ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2621/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2621/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 34/ F din 26 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petiționara SC A.R.A.,

Sucursala Sibiu, împotriva rezoluțiilor nr. 139/P/2008 din 30 septembrie 2008

și, respectiv, 985/II/2/2008 din 31 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia.

Au fost desființate rezoluțiile

menționate și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul P.R.C., pentru

tentativă la infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și

pentru art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen., precum și pentru complicitate la

aceeași infracțiune față de T.A.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a dispune în acest

sens, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 2 decembrie 2008,

s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, plângerea SC A.R.A. SA

Sucursala Sibiu, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. l39/P/2008

și respectiv a Rezoluției nr. 985/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea nr. 163 din

27 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea

petiționarei și s-a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Pitești.

În fața acestei instanțe,

părțile au depus concluzii scrise, astfel: petiționara A. - f. 6-8, intimata T.A.

- f. 20, iar intimatul P.R.C. - f. 91-94.

Verificându-și competența,

curtea de apel a făcut demersuri pentru a stabili calitatea de avocat a

intimatului P.R.C. și, față de lipsa numelui acestuia pe lista on-line a

avocaților din Baroul Sibiu, intimatul a depus la dosar copii ale legitimației

de avocat, din care rezultă că acesta a devenit avocat stagiar la data de 1

februarie 2006, prin Decizia nr. 78 din 27 ianuarie 2006 și avocat definitiv la

data de 5 martie 2008, legitimația fiind eliberată la data de 21 octombrie

competența de soluționare a cauzei în primă instanță la curtea de apel, față de

calitatea acestui intimat, în raport de prevederile art. 28

1

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Intimații au depus la dosar

următoarele înscrisuri: proces verbal de inventariere din 16 octombrie 2006,

adresa din 15 mai 2007 a Poliției Municipiului Sibiu, adresa din 8 februarie 2008 a I.P.J. Sibiu, proces verbal din 11 aprilie 2007, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu, adresele din 30 mai 2008 și din 26 februarie 2008 și respectiv nr. 489

din 7 mai 2008 ale LN.E.C, adrese ale Tribunalului Comercial Cluj din Dosarul

nr. 2060/85/2007 (f. 28, 30, 32, 33, 34, 36), adresa din 4 februarie 2008 a I.P.J. Cluj, obiectivele propuse de A. pentru expertiza contabilă, raportul de expertiză

judiciară din Dosarul nr. 2060/85/2007 al Tribunalului Cluj, precizările

expertului consultant, planșe fotografice privind unghiul de vizibilitate al

camerei de supraveghere aparținând D.G.F.P. Sibiu (f. 78-90).

Analizând înscrisurile menționate

și Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

precum și înscrisurile existente în lucrarea 985/II/2/2008 a aceluiași parchet,

curtea de apel a constatat următoarele:

Prin rezoluția nr. 139/P/2008

din 30 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a

dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorul P.R.C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 215 alin. (1) și (5) și art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen. și

față de făptuitoarea T.A., pentru complicitate la aceleași infracțiuni.

SC A.R.A. SA reclamase

tentativa la înșelăciune prin folosirea falsurilor, deoarece făptuitorul P.R.,

care asigurase bunurile SC N. SRL, după o majorare a valorii contractului de

asigurare și o falsă creștere a valorii stocului de marfă, înregistrând

contabil mărfuri pentru care se aplicase un adaos comercial uriaș, a solicitat

despăgubiri pentru mărfuri care nu fuseseră în stoc, precum și pentru că există

dubii privind realitatea furtului din noaptea de 14/15 octombrie 2006.

Procurorul a considerat că intimații

nu au săvârșit tentativă la infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea de

fals, deoarece nu s-a dovedit luarea rezoluției infracționale încă de la

momentul încheierii contractului de asigurare, că nu s-a dovedit că furtul a

fost o înscenare la care să participe cel puțin unul dintre făptuitori, că ușa

magazinului prin care se presupune că a avut loc furtul era încuiată anterior

efracției, că bunurile care nu erau evidențiate contabil la momentul furtului,

nu pot face obiectul despăgubirii și, deci, nu pot constitui un argument pentru

reținerea infracțiunii de înșelăciune, că modalitatea de întocmire a actelor

contabile nu are conotații infracționale și că litigiul poate fi, eventual,

unul de natură civilă.

Curtea de apel a apreciat că

soluția procurorului (menținută prin rezoluția nr. 985/II/2/2008 din 31

octombrie 2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Alba lulia) este nelegală și netemeinică, deoarece conține o motivare

contradictorie soluției, se bazează pe o cercetare incompletă și în lipsa

efectuării oricărui act de cercetare de către procurorul de caz și pe o

interpretare greșită a probelor administrate de organele de cercetare penală.

Astfel, rezoluția de

netrimitere în judecată este nelegală față de prevederile articolului 209 alin.

(3) C. proc. pen. care impun ca, în situația persoanelor la care face trimitere

art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. efectuarea urmăririi penale

(inclusiv etapa actelor premergătoare) să se facă obligatoriu de către

procuror. Acesta nu a audiat însă nici o persoană (părți sau martori) și nu a

efectuat nici măcar un demers în sensul de a cerceta faptele reclamate, ci pe

baza unor copii xerox, unele greu lizibile, a procedat la soluționarea cauzei.

O astfel de cercetare nu poate sta la baza adoptării unei soluții de

neurmărire, deoarece, în afara actelor care reprezentau cercetare la fața

locului, experimente judiciare (cele care nu mai puteau fi refăcute), expertize

și înscrisuri, procurorul trebuia să-și formeze convingerea pe baza cercetării

nemijlocite. Se poate observa că dosarul astfel format, din copii xerox după

înscrisuri din alte dosare, nici măcar nu a fost numerotat la Parchetul Curții de Apel.

Nelegalitatea rezoluției

rezultă și din contradicția dintre temeiul neînceperii - art. 10 lit. d) C. proc.

pen. și motivarea soluției, în sensul că „în sarcina făptuitorilor nu se poate

reține săvârșirea de către aceștia a vreunei fapte prevăzute de legea

penală", respectiv că aspecte ale cauzei ar putea constitui, „eventual,

obiectul unui litigiu de natură juridică civilă între asigurător și

asigurat", care ar putea să se întemeieze pe prevederile art. 10 lit. b) C.

proc. pen.

Rezoluția, în opinia curții

de apel, este și netemeinică. În cauză, încercarea făptuitorilor de a înșela

societatea de asigurare nu trebuie raportată numai la nereușita privind

dovedirea implicării lor în furtul rămas cu autori necunoscuți, ci trebuie

reținută din toate manoperele frauduloase pe care aceștia le-au făcut încă de

la momentul achiziționării mărfurilor ce ulterior au dispărut, cu sau fără

contribuția lor.

Cu cât mai bine s-a încercat

acoperirea acestor activități cu acte contabile ce au putut fi interpretate ca

„neinterzise de lege" (nu ca legale), cu atât mai periculoasă apare

modalitatea de săvârșire a faptei. În acest sens și în literatura juridică s-a

arătat că „dacă mijlocul folosit prezintă o mare aparență de veridicitate,

legea îl caracterizează ca fiind fraudulos, iar folosirea unui astfel de mijloc

determină agravarea infracțiunii" (O.L., T.T., Drept penal român, partea

specială, Editura Ș. București, 1994, f. 256).

Intenția de a înșela

societatea de asigurare rezultă, în opinia curții de apel, din mai multe

aspecte relevate de actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate

până în prezent și urmează a fi confirmare prin cercetările ce se vor efectua

după trimiterea cauzei la parchet.

Astfel, deși intimata T.A. susține

că relația dintre societatea pe care o conduce, SC C.D.C. SRL Sibiu și SC N.C.

SRL Sibiu, administrată de intimatul P.R., este una „specifică de client -

furnizor" și că procesul verbal de corelare a denumirilor l-a întocmit în

conformitate cu dispozițiile legale, curtea reține contrariul, respectiv că

societatea SC C.D.C. SRL (prescurtată în continuare SC C.D.C.) este în fapt

administrată de intimatul P.R., că achiziționarea produselor ce fac obiectul

asigurării a fost realizată în fapt de către acest intimat, care a luat personal

legătura cu furnizorii SC C.D.C., că mărfurile au fost transportate direct în

magazinul SC N., că societatea intimatului este singura către care firma

intimatei T.A. „a vândut" marfă cu adaos exagerat de mare față de cel

practicat în mod obișnuit și că prin procesul verbal de corelare denumiri nu

s-au înlocuit „denumirile" produselor, ci s-au operat modificări care au

schimbat nu doar calitățile produselor, ci chiar natura acestora.

În opinia curții de apel, până

la acest moment s-au dovedit următoarele aspecte care conturează o situație de

fapt de natură să atragă răspunderea penală a intimaților pentru tentativă la

înșelăciune:

administratorul de fapt al SC C.D.C. SRL Sibiu. Aceasta s-a înființat în anul

2003, având ca asociați pe ambii intimați, ulterior P.R. cedând „cu tidu

gratuit" acțiunile sale către T.A. Deoarece P.R. avea experiență în ceea

ce privește comerțul cu aparatură I.T. de mai mulți ani, T.A. recunoaște în

declarația de la filele 495-496 (dosar urmărire penală) că de afaceri pe

această firmă s-a ocupat tot intimatul căruia îi și dăduse procură încă din 1

noiembrie 2005 (£511). Inclusiv intimatul P.R. recunoaște că el s-a

ocupat de achizițiile de produse în perioada anterioară evenimentului cercetat

și pentru societatea prietenei sale.

Martora T.R. (f. 50 dosar

urmărire) declară: „numitul P.R. ne-a comunicat că el se ocupă și de relația

comercială cu furnizorii și pentru SC C.D.C. SRL Sibiu, solicitând

achiziționarea de marfă și pe această societate. ..Condițiile contractuale au

fost negociate tot cu P.R. ..Toate negocierile au fost purtate pentru cele două

societăți numai cu P.R., iar pe T.A. nu o cunosc".

De asemenea, din mail-urile

angajaților de la SC F. rezultă că intimatul era cunoscut ca reprezentant al ambelor

firme pe care le administra ca și cum ar fi fost o singură firmă: „am deal cu

un client: N.C., suma de 630 milioane o plătește astfel: 2 firme, C.D.C. și N.C.,

185 milioane au intrat banii astăzi pe C.D.C..." (f.244).

septembrie și octombrie 2006 ale SC C.D.C. SRL s-a ocupat P.R., care a negociat

contractele atât cu F., cât și cu SC A.D., aspecte pe care ambii intimați le

recunosc în declarațiile de la filele 488-493 și 495-497, tot P.R. stabilind

inclusiv prețul de achiziție, care, fiind mult mai mare decât cel practicat în

mod normal de către furnizori, era defavorabil societății prietenei lui și la

care nu se putea angaja decât dacă el era de fapt administratorul firmei.

către SC C.D.C. de la SC A.D. și revândute către N., au fost duse, încă de la

data întocmirii facturilor dintre SC A. și SC C.D.C., direct în magazinul N. (declarațiile

intimatului și a angajaților săi - f. 210, 214), deși revânzarea lor către SC N.

a avut loc la interval de câteva zile: mărfurile luate de la SC A. în 27 și 29

septembrie 2006, SC C.D.C. le revinde către N. la 2 și 4 octombrie 2006, iar pe

cele din 10 octombrie, le revinde la 12 octombrie 2006.

Relevant este faptul că

întocmirea contractului de asigurare de 1.200.000 lei este întocmit în perioada

primelor două achiziții menționate dintre facturile de cumpărare a mărfurilor

(ulterior furate) de către SC C.D.C., când, formal revânzarea din 2 și 4

octombrie către N. nu exista încă, dar exista în intenția intimatului, ceea ce

constituie un argument suficient pentru tentativa de înșelăciune.

nici un fel de comunicare din partea furnizorilor, în sensul că s-ar fi greșit

denumirile reperelor furnizate, astfel încât să procedeze la întocmirea procesului

verbal de corelare denumiri. în condițiile în care intimata a recunoscut că nu

are studii în specialitatea IT este improbabil ca ea să fi depistat că i s-ar

fi livrat alte tipuri de componente sau accesorii ale calculatoarelor decât

cele trecute în facturi și să fi procedat la înlocuirea denumirilor. De altfel

aceasta și declară (f. 496): „nu am verificat fiecare cutie și nu am numărat

componentele".

Aceasta deoarece, pe de o

parte, așa cum s-a arătat, mărfurile cumpărate de firma ei de la SC A. au ajuns direct în magazinul N., iar intimata nu a făcut nicio recepție și nu știa nici

câte cutii erau sau ce conțineau ele (f. 496), deci cu atât mai puțin ar fi

putut să știe că faptic unele dintre produse nu erau cele înscrise în facturi.

Pe de altă parte, dacă furnizorul ar fi trimis alte piese decât cele din

facturi, pentru a ține o contabilitate corectă, intimata trebuia să anunțe pe

vânzător, deoarece, în toate cazurile, furnizorul era acela care trebuia să

confirme noua denumire neputând vinde un produs pe care nu l-a avut pe stoc.

Este de menționat, în opinia

curții de apel, că procesul verbal de corelare denumiri s-a întocmit abia la

data de 17 octombrie 2006, deci după săvârșirea furtului și numai în scopul

obținerii despăgubirilor de către N.

SC C.D.C. a vândut o serie

de produse pe care nu le deținea către SC N. Din compararea facturilor de

achiziție și, respectiv, vânzare ale SC C.D.C. rezultă că, de exemplu, în locul

unor stickuri de memorie externă achiziționate, se vinde același număr de

bucăți, dar de memorie internă de calculator, crescând prețul de la 212,73 lei

la 2618,93 lei/buc, deci de peste 10 ori. In același fel se procedează și la

alte repere, crescându-se capacitatea de memorie a acestora sau trecându-se

caracteristici îmbunătățite, care au permis creșterea prețului de peste 20 de

ori (de exemplu de la 93, 64 lei la 1976,04 lei) deși, indiferent de firma

producătoare sau de distribuitorul agreat, unitățile de măsurare a memoriei

sunt aceleași.

Adaosul comercial aplicat de

SC C.D.C. pentru vânzarea produselor presupus furate către N., este

disproporționat de mare față de cel practicat în mod obișnuit: adaos mediu de

716% la aceste produse, față de 34,8% practicat anterior acestei vânzări și de

circa 25% în lunile următoare - noiembrie, decembrie 2006 (aspecte constatate

de expertiza contabilă - f. 56 dosar curte).

societatea de asigurări rezultă și din tranzacția făcută de către intimatul P.R.

cu SC F.C. în care, pe de o parte se trece un preț pentru mărfuri mai mare de

12-13 ori (declarațiile de la filele 238) decât cel practicat în mod obișnuit

de furnizor, iar la o factură de 437.493 lei, intimatul „obține" un

discount de 394.320 lei, facturi pe care martorul L.I.R. (f. 226-234) arată că

le-a întocmit la insistențele intimatului, deși era o „factură

supraevaluată" și „acest tip de marfă și în această cantitate nici măcar

nu se afla în stocul firmei F.”.

Directorul de tranzacții de

la aceeași firmă arată că „un discount de 3 miliarde la o factură de 4 miliarde

este o eroare, un asemenea discount nu s-a acordat și nu poate fi real"

(f. 242). Că factura era pentru mărfuri inexistente rezultă și din procesul

verbal întocmit la data de 27 octombrie 2006 de Serviciul pentru investigarea

fraudelor (f. 224), în care s-a stabilit că cele 60 de procesoare ce nu au fost

predate către SC N., evidențiate contabil în evidența contabilă a magazinului F.2

din Sibiu nu fuseseră încă transferate din depozitul central din București,

până la data întocmirii procesului verbal.

Această factură, stornată în

aceeași zi (conform e-mailurilor angajaților F. - f. 247-251), nu putea fi

folosită pentru a cere încasarea unor bunuri care nici nu fuseseră predate;

procesul verbal de predare conține alte bunuri - conform declarației martorului

L.I., f. 233 verso: „din studiul procesului verbal de predare-primire se

observă că eu i-am dat acestuia cu totul altfel de marfă și produse decât s-a

completat efectiv pe factura supraevaluată".

Explicația întocmirii ei

constă în aceea că a și fost folosită la data de 5 octombrie 2006, pentru a se

majora suma asigurată (cererea și contractul de asigurare din aceeași zi - f. 94-96

dosar urm. penală).

Nu este reală, conform

motivării curții de apel, susținerea intimatului că nu a cunoscut despre

stornarea facturilor de achiziționare marfă și de discount - facturile din 5

octombrie 2006, deoarece din declarația martorului L.I. (f. 227 verso) rezultă

că „toate cele cinci facturi au fost întocmite în aceeași zi, la aceeași oră,

în biroul domnului P., la sediul N.C.", martorul arătând pe larg

modalitatea în care s-au întocmit facturile în acea zi. De altfel realitatea

acestor declarații rezultă și din faptul că intimatul a emis fila CEC (f. 243

dosar urm. penală) pentru valoarea reală a tranzacției: 43.172 lei, din factura,

ultima ca număr dintre cele cinci întocmite la data de 5 octombrie 2006.

Pentru că intimatul P.R. știa

că facturile din 5 octombrie 2006 fuseseră întocmite doar formal (factura reală

fiind cea de doar 43.172 lei - nr. 2707551), trebuia, având deja o poliță de 3

miliarde lei vechi, să facă rost de marfa de aceeași valoare, care aparent să

fie pe stoc la momentul producerii evenimentului asigurat (în speță furtul).

De aceea se întocmesc și

documentele de vânzare-cumpărare de la SC C.D.C. pentru mărfuri cu un adaos de

sute de ori mai mare decât această societate practica în mod obișnuit, chiar

dacă prin această operațiune se transformau unele produse în mărfuri imposibil

de vândut datorită prețului. Acest preț era oricum cu totul disproporționat

față de prețul practicat la rândul ei de societatea N. și, evident, în

contradicție cu promoția care era în desfășurare în acea perioadă și care

fusese un argument hotărâtor în încheierea contractului de asigurare. Martora M.M.

declară ca pentru încheierea contractelor de asigurare din 26 septembrie și 3

octombrie 2006 P.R. a motivat „mărirea stocurilor ca urmare a desființării unui

magazin din Brașov și a unei aprovizionări în plus pentru o perioadă de patru

luni zicând că în această perioadă are vânzări mari datorită megapromotiei și a

discountului acordat (foto vitrine)" - f. 111 dosar urmărire penală.

Este de menționat, potrivit

motivării curții de apel, că nu s-a dovedit ca marfa presupus a fi sustrasă

provenea din magazinul din Brașov.

sistemul de alarmă, cât și posibilitatea exploatării spațiului pe care camerele

de luat vederi din zonă nu-l acopereau, cu ocazia furtului anterior la care

face referire în declarația de la fila 489. El susține că i s-au „comunicat

detalii despre acest sistem, având în vedere că la prima spargere au fost

modificate setările".

Intimatul recunoaște că

personal a setat întârzierea pentru ușa din spate (f. 489 verso). Martorul O.R.

(f. 436) susține ca el, la cererea intimatului, a setat sistemul de alarmare astfel

încât să se permită o întârziere de peste 30" până la semnalarea stării de

efracție pentru ușa din spate, aspect confirmat de martorul S.C. (f. 474), care

susține că și această zonă fusese inițial setată cu reacție instantanee. De

fapt la acel moment intimatul a văzut cum se fac setările pe care ulterior le-a

stabilit după intențiile sale Acest lucru pregătea săvârșirea furtului într-un

interval asemănător celui stabilit la experimentul judiciar.

Mai mult, intimatul a reușit

să obțină codul de instalator de la martorul S.C. (f. 475), astfel încât putea

să-și seteze singur, atât pentru ziua furtului, cât și în vederea verificării

variantelor sale de către organele de poliție, orice întârziere în alarmare,

intimatul recunoscând că deținea codul de instalator de mai multă vreme. Din

declarația administratorului firmei de securitate rezultă clar că pentru ușa

din spate declanșarea alarmei trebuia să fie instantanee, fiind o regulă a

producătorilor sistemelor de alarmare (f. 476 verso), aspect confirmat de martorul

O., care arată însă ca setările din fabricație puteau fi modificate (f. 479

verso). Codul de instalator, spre deosebire de cel de utilizator, trebuia să

rămână secret față de intimat tocmai pentru că odată aflat, acesta putea să-și

facă orice setări, lucru pe care l-a și făcut intimatul. Acest tip de

intervenție nu era dificilă pentru intimat, care are experiență în domeniul IT.

De altfel și după furt, la

data de 24 octombrie 2006, când se efectuau verificări la sistemul de alarmare

de la firma N., intimatul a efectuat simularea efracției în altă zonă decât cea

de la ușa din spate și a încercat intrarea în programarea centralei verificate

de dispeceratul de monitorizare. Agentul care a întocmit raportul din data de 5

martie 2007 (f. 482 verso) a tras aceeași concluzie și din listingul de

evenimente.

s-a realizat la intervenția tatălui intimatului și fără verificarea efectivă a

stocului de marfa. Acest lucru rezultă din declarația martorei M.M., angajata A.

care a încheiat polițele (f. 110-111), dar și din procesul verbal privind

consemnarea declarației verbale a tatălui intimatului, P.G. (f. 112 dosar

urmărire penală). Martora M.M. confirmă că nu a făcut nici o verificare a

existenței fizice a stocului de marfă deoarece „polițele de asigurare de

1.200.000 lei și 1.000.000 lei (Ron) sunt de fapt contracte distincte și nu

acte adiționale, încheiate la SC A. în baza cererii de asigurare, nemaifiind

necesară efectuarea inspecției de risc".

face cumva rost de aceeași sumă de 300.000 lei noi rezultă și din încercarea

lui de a obține un credit de această valoare de la B., Centrul de Afaceri

Brașov, credit ce urma a fi garantat cu stocul de marfă. Intre actele depuse

pentru obținerea creditului se afla și cele două polițe de asigurare care au

reprezentat majorarea limitei de despăgubire inițială cu 1.000.000 și 1.200.000

RON (f.306, 307, 308).

a încercat să determine schimbarea declarațiilor angajatului de la SC F., L.I. și

l-a asigurat de intervenția tatălui său pentru a „primi doar o amendă" (f.

231-232, 234, fila 233 lipsind sau fiind o greșeală de numerotare a dosarului)

- probabil se referea la o sancțiune administrativă după aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

12.

Intimatul a făcut multiple demersuri pentru obținerea despăgubirii

de la societatea de asigurare, ceea ce, de asemenea, dovedește intenția sa de a

săvârși înșelăciunea.

Acestea

sunt date ce rezultă din copiile actelor întocmite de către lucrătorii de

poliție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Față de toate cele expuse, curtea de apel a

considerat că există probe privind tentativa intimatului de a înșela societatea

de asigurare pentru a plăti o despăgubire pentru o marfă care nu valora atât

cât s-a trecut, în mod intenționat în facturi, la cererea intimatului. Acesta

avea toate datele și posibilitățile de a seta sistemul de alarmare după nevoile

de înscenare a furtului, având și experiența efracției anterioare.

În această activitate, intimata T.A. l-a ajutat, semnând facturi în

calitate de administrator al firmei SC C.D.C., care conțineau prețuri de

vânzare exagerate și întocmind procesul verbal de corelare denumiri pentru ca

prietenul ei să poată încasa despăgubirea, aceasta fiind o activitate de complicitate

la tentativa de înșelăciune.

Activitatea

intimatului de a întocmi facturi cu date nereale și de a le folosi pe acestea

sau înscrisuri pe care nu le-a completat sau semnat, dar despre care știa că

sunt false, în fața băncilor și asigurătorilor, de a le depune în dosarele de

instanță, constituie infracțiunile prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen.

Contribuția intimatei la parte dintre aceste infracțiuni de fals, trebuie investigată.

Urmează ca pe calea unor expertize grafice să se stabilească dacă intimații au

executat scrierea sau semnătura pe facturile menționate în expunerea situației

de fapt, pentru a se stabili natura participației lor (autorat, instigare,

complicitate, participație improprie).

Sub aspectul

falsului în înscrisuri sub semnătură privată, se va investiga și dacă intimatul

a eliberat adeverințe de salariat false persoanelor indicate la fila 123 dosar

urmărire penală (intimatului, intimatei, lui F.E. și B.M.) și dacă în baza

acestora s-au obținut credite.

Declarațiile

necorespunzătoare adevărului făcute în fața diverselor instituții publice sau

care desfășoară servicii de interes public privitoare la activitatea comercială

desfășurată prin firmele sale și la sistemul de securitate al SC N., la

realitatea evenimentului din 14/15 octombrie 2006, pot constitui infracțiunea

prevăzută de art. 292 C. pen.

Pentru aflarea

adevărului în cauză, curtea de apel a stabilit că procurorul competent va

trebui să facă o cercetare penala completă, până la stabilirea adevărului în

cauză, conform art. 3 C. proc. pen., cu respectarea garanțiilor procesuale,

după începerea urmăririi penale.

În acest scop,

conform curții de apel, procurorul va trebui să mai elucideze împrejurările în

care s-au încheiat următoarele acte juridice, să verifice documentele contabile

și să stabilească realitatea celor consemnate în ele pentru:

- contractele de

asigurare ale N. din lunile septembrie- octombrie 2006;

- vânzarea de

componente de la F.C. prin cele 5 facturi din data de 5 octombrie 2006 și dacă

vânzătorul avea în stoc reperele vândute către N.;

- vânzarea de

componente de la SC A. în septembrie și octombrie 2006 către SC C.D.C. și dacă

vânzătorul avea reperele vândute acestei societăți, respectiv dacă SC A. avut

în gestiune componentele vândute de SC C.D.C. către N. prin facturile din

octombrie 2006;

- vânzarea de

mărfuri de la SC C.D.C. la N. și dacă prima societate a deținut faptic și

scriptic reperele vândute ultimei societăți, inclusiv cu denumirile corelate;

- actele care au

stat la baza procesului verbal de corelare denumire și solicitarea de relații

unui specialist privind identitatea sau similaritatea reperelor redenumite (se

vor avea în vedere și constatările din referatul nr. 878/4004 al I.P.J. Sibiu;

- procedurile pentru

încheierea contractului de creditare și se va stabili identitatea dintre

produsele rezultate ca reale după verificările precedente și stocul de marfă

indicat băncii, făcându-se referire distinct pentru fiecare reper dacă provenea

din marfă achiziționată cu facturi de la F.C. sau de la C.D.C.

- toate contractele

de asigurare încheiate pentru cele două firme administrate de intimat. Se vor

investiga împrejurările în care s-au produs alte evenimente asigurate la N. și

SC C.D.C. și s-au încasat despăgubii-. eventuale similarități cu cauza de față

(aprovizionarea cu stoc mare de marfă înainte de eveniment, lipsa urmelor ce

pot fi valorificate criminalistic neidentificarea autorilor, preț mai mare

decât cel practicat de concurent pentru produsele asigurate, legături personale

sau ale familiei cu inspectorii din asigurări etc). La fila 123 dosar urmărire

penală se face referire la mai mult spargeri suferite de societățile

intimatului, iar aceasta recunoaște că a mai existat anterior un furt.

Curtea de apel a

hotărât că procurorul va începe urmărirea penală în cauză, va audia sub

prestare de jurământ, ca martori, pe toți angajații N., SC G.D.C. F.C., A.D. și

A., implicați în tranzacțiile în discuție, eventual, dacă se va stabili ca

aceștia au avut o contribuție intenționată la săvârșirea infracțiunilor, vor fi

ascultați ca învinuiți, precum și pe cei doi intimați, în această ultimă

calitate.

De asemenea va fi

audiat martorul N.E.A. pentru a da mai multe detalii despre cele percepute de

el la data de 14 octombrie 2006 ora 19 și se va stabili dacă la acel moment se

înserase și în funcție de modul în care magazinul și zona erau luminate la acel

moment putea observa cutiile despre care face vorbire în declarația din 9 mai

2007.

Vor fi reaudiați sub

prestare de jurământ cei doi instalatori de la firma de securitate, S.C. și O.R.

Se vor solicita relații, eventual se va efectua o expertiză care să

interpreteze listingul de evenimente în perioada septembrie-octombrie 2006

privind obiectivul magazin N. (care este foarte bogat în alarme false) pentru a

se stabili dacă se pot sesiza încercări de intervenție în sistemul de setări al

sistemului de alarmă și al centralei unde se înregistra alarmarea. Se va

investiga și coincidența dintre data la care martorul O. nu a mai fost

angajatul firmei de securitate cu care avea contract N. și data furtului (14

octombrie 2006), ținându-se seama de cele expuse la punctul 8 al situației de

fapt.

Împotriva sentinței

au fost declarate prezentele recursuri.

Înainte de primul termen de judecată a recursurilor,

intimata-petiționară SC A.R.A.V.I.G. S.A. a depus la dosar adresa din 10 iunie 2009

prin care își retrage plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în

judecată.

Adresa este semnată de reprezentatul legal al intimatei SC A.R.A.V.I.G.

SA fiind astfel un înscris autentic, iar la termenul de judecată de astăzi, 9

iulie 2009, a fost prezent și avocatul ales al intimatei care a confirmat

autenticitatea adresei și a menționat că, între timp, toate problemele

litigioase între părți au fost soluționate.

Înalta

Curte apreciază că prezenta plângere, întemeiată pe

dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen.,

are natura juridică a unei căi de atac (fiind o cale de atac ce presupune

controlul judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de

procuror) și, deci, supusă principiului disponibilității procesuale a persoanei

interesate potrivit legii.

În

consecință, este legală exprimarea manifestării de voință în sensul retragerii

plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. înainte de

rămânerea definitivă a hotărârii, manifestare de voință de care instanța este

obligată să ia act și căreia îi va acorda eficiența juridică prevăzută de lege

(menținerea soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror).

Față

de voința exprimată în adresa menționată și de concluziile reprezentaților

intimaților și petiționarei, expuse cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte va

admite recursurile declarate de M.P. și de intimați, va casa sentința atacată

și, rejudecând pe fond plângerea, va lua act de retragerea acesteia.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții intimați vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului

M.

P. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de intimații P.R.C. și T.A. împotriva

sentinței penale nr. 34/ F din 26 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală atacată și

rejudecând pe fond ia act de retragerea plângerii formulată de petenta SC A.R.A.V.I.G.

SA împotriva rezoluției din 30 septembrie 2008 dispusă în Dosarul nr. 139/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Obligă petiționara la plata sumei de

1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iulie 2009.