KAPAR c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7328/03 prezentate de Übeydullah KAPAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 decembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 februarie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, domnul Übeydullah Kapar, este un resortisant turc, născut în 1983 și rezident la Diyarbakýr. El este reprezentat în fața Curții de către domnul și domnul Bestaș, avocați la Diyarbakýr. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Procesul-verbal al arestării din 29 iunie 2001 întocmit de poliție a indicat faptul că reclamantul fusese arestat pentru furt. În aceeași zi, reclamantul a fost ascultat cu adresa unui avocat al baroului din Diyarbakr. El a refuzat să depună mărturie. La 2 iulie 2001, Parchetul din Bismil a solicitat instanței penale din Bismil să-l pună în detenție pe reclamant. După cum a spus procurorul, reprezentantul reclamantului a declarat că acesta era un handicapat mintal. În aceeași zi, procurorul din Bismil a refuzat să depună mărturie. La tribunalul judecătoresc din Bismil din 29 iulie 2001, tribunalul din Bismil a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de situația reprobată, de starea probelor, de faptul că a recunoscut faptele și că a fost probabil să fugă. Reprezentantul reclamantului a susținut că reclamantul nu știa ce a spus, că a fost deranjat mintal. El a solicitat instanței să facă ceea ce era necesar pentru a-l face să fie tratat. printr-un act de acuzare din 3 august 2001, Parchetul de la Diyarbakýr a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru jaf armat. La tribunalul de judecată din 7 august 2001, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție provizorie a reclamantului, ținând cont de detenția reclamantului și de starea probei. Aceasta a declarat că audierea sa s-a încheiat la 31 august 2001 la tribunalul de judecată din 6 septembrie 2001, instanța de judecată dispune menținerea în detenție a reclamantului În cadrul audierilor din 5 octombrie și 2 noiembrie 2001, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de detenție, de starea probei, precum și de limita pedepsei la care va fi condamnat. De asemenea, aceasta a dispus o expertiză psihiatrică a reclamantului și a solicitat baroului să comită un avocat din oficiu pentru apărarea reclamantului. În cadrul audierilor din 30 noiembrie 2001, 25 ianuarie, 19 februarie și 12 martie 2002, instanța de judecată a dispus menținerea în detenție a reclamantului, ținând cont de încălcarea dreptului comunitar, de starea probelor, precum și de limita pedepsei la care va fi condamnat. Ea a constatat că dosarul medical al reclamantului, aflat la institutul medico-legal, nu era încă depus la dosar. Raportul medical întocmit la 12 martie 2002 a indicat faptul că reclamantul a fost într-o stare de spirit sănătoasă la data faptelor care i-au fost reproșate. La audierile din 12 aprilie și 25 mai 2002, instanța de judecată a respins cererea de eliberare a reclamantului și a dispus reținerea acestuia în detenție. Având în vedere caracterul reprobabil, starea probelor, precum și limita pedepsei la care va fi condamnat Dosarul medical al institutului medico-legal a fost depus la dosar. Având în vedere depoziția părinților din tulpei conform căreia a urmat un tratament medical, instanța de asediu la institutul medico-legal de a stabili locul și tipul de tratament pe care le-a suferit reclamantul și de a-i trimite documentele necesare. De asemenea, Comisia a solicitat ca capacitatea sa intelectuală să fie determinată din nou după ce aceste documente vor fi depuse la dosar. La audierile din 28 mai și 25 iunie 2002, instanța de judecată a respins cererea de eliberare a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție. Având în vedere acuzația, starea probelor, precum și limita pedepsei la care va fi condamnat. Aceasta a dus la audierea doctorului A. Rezak Cebe, care l-a urmat medical pe reclamant. În lanțul din 16 iulie 2002, instanța a respins cererea de eliberare a reclamantului și a dispus menținerea acestuia în detenție Având în vedere caracterul reprobat, starea probelor, precum și limita pedepsei la care va fi condamnat. Ea îl include pe Dr. A. Rezak Cebe. Ea l-a numit din nou pe reclamant în institutul medico-legal. La 19 iulie 2002, instanța de judecată a Diyarbakr a ordonat o nouă expertiză medicală a reclamantului. ÎN URMA din 13 august 2002, instanța de judecată a respins cererea de eliberare a reprezentantului reclamantului, care susținea că clientul său nu putea fi condamnat la cel mult patru ani și la două luni de închisoare. În opinia sa, având în vedere executarea pedepselor, acesta nu trebuia să execute decât 20 de luni de închisoare, în timp ce acesta era deja deținut de paisprezece luni. Instanța de judecată a dispus menținerea sa în detenție, ținând cont de detenția reprobată, de starea probelor, precum și de limita duratei perioadei petrecute în detenție. Ea a precizat că a așteptat ca dosarul medical al institutului medico-legal să se întoarcă. La tribunalul din 10 septembrie 2002, instanța de judecată a respins cererea de punere în libertate a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție, ținând cont de situația reprobată, de starea probelor, precum și de limita duratei perioadei petrecute în detenție. Ea a precizat că ea aștepta întoarcerea dosarului medical al instituției medico-legale. La tribunalul din 8 octombrie 2002, instanța de judecată a respins cererea de punere în libertate a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție, ținând cont de situația reprobată, de starea probelor, precum și de limita pedepsei la care va fi condamnat. Ea a precizat cu exactitate că aștepta întoarcerea dosarului medical al instituției medico-legale. La tribunalul din 5 noiembrie 2002, instanța de judecată a respins cererea de punere în libertate a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție, ținând cont de caracterul reproșat și de starea dovezilor. Ea a precizat că a așteptat întoarcerea dosarului medical al institutului medico-legal. Raportul medical din 27 noiembrie 2002 întocmit de institutul medico-legal a confirmat raportul medical din 12 martie 2002 la audierile din 26 noiembrie și 24 decembrie 2002, instanța a respins cererea de punere în libertate a reclamantului și a dispus păstrarea sa în detenție Ea a precizat că a așteptat să se întoarcă dosarul medical al institutului medico-legal. Printr-o hotărâre din 21 ianuarie 2003, instanța de judecată a condamnat reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, nouă luni și zece zile. Având în vedere durata detenției sale provizorii, aceasta a dispus punerea în libertate a reclamantului, cu condiția ca acesta să nu facă obiectul unei condamnări de altă parte. GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. El explică faptul că instanța de judecată a Diyarbakr a ținut douăzeci și una de audieri și că nu a fost auzit decât la ultima audiere. El denunță motivul repetitiv de respingere a cererii sale de arest provizoriu. El a fost condamnat la o pedeapsă mai mică decât cea pe care a petrecut-o în custodie provizorie, astfel încât a fost eliberat. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii urmate în fața instanțelor naționale, precum și de lipsa de diligență a acestora. El denunță atitudinea instanțelor naționale care și-au respins cererile de punere în libertate astfel încât a fost de fapt prezentat ca vinovat și se plânge și de faptul că instanța de judecată a făcut o interpretare eronată a elementelor de probă. În cele din urmă, susține absența de egalitate a armelor, în măsura în care, uneori, instanța de judecată intenționa să fie prezentă în prezența procurorului, în timp ce el însuși trebuia să iasă din sala de judecată. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil de instanțele naționale. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și în măsura în care cauza a fost examinată de două grade de instanță, Curtea nu constată nicio întârziere excesivă sau neîndeplinire a obligațiilor imputabile autorităților judiciare care s-au pronunțat cu privire la cauza reclamantului. În consecință, Curtea consideră că autoritățile interne nu au încălcat principiul termenului rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În consecință, aceaceasta este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. De asemenea, se plânge că instanța de judecată a făcut o interpretare eronată a elementelor de probă. În cele din urmă, susține absența de egalitate a armelor, în măsura în care, uneori, instanța de judecată intenționa în prezența procurorului, în timp ce el însuși trebuia să iasă din sala de judecată. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Curtea arată că unele dintre obiecțiunile reclamantului sunt confundate cu cele ridicate la unghiul articolului 5 alineatul (3) din Convenție și vor fi examinate în temeiul acestui articol. Alte obiecțiuni sunt obținute din aprecierea elementelor de probă. În această privință, Curtea nu constată nicio încălcare sau darbitraire cu atât mai mult cu cât nu este o instanță de În ceea ce privește restul obiecțiunilor, având în vedere formularea acestora, nu se face nicio precizare, iar argumentația sa apare în acest sens pe deplin fundamentată. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt în mod vădit greșit întemeiate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, amână (art. 5 alineatul (3) A se declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

7328/03

présentée par Übeydullah KAPAR

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 décembre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 février 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Übeydullah Kapar, est un ressortissant turc, né en 1983 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M

es

M. et M.

Beștaș, avocats à Diyarbakır.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le procès-verbal d’arrestation du 29 juin 2001 établi par la police indiqua que le requérant avait été arrêté pour vol.

Le même jour, le requérant fut entendu avec l’assistance d’un avocat du barreau de Diyarbakır. Il refusa de déposer.

Le 2 juillet 2001, le parquet de Bismil demanda au tribunal pénal d’instance de Bismil de placer le requérant en détention. Entendu par le parquet, le représentant du requérant déclara que celui-ci était un handicapé mental. L’intéressé refusa de déposer.

Le même jour, le parquet de Bismil demanda le renvoi en jugement de l’affaire devant la cour d’assises de Diyarbakır.

A l’audience du 29 juillet 2001, le tribunal d’instance de Bismil ordonna le maintien en détention du requérant «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves, du fait qu’il avait reconnu les faits et qu’il était susceptible de s’enfuir

». Le représentant du requérant fit valoir que le requérant ne savait pas ce qu’il disait, qu’il était dérangé mentalement. Il demanda au tribunal de faire le nécessaire pour qu’il soit soigné.

Par un acte d’accusation du 3 août 2001, le parquet de Diyarbakır intenta une action pénale contre le requérant pour vol à main armée.

A l’audience du 7 août 2001, la cour d’assises ordonna le maintien en détention provisoire du requérant «

compte tenu de l’infraction reprochée et de l’état des preuves

». Elle demanda que son audition soit terminée le 31

août 2001.

A l’audience du 6 septembre 2001, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant «

compte tenu de l’infraction reprochée et de l’état des preuves

».

Aux audiences des 5 octobre et 2 novembre 2001, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle ordonna également une expertise psychiatrique du requérant. Elle demanda au barreau de commettre un avocat d’office pour la défense du requérant.

Aux audiences des 30 novembre 2001, 25 janvier, 19 février et 12 mars 2002, la cour d’assises ordonna le maintien en détention du requérant «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle constata que le dossier médical du requérant, se trouvant à l’institut médico-légal, n’était toujours pas versé au dossier.

Le rapport médical établi le 12 mars 2002 indiqua que le requérant était sain d’esprit à la date des faits qui lui étaient reprochés.

Aux audiences des 12 avril et 25 mai 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Le dossier médical de l’institut médico-légal fut versé au dossier. Tenant compte de la déposition des parents de l’intéressé selon laquelle il avait suivi un traitement médical, la cour d’assises demanda à l’institut médico-légal de déterminer le lieu et le type de traitement que le requérant avait subi et de lui envoyer les documents nécessaires. Elle demanda également que sa capacité intellectuelle soit à nouveau déterminée une fois que ces documents seront versés au dossier.

Aux audiences des 28 mai et 25 juin 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle ordonna l’audition du docteur A. Rezak Cebe qui avait suivi médicalement le requérant.

A l’audience du 16 juillet 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle entendit le docteur A. Rezak Cebe. Elle demanda à l’institut médico-légal d’examiner à nouveau le requérant.

Le 19 juillet 2002, la cour d’assises de Diyarbakır ordonna une nouvelle expertise médicale du requérant.

A l’audience du 13 août 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du représentant du requérant qui faisait valoir que son client ne pouvait être condamné au plus qu’à quatre ans et deux mois de prison. Selon lui, compte tenu de l’exécution des peines, il ne devait exécuter que vingt mois d’emprisonnement alors qu’il était déjà détenu depuis quatorze mois. La cour d’assises ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la durée de la période passée en détention

». Elle précisa qu’elle attendait le retour du dossier médical de l’institut médico-légal.

A l’audience du 10 septembre 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la durée de la période passé en détention

». Elle précisa qu’elle attendait le retour du dossier médical de l’institut médico-légal.

A l’audience du 8 octobre 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle précisa qu’elle attendait le retour du dossier médical de l’institut médico-légal.

A l’audience du 5 novembre 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée et de l’état des preuves

». Elle précisa qu’elle attendait le retour du dossier médical de l’institut médico-légal.

Le rapport médical du 27 novembre 2002 établi par l’institut médico-légal confirma le rapport médical du 12 mars 2002.

Aux audiences des 26 novembre et 24 décembre 2002, la cour d’assises rejeta la demande de mise en liberté du requérant et ordonna son maintien en détention «

compte tenu de l’infraction reprochée, de l’état des preuves ainsi que de la limite de la peine à laquelle il sera condamné

». Elle précisa qu’elle attendait le retour du dossier médical de l’institut médico-légal.

Par un arrêt du 21 janvier 2003, la cour d’assises condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de deux ans, neuf mois et dix jours. Tenant compte de la durée de sa détention provisoire, elle ordonna la mise en liberté du requérant, à condition qu’il ne fasse pas l’objet d’une condamnation par ailleurs.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire. Il explique que la cour d’assises de Diyarbakır a tenu vingt et une audiences et qu’il n’a été entendu que lors de la dernière audience. Il dénonce le motif répétitif de rejet de sa demande de mise en détention provisoire. Il a été condamné à une peine moins lourde que celle qu’il a passée en détention provisoire de sorte qu’il a été mis en liberté.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure suivie devant les juridictions nationales ainsi que de leur manque de diligence. Il dénonce l’attitude des juridictions nationales qui ont rejeté ses demandes de mise en liberté de sorte qu’il a été en fait présenté comme coupable. Il se plaint également de ce que la cour d’assises a fait une interprétation erronée des éléments de preuves. Enfin, il soutient l’absence d’égalité des armes dans la mesure où, parfois, la cour d’assises délibérait en la présence du procureur alors que lui-même devait sortir de la salle d’audience.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée de la détention provisoire. Il invoque l’article 5 § 3 de la Convention ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Le requérant allègue que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable par les juridictions nationales. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

Eu égard aux éléments en sa possession et dans la mesure où l’affaire a été examinée par deux degrés de juridiction, la Cour ne constate aucun retard excessif ni manquement imputable aux autorités judiciaires qui se sont prononcées sur la cause du requérant. En conséquence, la Cour considère que les autorités internes n’ont pas méconnu le principe du «

délai raisonnable

» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Le requérant dénonce l’attitude des juridictions nationales qui ont rejeté ses demandes de mise en liberté de sorte qu’il a été en fait présenté comme coupable. Il se plaint également de ce que la cour d’assises a fait une interprétation erronée des éléments de preuves. Enfin, il soutient l’absence d’égalité des armes dans la mesure où, parfois, la cour d’assises délibérait en la présence du procureur alors que lui-même devait sortir de la salle d’audience. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

La Cour relève que certains des griefs du requérant sont confondus avec ceux soulevés sous l’angle de l’article 5 § 3 de la Convention tirés de la durée de la détention provisoire et seront examinés sous cet article. D’autres griefs sont tirés de l’appréciation des éléments de preuves. A cet égard, la Cour ne relève aucun manquement ni d’arbitraire d’autant qu’elle n’est pas une juridiction de «

quatrième instance

» ni de cassation. Pour le reste des griefs, eu égard à leur formulation,

l’intéressé n’apporte aucune précision et son argumentation apparaît en ce sens nullement étayée.

Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la détention provisoire (article 5 § 3)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président