ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3989/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 462/P/2007 din 9 ianuarie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de V.C., M.N., M.I. și P.E. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea - pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: La data de 06 septembrie 2007, numitul B.A., din județul Vâlcea, a formulat o plângere penală împotriva a 4 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea solicitând ca aceștia să fie judecați și condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen., deoarece ar fi pronunțat soluții nelegale cu privire la persoana sa întrucât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza în care a fost cercetat, și i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ deși el se consideră nevinovat. Prin sentința penală nr. 95/F din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru efectuarea urmăririi penale.

Din actele efectuate a rezultat că B.A. a fost cercetat în dosarul nr. 60/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea și, prin ordonanța cu același număr din 01 februarie 2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. Prin ordonanța nr. 47/II/2/2006 din 28 februarie 2006, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, M.N., a respins plângerea formulată de petentul B.A. Ulterior, Judecătoria Horezu, prin sentința penală nr. 1320 din 21 decembrie 2006, a dispus desființarea ordonanței date de către procuror și trimiterea cauzei în vederea completării urmăririi penale.

În urma probelor administrate, prin ordonanța nr. 60/P/2006 din 25 aprilie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, iar prin ordonanța nr. 1081/11/2/2007 din 11 iunie 2007 a fost respinsă de către procurorul P.E. plângerea formulată de petent împotriva ordonanței precizate anterior. Din declarațiile procurorilor a rezultat că au adoptat soluțiile legale și temeinice pe baza probelor administrate, iar dacă petentul se consideră nemulțumit de soluție se poate adresa instanței competente în baza dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. A reținut procurorul că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport de probele administrate, soluții ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții judiciare se pot face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege ceea ce este inadmisibil (a se vedea Revista Dreptul nr. 6/2005 pag. 141). Împotriva soluției de netrimitere în judecată s-a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 145/11/2/2008 din 28 februarie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, s-au reținut următoarele: Din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, s-a constatat că procurorul, având în vedere faptele reclamate, a administrat probele utile și concludente pentru lămurirea acestora, ajungând în mod corect la concluzia că faptele reclamate nu există.

Prin modul în care au fost efectuate actele de cercetare penală, adoptarea soluției de către procuror, potrivit propriei sale convingeri în raport de probele administrate, cum și rezolvarea plângerii persoanei nemulțumite împotriva actelor și măsurilor dispuse de procuror, s-a apreciat în mod corect că nu există indicii privind comiterea infracțiunilor de către magistrații împotriva cărora a fost efectuată plângerea penală. De altfel, se mai reține, activitatea procurorului este una de administrare și interpretare a probelor, urmată de adoptarea unei soluții care să fie conformă cu materialul probator administrat în cauză și împotriva căreia partea nemulțumită poate face plângere potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală.

Modul de rezolvare al cauzei, în cazul în care produce nemulțumiri uneia dintre părți, nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispozițiile legale, astfel încât să fie antrenată răspunderea penală. În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței competente. Prin sentința penală nr. 67/F din 08 iulie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Cei patru procurori care au soluționat dosarul nr. 60/P/2006, în faze diferite, în care B.A. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., finalizat cu soluția de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative, și-au desfășurat activitatea în limitele impuse de dispozițiile procedurale privind efectuarea urmăririi penale.

Astfel, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că persoanele reclamate ar fi acționat altfel decât în conformitate cu dispozițiile procedurale privind urmărirea penală și că infracțiunile reclamate (art. 246 și art. 247 C. pen.) se săvârșesc cu forma de vinovăție a intenției directe, dedusă din formularea textului, care folosește sintagma "cu știință", formă cu care trebuie să acționeze funcționarul public în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, pentru a vătăma interesele legale ale unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță. De asemenea, s-a menționat că soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului judecătoresc, cale de atac, de altfel, uzitată și de către petiționar, iar când se apreciază că acestea sunt nelegale și netemeinice pot fi desființate.

Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs. În motivarea recursului, și în concluziile scrise depuse la dosar, petiționarul a susținut că soluția de aplicare a amenzii administrative este nedreaptă deoarece el este nevinovat, și că procurorii au dispus soluții nedrepte, fără să administreze probele necesare. Recursul nu este fondat. Înalta Curte reține, pe de o parte, că - potrivit art. 278/1 C. proc. pen. - obiectul investirii prin prezentul recurs nu permite examinarea soluției dispusă cu privire la dosarul penal în care a fost cercetat petiționarul, și în care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni administrative. Examinarea respectivei soluții de netrimitere în judecată se realizează, în mod direct, pe căile prevăzute de lege (art. 275 și urm., respectiv, art. 278/1 C. proc.

pen.), nefiind posibilă o examinare, în mod indirect, pe calea prezentei plângeri, respectiv, prezentului recurs. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că procurorul a efectuat, potrivit art. 228 și art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare necesare și suficiente pentru clarificarea tuturor faptelor și împrejurărilor reclamate în plângerea penală cu privire la cei 4 procurori care au îndeplinit, în diferite etape, acte de serviciu. Aceste acte premergătoare nu au relevat existenta unor minime indicii de natură să facă rezonabilă presupunerea că cei 4 procurori și-ar fi desfășurat activitatea profesională (activitatea de serviciu) în afara sau cu încălcarea cadrului legal și procesual-penal.

Susținerile petiționarului în sensul că este nevinovat și că i s-a aplicat, pe nedrept în opinia sa, o sancțiune administrativă, nu poate justifica, în mod singular, concluzia că procurorii se fac vinovați de infracțiunile menționate în plângerea penală, dovedirea vinovăției ori a nevinovăției unei persoane acuzate în procesul penal făcându-se în acel cadru procesual. Față de cele reținute, Înalta Curte, constatând că rezoluțiile și sentința atacate sunt legale și temeinice, va respinge - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - ca nefondat recursul petiționarului. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.A. împotriva sentinței penale nr. 67/F din 8 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2008.