Decizia nr. 2621/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 2060/85/2007 — recurs împotriva sentinței nr. 34 a Curții de Apel Pitești

Intimatul P.R. este administratorul de fapt al SC C.D.C. SRL Sibiu. Aceasta s-a înființat în anul 2003, având ca asociați pe ambii intimați, ulterior P.R. cedând „cu tidu gratuit" acțiunile sale către T.A. Deoarece P.R. avea experiență în ceea ce privește comerțul cu aparatură I.T. de mai mulți ani, T.A. recunoaște în declarația de la filele 495-496 (dosar urmărire penală) că de afaceri pe această firmă s-a ocupat tot intimatul căruia îi și dăduse procură încă din 1 noiembrie 2005 (£511). Inclusiv intimatul P.R. recunoaște că el s-a ocupat de achizițiile de produse în perioada anterioară evenimentului cercetat și pentru societatea prietenei sale. Martora T.R. (f. 50 dosar urmărire) declară: „numitul P.R. ne-a comunicat că el se ocupă și de relația comercială cu furnizorii și pentru SC C.D.C. SRL Sibiu, solicitând achiziționarea de marfă și pe această societate. ..Condițiile contractuale au fost negociate tot cu P.R. ..Toate negocierile au fost purtate pentru cele două societăți numai cu P.R., iar pe T.A. nu o cunosc". De asemenea, din mail-urile angajaților de la SC F. rezultă că intimatul era cunoscut ca reprezentant al ambelor firme pe care le administra ca și cum ar fi fost o singură firmă: „am deal cu un client: N.C., suma de 630 milioane o plătește astfel: 2 firme, C.D.C. și N.C., 185 milioane au intrat banii astăzi pe C.D.C..." (f.244).

De achizițiile din lunile septembrie și octombrie 2006 ale SC C.D.C. SRL s-a ocupat P.R., care a negociat contractele atât cu F., cât și cu SC A.D., aspecte pe care ambii intimați le recunosc în declarațiile de la filele 488-493 și 495-497, tot P.R. stabilind inclusiv prețul de achiziție, care, fiind mult mai mare decât cel practicat în mod normal de către furnizori, era defavorabil societății prietenei lui și la care nu se putea angaja decât dacă el era de fapt administratorul firmei.

Mărfurile cumpărate de către SC C.D.C. de la SC A.D. și revândute către N., au fost duse, încă de la data întocmirii facturilor dintre SC A. și SC C.D.C., direct în magazinul N. (declarațiile intimatului și a angajaților săi - f. 210, 214), deși revânzarea lor către SC N. a avut loc la interval de câteva zile: mărfurile luate de la SC A. în 27 și 29 septembrie 2006, SC C.D.C. le revinde către N. la 2 și 4 octombrie 2006, iar pe cele din 10 octombrie, le revinde la 12 octombrie 2006. Relevant este faptul că întocmirea contractului de asigurare de 1.200.000 lei este întocmit în perioada primelor două achiziții menționate dintre facturile de cumpărare a mărfurilor (ulterior furate) de către SC C.D.C., când, formal revânzarea din 2 și 4 octombrie către N. nu exista încă, dar exista în intenția intimatului, ceea ce constituie un argument suficient pentru tentativa de înșelăciune.

Intimata T.A. nu a avut nici un fel de comunicare din partea furnizorilor, în sensul că s-ar fi greșit denumirile reperelor furnizate, astfel încât să procedeze la întocmirea procesului verbal de corelare denumiri. în condițiile în care intimata a recunoscut că nu are studii în specialitatea IT este improbabil ca ea să fi depistat că i s-ar fi livrat alte tipuri de componente sau accesorii ale calculatoarelor decât cele trecute în facturi și să fi procedat la înlocuirea denumirilor. De altfel aceasta și declară (f. 496): „nu am verificat fiecare cutie și nu am numărat componentele". Aceasta deoarece, pe de o parte, așa cum s-a arătat, mărfurile cumpărate de firma ei de la SC A. au ajuns direct în magazinul N., iar intimata nu a făcut nicio recepție și nu știa nici câte cutii erau sau ce conțineau ele (f. 496), deci cu atât mai puțin ar fi putut să știe că faptic unele dintre produse nu erau cele înscrise în facturi. Pe de altă parte, dacă furnizorul ar fi trimis alte piese decât cele din facturi, pentru a ține o contabilitate corectă, intimata trebuia să anunțe pe vânzător, deoarece, în toate cazurile, furnizorul era acela care trebuia să confirme noua denumire neputând vinde un produs pe care nu l-a avut pe stoc. Este de menționat, în opinia curții de apel, că procesul verbal de corelare denumiri s-a întocmit abia la data de 17 octombrie 2006, deci după săvârșirea furtului și numai în scopul obținerii despăgubirilor de către N. SC C.D.C. a vândut o serie de produse pe care nu le deținea către SC N. Din compararea facturilor de achiziție și, respectiv, vânzare ale SC C.D.C. rezultă că, de exemplu, în locul unor stickuri de memorie externă achiziționate, se vinde același număr de bucăți, dar de memorie internă de calculator, crescând prețul de la 212,73 lei la 2618,93 lei/buc, deci de peste 10 ori. In același fel se procedează și la alte repere, crescându-se capacitatea de memorie a acestora sau trecându-se caracteristici îmbunătățite, care au permis creșterea prețului de peste 20 de ori (de exemplu de la 93, 64 lei la 1976,04 lei) deși, indiferent de firma producătoare sau de distribuitorul agreat, unitățile de măsurare a memoriei sunt aceleași. Adaosul comercial aplicat de SC C.D.C. pentru vânzarea produselor presupus furate către N., este disproporționat de mare față de cel practicat în mod obișnuit: adaos mediu de 716% la aceste produse, față de 34,8% practicat anterior acestei vânzări și de circa 25% în lunile următoare - noiembrie, decembrie 2006 (aspecte constatate de expertiza contabilă - f. 56 dosar curte).

Intenția de a înșela societatea de asigurări rezultă și din tranzacția făcută de către intimatul P.R. cu SC F.C. în care, pe de o parte se trece un preț pentru mărfuri mai mare de 12-13 ori (declarațiile de la filele 238) decât cel practicat în mod obișnuit de furnizor, iar la o factură de 437.493 lei, intimatul „obține" un discount de 394.320 lei, facturi pe care martorul L.I.R. (f. 226-234) arată că le-a întocmit la insistențele intimatului, deși era o „factură supraevaluată" și „acest tip de marfă și în această cantitate nici măcar nu se afla în stocul firmei F.”. Directorul de tranzacții de la aceeași firmă arată că „un discount de 3 miliarde la o factură de 4 miliarde este o eroare, un asemenea discount nu s-a acordat și nu poate fi real" (f. 242). Că factura era pentru mărfuri inexistente rezultă și din procesul verbal întocmit la data de 27 octombrie 2006 de Serviciul pentru investigarea fraudelor (f. 224), în care s-a stabilit că cele 60 de procesoare ce nu au fost predate către SC N., evidențiate contabil în evidența contabilă a magazinului F.2 din Sibiu nu fuseseră încă transferate din depozitul central din București, până la data întocmirii procesului verbal. Această factură, stornată în aceeași zi (conform e-mailurilor angajaților F. - f. 247-251), nu putea fi folosită pentru a cere încasarea unor bunuri care nici nu fuseseră predate; procesul verbal de predare conține alte bunuri - conform declarației martorului L.I., f. 233 verso: „din studiul procesului verbal de predare-primire se observă că eu i-am dat acestuia cu totul altfel de marfă și produse decât s-a completat efectiv pe factura supraevaluată". Explicația întocmirii ei constă în aceea că a și fost folosită la data de 5 octombrie 2006, pentru a se majora suma asigurată (cererea și contractul de asigurare din aceeași zi - f. 94-96 dosar urm. penală). Nu este reală, conform motivării curții de apel, susținerea intimatului că nu a cunoscut despre stornarea facturilor de achiziționare marfă și de discount - facturile din 5 octombrie 2006, deoarece din declarația martorului L.I. (f. 227 verso) rezultă că „toate cele cinci facturi au fost întocmite în aceeași zi, la aceeași oră, în biroul domnului P., la sediul N.C.", martorul arătând pe larg modalitatea în care s-au întocmit facturile în acea zi. De altfel realitatea acestor declarații rezultă și din faptul că intimatul a emis fila CEC (f. 243 dosar urm. penală) pentru valoarea reală a tranzacției: 43.172 lei, din factura, ultima ca număr dintre cele cinci întocmite la data de 5 octombrie 2006. Pentru că intimatul P.R. știa că facturile din 5 octombrie 2006 fuseseră întocmite doar formal (factura reală fiind cea de doar 43.172 lei - nr. 2707551), trebuia, având deja o poliță de 3 miliarde lei vechi, să facă rost de marfa de aceeași valoare, care aparent să fie pe stoc la momentul producerii evenimentului asigurat (în speță furtul). De aceea se întocmesc și documentele de vânzare-cumpărare de la SC C.D.C. pentru mărfuri cu un adaos de sute de ori mai mare decât această societate practica în mod obișnuit, chiar dacă prin această operațiune se transformau unele produse în mărfuri imposibil de vândut datorită prețului. Acest preț era oricum cu totul disproporționat față de prețul practicat la rândul ei de societatea N. și, evident, în contradicție cu promoția care era în desfășurare în acea perioadă și care fusese un argument hotărâtor în încheierea contractului de asigurare. Martora M.M. declară ca pentru încheierea contractelor de asigurare din 26 septembrie și 3 octombrie 2006 P.R. a motivat „mărirea stocurilor ca urmare a desființării unui magazin din Brașov și a unei aprovizionări în plus pentru o perioadă de patru luni zicând că în această perioadă are vânzări mari datorită megapromotiei și a discountului acordat (foto vitrine)" - f. 111 dosar urmărire penală. Este de menționat, potrivit motivării curții de apel, că nu s-a dovedit ca marfa presupus a fi sustrasă provenea din magazinul din Brașov.

Intimatul testase atât sistemul de alarmă, cât și posibilitatea exploatării spațiului pe care camerele de luat vederi din zonă nu-l acopereau, cu ocazia furtului anterior la care face referire în declarația de la fila 489. El susține că i s-au „comunicat detalii despre acest sistem, având în vedere că la prima spargere au fost modificate setările". Intimatul recunoaște că personal a setat întârzierea pentru ușa din spate (f. 489 verso). Martorul O.R. (f. 436) susține ca el, la cererea intimatului, a setat sistemul de alarmare astfel încât să se permită o întârziere de peste 30" până la semnalarea stării de efracție pentru ușa din spate, aspect confirmat de martorul S.C. (f. 474), care susține că și această zonă fusese inițial setată cu reacție instantanee. De fapt la acel moment intimatul a văzut cum se fac setările pe care ulterior le-a stabilit după intențiile sale Acest lucru pregătea săvârșirea furtului într-un interval asemănător celui stabilit la experimentul judiciar. Mai mult, intimatul a reușit să obțină codul de instalator de la martorul S.C. (f. 475), astfel încât putea să-și seteze singur, atât pentru ziua furtului, cât și în vederea verificării variantelor sale de către organele de poliție, orice întârziere în alarmare, intimatul recunoscând că deținea codul de instalator de mai multă vreme. Din declarația administratorului firmei de securitate rezultă clar că pentru ușa din spate declanșarea alarmei trebuia să fie instantanee, fiind o regulă a producătorilor sistemelor de alarmare (f. 476 verso), aspect confirmat de martorul O., care arată însă ca setările din fabricație puteau fi modificate (f. 479 verso). Codul de instalator, spre deosebire de cel de utilizator, trebuia să rămână secret față de intimat tocmai pentru că odată aflat, acesta putea să-și facă orice setări, lucru pe care l-a și făcut intimatul. Acest tip de intervenție nu era dificilă pentru intimat, care are experiență în domeniul IT. De altfel și după furt, la data de 24 octombrie 2006, când se efectuau verificări la sistemul de alarmare de la firma N., intimatul a efectuat simularea efracției în altă zonă decât cea de la ușa din spate și a încercat intrarea în programarea centralei verificate de dispeceratul de monitorizare. Agentul care a întocmit raportul din data de 5 martie 2007 (f. 482 verso) a tras aceeași concluzie și din listingul de evenimente.

Contractul de asigurare s-a realizat la intervenția tatălui intimatului și fără verificarea efectivă a stocului de marfa. Acest lucru rezultă din declarația martorei M.M., angajata A. care a încheiat polițele (f. 110-111), dar și din procesul verbal privind consemnarea declarației verbale a tatălui intimatului, P.G. (f. 112 dosar urmărire penală). Martora M.M. confirmă că nu a făcut nici o verificare a existenței fizice a stocului de marfă deoarece „polițele de asigurare de 1.200.000 lei și 1.000.000 lei (Ron) sunt de fapt contracte distincte și nu acte adiționale, încheiate la SC A. în baza cererii de asigurare, nemaifiind necesară efectuarea inspecției de risc".

Nevoia intimatului de a face cumva rost de aceeași sumă de 300.000 lei noi rezultă și din încercarea lui de a obține un credit de această valoare de la B., Centrul de Afaceri Brașov, credit ce urma a fi garantat cu stocul de marfă. Intre actele depuse pentru obținerea creditului se afla și cele două polițe de asigurare care au reprezentat majorarea limitei de despăgubire inițială cu 1.000.000 și 1.200.000 RON (f.306, 307, 308).

Intimatul a încercat să determine schimbarea declarațiilor angajatului de la SC F., L.I. și l-a asigurat de intervenția tatălui său pentru a „primi doar o amendă" (f. 231-232, 234, fila 233 lipsind sau fiind o greșeală de numerotare a dosarului) - probabil se referea la o sancțiune administrativă după aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

Intimatul a făcut multiple demersuri pentru obținerea despăgubirii de la societatea de asigurare, ceea ce, de asemenea, dovedește intenția sa de a săvârși înșelăciunea. Acestea sunt date ce rezultă din copiile actelor întocmite de către lucrătorii de poliție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Față de toate cele expuse, curtea de apel a considerat că există probe privind tentativa intimatului de a înșela societatea de asigurare pentru a plăti o despăgubire pentru o marfă care nu valora atât cât s-a trecut, în mod intenționat în facturi, la cererea intimatului. Acesta avea toate datele și posibilitățile de a seta sistemul de alarmare după nevoile de înscenare a furtului, având și experiența efracției anterioare. În această activitate, intimata T.A. l-a ajutat, semnând facturi în calitate de administrator al firmei SC C.D.C., care conțineau prețuri de vânzare exagerate și întocmind procesul verbal de corelare denumiri pentru ca prietenul ei să poată încasa despăgubirea, aceasta fiind o activitate de complicitate la tentativa de înșelăciune. Activitatea intimatului de a întocmi facturi cu date nereale și de a le folosi pe acestea sau înscrisuri pe care nu le-a completat sau semnat, dar despre care știa că sunt false, în fața băncilor și asigurătorilor, de a le depune în dosarele de instanță, constituie infracțiunile prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. Contribuția intimatei la parte dintre aceste infracțiuni de fals, trebuie investigată. Urmează ca pe calea unor expertize grafice să se stabilească dacă intimații au executat scrierea sau semnătura pe facturile menționate în expunerea situației de fapt, pentru a se stabili natura participației lor (autorat, instigare, complicitate, participație improprie). Sub aspectul falsului în înscrisuri sub semnătură privată, se va investiga și dacă intimatul a eliberat adeverințe de salariat false persoanelor indicate la fila 123 dosar urmărire penală (intimatului, intimatei, lui F.E. și B.M.) și dacă în baza acestora s-au obținut credite. Declarațiile necorespunzătoare adevărului făcute în fața diverselor instituții publice sau care desfășoară servicii de interes public privitoare la activitatea comercială desfășurată prin firmele sale și la sistemul de securitate al SC N., la realitatea evenimentului din 14/15 octombrie 2006, pot constitui infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. Pentru aflarea adevărului în cauză, curtea de apel a stabilit că procurorul competent va trebui să facă o cercetare penala completă, până la stabilirea adevărului în cauză, conform art. 3 C. proc. pen., cu respectarea garanțiilor procesuale, după începerea urmăririi penale. În acest scop, conform curții de apel, procurorul va trebui să mai elucideze împrejurările în care s-au încheiat următoarele acte juridice, să verifice documentele contabile și să stabilească realitatea celor consemnate în ele pentru: - contractele de asigurare ale N. din lunile septembrie- octombrie 2006; - vânzarea de componente de la F.C. prin cele 5 facturi din data de 5 octombrie 2006 și dacă vânzătorul avea în stoc reperele vândute către N.; - vânzarea de componente de la SC A. în septembrie și octombrie 2006 către SC C.D.C. și dacă vânzătorul avea reperele vândute acestei societăți, respectiv dacă SC A. avut în gestiune componentele vândute de SC C.D.C. către N. prin facturile din octombrie 2006; - vânzarea de mărfuri de la SC C.D.C. la N. și dacă prima societate a deținut faptic și scriptic reperele vândute ultimei societăți, inclusiv cu denumirile corelate; - actele care au stat la baza procesului verbal de corelare denumire și solicitarea de relații unui specialist privind identitatea sau similaritatea reperelor redenumite (se vor avea în vedere și constatările din referatul nr. 878/4004 al I.P.J. Sibiu; - procedurile pentru încheierea contractului de creditare și se va stabili identitatea dintre produsele rezultate ca reale după verificările precedente și stocul de marfă indicat băncii, făcându-se referire distinct pentru fiecare reper dacă provenea din marfă achiziționată cu facturi de la F.C. sau de la C.D.C. - toate contractele de asigurare încheiate pentru cele două firme administrate de intimat. Se vor investiga împrejurările în care s-au produs alte evenimente asigurate la N. și SC C.D.C. și s-au încasat despăgubii-. eventuale similarități cu cauza de față (aprovizionarea cu stoc mare de marfă înainte de eveniment, lipsa urmelor ce pot fi valorificate criminalistic neidentificarea autorilor, preț mai mare decât cel practicat de concurent pentru produsele asigurate, legături personale sau ale familiei cu inspectorii din asigurări etc). La fila 123 dosar urmărire penală se face referire la mai mult spargeri suferite de societățile intimatului, iar aceasta recunoaște că a mai existat anterior un furt. Curtea de apel a hotărât că procurorul va începe urmărirea penală în cauză, va audia sub prestare de jurământ, ca martori, pe toți angajații N., SC G.D.C. F.C., A.D. și A., implicați în tranzacțiile în discuție, eventual, dacă se va stabili ca aceștia au avut o contribuție intenționată la săvârșirea infracțiunilor, vor fi ascultați ca învinuiți, precum și pe cei doi intimați, în această ultimă calitate. De asemenea va fi audiat martorul N.E.A. pentru a da mai multe detalii despre cele percepute de el la data de 14 octombrie 2006 ora 19 și se va stabili dacă la acel moment se înserase și în funcție de modul în care magazinul și zona erau luminate la acel moment putea observa cutiile despre care face vorbire în declarația din 9 mai 2007. Vor fi reaudiați sub prestare de jurământ cei doi instalatori de la firma de securitate, S.C. și O.R. Se vor solicita relații, eventual se va efectua o expertiză care să interpreteze listingul de evenimente în perioada septembrie-octombrie 2006 privind obiectivul magazin N. (care este foarte bogat în alarme false) pentru a se stabili dacă se pot sesiza încercări de intervenție în sistemul de setări al sistemului de alarmă și al centralei unde se înregistra alarmarea. Se va investiga și coincidența dintre data la care martorul O. nu a mai fost angajatul firmei de securitate cu care avea contract N. și data furtului (14 octombrie 2006), ținându-se seama de cele expuse la punctul 8 al situației de fapt. Împotriva sentinței au fost declarate prezentele recursuri. Înainte de primul termen de judecată a recursurilor, intimata-petiționară SC A.R.A.V.I.G. S.A. a depus la dosar adresa din 10 iunie 2009 prin care își retrage plângerea formulată împotriva soluției de netrimitere în judecată. Adresa este semnată de reprezentatul legal al intimatei SC A.R.A.V.I.G. SA fiind astfel un înscris autentic, iar la termenul de judecată de astăzi, 9 iulie 2009, a fost prezent și avocatul ales al intimatei care a confirmat autenticitatea adresei și a menționat că, între timp, toate problemele litigioase între părți au fost soluționate. Înalta Curte apreciază că prezenta plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac (fiind o cale de atac ce presupune controlul judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror) și, deci, supusă principiului disponibilității procesuale a persoanei interesate potrivit legii. În consecință, este legală exprimarea manifestării de voință în sensul retragerii plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, manifestare de voință de care instanța este obligată să ia act și căreia îi va acorda eficiența juridică prevăzută de lege (menținerea soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror). Față de voința exprimată în adresa menționată și de concluziile reprezentaților intimaților și petiționarei, expuse cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte va admite recursurile declarate de M.P. și de intimați, va casa sentința atacată și, rejudecând pe fond plângerea, va lua act de retragerea acesteia. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții intimați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului M. P. vor rămâne în sarcina statului.