ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1858/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele ;

Prin sentința penală nr. 582 din 9 mai 2008 Tribunalul București în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal față de inculpatul I.V.,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 214 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., prin intervenirea prescripției răspunderii penale.

A constatat că inculpatul I.V. a fost arestat preventiv de la 20 noiembrie 1998 la 30 noiembrie 1998 și de la 12 mai 1999 la 11 ianuarie 2002.

A admis acțiunea civilă formulată de M.A.I. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 726.429 DOLARI SUA (sau echivalentul în lei, la data plății) cu dobânda legală de la 29 octombrie 1993 până la plata efectivă a sumei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Instanța a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. 39/P/1994 din 14 octombrie 1997, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută și pedepsită de art. 214 C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul I.V., în calitate de locțiitor al șefului Clubului Sportiv D. – București și apoi de președinte al Fotbal Club – D. București, în perioada anilor 1990 – 1994 a încasat suma totală de 2.366.535 DOLARI SUA din contracte de transfer de judecători de fotbal români în străinătate și din două contracte de publicitate și transmisii televizate cu firma T. AG pe care nu a depus-o în contabilitate și care se constituie în prejudiciu adus patrimoniului M.I., în subordinea căruia se aflau cluburile sportive menționate.

Cauza a urmat mai multe cicluri procesuale, inițial, prin sentința penală nr. 83 din 10 mai 1999 Tribunalul Militar Teritorial București condamnându-l pe inculpatul I.V. în baza art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.(2) C. pen. și art. 13 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 214 C. pen.), la 12 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., precum și pedeapsa complementară  a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 1.051.535 DOLARI SUA și dobânda cu începere de la 29 octombrie 1993, data ultimului act material și până la achitarea prejudiciului.

Suma de 1.051.535 DOLARI S.U.A., reținută ca însușită de inculpat – diferită față de cea menționată în rechizitor, de 2.366.535 DOLARI SUA – provine din sumele încasate în numerar de acesta din contractele de transfer extern a unor judecători de fotbal de la C.S.D. la cluburi de fotbal din străinătate, precum și din alte contracte, după cum urmează:

- 150.000 DOLARI SUA, parte din contractul extern din 28 septembrie 1990, de 300.000 DOLARI S.U.A. pentru jucătorul M.D., respectiv rata scadentă la 10 iulie 1993.

- 150.000 DOLARI SUA din contractul extern pentru jucătorul H.O., încheiat la 23 iunie 1993.

- 157.580 DOLARI SUA din contractul extern pentru jucătorul G.G., încheiat la 14 ianuarie 1993.

- 286.955 DOLARI SUA din contractul extern pentru jucătorul S.T., încheiat la 25 aprilie 1993.

- 145.000 DOLARI SUA preț din contractul extern pentru jucătorul B.S. încheiat la 4 noiembrie 1991 și reziliat la 29 octombrie 1993, dată la care inculpatul a încasat cash 150.000 DOLARI SUA din care 500 DOLARI SUA i-a dat pentru club, restul însușiți de inculpat.

- 162.000 DOLARI SUA parte din contractul pentru drepturi de reclamă și televizare a partidelor de fotbal, încheiate cu firma T. AG, la 1 iulie 1991 și 9 ianuarie 1993, pentru suma totală de 447 DOLARI SUA.

Această hotărâre a fost desființată prin Decizia penală nr. 122 din 5 decembrie 2001 a Curții Militare de Apel, care a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Decizia sus-menționată a fost casată, iar recursurile procurorului și inculpatului, prin Decizia nr. 1133 din 6 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a trimis cauza instanței de apel pentru continuarea judecării apelurilor.

Instanța supremă a apreciat că probele cerute de instanța de apel spre a fi administrate – respectiv audierea unor martori după o perioadă atât de îndelungată de timp, în condițiile în care deja au fost ascultați 22 martori pe aspectele legate de apărarea inculpatului, în condițiile lipsei actelor contabile – nu sunt concludente și utile.

În rejudecare după casare, Curtea Militară de Apel prin Decizia penală nr. 21 din 31 martie 2004 a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare iar cea complementară de la 8 ani la 6 ani.

Au fost reduse, de asemenea despăgubirile civile de la 1.051.535 DOLARI SUA la 726.429 DOLARI SUA.

Această reapreciere a întinderii despăgubirilor s-a făcut în considerarea concluziilor expertizei contabile efectuate în faza de judecată a apelului.

Prin Decizia nr. 1593 din 7 martie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de partea civilă și inculpat împotriva Deciziei nr. 21 din 31 martie 2004 a Curții Militare de Apel, casând atât decizia atacată cât și sentința penală nr. 83 din 10 mai 1999 a Tribunalului Militar Teritorial București și trimițând cauza pentru rejudecare la instanța de fond, în scopul stabilirii sumei real însușite de inculpat.

În acest scop vor fi reapreciate argumentele instanței supreme exprimate prin Decizia nr. 1133 din 6 martie 2003, ținând seama de faptul dacă recurentul inculpat a făcut cheltuieli care erau absolut necesare pentru bunul mers al activității clubului.

Cauza a fost preluată de Tribunalul București, care a soluționat-o, așa cum s-a arătat, prin sentința penală nr. 582 din 9 mai 2008 prin încetarea procesului penal pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 214 C. pen., așa cum a fost sesizată instanța prin rechizitor.

Dezbaterile la această din urmă instanță au avut loc la 9 aprilie 2008 și conform încheierii redactate, dată fiind poziția echivocă, de condiționare a continuării procesului penal de menținerea încadrării juridice din rechizitor, instanța a solicitat inculpatului precizarea voinței sale în raport de excepția invocată referitoare la prescripția răspunderii penale, respectiv dacă cere continuarea procesului penal pe latura penală și/sau latura civilă.

Personal, inculpatul I.V. a arătat că există probatorii în dosar care sting complet obligațiile sale.

Apărătorul ales al inculpatului a precizat că nu solicită continuarea procesului penal nici pe latura penală și nici civilă.

Inculpatul I.V. a exprimat aceeași poziție procesuală.

În concluzie, apărătorul inculpatului a susținut că în latura penală a intervenit prescripția răspunderii penale iar în latura civilă, conform expertizei, s-a stabilit un eventual prejudiciu doar la obiectivul nr. 5, fiind audiați nemijlocit de instanță sportivi de la toate secțiile iar din declarațiile acestora ar rezulta că nici acest prejudiciu nu a fost stabilit în sarcina inculpatului.

În ultimul cuvânt, inculpatul I.V. a arătat că nu se opune la plata sumei imputate, de 720.000 DOLARI SUA, urmând a fi executată din pensie întrucât nu deține bunuri.

Instanța, pe baza materialului de la dosar, a reținut că în perioada 1990 – 29 octombrie 1993 inculpatul I.V., în calitate de președinte al FC D. a cauzat părții civile M.A.I. un prejudiciu în sumă de 726.429 DOLARI SUA prin aceea că a încasat în numerar diverse sume de bani în valută (motivat de faptul că fie prin contractele de transfer nu s-a stabilit ca plata să se facă prin transfer bancar, fie, dacă s-a prevăzut aceasta, obligația nu a fost respectată) reprezentând prețul aferent unor contracte de transfer a unor jucători de fotbal din cadrul clubului, sume care, prin încălcarea normelor legale, nu au fost înscrise în evidența contabilă și nu s-au regăsit în actele de cheltuieli.

Aceste sume,astfel încasate, nu au fost depuse la casierie, banii fiind folosiți de inculpat la efectuarea unor plăți fără nici o evidență contabilă.

Sub aspectul laturii penale, instanța a constatat, raportat la infracțiunea prevăzută de art. 214 C. pen., că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, inculpatul nesolicitând, conform art. 13 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În latura civilă a cauzei a constatat că inculpatul nu a contestat prejudiciul, instanța examinând însă întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, s-a reținut că inculpatul, cu ocazia administrării bunurilor părții civile, a pricinuit, cu rea-credință, un prejudiciu în sumă de 726.429 DOLARI SUA, conform concluziilor expertizei contabile.

Au fost analizate, individual, unele cheltuieli efectuate de inculpat fără să fi fost evidențiate contabil, însă stabilite prin declarații și alte mijloace de probă, fiind înlăturate din suma pretinsă ca despăgubiri și menționată în rechizitor.

Sentința penală nr. 582 din 9 mai 2008 a Tribunalului București a fost atacată cu apel de către inculpat, care a susținut că, în calitatea pe care a avut-o, nu a acționat cu rea-credință, nu a avut intenția de a păgubi C.S. D., astfel încât greșit s-a dispus încetarea procesului penal, impunându-se achitarea sa, iar în latura civilă, că nu și-a însușit sume de bani, suma reținută ca prejudiciu urmând să se regăsească în toate cheltuielile, costurile și afacerile desfășurate.

Prin Decizia penală nr. 288 din 5 decembrie 2008 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul inculpatului I.V.

Instanța de control judiciar a reținut că, în calitatea pe care o avea în club, inculpatul a efectuat acte de administrare a bunurilor și veniturilor care presupunea conservarea și administrarea corespunzătoare a acestora.

Inculpatul nu a procedat conform obligațiilor, ci, din contră, și-a asumat întreaga conducere, fără să întocmească documentele de constituire și funcționare a consiliului de administrație și a comisiei de cenzori, folosind practica nelegală a neevidențierii sumelor încasate în numerar, neputându-se cunoaște adevărata valoare a acestora.

Decizia penală menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat-o atât în latura penală cât și în latura civilă, conform celor consemnate în partea introductivă și care, în esență, privesc lipsa unor acte de administrare și conservare a bunurilor, cu rea-credință și inexistența prejudiciului.

A criticat consemnările instanței de fond referitoare la manifestarea sa de voință de nesolicitare a continuării procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul, susținut oral în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen., nu este fondat.

Procesul penal în cauză, declanșat în urmă cu 15 ani, pe baza sesizării nr. 36029 din 5 octombrie 1994 a M.I., a parcurs, așa cum s-a arătat, mai multe etape materializate în rejudecări și a fost generat fără nici un dubiu de modul defectuos, străin oricăror reguli de administrare și conservare, pe care șa practicat inculpatul în exercitarea mandatului încredințat.

Fără un consiliu de administrație care, deși formal constituit, nu a avut nici o activitate, neîntrunindu-se în vreo ședință până la 31 decembrie 1993, cu o comisie de cenzori inactivă, inculpatul I.V. a condus discreționar FC D. și aceasta s-a manifestat în toate cele reținute de instanțe în precedent.

A ignorat normele financiar-contabile, încasând sumele rezultate din transferuri externe de jucători în numerar, în valută, pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea clubului, a făcut plăți cu titlu de prime către jucători ori comisioane cu de la sine putere, fără o analiză și aprobare în structura de conducere și cu încălcarea reglementărilor privind veniturile valutare realizate de club și prevăzute de H.G. nr. 537/1991.

Haosul în evidențele clubului, în care se înregistrau venituri și cheltuieli numai atât cât dorea inculpatul, a avut ca urmare folosirea frauduloasă arbitrară a sumelor în valută încasate personal de acesta. Clamându-și nevinovăția, inculpatul a pretins justiției să-i ia în considerare dovezi prin substituirea celor pe care nu le-a constituit conform legii, în mod deliberat Instanțele în precedent s-au conformat, ascultând, așa cum s-a arătat, 22 de martori și ordonând expertize.

Cu toate acestea, faptele inculpatului, de administrare și conservare cu rea-credință a patrimoniului FC D., nu au putut fi înlăturate, iar consecința acestora a constat în pricinuirea pagubei de 726.429 DOLARI SUA părții civile.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au analizat în latura penală și cea civilă, deopotrivă, existența faptei, a vinovăției inculpatului și a întinderii prejudiciului, dând astfel expresie prevederilor art. 13 C. proc. pen., deși în mod explicit inculpatul și apărătorul său la instanța de fond au arătat că nu solicită continuarea procesului penal.

Așadar, criticile inculpatului sub aspectul neaplicării prevederilor art. 13 C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

Prejudiciul reținut ca produs părții civile a fost corect determinat, pe baza expertizei contabile care a avut în vedere constatările rezultate din materialul administrat în cursul urmăririi penale și în fața instanțelor.

Diminuarea acestuia față de cel reținut prin actul de sesizare a instanței este justificată, pe baza reconstituirii unor documente de cheltuieli care au putut fi apreciate ca fiind făcute în interesul clubului.

Neconstatând, nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului I.V., cu obligarea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.V. împotriva Deciziei penale nr. 288 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.