ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3989/2008

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 462/P/2007

din 9 ianuarie 2008, procurorul din cadrul

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a dispus, în temeiul art.

228 alin. (1)

combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

V.C., M.N., M.I. și

P.E. - procurori în

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Vâlcea - pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen., întrucât din actele premergătoare

efectuate a rezultat că faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune în acest sens,

procurorul a reținut următoarele:

La data de 06 septembrie 2007, numitul B.A., din județul

Vâlcea, a formulat o plângere penală împotriva a 4 procurori din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea solicitând ca aceștia să fie judecați

și condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247

C. pen., deoarece ar fi pronunțat soluții nelegale cu privire la persoana sa

întrucât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza în care a fost

cercetat, și i s-a aplicat o sancțiune cu caracter

administrativ deși el se

consideră nevinovat.

Prin

sentința penală nr. 95/F din 28 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești pentru efectuarea urmăririi penale.

Din actele efectuate

a rezultat că B.A. a fost cercetat în dosarul nr. 60/P/2006 al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Vâlcea și, prin ordonanța cu același număr din 01 februarie

2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi

administrative în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217

alin. (1) C. pen.

Prin

ordonanța nr. 47/II/2/2006 din 28 februarie 2006, prim procurorul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, M.N.,

a respins

plângerea formulată de petentul B.A.

Ulterior, Judecătoria

Horezu, prin sentința penală nr. 1320 din

21

decembrie 2006, a dispus desființarea ordonanței date de către procuror și

trimiterea

cauzei în vederea completării urmăririi penale.

În urma probelor

administrate, prin ordonanța nr. 60/P/2006 din 25 aprilie 2007 s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter

administrativ, iar prin ordonanța nr.

1081/11/2/2007

din 11 iunie 2007 a fost respinsă de către procurorul

P.E. plângerea

formulată de petent împotriva ordonanței precizate anterior.

Din declarațiile

procurorilor a rezultat că au adoptat soluțiile

legale și temeinice pe baza probelor administrate, iar dacă petentul se

consideră

nemulțumit de soluție se poate adresa instanței competente în baza

dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen.

A reținut procurorul

că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară

întreaga activitate în temeiul legii, prin pronunțarea unor soluții pe care le

apreciază legale și temeinice în raport de probele administrate, soluții ce pot

fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Dacă s-ar

admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții judiciare se pot face

plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege

ceea ce este inadmisibil (a se vedea Revista Dreptul nr. 6/2005 pag. 141).

Împotriva

soluției de netrimitere în judecată s-a formulat plângere

la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția nr.

145/11/2/2008 din 28 februarie 2008, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins ca

neîntemeiată plângerea petiționarului. Pentru a

dispune în acest sens,

s-au reținut următoarele:

Din

examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale,

s-a constatat că procurorul, având în vedere

faptele reclamate, a administrat probele utile și concludente pentru lămurirea

acestora, ajungând în mod corect la concluzia că faptele reclamate nu există.

Prin modul în care au

fost efectuate actele de cercetare penală,

adoptarea

soluției de către procuror, potrivit propriei sale convingeri în

raport

de probele administrate, cum și rezolvarea plângerii persoanei nemulțumite

împotriva actelor și măsurilor dispuse de procuror, s-a apreciat în mod corect

că nu există indicii privind comiterea infracțiunilor de către magistrații

împotriva cărora a fost efectuată plângerea penală.

De altfel, se

mai reține, activitatea procurorului este una de administrare și interpretare a

probelor, urmată de adoptarea unei soluții care să fie conformă cu materialul

probator administrat în cauză și împotriva căreia partea nemulțumită poate face

plângere potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală. Modul de

rezolvare al cauzei, în cazul în care produce nemulțumiri uneia dintre părți,

nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispozițiile legale, astfel

încât să fie antrenată răspunderea penală.

În temeiul

art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat instanței competente.

Prin sentința

penală nr. 67/F din 08 iulie 2008, Curtea de Apel

Pitești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului.

Pentru a

dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Cei patru

procurori care au soluționat dosarul nr. 60/P/2006, în faze diferite, în care B.A.

a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217

alin. (1) C. pen., finalizat cu soluția de scoatere de sub urmărire penală și

aplicarea unei sancțiuni administrative, și-au desfășurat activitatea în

limitele impuse de dispozițiile procedurale privind efectuarea urmăririi

penale.

Astfel, s-a

reținut că nu s-a făcut dovada că persoanele reclamate ar fi acționat altfel

decât în conformitate cu dispozițiile procedurale privind urmărirea penală și că

infracțiunile reclamate (art. 246 și art. 247 C. pen.) se săvârșesc cu forma de

vinovăție a intenției directe, dedusă din formularea textului, care folosește

sintagma "cu știință", formă cu care trebuie să acționeze

funcționarul public în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, pentru a

vătăma interesele legale ale unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță.

De asemenea,

s-a menționat că soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului

judecătoresc, cale de atac, de altfel, uzitată și de către petiționar, iar când

se apreciază că acestea sunt nelegale și netemeinice pot fi desființate.

Împotriva

sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs.

În motivarea

recursului, și în concluziile scrise depuse la dosar, petiționarul a susținut

că soluția de aplicare a amenzii administrative este nedreaptă deoarece el este

nevinovat, și că procurorii au dispus soluții nedrepte, fără să administreze

probele necesare.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte reține,

pe de o parte, că - potrivit art. 278/1 C. proc. pen. - obiectul investirii

prin prezentul recurs nu permite examinarea soluției dispusă cu privire la

dosarul penal în care a fost cercetat petiționarul, și în care s-a dispus

aplicarea unei sancțiuni administrative. Examinarea respectivei soluții de

netrimitere în judecată se realizează, în mod direct, pe căile prevăzute de

lege (art. 275 și urm., respectiv, art. 278/1 C. proc. pen.), nefiind posibilă

o examinare, în mod indirect, pe calea prezentei plângeri, respectiv,

prezentului recurs.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că procurorul a efectuat, potrivit art. 228 și art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare necesare și suficiente pentru clarificarea tuturor

faptelor și împrejurărilor reclamate în plângerea penală cu privire la cei 4

procurori care au îndeplinit, în diferite etape, acte de serviciu. Aceste acte

premergătoare nu au relevat existenta unor minime indicii de natură să facă

rezonabilă presupunerea că cei 4 procurori și-ar fi desfășurat activitatea

profesională (activitatea de serviciu) în afara sau cu încălcarea cadrului

legal și procesual-penal.

Susținerile

petiționarului în sensul că este nevinovat și că i s-a aplicat, pe nedrept în

opinia sa, o sancțiune administrativă, nu poate justifica, în mod singular,

concluzia că procurorii se fac vinovați de

infracțiunile

menționate în plângerea penală, dovedirea vinovăției ori a

nevinovăției

unei persoane acuzate în procesul penal făcându-se în acel cadru procesual.

Față de cele

reținute, Înalta Curte, constatând că rezoluțiile și sentința atacate sunt

legale și temeinice, va respinge - în temeiul

art.

385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - ca nefondat recursul petiționarului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul B.A. împotriva sentinței penale nr.

67/F din 8 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2008.