate

de aceleași persoane, personal sau prin mandatar sau între membrii aceleași

familii, în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător, hotărârile de

despăgubire nr. 180 și 186 emise de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia locală Rafov de

Stabilire a Despăgubirilor - al cărei președinte este C.M., întrucât nu sunt

relevante sub aspectul analizat sau adresa nr. 5359/2008 a Primăriei Rafov care

indică prețuri practicate în alte perioade de timp decât cea în care s-a

efectuat expertiza ori antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 306/2009,

încheiat tot cu C.M., pentru care vânzarea se va perfecta în viitor, fapt care poate

presupune existența unor eventuale probleme privind situația juridică a terenului

de natură să împiedice perfectarea de îndată a înstrăinării.

Analizând recursul Înalta Curte

constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri

când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi

incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi

produs încălcare expresă și reală a legii, anume soluția pronunțată să fie în

contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu

putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de

judecătorii fondului.

În analiza

acestui motiv, instanța de recurs nu poate verifica dacă instanțele de fond au

făcut o apreciere eronată a probatoriului, adică dacă s-a comis o gravă

greșeală de fapt, știut fiind că o astfel de verificare era permisă prin

dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000.

Criteriile de

stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale, în

sensul că ele sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. 1 invocate de pârât

și nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel,

potrivit art. 26 alin. (1)

și (2) din aceiași Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia”.

Sintagma „

prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”

definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la

care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce

acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci

când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în

interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor

constrângeri exagerate.

Stabilirea acestui preț de piață presupune

administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest

aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.

Or, dacă respectarea criteriilor

prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de

nelegalitate, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aprecierea judecătorilor

de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în

concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o

problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus

arătate, scapă controlului instanței de recurs.

În speța supusă analizei, sub

motivul unei încălcări de către judecătorii fondului a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, se constată că pârâtul solicită, în principal, o

reevaluare a probatoriului administrat în fața instanțelor de fond, cu

consecința stabilirii unui alt cuantum al despăgubirii, ceea ce nu este permis

instanței de recurs.

De altminteri, pârâtul a reiterat

prin recurs aceleași critici pe care le-a formulat în apel sub forma unor

obiecțiuni la raportul de expertiză (fila 186), critici care au fost respinse

de instanță, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință din 7

mai 2009.

Susținerea pârâtului potrivit

căreia, în stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului instanțele de

fond ar fi avut în vedere, contrar prevederilor art. 26 din lege, doar

prețurile indicate în diverse oferte imobiliare, care nu se confundă cu prețul de

circulație, se constată că nu este fondată.

Aceasta, întrucât instanțele de fond

nu au analizat numai prețurile prevăzute în ofertele de vânzare ci și prețul consemnat

în contractul autentificat sub nr. 795 din 23 martie 1999 de BNP M. (fila 178

apel) care, în lipsa unor dovezi care să fi fost administrate de pârât, nu se

poate reține că ar fi fost constituit ca probă pro cauza, precum și concluziile

experților, inclusiv al celui desemnat de pârât, care au întocmit în acest scop

o lucrare de specialitate.

În acest context al analizei, este

de observat că pârâtul nu a administrat, la judecata în fond, un probatoriu din

care să rezulte diferențe între prețul indicat în ofertele de vânzare existente

pe piața imobiliară, anexă la raportul de expertiză, și prețul de piață

tranzacționat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire

la terenuri similare, contractele anexate nefiind de natură să îndeplinească,

date fiind condițiile în care au fost încheiate și care sunt evidențiate în

întâmpinarea formulată de reclamant, cerința referitoare la onestitatea unei

astfel de convenții, de vânzare-cumpărare, pe o piață concurențială.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, reținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de

pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 97 din 7 mai 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2009.